Dragusanul - Blog - Part 502

Anecdote Bucovina Rock Castle 2018

Primele probe de sunet din ziua a doua

Un organ de grad inferior m-a întrebat de ce scutură tinerii din cap, la concertele de rock. „Ca să-şi împrospăteze minţile”, i-am răspuns. „Dar staţi liniştit, dumneavoastră nu aveţi de ce da din cap!”.

Probe de sunet

Un plutonier de pompieri de la preveniri, din stirpea nobilă a celor care trebuie să dea amenzi, dacă tot s-au mărit prin diminuare salariile în cultură (eu am pierdut, graţiei Olguţei judokana 500 lei), mi-a cerut napoleonistic să-l urmez la corturi şi la tarabe, ca să mă amendeze, dacă nu va găsi stingătoare. Am încercat să-i explic faptul că nu eu răspund de chestiile asta şi, cum individul nu pricepea şi pace, l-am trimis la origini – adică la şefia Consiliului Judeţean, unde m-a reclamat pentru indisciplina de a fi refuzat atribuţii pe care el, napoleonul stingătoarelor, dorea să mi le pună în cârcă.

Mihnea Blidariu se odihneşte, întotdeauna, timp de maximum o fotografie

Un sucevean cu locuinţă în apropierea Cetăţii avea să sune, noaptea, la 112, deranjat că nu se poate odihni din pricina zgomotului. „A rockului?” – „Nu, domnule, a manelelor de la crâşme!”. „Dar rockul?” – „Ce-i cu rockul?”. „Rockul nu vă deranjează?” – „Nu, domnule, pentru că pot dormi cu rockul, dar nu şi cu manelele”. Ghinionul manelelor, pentru că, fiind slobozite de pe platou şi nu din şanţ, se răspândesc mult mai sonore prin vecinităţi, dar respectând graniţa veche a Bucovinei (râul Suceava), pe care nu o trec în mod fraudulos – dovadă: nici un cruciat penticostal nu reclamă veselele şi petrecăreţele manele, risipite bisăptămânal asupra Sucevei.

Caniculă şi probe de sunet. De când se roagă popii şi pastorii pentru rock, Sfântul Soare îl protejează

Evgheni, liderul şi fondatorul trupei JINJER: „Bucovina Rock Castle înseamnă prima noastră ieşire în străinătate. Suceava este a doua noastră casă. Nu o să uităm niciodată acest festival şi, dacă veţi mai avea nevoie de noi, oricând vom lăsa totul deoparte, pentru a reveni în cea de-a doua casă a noastră”.

Teiu, Buzu şi Sebi de la Toy Machines

Duminică, după încheierea ediţiei a VIII Bucovina Rock Castle, microbuzul trupei JINJER a tras la Peco, pentru alimentare şi pentru cumpărături mărunte. Băieţii veneau după o înşiruire de 40 de spectacole prin Germania şi îi însoţea Andi, pe post de translator. Vorbeau în engleză; doar când se sfătuiau între ei, muzicienii ucraineni foloseau limba rusă. Vânzătoarea de la Peco, femeie inteligentă şi perspicace, imediat a înţeles despre ce e vorba: „Domnilor, sunteţi JINJER, trupa preferată a fetiţei mele, care nu a lipsit o clipă din şanţul Cetăţii! Nu sunteţi de acord să facem o poză împreună pentru ea?”. Şi s-au făcut mai multe poze, ucrainenii putând să constate că, în Suceava, sunt cu adevărat acasă.

Tudor Chibici

O bucurie aparte au trăit-o şi irlandezii de la PRIMORDIAL, care erau aşteptaţi la probele de sunet de vestitul rocker sucevean Lucian Bucătaru şi de… primul lor album, pe care au depus autografe. Era ziua de naştere a lui Alan, solistul trupei, şi începuse cu un dar de suflet neaşteptat. Ieri, băieţii de la PRIMORDIAL ne-au transmis mulţumiri speciale. Ştiu ei de ce, ştim şi noi de ce.

