ce sărbătoare-i viaţa, ce frumoasă!
să nu arunci cu pietre dacă-ţi spun
că eşti ursit luminilor făgaş
că spiritul divin e-atât de bun
încât îşi face-n sufletu-ţi sălaş,
tirani dogmatici tot aruncă plase
deasupra ta cerându-ţi să nu vezi
să părăseşti iluminări frumoase
robiei lor de-a pururi să te-ncrezi
*
dar popa nu-ţi va fi nicicând părinte
şi n-are chei spre porţile cereşti,
ci-i doar un diavol pământesc ce minte
încât cu spaime-n tine să mânjeşti
s-astupi dumnezeirea ce te împle
cu tihnă sufletească şi cu bine,
cununi de spini îţi sfârtecă prin tâmple,
iar rana-n coastă popa o-ntreţine
*
căci ei, tiranii dogmelor primare,
sunt răsuciri de ceţuri lungi prin beznă,
sunt şarpele ce urcă-n fiecare
precum un vrej căţărător pe gleznă
şi doar în tine Dumnezeu se-arată
precum surâsul pruncilor prin casă,
deci fii sălaşul veşniciei, iată
ce sărbătoare-i viaţa, ce frumoasă!