Vatra Dornei, până în 1918
Dorna Watra, în 1915
„Aşezarea Dornei pierde întru câtva când te afli în mijlocul ei. Ea câştigă iarăşi îndată ce te ridici pe munţii ce o înconjură. Astfel, trecând podul Bistriţei, te poţi urca pe înălţimea cea mai mică din apropierea ei, pe dealul Miriştei, care coboară prăpăstios în apa Bistriţei, ce-i udă poalele într-o albie aşa de regulată ca şi cum ar fi săpată de mână omenească. De pe dânsul se văd ambele râuri, Bistriţa şi Dorna, cum curg cătră o laltă şi se unesc împreună. Din valea Bistriţei se vede numai o mică parte, orizontul fiind închis de nalţii munţi ce se ridică cătră Iacobeni. Dimpotrivă, valea Dornei se vede la o întindere îndestul de mare, cursul ei fiind drept şi fără cotituri. De ambele părţi ale râului se rădică două şesuri de munţi. Cel din dreapta este mai nalt, cu fânaţe până aproape de vârf, unde încep pădurile. Acel din stânga, pe lângă care râul este mai râpos, înfăţişând ponoase, irugi şi stânci rostogolite, acoperit de iarbă numai pe creştetul său şi cu totul desgolit de păduri în partea ce vine deasupra oraşului. Dorna, curgând pe sub poalele lanţului râpos, lasă în partea ei dreaptă un şes destul de întins, care se suie tărăgănat până în vârful munţilor ce îl mărginesc. Când te sui pe unul din acele dealuri, se desfăşoară o privire din ce în ce mai frumoasă. Natura începe a predomni asupra aşezării omeneşti, care, în curând, nu mai apare decât ca un cuib ascuns în poala munţilor. Apele Dornei şi ale Bistriţei şerpuiesc, cu sclipitoarele ei valuri, în văile adânci şi Ouşorul, muntele cel mai nalt din jurul Dornei, se desfăşură pe orizont în toată maiestatea lui; păduri de brazi se aştern ca o manta neagră pe verdea iarbă a imaşurilor, râpile şi ponoasele, care stricau armonia tabloului, dispar în sânul bogăţiei nespuse de forme ce se înalţă din toate părţile”[1].
Dorna Watra, în 1917
„Cele mai multe petreceri, cari se întâmplă aici, Duminica şi sărbătorile, se fac la cârciume, unde se încinge danţul între cei tineri, pe când cei mai stătuţi se aşază la masă, în jurul paharului. Se bea şi la Dorna, dar cu cumpătare şi nu cu abus…
Dorna Watra
Iată cum petrec ei: vin, Duminica (căci în zilele de lucru nici vorbă nu poate fi de petrecere), din munţi, unde stau toată săptămâna, în orăşelul Dorna şi, după ce şi aici îşi caută de trebi la preot, la primărie sau la dugheni, se opresc, grupuri, grupuri, pe stradă, în toate părţile, şi stau de vorbă, glumind sau spunându-şi veştile ce le-au aflat pe unde au fost. Unii se pun pe băncile ce se află dinaintea magaziilor, alţii intră în ele pentru a târgui cele de trebuinţă la vreo nuntă sau vreun botez ca s-a brodit în timpul săptămânii…
Aussicht nach Dorna Watra
La ospăţul pe care l-a dat primarul (Vasile Deac), pentru a-şi serba realegerea lui, stăturăm până la două din noapte şi, cu toate că era vin îndestul, nici un ţăran nu ieşi ameţit. Veselia era, însă, foarte mare. Se jucară diferite danţuri, însoţite de chiuituri caracteristice, cele mai multe glumeţe şi pline de haz. În ele se deosebea, mai ales, un fruntaş din Dorna, Ioan Nacu Odochianu, om ce are peste 140 de vite şi o întindere mare de pădure şi fâneţe.
Dorna Watra, Bahnhof
Printre danţuri, lăutarii intonară o doină, pe versul căreia, jalnic şi tărăgănat, hazliul poet potrivea nişte strofe comice, cari contrastau de minune cu melancolia cântecului. Pe întorsătura finală, el întocmi versurile următoare:
Dorna Watra, Bahnhof
Căci, zău, banii de pe muncă
Unde pot ei să-mi ajungă?
Iar din cei de pe hoţie
Beau şi-mi mai rămân şi mie!
Un râs general izbucni şi însuşi poetul nu şi-l putu stăpâni, când ultimul vers se termină”[2].
Dorna Watra: Bahnhotel. Quartier des 12. J. T.D.
Bild von der Ortschaft Dorna Watra, 1917
Dorna Watra: Blick auf die Stadt, 1917
Blick auf Dorna Watra
Dorna Watra: Blick gegen die Stadt, 1917
Dorna Watra: Blick gegen die Stadt, 1917
Blick vom rechten. Ufer der Dorna gegen Bahnstation und Rathaus
Blick vom rechten. Ufer der Dorna
Dorna Watra, FJI Gedächtnis Kirche
Dorna Watra: Franz Josef I Jubiläumskirche
Dorna Watra: Franz Josef Strasse
Dorna Watra: Gr. Kath. Kirche
Dorna Watra: Hauptstrasse Kommando Herberstein, 16 febr. 1918
Dorna Watra: Hauptstraße
Dorna Watra: Hauptstrasse mit dem. Hotel schwarzer Adler
Dorna Watra: Hotel Comunal und Rathaus
Dorna Watra: Kirche mit Treffer 1917
Dorna Watra: Kurhaus
Dorna Watra: Kurhaus
Dorna Watra: Langrohr. Batt beim Abschuss
Dorna Watra, maskierte Brücke
Dorna Watra: Maskierte Strasse
Dorna Watra, Materialdepot
Motiv aus Dorna Watra
Dorna Watra: Oberst von Ruzicic; Rittmeister von Szabo
Dorna Watra: Old postcard
Dorna Watra: Panorama
Dorna Watra: Panorama
Dorna Watra: Panorama
Dorna Watra: Panorama
Dorna Watra: Panorama
Dorna Watra: Rathaus
Dorna Watra: Rathaus
Dorna Watra: Rathaus
Dorna Watra: Rathaus
Dorna Watra: Rathaus
Dorna Watra: Rollbahn des 11 K.K.
