să intru în lumina călătoare

copacul meu mă va găsi cenuşă

cu tot ce sunt, cu tot ce nu am fost,

iar flacăra-mi va fi deschis o uşă

ca să-mi găsesc un ultim adăpost,

ştiu că lumina sacrificii cere

de vrei să intri-n componenţa ei,

de vrei să te întorci ca adiere

prin flori de câmp, prin dans de funigei,

*

de vrei să fii şi cerul, şi pământul

în curmezişa lor desferecare

în care m-a zidit cândva cuvântul

prin omeneasca lui înstrăinare

şi veţi vedea ici-colo câte-o rimă

arând ogorul răsfăţat de paşi

cum brazdelor de-acasă le imprimă

zvâcniri şi nostalgii de uriaşi

*

care-au urcat pe cer s-aprindă focuri

şi să se-nchine-n jurul lor prin dans,

eu ştiu că mă aşteaptă-acele jocuri

şi universu-ntr-un ciudat balans,

de-aceea nu-mi mai pasă de cenuşi

şi de neostenita-ncenuşare,

cuvintele s-au descălţat la uşi

să intru în lumina călătoare