„Vetrele folclorice”, spulberate și de Béla Bartók

Vreme de „3 săptămâni în vara anului 1909 și o săptămână în iarna anului 1910”, după cum singur mărturisea în prefața colecției sale de cântece transilvane, publicate, în 1915, de Academia Română, sub titlul „Cântece poporale românești / Din Comitatul Bihor (Ungaria)”, Béla Bartók a adunat 371 de melodii, pe care le-a încredințat memoriei românești. Printre ele, un cântec din Cristișor, „Pasăre galbină-n cioc”, redat în varianta degenerată, dar și în „original”, care, de fapt, nu prea este original. O precizare de la subsolul paginii atrage atenția: „Este cunoscută și la Unguri. Se mai cântă și pe cuvintele „Am un leu și vreau să-l beau”, iar mai mult pe cuvintele „Pe sub deal, pe sub cetate”. Confuzia pe care o face marele compozitor maghiar între două piese moldovenești, ambele cântate, cu secole înainte, doar la Suceava, de către lăutarii breslelor este mai mult decât scuzabilă, pentru că lui Béla Bartók încă nu-i era cunoscut prea bine, în 1910, cântecul național românesc vechi.

Cântecul „Pe sub deal, pe sub cetate” se numise, de fapt, „Sub o culme de cetate”, era închinat Cetății Sucevei, iar în 1849 se cânta, la curtea boierilor Hurmuzachi, de către legendarul Nicolae Picu, astfel (total diferit de „Pasăre galbenă” – aceasta fiind, de fapt… Soarele, dar foarte apropiat de „Cântecul lui Iancu”, șlefuit de moldoveanul basarabean Gheorghe A. Dinicu și impus, în anii din urmă, de Veta Biriș):

Varianta „Pasăre galbenă-n cioc”, pe care o armonizase, tot în 1849, Karol Mikuli, ulterior fiind folosită de George Enescu, în începutul „Rapsodiei a II-a”, diferă foarte puțin de cea considerată de Béla Bartók drept „originalul”, deși în Comitatul Oradei se adaptase destul de corect străvechiul cântec medieval sucevean:

Și varianta „desfigurată” prin text, cum ar zice Béla Bartók, a aceluiași cântec, dar de la 1880, publicat de „Muza Română” din Cernăuți și retipărit de „Lira Română”, se remarcă prin fidelitate melodică, deși e penibil pentru spiritul „folcloric” al unui popor să demitizeze un cântec precum „Sub o culme de cetate” în petrecărețul „Am un leu și vreu să-l beu” (cum se cânta neaoș în Bucovina:

Am dat peste partitura minunatului Béla Bartók din întâmplare, în vreme ce documentam viitorul concert al „Zicălașilor” cu „Cele mai frumoase cântece vechi românești: Cântecele Unirii”. Încă nu știu câte alte cântece vechi moldovenești, consacrate ca atare de mărturiile vremurilor, au devenit, cu vremea, cântece ardelenești, dar ne vom dumiri în curând. Oricum, Béla Bartók probează, indirect ideea altui maghiar, Ubicini, care, cu exact un secol înainte susținea că imediat ce se naște o melodie, într-o localitate românească, melodia aceea se răspândește, cu viteza fulgerului, în toate ținuturile românești de sub stăpânirea celor trei imperii ale vremii. Deci, teoria proletcultistă a „vetrelor folclorice”, menținută cu încrâncenare, de lenevia spirituală patriotardă şi, mai ales, de incultură se cam face praf şi pulbere.

DATINA No Comments Sep 4

Vrednici de Bucovina, nu de „meritul” lui Flutur

Vineri, 7 septembrie 2018, la Biblioteca Bucovinei, începând cu ora 14, poetul și cărturarul Roman Istrati își va implica numele și personalitatea în viitorul cultural al Bucovinei (veți vedea cum, dacă veți participa la lansarea cărții de poezie „vestirile”).

Joi, 25 octombrie 2018, iarăși la Biblioteca Bucovinei, dar începând cu ora 18, romanciera de mare succes Lili Crăciun, născută la Fălticeni, dar cu educația formată în Suceava, va lansa un roman și o carte de poezie, incluzând Suceava pe un itinerar care începe la Madrid (romanul a fost tradus și în spaniolă, și în alte limbi europene, bucurându-se de succes), continuă prin București, Iași, Suceava și alte mari centre de cultură românești și străine. Ce-i drept, Suceava nu-i un centru de cultură, dar asta nu are importanță, atunci când îți vibrează rădăcinile.

Marți, 13 noiembrie 2018, probabil că la ora 16 și tot la Biblioteca Bucovinei, Tiberiu Cosovan va lansa „ineditul memoriei” numit „Prin labirintul umbrelor”, o carte-album de memorie a multiculturalității bucovinene.

Iată, deci, o adevărată tripletă de creatori Vrednici de Bucovina, conform conceptului lui Constantin Loghin, care nu vor primi „meritul” lui Flutur, din simpla și banala pricină că ochii de vultur centenar ai lui Gheorghe Flutur nu îndrăznesc niciodată să descheie firmamentul, neavând forța luminoasă de a se desprinde dintre nojițele opincii.