Tudor Bob, absolvent de Conservator, chitarist la Toy Machines

Alexandru „Teiu” Teişanu, unul dintre cei mai buni basişti din ţară – Toy Machines

Andrei „Buzu” Parascan, chitară solo la Toy Machines

Sebi, absolvent de Conservator, tobar la Toy Machines

Probe de sunet Toy Machines

Toy Machines

Un vis care mi s-a împlinit

Trupa în jurul căreia s-a întrupat Bucovina Rock Castle

Ema, prinţesa lui Lucian Francisc Csibi de la RELATIVE, pentru prima dată la Bucovina Rock Castle

Ema, oaspetele de onoare Bucovina Rock Castle 2018, şi bodigarzii ei: Ionuţ Dărămuş şi Lucy Csibi – tatăl ei

*


Zicălaşii, la sărbătoarea Radu Bercea

Ne-am închinat rănilor necuvenite şi operei luminoase ale lui Radu Bercea fiecare după cum ne-am priceput, dar toţi cu sinceritate: şi „Zicălaşii”, şi vicepreşedintele Gheorghe Niţă, şi publicul. Între noi, „Zicălaşii”, şi Radu Bercea există o punte veche, iar acuarelele oferite de pictor fiecărui muzician înseamnă peceţi sacre, pe care le vom privi ca atare până la capăt. Am pozat, grăbit şi peste umăr comuniunea aceasta aparte, vorbind publicului, de sub şapca cu care mă apăr, în spaţii aerate, de o sinuzită cronică şi care, în fond, face parte din imaginea mea publică, despre ce s-a cântat până atunci şi despre unde pot fi găsite acelea cântece salvate, nu de noi, ci de alţii. Am vorbit şi despre lăutarii legendari ai românilor, şi despre cărţile dăruite humorenilor de către Consiliul Judeţean Suceava, dar de mine lucrate, apoi, pe când „Zicălaşii” încheiau concertul lor cu o urare muzicală, mi-am îmbrăţişat vechiul prieten şi frate Radu Bercea. Încă mai vibrau prin sala „Corneliu Tincu” ecourile „Rapsodiei Române”, de Ciprian Porumbescu, cântată pentru prima dată la Gura Humorului, şi cum geniul de la Stupca mi-a surâs, de pe simeze, i-am urat şi lui cele de cuviinţă pentru apropiata zi a naşterii sale. Apoi am părăsit, pentru totdeauna, Gura Humorului.

*


Expoziţia Seniorului din Gura Humorului

O splendidă expoziţie de portrete, făcute de Radu Bercea (unele dintre ele se regăsesc şi în album), a constituit cadrul ideal pentru sărbătorirea Seniorului de la Gura Humorului, recompensat, prin intermediul vicepreşedintelui Gheorghe Niţă, cu Medalia şi Hrisovul „Meritul Bucovinei”. Radu Bercea, artist plastic român, descendent al unui vechi neam răzeşesc, s-a născut în Cuciuru Mare al lui Mircea Streinul (omagiat de humorean cu un splendid portret – cel mai bun posibil), dar a fost, este şi va rămâne pecetea spirituală a târguşorului Humorului. Lume peste lume, aşa că s-a suplimentat numărul scaunelor din sala în care urma să se facă lansarea de cărţi. De cărţi, pentru că am dus la Gura Humorului şi „Jocuri de îngeri”, de Liliana Widocks, şi „vestirile” lui Roman Istrati şi ale mele, datorită presimţirii că la Gura Humorului nu voi mai merge niciodată, în mod oficial – nici eu, nici „Zicălaşii”, chiar dacă ar fi să trăiesc o veşnicie.

*


Zicălaşii: repetiţii pentru Radu Bercea

Pictorul-martir Radu Bercea înseamnă prea mult pentru noi, slujitorii din ilegalitate ai cântecului naţional românesc, numiţi „Zicălaşii”, ca să nu fi pregătit aşa cum se cuvine spectacolul închinat marelui sărbătorit. Bineînţeles, în timpul nostru liber, pentru că pentru uriaşul promotor judeţean de autentic al falsurilor „Zicălaşii” nu încap nicăieri, în nici o manifestare culturală organizată de Consiliul Judeţean Suceava, cu prilejul Centenarului Unirii. Concertul cu „Cele mai frumoase cântece vechi ale românilor: Cântecele Unirii”, pe care îl lucrăm tot în timpul nostru liber, îl vom susţine, tot ilegalist, pe la miezul unei nopţi oarecare, unde vom găsi un tăpşan scăpat festivismului neghiob – nu cumva să stânjenim viziunea demolatoare şi de identitate românească a marelui gânditor judeţean.

