Iisus Cristos, profețit de Sibylla Erythreea

„Această Sibylla Erythreea se referă, în mod deschis, la Christos” (Augustin citise traducerea în latină a fostului proconsul Flaccianus), printr-o prorocire în greacă, dar care avea primele litere ale fiecărui vers (acrostih) grupate în fraza: „Jésus Christus Dei Filius Salvator” (Saint Augustin, Cité de Dieu, Tom III, Paris, 1854, p. 110). Am mai publicat această profeție, dar cred că nu greșesc dacă o reiau:

„Ivită e prorocirea hotărâtă în umedul pământ.

El, Regele Cerurilor, va veni în veacurile următoare:

Se va încarna în trup ca să judece lumea.

Umanitatea va crede în El, crezând în Dumnezeu

Cu sfinţii se va înălţa lumea, căci deja s-a sfârşit.

Se vor înfăţişa judecăţii lui drepte şi sufletul, şi carnea:

Ca tufişurile de pe ogorul necultivat arată leagănul lumii.

Renunţa-vor oamenii la idoli şi vor primi comoara Lui:

El va fi focul care arde pământul, marea şi cerul

Iar gloatele îl vor căuta, înspăimântate de porţile iadului.

Sfânta iluminare va elibera carnea de frică,

Toţi cei vinovaţi vor arde în focul veşnic.

Ocultele fapte le va dezvălui, fiecare va şti

Secretele timpului şi lumina lui Dumnezeu va pătrunde în inimi.

Dureroase vor fi plânsul şi jalea, şi scrâşnirea dinţilor.

Ei nu vor mai vedea razele soarelui,

Iar pleiada de stele nu le va mai auzi plânsul în cor.

Fi-va Coroana Cerului, în splendoarea luminii lunii.

Ilumina-va în văi şi în profunzimi ignorate.

Lui i se va adresa omul, înălţându-se prin el.

Iar munţii înalţi şi marea albastră vor fi asemeni

Urmându-l

Sau vor crăpa sub lavă vulcanică.

Se va auzi apoi un sunet ca de trompetă

Acoperind cu un hohot ceea ce este sub cer.

Lume, vei osteni de suspine

Vei regreta multele tale păcate:

Apoi haos şi iad

Tragic vor deschide Pământul.

Oamenii vor fi egali înaintea Împăratului Ceresc

Răpuşi de focul şi pucioasa ce se vor nărui din cer.

(p. 113)

„Sibylla Erythreea a trăit în timpul războiului din Troia şi atunci şi-a scris profeţia” (p. 116)

Aşa vă place Istoria? No Comments Jul 19

Furatul miresei, de la mister, la imbecilitate (II)

Miri câmpulungeni, în 1876 – colecţia Vasile Ursache

Răpirea Lunii şi ascunderea ei în cerurile subpământene ale peşterii iniţiatice, de către zânele rele (în cazul dacicei Eftepir) sau de către unchiul ei (în cazul Mayei miturilor slave), are, precum toate simbolurile cu multiple finalităţi semantice ale străvechimii, o mulţime de explicaţii, nu neapărat astrale, dar extrapolate în cosmicitate, pentru că „cele dintâi simboluri cosmice, adevărate sinteze mentale care unesc niveluri diferite: Luna, Femeia, Pământul, fertilitatea”[1], valorificau elemente de unitate a Cosmosului, cu milenii înainte de presocratici. De pildă, cele trei serii de câte nouă zile ale fazelor Lunii, urmate de aparenta dispariţie a Lunii de pe Cer, timp de trei nopţi, obligau la elaborarea şi adoptarea unui „motiv spiritual, încunjurat de un halo magic”[2], nunta în sine fiind un etalon al unităţii universale, iar ceremoniile ei, impuse de „bărbatul cel mai integru Anu” şi de mireasa lui, „marea vrăciţă Cula”, în cadrul „regulilor stabilite în oraşul Arbore, de lângă Râul cu Apă”[3] şi încredinţate omenirii ca versuri, care se cântau, ca să nu se uite – după cum scriau, mult mai târziu, şi Aristotel, dar şi Julius Cezar, prelua ritualic un inexplicabil cosmogonic (dispariţia Lunii, pentru o scurtă perioadă, deci răpirea sau furatul miresei), iar ritualul, după uzare prin îndelungată practică, avea să capete mirajul misterului, prin mutarea cuplului iniţial în Ceruri, Anu însemnând Cer şi, din această ipostază, stabilind şi timpul solar-lunar, cu 4 hore, cu 12 luni, preluate ulterior drept „consens” (= sfătuitor, consilier divin) şi de către zeii Olimpului.

