Ritual muzical, la nașterea lui Ciprian Porumbescu

Diseară, la ora 17, la Muzeul Bucovinei, vom cânta cântecele unirii și vom dărui cele 3 volume ale cărții „Bucovina, în mărturii necunoscute”. Un munte de cărți îmi ocupă biroul, dar ceremonialul nostru Ma Go Ra (Primăvara, pe Muntele Soarelui), începe cu o horire nepremeditată, în cinstea primăverii spiritualității românești, care începe, pentru bucovineni, și ca poezie, și ca muzică, în 12 octombrie 1850, atunci când se năștea, la Șipotele Sucevei, geniul definitoriu al acestei spiritualități, Ciprian Porumbescu.

Dimineața ne-am început-o, ca șie ieri, cu repetiții, dar instinctual sau prin voia sorții, ne-am așezat în cerc, iar cântecul vechi românesc ne strânsese pumn încleștat într-o unitate energetică formidabilă. Cred că, pe viitor, întotdeauna vom proceda la fel, dacă tot ni s-a dăruit formula aceasta cu adevărat închinătoare.

Diseară, în Suceava, se va petrece o dublă și complementară recuperare de memorie, pe care nu ar trebui să o ratați. Chiar dacă e vineri, dar noi, Zicălașii, nu putem sărbători memoria lui Ciprian Porumbescu decât în ziua nașterii lui.

Zicălaşii mi-au cântat cântecele Unirii

Astăzi, în zori, cu mult înainte de începerea programului, Zicălaşii au studiat şi repetat cântecele Unirii. Şi, după cum ni-i obiceiul, chestia asta s-a întâmplat în prezenţa mea, eu având norocul de a auzi orice concert nou cel dintâi. Concepusem concertul ca un fel de horă a provinciilor istorice, în rotire ciclică, „neprihănitele fecioare” din Constelaţia Hora, desenate ca atare în cosmologia românească, fiind Bucovina, Basarabia, Moldova, Muntenia, Oltenia, Banatul şi Trasilvania. Ritmicităţile, cu terminaţii lăutăreşti distincte, au o splendidă unitate, chiar dacă „Hora morii”, de pildă, născocită de basarabeanul Gheorghe A. Dinicu pentru Oltenia, începe cu prima frază melodică din „Bătrâneasca” lui Grigore Vindereu (cu care începe şi „Rapsodia a II-a a lui George Enescu), apoi zvâcneşte dezinvolt spre trilurile cu care ne-a obişnuit, mai ales în ultimele decenii, folclorul oltenesc. „Olteanca”, însă, e o veritabilă piesă moldovenească, cu semnătură lăutărească totuşi oltenească, dovadă că Sigismund Paulmann a ascultat-o, în Bucureşti, de la un lăutar oltean.

Descifrarea fiecărei noi partituri (vorba vine, pentru că Zicălaşii cântă la prima vedere a unei partituri) deschide, pentru noi, perspective spre cântece şi mai vechi, pe care le-am fonotecat de-a lungul celor aproape 4 ani, de când pasiunea aceasta pentru autentic ne uneşte. Herna Săndulean, admirabila interpretă a Dochiţei, în „Crai nou”, rămâne fascinată, când intră în sala de repetiţii, de o minunată piesă românească, în care supravieţuiesc miraculos structurile preclasice ale muzicii noastre vechi. Se numeşte „Sârba farmaciştilor” şi a fost încredinţată memoriei de Gheorghe Bene.

Toate cântecele sunt o minunăţie, inclusiv primul imn regal românesc (vom încheia cu „Sârba regală”, a lui Cristache Ciolacu), compus de Eduard Hubsch, pe care îl folosim drept copertă a concertului, pentru că face parte din spiritualitatea românească premergătoare Unirii. Intrarea – liberă, ba chiar… răsplătită, pentru fiecare participant, cu cele 3 volume ale cărţii „Bucovina, în mărturii necunoscute”, care mi-au luat un deceniu din viaţă şi pe care le dăruieşte Consiliul Judeţean Suceava (netrucate plecăciuni!).

*