Bucovina Rock Castle 2018: Scena 2

După centralizarea voturilor, sunt invitate pentru a concerta pe scena de pe Platoul Cetăţii, în cadrul Festivalului „Bucovina Rock Castle”, trupele din afişul de mai sus, care sunt rugate să-mi trimită scanări ale cărţilor de identitate, pe adresa ion.dragusanul@gmail.com, ocazie cu care le voi comunica hotelul în care sunt cazate toate trupele din festival, româneşti şi străine, şi vom stabili orele pentru probele de sunet etc.

2 trupe din concurs au avut pagini întregi de conturi false, dar una s-a retras singură, cu foarte mult bun simţ, iar cealaltă, care nu se califica oricum (doar 927 de opţiuni), nici măcar nu ne-a răspuns la întrebări. Am salvat punctajul trupelor câştigătoare, la ora 00,00-01,00, iar în cazul în care vor exista suspiciuni (ar fi culmea: puteam decide singur, dar am mizat în totalitate pe sufragiul, mai mult sau mai puţin de bună credinţă, al celor pentru care fac, de atâţia ani, acest festival), voi publica şi dovezile onestităţii mele în centralizarea voturilor, clasamentul fiind următorul:

PARADOX THEORI – 1296

KATARA – 1205

NIGHTRAIN – 1198

SYMPRESS – 1173

BLAK OUT – 1130

LINEAR DISORDER – 1107

TENEBRES – 1105

CONTRABAND X – 1073

LEXEM – 1044

Vă reamintesc, prin alt afiş, numele trupelor care vor cânta pe Scena 1, cu precizarea că, din cele 9 trupe care vor cânta la Scena 2, vom alege 3 trupe, care, în 2019, vor deschide nopţile de concerte de pe Scena 1, rol pe care, în 2018, la concurenţă cu trupa care va cânta de la ora 19, pe Scena 2, concertele de deschidere din şanţ vor fi susţinute de trupele RELATIVE, 9 ANI LUMINĂ şi GRAY MATTERS.

Concurs BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Jun 30

MA GO RA sau Primăvara pe Muntele Soarelui (II)

Măgura Pleasa, văzută din Comana de Jos, Brașov

Sunt multe cuvinte în limba, mitologia şi toponimia română, pe care etimologii le consideră de rădăcină slavă, deşi sunt druidice sau ctistice (aşa se mai numeau druizii, în condiţiile în care celţii sau galii erau meşteşugarii ţinuturilor de la nord de cel mai nordic oraş grecesc, Keltoy). Printre ele, Cerna şi Măgura, deşi Cerna, ca şi grecescul Cronos, vine de la cerul solar îndepărtat, Cernunos (ulterior) transformat în zeitate care aminteşte de Capricorn, cerul întunecat, din care… cerne zăpada (a cerne făina, de la acest fenomen vine).

Măgura vine de la un dublu ceremonial iniţiatic, în munte (triunghiul cu vârful în jos) şi pe munte sau iniţierea în cer (triunghiul cu vârful în sus). Reunite, cele două iniţieri consacră dubla natură, pământească şi cerească a creaţiilor umane (rombul, ulterior numit Sfântul Graal sau Inima lui Cristos). Măgurile cu peşteri au fost cele pe care s-au celebrat Nedeile, pe teritoriul României ele fiind uşor de identificat, datorită toponimelor Nedeea de prin preajma lor; există şi Măguri, fără peşteri, numite aşa, mult mai târziu, datorită asemănării cu culmile sacre, numite de filosofii culturii „Temelia Cerului şi al Pământului”, ca şi ziguratele de formă cilindrică, ziguratele de formă pătrată fiind „Pământul, Temelia Cerului”. Există şi tumuli sau dolmane, precum cel din apropierea Putnei, care se numesc impropriu Măgură, dar care prezintă interes ca mărturii ale unui trecut ceva mai apropiat.

