Dragusanul - Blog - Part 480

Spitalul Sântul Ioan Nepăsătorul din Suceava

Deși jurasem, în urma unor neplăcute experiențe, că nu mai calc, în viața mea, prin antiumanul spital din Suceava, care poartă necuvenit numele Sfântului Ioan cel Nou, astăzi, cu programare veche (fără programare peste săptămâni sau luni, nu ai decât, poți să mori acasă între timp), astăzi am intrat în ambulatoriu, convins de nevastă-mea, care-mi spusese că domnul doctor Filip este un basarabean strașnic, tânăr, excelent profesionist, deschis la suflet și comunicativ. Probabil că are dreptate nevastă-mea, pentru că, zărindu-l în trecere, mi-a plăcut și mie omul și medicul acela cu priviri luminoase, dar, ca să ajung la domnia sa, m-am amestecat în puzderia de bolnavi, toți cu programare, ca și mine, și toți la ora… 11. Asistenta, tot tânără, dar ursuză, verde întunecată și prin halat, și prin autoritate, striga nume – nu și pe al meu, adăuga altele, cu sau fără trimitere; când să dau și eu trimiterea cu programarea, îmi trântește ușa în nas – cred că deja mă pricopsisem cu numărul 50 după ora 11, deci cu posibilă reprogramare peste hăt și anțărț. În aceste condiții, am bătut la ușă, am intrat și, îndreptându-mă spre asistentă, am rupt în două programarea și trimiterea, așternându-i delicat jumătățile peste ceaslovul ei cu dezordine, alandala și cherem:

*

– Poftiți trimiterea și rezervarea, doamnă, de la un fraier care plătești mari asigurări de sănătate!

*

Și am plecat, de data asta iremediabil decis să nu mă mai las dus în spitalul Sfântul Ioan Nepăsătorul din Suceava nici măcar după ce va fi să mor.


Rodica Alexandru, cetățean cu onoare al Sucevei

 

Profesor și pictor, om și inițiator în poezia plină de farmec a istoriei, Marea Doamnă a Catedrei sucevene Rodica Alexandru a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava, onorând, cu numele și cu personalitatea Sa inconfundabilă, o așezare urbană căreia i-a împrumutat, de-a lungul deceniilor, din aura sa. Onorată este, deci, Suceava pentru că, prin acceptul administrației de a răspunde favorabil unei inițiative cetățenești, unui omagiu public doldora de onestitate față de o mare personalitate a contemporaneității noastre, față de un adevărat sacerdot al iluminărilor și al definirii destinelor într-o puzderie de mlădițe umane, Suceava s-a desprins, pentru o foarte singură clipă, din cenușiul abulic al cotidianului.

Doamna Doamnelor Rodica Alexandru înseamnă o operă vie, care reverberează profund în câteva generații, cu ecouri binefăcătoare și în generațiile care se vor desprinde din acestea. Datorită Domniei Sale și datorită inițiatorilor pe care îi reprezintă în timp (Ioan Nemeș, Iulia Leo Miza, Valerian Căldare, Rodica Șeșurschi etc.), hronicul Sucevei cuprinde file de carte pe care Timpul le va păstra în rafturile tulburătoare ale memoriei. Memoria oamenilor cu onoare, care și ea se închină recunoscătoare în fața staturii sacerdotale a Marii Doamne Rodica Alexandru.


pe calea căii doar copilăria

copii ascunși de vremuri în bătrâni

când mamele-s plecate-n depărtare

ca să hrănească stelele la sâni

primind ursiri de stele căzătoare

și-i un imens pustiu de ocrotiri

în toți copiii blândului apus

în care clocotesc mereu vestiri

și nostalgii spre cei care s-au dus,

*

spre mamele trăite dureros

de pruncii unor trupuri irosite,

iar stelele se clatină duios

și ierbile dansează din cuțile,

și scrâșnete se-aud în univers

stigmatizând pe veci vremelnicia:

bătrânii cântă deslușind în mers

pe calea căii doar copilăria


ca să mă spulberi, sfântă Bucovină

 

în casa mea un cântăreţ de rock

îşi construise aripi presupuse,

dar îl ursise viaţa cu noroc,

cu aripi de lumină se născuse

şi s-a-nfruptat cu verbe de pe masă

luând vreo câteva pentru popas

şi-ncet, încet s-a depărtat de casă,

de viaţa care încă mi-a rămas

*

şi a păşit pe munţi spre mai departe

şi a vâslit din aripi depărtări,

adeseori prin filele de carte

mă mai ajută la despovărări,

iar cântecele lui îmi dau povaţă

de unde să mai sorb din apa vie,

pe mine viitorul mă învaţă

cum să-mi găsesc odihna-n poezie

*

şi cum să-mi fac durabilă cetate

din muzica acelor generaţii

prin care năzuiesc spre demnitate

urmaşii buni ai româneştii naţii

şi cum s-aprind scânteia în urmaşi

ca să le fie calea din lumină:

ţi-am însemnat cărările cu paşi

ca să mă spulberi, sfântă Bucovină


femeile în trecere mă dor

femei păşind pe frunze risipite

prin leagănul cântărilor cereşti

de parcă împresoară cu ispite

aceste orizonturi pământeşti

se-ndepărtează calme prin păşiri

de trupurile lor ca o oglindă

şi din copaci se tot desprind iubiri

întregul univers ca să-l desprindă

*

din pleoapa mea – corabie stingheră

prin răvăşiri de alb şi funigei

căci veşnicia-i totuşi efemeră

încolonare-a vremii în femei

astfel că nici de frunze nu-mi mai pasă,

nici de suişul lor multicolor:

când cerul cu octombrie apasă

femeile în trecere mă dor


Pagina 480 din 1,497« Prima...102030...478479480481482...490500510...Ultima »