Dragusanul - Blog - Part 487

Premiile ROMAN ISTRATI pentru Arte, Ediţia I – 2018

Astăzi, 7 septembrie 2018, în ziua naşterii lui Roman Istrati, s-au acordat patru premii pentru Arte, din banii fundaţiei Poetului, Mihaelei Grădinariu (Literatură – pentru poezia proprie şi pentru exegezele despre poezia lui Roman Istrati), lui Radu Bercea (pentru Artă Plastică, odată cu lansarea albumului de grafică “Memoria retinei” şi la Suceava), lui Tiberiu Cosovan (pentru jurnalism cultural) şi “Zicălaşilor” (pentru Muzică, premiul fiind înmânat starostelui Petru Oloieru).

Premiile ROMAN ISTRATI pentru Arte se vor acorda, anual, în ziua de 7 septembrie, vreme de decenii. Pentru primii doi ani, numele premianţilor, cu excepţia literaturii, au fost stabilite de Roman Istrati, cu precizarea că nimeni nu poate beneficia de aceste premii decât o singură dată.

Diplomele primei ediţii valorifică afişul lansărilor de cărţi, dar se va conveni, pentru anii următori, o diplomă gândită ca atare. Fundaţia lui Roman Istrati va decide, în viitor, numele premianţilor, după consultarea directorului Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera”, indiferent cine va fi acela, dar cu condiţia să fie un cărturar de talia domnului Gabriel Cărăbuş.

Prin decernarea anuală a Premiilor ROMAN ISTRATI pentru Arte, vreme de decenii, ziua de 7 septembrie devine un reper cultural în Bucovina, aşa cum am promis şi Poetului, şi dumneavoastră.


Mihnea, de la Luna Amară

Personaj inconfundabil al spiritualității românești contemporane, muzicianul și scriitorul (a publicat cărți de proză, de poezie și de teatru) Mihnea Bildariu, de la Luna Amară și de la… Bucovina Rock Castle, înseamnă o bucurie obștească, din arta și din truda căruia ne înfruptăm cu toții. Neostenit militant pentru demnitate umană și pentru „România mea nu-i România lor”, Mihnea Blidariu înseamnă un reper luminos și în viața mea, și în viața altora, drept pentru care ziua nașterii lui înseamnă mult în calendarul sufletului meu însetat de vibrația sacră a cântecelor pururi vii.

*

La mulți ani, Mihnea Blidariu,

și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!


și-ngenunchez, să pot să mă ridic

ne copleșesc și ura, și cenușa,

și porțile sunt tot mai ostenite,

din balamale se desprinde ușa

în prăbușire calmă pe cuțite,

iar soarele aruncă numai suliți

țintind încrâncenat înpre călcâie,

pe cerul nopții se arată uliți,

dar e ceva ce încă ne-ntârzie

*

deși amarul tragic se respiră

în pacea blândă-a cupelor cu vin,

spre orizonturi ploile înșiră

sălbaticele hoarde de pelin

în care întâlnim mereu cuvinte

ce se ascund în cărți înfricoșate

să presure lumină și să cânte

aceleași ispitiri, eternitate,

*

e prea amar, nădăjduim tăcere

de ou primordial ce se ignoră

și nu dezghioacă zboruri efemere

urcând pe cruce oră după oră

ca să-mi despice sufletul, să-l sfarme,

să-l spulbere părere și nimic,

în jurul meu se mai aud alarme

și-ngenunchez, să pot să mă ridic


dar nici Iisus de-o vreme nu-mi răspunde

prietene, pe prispa casei tale

au nins clipite şi te-au troienit,

ridică-te şi-ndreaptă-te agale

înspre icoana altui asfinţit

ca să te-nchini sfielnic după lege

şi să te speli pe faţă şi pe mâini

doar cu lumină proaspătă şi-alege

şi-n veşnicie să nu-ţi iei stăpâni,

*

fii răzvrătitul care-ai fost mereu

ce poate fi-mblânzit doar prin iubire

şi-aprinde-n ceruri lumânări de seu

drept rune sacre ca să-mi dai de ştire

că nimeni încă nu ţi-a nimicit

semeaţa Cale într-o zi croită

numai de tine, veşnic răzvrătit,

pentru a fi de cântece păzită

*

şi-ncredinţată verb cu verb uitării

pribegilor cu creiere spălate

pe care nostalgia depărtării

îi iroseşte-n beznele furate

din umbrele puzderii ce s-au dus

întotdeauna doar înspre niciunde

drept rană-n coasta bunului Iisus,

dar nici Iisus de-o vreme nu-mi răspunde


căci pasăre galbenă Soarele-i sus

pasăre galbenă Soarele-i sus

cerul sub vraja lui se desface:

pasăre, galbenă, unde m-ai dus

sufletu-ncepe cu el să se-mpace,

deja îl aud cum cată odihnă

prin cămările trupului îndelung şubrezite,

înveleşte-l din nou în lumină blajină

primeneşte-l cu alte tării amurgite

*

să uit de amurgul dăruit prin destin

pe când iscodeam spre nervoase ninsori,

pe masa din casă paharul cu vin

muşcase din rana mântuirii în zori,

iar pâinea în rând cu şiragul de pâini

sângerase în ceruri lanuri de grâu

şi-acolo, cu vatra în spuză, stăpâni

strămoşii păşeau din târziu în târziu

*

şi frică mi-a fost de-acel dans uriaş

în care, cândva, şi eu mă voi prinde

şi-s cioburi de cântece străvechi prin oraş

pe care desculţul ce sunt le aprinde

cu roua din ierburi, cu iarba din rouă,

cu clipa din mine în care eu nu-s,

cu ploaia aceea ce nu mă mai plouă

căci pasăre galbenă Soarele-i sus


Pagina 487 din 1,488« Prima...102030...485486487488489...500510520...Ultima »