Spitalul Sântul Ioan Nepăsătorul din Suceava
Deși jurasem, în urma unor neplăcute experiențe, că nu mai calc, în viața mea, prin antiumanul spital din Suceava, care poartă necuvenit numele Sfântului Ioan cel Nou, astăzi, cu programare veche (fără programare peste săptămâni sau luni, nu ai decât, poți să mori acasă între timp), astăzi am intrat în ambulatoriu, convins de nevastă-mea, care-mi spusese că domnul doctor Filip este un basarabean strașnic, tânăr, excelent profesionist, deschis la suflet și comunicativ. Probabil că are dreptate nevastă-mea, pentru că, zărindu-l în trecere, mi-a plăcut și mie omul și medicul acela cu priviri luminoase, dar, ca să ajung la domnia sa, m-am amestecat în puzderia de bolnavi, toți cu programare, ca și mine, și toți la ora… 11. Asistenta, tot tânără, dar ursuză, verde întunecată și prin halat, și prin autoritate, striga nume – nu și pe al meu, adăuga altele, cu sau fără trimitere; când să dau și eu trimiterea cu programarea, îmi trântește ușa în nas – cred că deja mă pricopsisem cu numărul 50 după ora 11, deci cu posibilă reprogramare peste hăt și anțărț. În aceste condiții, am bătut la ușă, am intrat și, îndreptându-mă spre asistentă, am rupt în două programarea și trimiterea, așternându-i delicat jumătățile peste ceaslovul ei cu dezordine, alandala și cherem:
*
– Poftiți trimiterea și rezervarea, doamnă, de la un fraier care plătești mari asigurări de sănătate!
*
Și am plecat, de data asta iremediabil decis să nu mă mai las dus în spitalul Sfântul Ioan Nepăsătorul din Suceava nici măcar după ce va fi să mor.