Miri ruteni, dintre Prut şi Siret – fotografie de Dimitrie Dan

Practic, aici, la desluşirea rădăcinii obiceiului furatului miresei, obicei practicat în toată lumea şi la toate popoarele, indiferent de etnicitate, ar trebui să închei acest material, cu concluzia că furatul miresei îşi are originea în aparentul furat al Lunii, timp de trei nopţi, de pe cer, înainte de a începe cele trei serii de câte nouă zile ale fazelor ei. Numai că „în seria de sinteze mentale create în jurul lunii” există, ca în toată simbolistica totemică a generaţiilor anterioare alfabetului, o mulţime de expresivităţi lunare: „naşterea, fecunditatea, moartea; luna, apa, femeia; creşterea lunii, creşterea vegetaţiei, creşterea omului; moartea ca palingeneză, moartea ca un moment în ritmul cosmic, moartea ca odihnă (reîntoarcerea în întuneric, în pământ, în prenatal); întunericul, nefericirea, seceta „răul”; lumina, ploaia (lumina difuză a fulgerului aducător de ploaie este asemenea luminii lunare), bogăţia vegetală, „binele”; lumea de jos şi lumea de sus, reînvierea etc.”[4]. Dar şi aceste sinteze mentale aveau să aibă parte, ulterior, în culturi diferite, de etnicizări diferite, toate cu caracter schismatic agresiv, care duc la pierderea „turmelor”, uneori cu complicitatea Fiului (Enlil al Muntelui, Marele Păstor, era fiul lui Anu şi al Culei), alteori prin „izbândă practică… izvor de percepte și imperative”[5], atunci când „însușirile sufletești și spirituale ale unui popor nu răzbat în creații, în vizibile atitudini sau reacțiuni, fie anonime, fie personale, ele n-au decât caracterul larvar al unor latențe, care nici nu pot fi abordate”[6] şi s-au produs asimilările.

Nuntă huţănească, pe Ceremuş

Tema incestului nu ţine de această străveche temă a „răpirii închipuite a miresei”[7], ci de culturi mult mai târzii, aşa cum similarul Luna (Alba, Lucia, Eftepir, Maya) – Ileana Cosânzeana, deşi descinde cumva din acelaşi fond mitic ancestral, vine dintr-un fond etimologic grecesc. Preluând o teză a lui Aron Densușianu, Romulus Vulcănescu precizează că „Numele Ileana derivă din numele grecesc „Ilia – sora soarelui Ilios, care primind sufixul –iana a devenit Ili-ana, iar prin constrângere, Ileana”, cât și de la numele latin Iana sau Diana Iana, sora Soarelui la latini și zeiță a lunii. Iar partea a doua a numelui, adică Cosânzeana, derivă din termenul latin „consens” (= sfătuitor, consilier divin), titlu particular ce se dădea zeilor de sfat ai Olimpului (în număr de 12), dintre care făcea parte și Diana. Din epitetul Iana Consulens sau Iana Consens derivă numele care primește sufixul –ana, Cosentiana, iar prin aspirarea lui t, Cosenzeana, Cosânzeana”[8]. Iar exemplificările din poezia naţională veche a românilor, conving asupra acestei sugestii: „Ileana / Sânziana / doamna florilor / ș-a garoafelor, / sora Soarelui, spuma laptelui”; „Lună, lună, / vergolună, / vergolună, /… / tu ești mândră și frumoasă, tu ești a nopții crăiasă”; Ileană / Cosânzeană, / tu ești mândră și frumoasă, / a nopții dalbă crăiasă, / tu lucești și strălucești / printre stele feciorești”.

Taraf de lăutari evrei din Kolomeea, la o nuntă polonă

[1] Eliade, Mircea, Drumul Spre Centru, Univers, 1991, pp. 210, 211

[2] Lucian Blaga, Temele sacrale și spiritul etnic, în Gândirea, Anul XIV, nr. 1, ianuarie 1935, p. 1

[3] Tăbliţele de la Tărtăria, în desluşirea sumeorologilor ruşi

[4] Eliade, Mircea, Drumul Spre Centru, Univers, 1991, pp. 210, 213

[5] Lucian Blaga, Temele sacrale și spiritul etnic, în Gândirea, Anul XIV, nr. 1, ianuarie 1935, p. 5