Dorna Watra: Schlächterei
Dorna Watra: Soldatenheim d. 11 K.K.
Stimmungsbild in Dorna Watra, 1917. Aufnahme des Bahnhofs
Strasse in Dorna Watra
Strasse in Dorna Watra maskiert
Dorna Watra: Strassenbild
Dorna Watra: Strassenbild
Umgebung von Dorna Watra
Dorna Watra: Villa, 1917
Dorna Watra: Zerlegung des Rohres
Dorna Watra: Zerstörte Häuser
Dorna Watra: Zerstörte Häuser
*
[1] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 4 / 1 iulie 1887, pp. 12, 13
[2] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 11 / 15 octombrie 1887, pp. 13
Mercy’s Dirge – 2018 Official Release
Alte poeme de Liliana Widocks
Adio pentru un poem
Ochii albi, adânci, din lemn de pădure
mă strâng între pleoape, gata să fure
o boare căznită, ascunsă-n perdele,
el mă prinde de margini, de suspinele grele,
m-aşează sub braţul ce nici nu mă vede,
mă mângâie-absent şi poate nu crede
decât în sineala ce picură-n toc,
vis de poezie, patimă prinsă-n joc.
Se-mpiedică-n rimă, aruncă-n clipită
pagina mea tristă, mototolită,
alte foi, vesele, tinere iele
vor găsi pentru el muzică de inele.
De blestem stă să piară un vis neîmplinit,
tristeţe în hârtie, elegie otrăvită-n sfârşit.
Alint
De-ai fi crezut că sunt o rază,
ai fi lăsat lumina trează?
De-ai fi gândit că sunt un nor,
ai fi iubit şi ploi, şi zbor?
De-ai fi ştiut că sunt doar vânt,
ai mai fi sărutat cuvânt?
Bătrânul şi marea
E o tăcere cu colţi în întuneric,
pescăruşii strigătul l-au adormit,
marea-mbrăţişează un ocean himeric,
soarele, din nisip, s-a întors ostenit,
pe mal şi-a aruncat, în grabă, iţarii,
în valuri se-afundă, neţinând cont
de pielea-i goală, ce-ademeneşte ţânţarii,
înoată fericit, în exil, spre orizont.
Lumina îl prinde din urmă, uşoară,
i se-agaţă de umeri, îl mângâie blând,
briza, să-i prindă în fapt, se coboară,
marea le-acoperă sărutul, oftând.
Craiul din lună bate, nervos, din picior,
chemând lumina înapoi acasă,
gelos, îi aruncă cuvinte ce dor,
soarele îi promite s-o facă mireasă.
*
De pe mal, pescari cu braţe vânjoase
se lasă în luntri, ca-n miez de amantă,
cămăşi de neveste flutură albe, sfioase,
pledând, cu iubire, inimii de bacantă.
Doar în ostrov, moţăind în uitare,
atamanul cu plete de alb înţelept
aşteaptă chemarea, din depărtare,
a sirenelor, ce anunţă când la palat e banchet.
Atunci se strecoară în iatac, pe furiş,
să-i prindă roşeaţa în obraji şi-n dantele,
de mâini străvezii se lasă desprins
de gânduri şi ispite, chiriaşe în stele,
îi leagănă apele sufletul hoinar,
îi prind, în căuş de stropi calzi, gâtu-i, faţa,
îi sting în palmă cărbunii de jar,
ce inimii-i-aduc, în tăceri, dimineaţa.
Crezând că, trădat de iubire, a fost dat morţii,
tresare când, în treacăt, un val îi şopteşte:
“Bătrân vagabond, deschide larg ochii sorţii,
ţi-s undiţa şi luntrea pline de peşte!”
Clipe de gheaţă
Nu-mi mai pasă
de fracţiile putrezite ale ploii,
nici de gura ei mânioasă!
Nu-mi mai pasă
de rugăminţile dispersate-n lumină,
nici de refracţia lor ticăloasă!
Nu-mi mai pasă
de literele-mbrăţişate-n cuvinte,
nici de tăcerea lor mincinoasă!
Demenţă
Îmi ia cuvintele …
am ajuns să dorm lipită de rafturile bibliotecii,
ca să le ţin, cu fruntea mea, împreună,
dar mâna nopţii alege, la întâmplare,
şi ele dispar, sparte în funingine fină,
fără să cunoască curăţenia focului,
ci doar răbdarea cărbunelui.
Frazele mele rânjesc ştirbe,
bâlciul literelor ascunde, după cortine prăfuite,
măşti hidoase.
Fug, fără să scap de laţul ei …
“De ce mă vrei, singurătate?”
Declin
Când noaptea mi-a pus spaime pe pernă,
când chinul mi-a tras privirea în bernă,
când viaţa mă recita pe de rost,
tu, cel ce pretinzi, unde-ai fost?
*
Când timpul m-a zgâriat, fără milă, pe faţă,
când picioarele m-au lepădat la distanţă,
când mâinile amputau fără rost,
tu, cel ce minţi, unde-ai fost?
*
Când oamenii au băut sânge din răni deschise,
spărgând în bucăţi carafe de vise,
când plânsu-mi striga, unde-ai fost,
tu, cel ce râzi şi nu mai ai rost?