Ionică Băițan, un prieten întru Ion Grămadă
Ionică Băiţan
Prietenii nu ni-i alegem, ci se aleg singuri. Prietenii sunt o complementaritate, o părticică din aura existenței noastre, pe care noi am ignorat-o, din diverse motive, și pe care ei o completează și o pun în lumină. Realizez chestia asta abia astăzi, când nu facebook-ul, ci un prieten îmi spusese primul că astăzi este ziua de naștere a directorului Școlii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, Ion Băițan.
*
Pe Ionică Băițan l-am cunoscut și ne-am împrietenit întru Ion Grămadă. Dacă nu ar fi fost și obolul lui drept singură implicare stroieșteană, nu amplasam niciodată bustul Eroului Bucovinei în Stroiești, ci „undeva pe pământul Bucovinei”, după cum îndemnau Dimitrie Marmeliuc și Ion Arieșescu, camarazii lui de jertfă în tranșeele României Mari. Dar legătura de atunci s-ar fi spulberat, probabil, dacă nu ar fi fost evoluția, în primul rând umană, a lui Ionică Băițan din anii de când ocupă un important scaun decizional în cultura bucovineană.
*
Prietenii mei sunt, dintotdeauna, oameni care se învrednicesc de acest statut, eu fiind doar un fir de nisip, care se revoltă împotriva umbrelor și absoarbe cu nesaț lumina.
*
Iar Ionică Bățian nu mi-a umbrit sufletul vreodată, ci mi l-a încălzit, mereu și mereu, cu o înțeleaptă cumsecădenie, care mă obligă la respect. Iar de la respect până la prietenie nu a mai fost decât un scapăr.
*
La mulți ani, Ionică Băițan,
și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!