[6] Lucian Blaga, Temele sacrale și spiritul etnic, în Gândirea, Anul XIV, nr. 1, ianuarie 1935, p. 1

[7] Marian, Simion Florea, Nunta la Români, Bucureşti, 1891, p. 527

[8] Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Editura Academiei RSR, București, 1987, p. 396

DATINA No Comments Jul 18

Furatul miresei, de la mister, la imbecilitate (I)

Secrets of the Balkans: Mireasă și mire, în 1917

A fost pentru mine o plăcută surpriză să constat că Simion Florea Marian ştia că „răpirea închipuită a miresei există nu numai la români” şi că „ea se află la cea mai mare parte a popoarelor de pe fața pământul” (Răpirea închipuită, în Nunta la români, p. 526)[1], de unde şi concluzia firească a marelui cărturar bucovinean, care opina şi că rădăcinile acestei datini trebuie căutate nu în tradiţia romană a răpirii sabinelor, ci „în cea mai profundă antichitate, într-un izvor comun tuturor popoarelor indo-europene” (Marian, pp. 529, 530)[2]. Argumentul final al lui Simion Florea Marian împotriva tezei lui Festus („răpirea fetei din brațele mamei reprezintă răpirea Sabinelor”) este incorect („nu poate să fie defel adevărată, din cauză că răpirea Sabinelor nu e un fapt istoric, ci un mit”), ştiut faptul că Datina Primordială şi, ulterior, Datina Creştină, se bazează nu pe fapte istorice, ci pe mituri, adică pe ansambluri de idei şi de ceremonii ritualice, cele mai multe comune celor două datini, datorită preluării alterate, în scopul asimilării, a elementelor străvechi de către creştinismul instituţional (Iisus le preluase fără alterări, drept „religia dintotdeauna”, după cum preciza Augustin).

Nuntă la Târnăveni, Mureş

Folcloriştii şi filosofii culturii de până azi au ignorat acest „obicei” (nu-i obicei, ci datină) al furatului miresei şi nu au mai căutat desluşiri „în cea mai profundă antichitate, într-un izvor comun tuturor popoarelor indo-europene”, deşi au înţeles că nunta în sine şi relaţia mire-mireasă înseamnă degenerescenţe ale „modelului împerecherii cuplului divin în timpul nunții”[3] şi că majoritatea oraţiilor de nuntă sunt, în fapt, colinde[4], adică reminiscenţe străvechi, care „nu s-a urzit din „calare” (chemare) latin, ci din „colinda” sau „cylindea” grec, care înseamnă: rotare, întoarcere, învârtire de soare ori de lună, în solstiţii ori lunistiţii, şi aceasta se condiţionează de la cultul de soare şi de lună, adecă de la curgerea soarelui şi a lunii jur-împrejur prin zodiac”[5]. Şi au dreptate, pentru că oraţiile de nuntă sunt colinde străvechi, care „se condiţionează de la Cultul de Soare şi de Lună”, fapt atât de bine sesizat de cărturarul ardelean Simeon Mangiuca. Pentru că, într-adevăr, colindele străvechi, de care ne-a deposedat programatic ortodoxia, odată cu falsurile episcopului de Caransebeş Ioan Tomici, descriu „curgerea Soarelui şi a Lunii jur-împrejur prin zodiac”, începând cu epocile primelor generaţii totemice de oameni vorbitori, numite de Hesiod „generaţii de Aur”, când Soarele răsărea din Leu – de aici, variantele de „Colindul Leului”, continuând cu generaţiile lunare ale conştientizării Timpului, numite de Hesiod „generaţii de Argint”, când Soarele răsărea din Rac – de aici colindele oraţii de nuntă şi colindele acvatice (în toate oraţiile de nuntă necontrafăcute există „marea”, ca sugestie a marelui diluviu, din care oamenii s-au salvat cu ajutorul corăbiei Varra), şi continuând, în sensul invers al rotirii Soarelui pe Cer, deci în sensul parcursului zodiacal, până la Vărsătorul („Omul cu Ulciorul”, cum îl vestea Iisus) care va urma.

