dar și-n tăceri luminile sunt mute

deasupra lumii s-a făcut târziu

și cerul e un burg medieval

în care luna cântă la caval

tic-tac-ul irosirii în pustiu,

dar să nu-ți pese, ai de dus povara,

iar muntele sub pașii tăi desface

o cale-a împăcării ce te tace

și-n brazi ascunde cântece vioara

ca să te-nchini doar muzicii cerești

și să exiști prin muzica aceea

aidoma adesea cu femeia

care așteaptă vremea la ferești

și-n fața ei cadențele se frâng

și împietresc de cosmică uimire

încât n-apucă să mai dea de știre

și nici să sape-n umărul tău stâng

un cuib final al păsării din urmă

ce-ți ciugulește verbul de pe masă

și-abia târziu însângerat de lasă

ca să te doară că prin trup nu scurmă

un alt alean de cântece-n derute

care îți află sufletul în pripă

drept pulbere din cosmica risipă,

dar și-n tăceri luminile sunt mute

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 15

din ochiul care-a plâns în ancestral

Poetul Roman Istrati, în culisele Bucovina Rock Castle

hai, dă perdeaua ploii laoparte

să se deschidă căile spre munţi

şi să păşim cu picurii pe moarte

doar îndesând înnourări pe frunţi

căci, precum vezi, şi ierbile speranţe

îşi pun în noi şi calme ne urmează

în timp ce-n lumânări protuberanţe

luminile din munţi le mai visează

iar ploaia cântă, ne socoate zei

pe care doar de trupuri o să-i spele,

iar aura, în măreţia ei,

va da contur instinctelor rebele

cu care noi am tot durat poeme

şi le-am depus ceremonii în munte,

hai să plecăm, cât încă este vreme,

cât ploile nu vor să ne înfrunte

ci să ne spele frunţile şi paşii

de colbul vremuirilor pribege:

auzi, în munţi, cum cântă uriaşii

„o, leru-i ler”, „o, legea este lege”,

uimiţi cumva că noi mai ţinem minte

şi că răzbim spre-acelaşi ritual:

afară plouă, picură cuvinte

din ochiul care-a plâns în ancestral

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 14

roman istrati: talcioc

o tabacheră palidă, căruntă,

un bob de aur, aşchii de piper

şi trandafiri de lemn se vând sau chiar

tablouri cât o unghie de cer

miros de oameni şi miros de cai

se-amestecă în gustul de argilă

un fluture ambulant îşi lasă solda

pe o cămaşă râncedă, umilă

bărbaţii tuciurii pe-un colţ de sticlă

o socoteală încruntată scriu

între butoaie moi aerul doarme

cu mintea afânată de rachiu

o pânză de sudoare şi de praf

se descompune galbenă şi calmă

ca o bătrână numărând în gând

bănuţii umeziţi şi stinşi în palmă

e soare şi-un ciudat vinde zăpadă

dintr-o căldare groasă de alun

plozi furişaţi şi răi îndeasă-n pipă

o pieliţă uscată de tutun

paşii strivesc pe sub bocanci silabe

buze subţiri un nenoroc înjură

un grădinar dezbracă un cireş

de fracul mirosindu-i a tinctiură

şi lumea ţipă, caii, banii ţipă

aerul scuipă flori necunoscute

şi-ascuns într-un surtuc de vinilin

doar un bătrân posac

vinde minute

poezie de roman istrati No Comments Jun 14

Un Crai veșnic Nou al culturii: Emil Havriliuc

Emil Havriliuc, în coperta uneia dintre cărţile sale

Remarcabil compozitor de romanțe și un muzician complex, care a lăsat amprente durabile pe arta suceveană a spectacolului, Emil Havriliuc a încântat, de curând, Suceava prin minunata reluare a operetei „Crai nou”, pe care o presoară, din când în când, pe cerul senin al memoriei românești. În urmă cu vreo câțiva anișori, de Paște, Emil Havriliuc făcuse și incredibilul concert cu instrumente tradiționale din lemn, sub impresia poemului „Se naște Dumnezeu”, de Vasile Gherasim, concert care pornea de la sunetul din ce în ce mai aglomerat al toacei, urca, prin doina lui Silvestru Lungoci, spre esența expresivității sublime a spiritului românesc, „Balada” lui Ciprian Porumbescu, apoi, iarăși, prin doina lui Lungoci și prin ritmicități de toacă, deschidea calea spre consacrarea în veșnicie a destinului neamului nostru.

Autor de creații muzicale, de creații scenice și de cărți, om de o noblețe inconfundabilă, Emil Havriliuc înseamnă o personalitate unică a Bucovinei, care face parte din însăși ființa noastră spirituală.

La mulți ani, Maestre Emil Havriliuc,

și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!