În preajma sufletului lui Radu Bercea trebuie păşit cu sfială, nu cumva să retrezeşti vreo rană veche, iar noi, „Zicălaşii”, ştim chestia asta, că doar nu suntem popi sau pastori, care nici n-ar mai exista, dacă n-ar fi de răscolit zilnic Sfânta Rană a Lui Iisus. Prin urmare, mănunchiul de cântece trebuia pregătit cu delicateţe, luând, rază cu rază, câte un scapăr din ultimele trei veacuri, ca să le depunem ofrandă pe treptele templului în care, în acea zi, oficia Radu Bercea.

Şi ne-am adunat, flămânzi şi înseataţi după o zi de muncă, să trudim întru respect real faţă de Radu Bercea; ne-am strâns buchet, unul câte unul, şi ne-am lipit din mers de păşirea domoală a cântecului strămoşesc, încă rătăcitor prin uitare. Iar el, Cântecul, pentru că ne ştie deja, ne-a surâs larg, de s-a auzit până în Gura Humorului.

*


Un vis pe care îl voi retrăi încă o dată

Am văzut polonezi, veniţi la Bucovina Rock Castle ca să-i asculte pe moroşenii de la Dirty Shirt, şi m-am bucurat. Am văzut englezi, germani, bulgari şi basarabeni la Bucovina Rock Castle. Şi m-am bucurat. Or mai fi fost şi alţii, în învălmăşeala de oameni fericiţi, dar nu am avut vreme să-i văd şi să-i cunosc. Ziua mea de muncă începuse la ora 7, dimineaţa, şi avea să se termine la 4, tot dimineaţa. Întotdeauna vin primul şi plec ultimul. Pentru că am de ce şi pentru ce.

În timpul zilei, am avut de vizionat 3 trupe, la scena 2; în celelalte 2 zile, la fel. Aici trudeau întru rock Dodo Popovici, Alex Tipa şi Dănuţ Lungu. Am stat pe iarbă, rezemat de un tei. Am stat e un fel de a spune, pentru că telefonul suna întruna. Prin urmare, funcţie de stres, am judecat muzica de pe scenă. Mihnea a rămas numai în şanţ, cu toate problemele, iar Andi a mai urcat, din când în când, doar ca să asculte câte 2-3 piese de la fiecare trupă; când nimerea covere… Tinerii încă nu înţeleg că trebuie să se promoveze prin propria lor muzică şi nu maimuţărind pe alţii. Va trebui, deci, să reascultăm toate concertele (în câteva zile, colegul Lucian Căluşeriu le va publica) şi să decidem. Inclusiv Mihnea.

La gala din şanţul Cetăţii, minunăţie: circa 6.000 de oameni, încă din prima seară. Seara Relative, Roadkill Soda, Dirthy Shirt, Implant Pentru Refuz, De Staat. Muzicieni incredibili, oameni de o frumuseţe rară. Olandezii, de pildă, au făcut poze, la final, cu toţi puştii care le-au cerut-o. Vedeta devenea, astfel, fiecare puşti iubitor de rock şi nu trupa în sine. Şi ce amintire va însemna pentru fiecare puşti, care se va regăsi, mereu şi mereu, alături de trupa De Staat.

Despre calitatea serilor de concerte (concepţia artistică, în acest an, îi aparţine lui Andi) nu are rost să vorbesc, pentru că toţi iubitorii de muzică, participând la festival, au trăit, ca şi mine, un vis; pe cei care nu au fost nu are rost să le povestesc eu ce au pierdut; cât despre boi, prefer să-i las să rumege. O să pun, totuşi, nişte fotografii (din prima noapte) să vă povestească pe scurt ceea ce veţi putea revedea sau descoperi, în curând, în filmele lui Lucian Căluşeriu.

 

 


Pagina 502 din 1,501« Prima...102030...500501502503504...510520530...Ultima »