Ultimul testament al lui Adolf Hitler
ion drăguşanul: vechi colinde bucovinene
Cu partiturile „Colinde populare” – creaţii culte, interpretate de „Zicălaşii“:
ce sărbătoare-i viaţa, ce frumoasă!
să nu arunci cu pietre dacă-ţi spun
că eşti ursit luminilor făgaş
că spiritul divin e-atât de bun
încât îşi face-n sufletu-ţi sălaş,
tirani dogmatici tot aruncă plase
deasupra ta cerându-ţi să nu vezi
să părăseşti iluminări frumoase
robiei lor de-a pururi să te-ncrezi
*
dar popa nu-ţi va fi nicicând părinte
şi n-are chei spre porţile cereşti,
ci-i doar un diavol pământesc ce minte
încât cu spaime-n tine să mânjeşti
s-astupi dumnezeirea ce te împle
cu tihnă sufletească şi cu bine,
cununi de spini îţi sfârtecă prin tâmple,
iar rana-n coastă popa o-ntreţine
*
căci ei, tiranii dogmelor primare,
sunt răsuciri de ceţuri lungi prin beznă,
sunt şarpele ce urcă-n fiecare
precum un vrej căţărător pe gleznă
şi doar în tine Dumnezeu se-arată
precum surâsul pruncilor prin casă,
deci fii sălaşul veşniciei, iată
ce sărbătoare-i viaţa, ce frumoasă!
roman istrati: popas
pe nări caii scot o ciupercă de aburi
şi-n crengi dimineaţa-i o lână bolnavă
tata stinge-n scrumieră încet, răbdător
aşchii lungi şi subţiri de otravă
*
frig ne-a cuprins deodată şi ceaţa
înalţă ferestre mari de năvod
prin scorburi zăpada şi aerul au
miros de salcâm şi de iod
*
un cheag e cerul de ceară, de sânge
sau poate cenuşă de mac spre amurg
noi trecem şi brazii pe dealuri îmi par
amorţite cupole de burg
*
ne ducem, dar unde; nici tata nu ştie
şi palmele-s vânătă, dureroasă cerneală
focu-i un scrin şi cenuşa îmi pare
albastru tărâm de sfială
*
ne ducem, ne ducem către grădina
cu căpiţe de bronz diafane
ne ducem şi chiotul nostru rămâne
numai în piatra
fără timpane
Ciprian Porumbescu: Inimă de român