Jurnalism No Comments Sep 3

Ultima seară cu muzică dumnezeiască

Parafrazându-l pe regretatul poet George Damian, care scria în opinia despre poezia lui Vasile Pînzariu, la cerea Securităţii, că singura poezie antinaţională, anticomunistă şi antidemocratică este poezia proastă şi că, judecând din acest punct de vedere, poezia deţinutului politic Vasile Pînzariu este profund naţională, profund comunistă şi profund democratică, simt nevoia să extind această judecată şi asupra Festivalului „Bucovina Rock Castle”, care, ediţie de ediţie, aduce spre sufletele sucevenilor o muzică dumnezeiască, transformând Suceava într-un reper important pe harta culturală a Europei. Iar dacă nu ar fi supusă corespondenţa noastră, a organizatorilor, unor reguli de confidenţialitate, lesne v-aş proba aceste afirmaţii, care întrec şi cele mai entuziaste visuri ale celor care ne susţin. Dar, în fond, eu nu am de probat nimic, pentru că numai barbarismul talibanismului intolerant poate nega, condamna sau minimaliza ceea ce se întâmplă sub zidurile Cetăţii Sucevei, cu prilejul ediţiilor „Bucovina Rock Castle”.

BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Sep 2

„Cultura nu are voie să facă politică!”

Rock-ul a apărut ca protest social. Etimologia cuvântului nu vine din engleză, unde înseamnă „piatră”, ci din hebraică, unde înseamnă „protest, scuipat” – cu trimitere indirectă la judecăţile publice, din vremurile începuturilor. Dar în ciuda acestei etimologii, între concertele Bucovina Rock Castle şi vociferările scabroase împotriva PSD ale votanţilor PSD, treziţi la realitate de… beţie, nu există nici o legătură. Dezamăziţii susţinători ai lui Dragnea strigau de UE şi de PSD şi când cânta JinJer; că-aşa-s ei, cei care votează cu picioarele. Dar ăştia, beţivii cu arţag nu contează. Publicul muzicii rock este cu totul şi cu totul altfel: în primul rând, nu a votat şi, tocmai de aceea, nu are de ce scanda măscări. Publicul, totuşi, nu e responsabilitatea mea decât ca solidarizare. Eu nu sunt vinovat de prostia Sucevei, ci doar de o părticică din cultura ei. Şi totuşi, m-a durut când s-a găsit, în public, un cetăţean, enervat de delimitarea trupei Luna Amară de forţele în uniformă care au bătut oameni în Bucureşti, şi care striga, sus şi tare, înjurând de mama-focului: „Cultura nu are voie să facă politică!”. Scrie în Constituţie aşa-ceva? Nu, dar prostia, obişnuită să fie condusă şi reprezentată doar de prostie, face alergie la iluminări şi pune căluş îndesat culturii: nu cumva să trezească pe cineva. Vă închipuiţi ce tragedie ar fi pentru România dacă ne-ar conduce oamenii de cultură, inclusiv muzicienii? Faţă de Dragnea sau Iohannis ne simţim toţi deştepţi şi centenari, dar în faţa unui redutabil om de cultură ni s-ar topi chiar şi umbrele. Chestia asta s-a petrecut în seara a doua de concerte. Urcasem doar de 18 ori până la Scena a doua şi coborâsem tot de atâtea ori, ignorându-mi măcinişul interior al bolilor care m-au transformat într-o umbră. Dar încă mai clocotesc împotriva imbecilităţii care susţine că Măria Sa Cultura nu are voie să facă politică.

BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Sep 1

PRIMORDIAL, o fantastică recuperare de ancestral

Concertul trupei PRIMORDIAL, din Irlanda, a însemnat pentru mine nu doar o revelaţie muzicală, ci şi o prelegere de istoria şi de filosofia culturii incredibilă. Ştiam că titlul concertului este „Epoca Dragonilor”, dar tot m-a luat prin surprindere coperta cu muzică ortodoxă bizantină, compusă de Sfântul Ioan Damaschin, deşi mesajul era clar: PRIMORDIAL urma să vă arate ce a existat, în planul spiritualităţii, înainte de creştinism. Cu mult, mult înainte de creştinism, în epoca pe care Lucian Blaga o numea a transcendentului care urcă, mitul aspirând spre Cer, iar creştinismul, ca transcendent care coboară, nivelând spiritualităţi deja alienate în pământesc şi în istoricitate. Iar când sărbătoritul zilei, vocalistul Alan, a urcat pe scenă, îmbrăcat în şaman, cu umărul dezgolit şi folosind stativul microfonului drept toiag şamanic, nu am mai avut nici o îndoială asupra profundelor cunoştinţe de filosofia şi istoria culturii, pe care le au aceşti muzicieni (doar la cei din DorDeDuh am mai întâlnit, în urmă cu vreo patru ani, o erudiţie asemănătoare).

Ecourile druidice, uneori chiar… maramureşene, ale muzicii vechi irlandeze, pe care o valorifică, inteligent şi copleşitor, PRIMORDIAL au plăcut publicului larg şi, spre bucuria mea, pe fundalul scenic nu a apărut nici o rună (încă nu fuseseră născocite la începuturile şamanismului), ci doar numele trupei, cu trimitere directă la actul de arheologie muzicală pe care o săvârşea în… PRIMORDIAL. Câtă vreme au cântat, am fremătat de încântare, explicându-le lui Emil Ursu, Mihnea Blidariu, Andi Drăguşanul, Dodo Popovici şi cui mi s-a mai nimerit în cale despre făptuirea culturală de excepţie, care se săvârşea pe scenă. Apoi, după concert, am discutat cu muzicienii irlandezi, care, la rândul lor, au descoperit în mine singurul pricepător al muzicii lor din întreaga Europă. Intuisem corect mesajul muzicii şi al evoluţiei lor scenice, iar când au aflat de unde mi se trage predispoziţia spre cultura primordială, au făcut respectuoase plecăciuni în faţa scriitorului care sunt. Pentru că aşa-i obişnuinţa prin Europa, ba şi prin fostele ţări de prin imperiul sovietic: faţă de scriitori funcţionează un adevărat cult al respectului.

BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Sep 1