Popândăii președintelui Flutur
Cutia cu manuscrise ale lui Roman Istrati, în care un popândău de-al lui Flutur și-a îndesat gunoaiele
Intrați în sistemul culturii pe ușa din dos, prin concursuri trucate (cu un singur candidat), popândăii președintelui Gheorghe Flutur se cred președintele Flutur și, de aceea, au atitudini de arendași, care calcă pe demnități umane cu nonșalanță. Vorba unui poem al lui Roman Istrati:
*
înainte de accident vasile
se credea cel mai bun gospodar din sat
acum se crede avion
așa-i vasile, spune tata,
nu s-a schimbat cu nimic
*
Ajunși nimeni cu funcții bine plătite, dar tot nimeni, popândăii președintelui Gheorghe Flutur își tot dau în petec: unul, care și-a făcut birou la ultimul etaj și, ca în „Piramida cu pigmei”, a lui Constantin Morariu, își închipuie că numai cățăratul îi va aduce demnitatea de manager al Centrului Cultural „Bucovina” (și trage vârtos de preșul pe care calcă cel mai bun manager din scurta istorie a instituției, Sorin Filip), îi obligă pe șoferi (plătiți în continuare prost, în ciuda promisiunilor lui Flutur) să urce și să coboare etajele de câteva ori pe zi. Când i-am zis că nu-i uman, că oamenii ăștia, cu palmares european, au gonartroze, artroze și alde beteșuguri dobândite la volan, ăsta, noul nimeni cu funcție, mi-a răspuns că vrea să-i vadă zilnic la ochi și să impună disciplina; habar nu are ce înseamnă disciplina, dar dacă tot i s-au dat niște făpturi umane la cherem, pune cnutul strămoșesc pe ei.
Cutia cu manuscrise Istrati, după parțială îndepărtare a gunoaielor
Popândăul clasic al președintelui Gheorghe Flutur, salariat pentru prima dată în viață, după semicentenar, e bolnav de ură: scrâșnește împotriva poetului Alexandru Ovidiu Vintilă, pe care îl consideră arogant („dar îl pun eu la punct!”), Ovidiu fiind, de fapt, timid și cu un bun-simț ieșit din comun; îl înjură pe primarul Ion Lungu, nu-i bai, dar îl înjură într-o instituție de cultură, apoi iese ca să bată temeneli în jurul lui Lungu la manifestări publice: „creatură preistorică, furi, tâlhărești orașul… în piața mare cu tine, o mitralieră și pac, pac!”. Cine îl aude, pe durata repetatelor lui tirade zgomotoase, poate întrezări în acest jalnic pupincurist un erou, un templier al lui Flutur din campania anti-psd, anti-drăgușanul și din alte cruciade. Nu aș fi scris despre popândăul clasic al președintelui, mai ales că și eu l-am susținut, tras pe sfoară de amabilitatea mieroasă specifică popândăilor, dar aud, de la diverși ziariști suceveni, că popândăul varsă bale, prin târg, asupra hologramei închipuită de mințișoarele lui bolnave de ură și promite să mă răpună. Insul se visează, probabil, printre vagoanele din triajul gării Burdujenilor, prin anii 90, când țepuiții trăgeau după el cu pistoalele, dar i-a înfrânt eroic pe țepuiți. Cu fuga.
*
În ultimele zile și în cele care urmează am mult de lucru, cu cărțile pe care le îngrijesc (ale altora, nu ale mele, pentru că pe ale mele refuz să le public în epoca popândăilor lui Flutur), cu Bucovina Acoustic Park, cu Bucovina Rock Castle și cu cele mai frumoase cântece vechi ale românilor, pe care le vor reînvia zicălașii, dar nu puteam continua lucrul, fără să răbufnesc mai întâi, văzându-i pe șoferii Centrului Cultura „Bucovina” coborând, după ce urcaseră trei etaje, șchiopătând, epuizați de semnatul condicuțelor (prostia parveniților epuizează pe orice om normal). Ai dracului popândăi ai lui Gheorghe Flutur: nu pot trăi fără condicuță, legată la brăcinarii funcțiilor lor nemeritate!