Măgura Mică, de la Zărnești, Brașov

Pe anumite Magura şi prin munţii solari fundamentali, există monumente megalitice precum cele din Bucegi sau Călimani (cei 12 Apostoli), în care stâlpii în formă de Π (litera grecească pi) sunt coloanele celeste pe care se sprijină Cerul (nu întâmplător poarta şi uşa civilizaţiilor este asemănătoare) au adânci rădăcini în pământ, în planul orizontului lumii date, care separă cele trei ceruri lunare subpământene de cele trei ceruri solare suprapământene, frazeologismul „în al şaptelea cer” definind, de fapt, cerul de dincolo de Timp, de Cernunos.

Pe cea mai înaltă Magura dintr-un ţinut se dura altarul circular solar-zodiacal, în Carpaţi măgura respectivă numindu-se Gogaion (GO GA ION), cu semnificaţia de „muntele iniţiaţilor în zidirea de (sau, mai curând, sub) Cer”, primele două silabe, reunite, ulterior, în cuvântul „goga”, desacralizându-se şi definind, inclusiv în româna veche, zidarul.

În epocile mai apropiate de noi, semnificaţia de solar-zodiacal al străvechilor altare circulare de pe diversele Magura ale Europei şi, în primul rând, din Carpaţi s-a pierdut, personalităţi remarcabile, precum Alexandru Odobescu, denaturând aceste „colinde”, datorită fanatismului ortodox, până la bagatelizare, pentru că, şi dacă ar fi însemnat calendare, cum fals susţin bulgarii, stâlpii de pe Magura marchează răsăritul Soarelui din diverse constelaţii zodiacale, începând cu Leu, în epocile primelor generaţii solare de oameni vorbitori, continuând cu Rac, în epocile generaţiilor lunare, şi tot aşa, până la Peşti şi, după noi, „omul cu ulciorul”, cum vestea Iisus generaţiile care vor vedea răsărind Soarele din Vărsător. S-a creat, prin aceste „colinde” sau rotiri ale Soarelui prin solstiţii şi a Lunii prin lunistiţii, o adevărată mitologie, cu cântece sacre (colinde) pentru fiecare epocă, dar şi cu o mitologie eroico-mistică, mai ales la finalul epocilor răsăritului Soarelui din Taur (Moise, Osiris, Ghilgameş, viteazul Utu etc. sfărâmând idolul sau chiar „ucigând”, la nivel simbolic, „Taurul Cerului” sau „Taurul lui Anu”, care este, în fond, şi „Taurul lui Osiris).

Altarele circulare de pe Magura au fost şi mai sunt privite drept rudimente spirituale, prin care „popoarele primitive (nicidecum primitive, ci profund metafizice – n. n.) din timpii preistorici, atât în ţările dinspre apus, cât şi în regiuni mai nordice, au aşezat stâlpi şi pietroaie în cerc, cu scop, pesemne, de a consfinţi acele ţarcuri rotunde ca locuri de închinare la zeii lor”[1]. Chiar şi „pietrele atârnate” (Stone-Henge) de pe Magura din apropiere de Salisbury aveau şi încă mai au parte de astfel de interpretări rudimentare, în explicaţia la un desen care uimea secolul al XIX-lea:

„Ocolul de lespezi ce se numeşte, în Englitera, Stone-Henge, adică „pietrele atârnate”, şi căruia unii autori vechi îi dau numirea de „Chorea Gigantum” (Dansul sau Hora Uriaşilor – n. I. D.), iar W. Camden (Britannia, sive Anglice, Scotice, Hibernice … ex intima antiquitate chorographica descriptio. Londini, 1607) aceia de „insana substructio” (baza nebuniei? – n. I. D.), se află aşezat în comitatul Wilts (Ofilirile – n. n.), în depărtare cu şase mile spre nord de Salisbury. Este compus de un îndoit ocol de pietre drepte, ca de 9 metri înălţime şi aproape 2,30 metri lăţime, grosolan cioplite în formă de stâlpi; acestea poartă deasupra lor, de-a curmezişul, în chip de architrave, alte pietre de aceiaşi formă, dar ceva mai regulat cioplite şi înţepenite cu scoabe la căpătâiul de sus al stâlpilor, unde se îmbucă în găuri (simbolul „Stâlpii Pământului”, din Bucegi – n. I. D). Cercul exterior are ceva ca 60 metri în diametru. În centrul acestuia se află alte două ocoluri de formă eliptică, deschise de o parte şi cuprinzând un mare menhir sau pietroi ridicat în sus. Acest străvechi monument celtic se află, acum, foarte dărăpănat” – J. Gailhabaud, Monuments anciens et modernes[2].