Charles Upson Clark: Ceremonie de nuntă

Odată cu colindele, care însemnau inspiraţii poetice, încredinţate de Sinele Universal omenirii, pentru a fi, ulterior, desluşite de „maeştri” (adică de şamani, preoţi şi alţi încasatori ai „birurilor benevole pe naivitate: dania şi jertfa”, de care vorbea Polybios), au apărut şi tradiţiile (legendele), deci miturile povestite despre răpirea „Miresei Cosmice”, pe care dacii o numeau Eftepir, sciţii – Maia, romanii – Lucia, celţii – Alba (Albion, Albania, Alba Iulia etc. în acest mit îşi au etimologia), adică Luna, Sfânta Lună, în ciuda statutului ei iniţial de aparentă fiinţă umană[6], deşi Luna a fost, iniţial, „fata pământului, primăvara, care purta numele lunii Mai” (aşa i se zice încă în toate limbile lumii lunii mai).

Secrets of the Balkans: Nuntă românească

[1] „răpirea închipuită a miresei există nu numai la români… ea se află la cea mai mare parte a popoarelor de pe fața pământul”, scria Simion Florea Marian, dar citările din P. Lafargue, Macrobius, Catul, Pultarh argumentează cu mărturii târzii degenerescența unui mit ancestral. În plus, în vechimea mărturisită, „se face parcă s-ar răpi mireasa de la sânul mamei, sau, dacă nu-i mamă, de la rudeniile cele mai de aproape, când se trage la bărbatul ei” (Catul, 61, 3 – apud Marian, p. 527)

[2] „Festus, un gramatic roman din veacul al treilea după Cristos, ne spune că răpirea fetei din brațele mamei reprezintă răpirea Sabinelor. Această explicație însă, care a fost adoptată mai pe urmă de mulți autori, nu poate să fie defel adevărată, din cauză că răpirea Sabinelor nu e un fapt istoric, ci un mit. / Prin urmare, originea răpirii miresei, care e uzitată nu numai la popoarele neolatine, ci și la altele, la care nu există defel mitul acesta, trebuie căutată în cea mai profundă antichitate, într-un izvor comun tuturor popoarelor indo-europene” (Marian, pp. 529, 530)

[3] Ghinoiu, Ion, Mitologie română / Dicționar, București, 2013, p. 198

[4] Pop, Mihai, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Bucharest: Institutul de Cercetări etnologice și dialectologice, 1976; revised ed., Rodica Zane, editor, Bucharest: Univers, 1999, primele 80 de pagini

[5] Mangiuca, Simeon, Călindariu Iulianu, gregorianu şi poporalu românu, cu comentariu, pe anul 1882, Oraviţa, 1881

[6] Ghinoiu, Ion, Mitologie română / Dicționar, București, 2013, p. 198

DATINA, RĂDĂCINILE ROMÂNISMULUI No Comments Jul 17

HAI #NETLIBERARE! – publicitate mincinoasă!

Păcălit de publicitatea mincinoasă “HAI #NETLIBERARE!“, care se vântură pe ecranele tuturor posturilor de televiziune din ţară, am devenit abonat TELEKOM, apoi, când am băgat de seamă că firma aceasta nu permite nici un contact direct (telefoanele sunt o capcană pentru a-ţi lua banii, iar corespondenţa se duce spre o cutie poştală), am cerut anularea contractului de televiziune prin cablu şi internet, începând cu 1 august anul curent. Acelaşi denunţ al contractului l-am trimis şi la Bucureşti, şi la Suceava – la ghişeul care încă mai păcăleşte lumea, din interiorul unei firme de telefonie (fostul magazin de îmbrăcăminte din centrul Sucevei) – cerând ca “Hai net liberare”? – haida, deh! să-şi ridice echipamentele. “Nu se poate, trebuie să le aduceţi la firmă sau să plătiţi încă 6 euro!”, mi-a zis vocea-telefon dă Bucăreşti, înainte de a închide, furioasă că nu vreau să mă mai las păcălit. O firmă pe care nu o poţi contacta este o uriaşă păcăleală.

Astăzi, după cuplarea la un alt serviciu de cablu şi internet, am fost să predau echipamentele TELEKOM la sediul din Suceava, dar ademenitoarea de viitori păcăliţi a refuzat, spunând că trebuie să le duc la sediul firmei din… Bucureşti! Sau să aştept, pregătind 6 euro. Până nu-mi va veni factura suplimentară cu 6 euro (cea pe luna iulie o voi plăti integral), nu pot reacţiona, deşi ştiu ce am de făcut după aceea. De altfel, nu povestesc buclucul în care încearcă să mă bage ăştia ca să mă plâng, ci ca să vă avertizez: în cazuri similare, nu plătiţi facturile abuzive, ci adresaţi-vă Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor, demascând escrocheria tendinţei de sechestrare a mincinosului “HAI #NETLIBERARE!“.