1920: Din seria conspiraţiunilor în Ardeal

Cluj, Piaţa Unirii, “Boabe de grâu”, 1 martie 1930

Procesul din Cluj. Cluj, 9 februarie. Ieri, s-a judecat, de Curtea Marţială a Corpului VI de Armată, procesul spionilor unguri, soldaţi în armata amiralului Horthy, plutonier Ludovic Gampe, în etate de 19 ani, originar din Cluj, care a făcut, în timpul din urmă, după retragerea armatei noastre pe Tisa, de trei ori drumul de la Budapesta în Ardeal, spre a culege informaţiuni cu caracter militar şi politic.

Cluj, “Boabe de grâu”, 1930, nr. 8, p. 465

Acuzatul a făcut mărturisiri amănunţite despre sistemul de spionaj, organizare şi instigare a oamenilor trimişi de amiralul Horthy, precum şi amănunte asupra felului de propagandă subversivă contra statului român, la care sunt angajaţi toţi oamenii lui Horthy din Ardeal.

Acuzatul a fost condamnat la moarte de Curtea Marţială, prezidata de dl Colonel Vlădescu.

Cluj,”Boabe de grâu”, 1930, nr. 8, p. 464

Al doilea acuzat, sublocotenentul ungar Zoltan Galli, face spionaj din anul 1913, de când a fost în Bucureşti, ca director al hotelului „Metropol”, până la 1916. După înfăptuirea României Mari, a făcut două lungi călătorii de propagandă în Ardeal şi în Bucureşti, unde, în apartamentele hotelului „Metropol”, organizase un birou central de spionaj. A fost, acum, în urmă, surprins încercând să elibereze cu forţa pe un tovarăş al tău, sublocotenent ungur, arestat de români pentru acte de spionaj.

Zoltan Galli a fost condamnat de Cartea Marţială, cu majoritate de voturi, la moarte. / Ag. Tel. „Damian” (Românul, IX, Nr. 27, marţi 10 februarie 1920, p. 1).

SPIONI ÎN ROMÂNIA No Comments Oct 26

1930: Spionaj sovietic, în toată România

De-a lungul vremii, datorită celor trei eroi care au făcut România Mare (petrolul, minereurile şi grânele – după cum scrie în opul „Secrets of the Balkans”, New York, 1917), prin ţară au mişunat, ca şi acum, o puzderie de spioni, demascaţi mai tot timpul şi de presa vremii. Dând, întâmplător, de o afacere de spionaj sovietic, din vremea Guvernului Mironescu (petrecută exact acum 88 de ani, deci în 26 octombrie 1930), mi-am zis că nu ar fi rău să iau tema în cercetare şi, pe măsură ce aflu mărturii, să vi le pun la dispoziţie, în intenţia mea conturându-se vag ideea de a lucra, în cele din urmă, o carte pe această temă. Dar, deocamdată, iată o astfel de mărturie:

1930: Cine sunt amestecaţi în organizaţia de spionaj / Un comunicat al ministerului armatei. „În legătură cu vasta afacere de spionaj descoperită, Siguranţa generală dă tabloul de mai jos, cu numele celor implicaţi:

Friederich Klaude, cu paşaport austriac pe numele Gustav Methe, şeful organizaţiei de spionaj, dirija şi supraveghea întreaga activitate a şefilor de grupe şi subcentre, însărcinat special de centrala de spionaj din Viena.

Koscher Andrei, austriac, curier al vechii organizaţii din 1927-1929. Actualmente şef de grupă şi om de legătură cu informatorii.

Gauding Theodor, german, fotograf specialist, însărcinat cu tehnica organizaţiei.

Valceff Boris, inginer, bulgar de origine, şeful secţiei radio-fotografice şi a mijloacelor de corespondentă şi transmisiuni cu centrala de la Viena.

Solomon Paul, inginer, şeful unei secţiuni, specialist în spionajul militar.

Auslander Cilli, doctor în chimie, supusă austriacă, curiera organizaţiei centrale de la Viena, expertă tehnică.

Lohr Casar Iery, supus german, agent de legătură şi şef de grupă.

Proth Andree, supus francez, şeful secţiei de spionaj de la I. A. R. Braşov.

Kalich Iosef, pretins inginer, subşef de grupă de spionaj.

Aradi Victor, publicist, şef de grupă de spionaj politico-economico militar.

Kotlear Lew, originar din Basarabia, şef de grupă de spionaj şi recrutor de informatori.

Weinbaum Sara, şef de grupă şi agentă de legătură comunistă, gazdă pentru curieri şi informatori.

Kavaeva Nadia, farmacistă (la farmacia „Bruss”), agentă de legătură.

Maior Varzaru Grigore, din Geniu (Marele Stat Major dezminţea, totuşi, în aceeaşi zi, implicarea maiorului Varzaru în acte de spionaj – n. n.)..

Călinescu Elefterie, funcţionar la Inspectoratul marinei, informator.