[1] Odobescu, Alexandru I., Clădirile antice cu dom circular, Bucureşti, 1888, p. 18

[2] Odobescu, op. cit., p. 19

DATINA, Horele românilor No Comments Jun 30

MA GO RA sau Primăvara pe Muntele Soarelui (I)

Magura Wańkowa din Polonia

În dicţionare, toate cele 27 de definiţii ale cuvântului „măgură” converg spre explicaţii de genul „deal mare izolat (tăiat de ape)”, „movilă” sau „pădure (situată pe loc înalt)”, dar, cum de regulă nu mă interesează banalităţile dicţionarelor, eu convenisem, într-un material publicat în primăvară, că misterul măgurilor trebuie căutat în ceremoniile totemice de primăvară-vară, sărbătorite pe munţi, în Nedeea Cetate. Încă nu ştiam că Măgura este, ca şi ziguratul, „zidirea muntelui în munte”, în dublă ipostază: a). prin creaţie şi, indirect, prin iniţieri; b). prin ceremonialuri funerare, deci prin fantezie umană, bazată pe un model cosmic. Şi tot aşa, nu ştiam că nu doar noi, românii, avem o puzderie de măguri, de o parte şi de alta a lanţului carpatic, ci şi polonii, ucrainenii, slovacii, bulgarii, cuvântul respectiv nefiind nici românesc, nici slav şi nici măcar celtic, ci unul mult mai vechi, care vine din începuturile civilizaţiei totemice, în care cuvintele monosilabice alcătuiau fraze (de genul Ar Ra Ar Aum – crezi în Soare, crezi în Dumnezeu), transformate ulterior în toponime (Ararat, Ararau, adică Rarău), fraza iniţială Ma Go Ra (Primăvara pe Muntele Soarelui – numele primăverii fiind şi cel al Lunii, Ma), fiind celebrată, ceva mai târziu, drept „Chorea May” (dansul ceremonial al lunii mai) – deşi horirea aceasta se mai numea, ca şi templele cu câte 12 stâlpi totemici, „Chorea Gigantum”[1], adică „Dansul sau Hora Uriaşilor”, colindele fiind „Imnurile Uriaşilor”.

Prehistoric drawings in the Magura cave Bulgaria

Unele neamuri timpurii, desprinse din civilizaţiile primordiale polară şi boreală (egiptenii, grecii, semiţii, pelasgii – în componenţa vlahilor balcanici şi carpatici, ba, prin druizi, şi irlandezi sau normanzi), au păstrat semnificaţia rotirii ceremoniale, deci a horirii (chorus), iar altele, doar pe cea a omagierii muntelui, deci cu semnificaţia „Maya Gora” (Muntele Maial, care înglobează ceremonialul). Munţii ceremoniali Magura, cu dubla lor natură, înseamnă o revelaţie repetată prin vremuri, până la recentele bagatelizări dicţionaristice, dar, înainte de a purcede cu povestea, să vă reamintesc, fragmentar, despre ce scrisesem eu, pe acest site, în 24 aprilie 2018:

Măguri, la curbura Carpaţilor, aproape de Braşov

„Legendara Nedeea Cetate, în care Blajinii „convieţuiau în armonie”[2], „întâia seminţie de oameni cuvântători (care) a fost de aur”[3], pentru că vieţuia în epocile în care Soarele răsărea din Constelaţia Leului (de aici, „Colindul Leului”), „nici vorbă s-aducă zeilor cinstire”[4], încă mai există pe câte o culme a Carpaţilor, de regulă numită, acum sau odinioară, „Măgura”, catalogată drept „cetate dacică” a „sistemului dacic de apărare”, de parcă dacii ar fi fost atât de naivi, încât să zidească cetăţi nu la intrarea în văi, ci în creştetul munţilor, acolo unde, şi fără să se adăpostească după ziduri, nu i-ar fi căutat nimeni niciodată. Nedeea Cetate, multele Nedeea Cetate de pe crestele Carpaţilor, în marea lor majoritate deja ocrotite de rădăcinile codrilor, cum e cazul celei de pe Măgura de la Gura Humorului, înseamnă, fiecare în parte, câte un „ziqqurat” – „zidirea muntelui în munte”, cu mult anterioare celor egiptene şi sumeriene, care, ca şi cele din Carpaţi, înseamnă zidirea Muntelui Ceahlău pe măgurile munţilor. Pentru că incintele pătrate şi „circulare descoperite de arheologi, majoritatea cocoțate pe crestele munților, ele au jucat același rol, de locuri sacre de contact cu divinitatea”[5], pentru că „Nedeile, la rândul lor, care erau urcări duminicale pe munte, și-au pierdut semnificația magico-mitică de ascensiuni spre cer, pentru faptul că Munții Carpați, coloana vertebrală a Daciei antice, au dobândit în perioada feudală hotare nefirești în corpul biospiritual al poporului român. Așa se face că, din urcări pe munte pentru contact direct cu cerul și rugăciuni lipsite de intermediari învestiți cu asemenea ocupații, nedeile au devenit un fel de întruniri cu scopuri practice, de schimburi de bunuri economice, de legături profesionale, de obiceiuri pastorale și de încuscriri ”[6] (În zorii spiritualităţii, pe măgurile Carpaţilor, publicat în 24 aprilie 2018, legătură directă: https://dragusanul.ro/in-zorii-spiritualitatii-pe-magurile-carpatilor/ ).

Măgura Uroiului, Hunedoara

Câteva dintre măgurile din Carpaţi, precum Uroi (Hunedoara) sau cea de pe valea Druii din Sălaj (valea druizilor, nu?), conservă relicve lingvistice primordiale, precum cele din formula sacramentală „Ler, Oi, Ler” (Legea, Doamne, e Lege); în Măgura Uroiului, deci, cu transcriere monosilabică MA GO RA UR OI, ceea ce s-ar traduce prin expresia „primăvara pe muntelele Soarelui şi al cerului (UR) lui Dumnezeu” sau, poate că şi mai potrivit, ca semnificaţie, „Logodna Cosmică sub cerul lui Dumnezeu” (iată mărturia… vremurilor de atunci, păstrată în peştera muntelui Magura din Blugaria):

Bulgarii numesc mărturia aceasta „calendar”, deşi, ca şi urcatul cu măşti ceremoniale pe munte (măştile din datinile noastre de anul nou, adică mutate de ortodoxie la anul nou, din mai-ul iniţial), din imaginea, postată mai sus, sub titlul „Prehistoric drawings in the Magura cave Bulgaria”, sugerează altceva, dar peştera în sine, ca şi peştera din Măgura Bihorului, defineşte ceea ce eu numeam, la începutul acestui material, „zidirea muntelui în munte” prin creaţie şi, indirect, prin iniţieri, toate magura cu peşteră fiind create de natură astfel, deci cu dublă iniţiere: subpământeană şi cerească. Adică şi în cele trei ceruri subpământene ale Lunii – precum Zalmoxis, şi în cele trei ceruri suprapământene ale Soarelui – precum Enlil. Exemplul acesta natural a constituit un model pentru cei care urmau să se substituie şi Cerului (Anu), şi bunului Dumnezeu (AUM, dar se pronunţă OM, cu vocativul OI), şi care, „în italica Etrurie, dar şi într-alte multe părţi ale lumii, s-au scobit bolţi rotunde pe sub pământ şi s-au înălţat movile gheboşite deasupră-le, spre a astruca întrînsele pe răposaţi. În chipul acesta li s-a hărăzit, drept locuinţă veşnică, un spaţiu mărginit, care, însă, prin rotunjeala liniilor sale, atât în circuitul orizontal sau pieziş al pardoselilor şi al pereţilor, cât şi în boltirea verticală a tavanului, puteau să dea morţilor iluziunea unui microcosm”[1].

