căci pasăre galbenă Soarele-i sus

pasăre galbenă Soarele-i sus

cerul sub vraja lui se desface:

pasăre, galbenă, unde m-ai dus

sufletu-ncepe cu el să se-mpace,

deja îl aud cum cată odihnă

prin cămările trupului îndelung şubrezite,

înveleşte-l din nou în lumină blajină

primeneşte-l cu alte tării amurgite

*

să uit de amurgul dăruit prin destin

pe când iscodeam spre nervoase ninsori,

pe masa din casă paharul cu vin

muşcase din rana mântuirii în zori,

iar pâinea în rând cu şiragul de pâini

sângerase în ceruri lanuri de grâu

şi-acolo, cu vatra în spuză, stăpâni

strămoşii păşeau din târziu în târziu

*

şi frică mi-a fost de-acel dans uriaş

în care, cândva, şi eu mă voi prinde

şi-s cioburi de cântece străvechi prin oraş

pe care desculţul ce sunt le aprinde

cu roua din ierburi, cu iarba din rouă,

cu clipa din mine în care eu nu-s,

cu ploaia aceea ce nu mă mai plouă

căci pasăre galbenă Soarele-i sus