Repetiţia de astăzi s-a bazat, în primul rând, pe cântecele basarabene de până în 1826, notate de germanii Elrich şi Rouschitzki: Armencuţa, Ca la Chişinău, Hora Prutului, Moldovanca, Bordeiul, Bătuta şi aşa mai departe. Greul a atârnat pe umerii violonistului Narcis Rotaru (Adrian Pulpă a avut o problemă, dar recuperează), care se descurcă, la prima lectură, aproape la fel de bine ca Răzvan Mitoceanu, atunci când Răzvan pune mâna pe vioară. Mâine, se va asambla primul concert, printr-o repetiţie viori – ţambal, când vom prinde o geană de timp; pentru că asta e soarta noastră: repetăm când şi unde apucăm, printre uşi, ca să nu prejudiciem cu nimic grandioasa sărbătoare judeţeană a Centenarului. Ba, din câte înţeleg, chiar şi expoziţia cu peste o sută de imagini necunoscute din Basarabia de altădată, la care am lucrat timp de un an, va trebui s-o expun… subsuoară şi să o arăt curioşilor ambulant, pentru că vine un pozar italian, care n-are loc de expus în toată Suceava decât în piept la mine, cum zice poetul. Şi n-o să mă pun gordună, adică contra. Centenarul şi milenarismul daco-roman înainte de toate, români!
Astăzi, am făcut poze individuale şi doar câteva de plan general. Mai întâi, începând cu acordajul viorii, m-am ţinut de Narcis Rotaru, apoi m-am înfipt în coasta lui Ionuţ Chitic (mai sus, nu ajung!), şi abia în final m-am ocupat de Răzvan Mitoceanu şi de Petrică Oloieru.
*