„Desemnele reduse din această pagină reprezintă planurile la bază şi secţiunile verticale a două măgure de pământ, cuprinzând în sânul lor bolţi mormântale de formă circulara. Una (a), având vreo 7 sau 8 metri înălţime şi 50 metri la bază, conţine zece bolţi de piatră în lăuntrul său. Ea se află în Normandia, lângă Caen, în localitatea Fontenay-le-Marmion. Cealaltă (b) este movila numita Kub-Oba sau Muntele-de-Aur, de lângă Kerci, în Crimea. Unica-i boltă interioară are 7 metri, în diametru, şi 12 înălţime. Prin urmare, tot gorganul scythic este cu mult mai mare decât tumulul celtic din Normandia” (Odobescu, nota de la p. 18).

[1] Odobescu, Alexandru I., Clădirile antice cu dom circular, Bucureşti, 1888, p. 17

[1] Odobescu, Alexandru I., Clădirile antice cu dom circular, Bucureşti, 1888, p. 19

[2] Hesiod, Munci şi zile, p. 43

[3] Hesiod, Munci şi zile, p. 43

[4] Hesiod, Munci şi zile, p. 46

[5] Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 357

[6] Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 359

DATINA, Horele românilor No Comments Jun 29

„Barbut” – prima carte a lui Roman Istrati

E înspăimântător cât de puţin, dar şi cât de mult poate rămâne după o viaţă de om care a şi trăit. Un maldăr de foi, unele dactilografiate în câteva exemplare, altele scrise de mână, ba şi grupaje de versuri ale unor prieteni, pe care le ţii în depozitul tău de suflet. Cam o sută de poeme se zvârcolesc în aceste pagini pentru a contura pecetea unei individualităţi spirituale. Puţin, dar dacă le asculţi povestea, conştientizezi că ţi s-a încredinţat un tezaur, pe care trebuie să îl desluşeşti şi abia după aceea să-l încredinţezi rafturilor memoriei.

Cicluri de poeme, semnate de Dinu Adam şi Cleopatra Lorinţiu, aflate în moştenirea Roman Istrati

Citind atent poemele şi însemnările lacunare rămase după Roman Istrati, înţeleg că prima lui carte de poezie trebuia să se numească „Barbut”, şi nicidecum „Miezul adânc”, poeme precum „Zaţul ghicit”, „Elegia ţiganilor”, „Destin” („Olga, ţiganca, ţipă peste noapte: / Luaţi ceaune, hai, luaţi arginţi!”), „Întâlnire”, „Barbut”, „Nunta”, „Vorbă grea” etc. urmând să propună o mitologie misterioasă, drept spaţiu liric, pe care poetul o şi schiţase, surprinzător şi admirabil, într-un poem de secvenţialităţi ale efemerului, de clipită cromatice ale condiţilie existenţiale, numit, cu trimitere tranşantă spre prietenul şi mentorul nostru, legendarul profesor Ioan Nemeş, „Colecţia de fluturi”. Acest lung, lung poem, alcătuit din aproape o sută de poeme, de transpuneri picturale străluminate, dar şi un titlu în sine, dactilografiat pe pagina întâi a poemului „Barbut”, probează că Roman Istrati atentase liric la un anume tip de mister solar, dar care, prin organizarea tipologică patriotism – sat mitic – critica imperialismului, impusă de editură, a fost spulberat. A ieşit, ce-i drept, o carte bună de poezie, cu titlu şi structură propuse şi impuse de Constanţa Buzea – admirabil mentor al vremii, „Miezul adânc”, dar nu a ieşit ceea ce îşi dorea, şi dintr-un impuls teribilist, Roman Istrati.

2 exemplare ale poemului „Colecţia de fluturi”

Nu intenţionez să scriu, aici, un studiu despre opera lirică a lui Roman Istrati (o voi face în postfaţa „vestirilor”), dar nici nu puteam trece peste revelaţia acestor manuscrise, care au zăcut prea îndelungată vreme într-o cutie de carton.

poezie de roman istrati No Comments Jun 27

Eat Your Heart: Bastard

Concurs BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Jun 26