Krper Moise, inginer, şef de grupă, funcţionar la flota comercială sovietică din Havre.

Dobrescu Ştefan, arhivar în ministerul afacerilor străine, informator.

Hruza Frantz, şeful secţiei fotografice de la aviaţie, specializat în aero-fotometrie.

Lucini Giuglio, italian, recrutor şi agent de legătură.

Halfin Simon, sergent t. r. şcoala militară de infanterie Bucureşti, informator militar.

Rosescu Ghaorghe, funcţionar la ministerul armatei, direcţia geniului, informator militar.

Sicsal Iulius, agent, publicist, informator politico-economic.

Bergner Emerich, comerciant, agent de legătură şi mijlocitor de corespondenţă cu centrala de spionaj din Viena.

Roznefeld Matus, inginer din Galaţi, informator specialist în chestiunile maritime.

Koscher Mary, austriacă, curieră cu centrala din Viena.

Vaxnan Haim, soldat la Roman, informator militar.

Vorotnicov Pavel, inginer din Basarabia, informator şi recrutor de specialitate.

Teodorescu Ştefan, fost arhivar la ministerul afacerilor străine, informator.

Dobroschin Iezus, de la depozitul de remontă Flămânzi, informator militar.

Korotkov Gheorghe, soldat la regimentul de artilerie Piteşti, informator militar.

Firme comerciale care mascau acţiunea de spionaj.

1). Novitas, birou tehnic, depozit de obiecte speciale en-gros, condusă de inginer Paul Solomon, cu sediul în strada Carol 41, etajul II, şi cu atelierul în strada Gh. Palade 24, sub firma de atelier „Atlas mecanic”.

2). Cassa import-export articole tehnice medicale, instalată în strada Sfinţilor, sub conducerea lui Gustav Mathe.

3). Radio Foto-Fhon, atelier de fotografie, developaj şi depozit de aparate de radio şi fotografiere, sub conducerea inginerului Boris Valceff, având ca asociat pe Theodor Gauding.

4). Revista „Jöjö Tarsadalma” – „ Societatea de mâine”, cu redacţia în piaâa Sfântul Gheorghe 6, sub conducerea lui Victor Aradi.

5). Comerţ cu articole de artă naţională: „export de ţesături covoare, broderii etc.”, sub conducerea lui Andrei Koscher, în strada dr. Bacaloglu No. 1.

Un comunicat al ministrului armatei.

În legătură cu cercetările care se fac, în chestiunea spionajului, ministerul armatei ne roagă să publicăm următorul comunicat:

„În legătură cu cercetările care se fac pentru identificarea tuturor indivizilor care fac parte din organizaţia de spionaj sovietic, unele ziare au afirmat că această organizaţie a pătruns până şi în birourile Marelui Stat Major şi că inginerul Kaliş a fost chiar în serviciul de informaţiuni al acestei Instituţiuni.

Ministerul Armatei dă cea mai categorică dezminţire acestor afirmaţiuni, deoarece niciunul din indivizii implicaţi până acum nu face parte din Marele Stat Major.

În ceea ce priveşte inginerul Kaliş, nu numai că n-a făcut parte din serviciul de informaţii al Marelui Stat Major, dar a fost urmărit de acest serviciu şi trimis în judecata instanţelor civile pentru sustragerea de acte” (Gazeta Transilvaniei, XCIII, Nr. 112, Duminică 26 octombrie 1930, p. 2).

SPIONI ÎN ROMÂNIA No Comments Oct 26

Coadă la autografe: Lili Crăciun, la Suceava

În această seară, cu mult înainte de a începe lansarea celor două cărţi ale scriitoarei Lili Crăciun, „Între relativ şi absolut” (poezie) şi „Prizonieri ai umbrelor” (roman), lumea se aşezase frumos la coadă, pentru a primi autografe. Era de faţă şi savuroasa carte de proză scurtă a scriitoarei care şi-a petrecut adolescenţa la Suceava, „Menajerele soacrei mele”, iar lansarea în sine, gestionată profesionist de către directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, domnul Doctor în Istorie Gabriel Cărăbuş, avea să se transforme, foarte curând, într-un fel de masă rotundă, Lili Crăciun ocupând un scaun din sală, pentru a putea convorbi cu prietenii săi, cititorii, din acelaşi spaţiu, inclusiv spiritual. A fost, prin urmare, o splendoare de manifestare, care a ţinut vreo două ceasuri (toate lucrurile frumoase durează cât o clipită), timp în care nu am prins ocazie de sporovăială cu partenerul de viaţă al romancierei cu rădăcini sucevene, fratele meu de peste munţi Virgil Marian Cosma, mai ales că-mi făcea concurenţă serioasă la pozat.

Am văzut, la viaţa mea, multe lansări de carte, dar nici una la fel de surprinzătoare, de pitorească şi de eficientă (ca schimb de idei) precum cea a cărţilor „orădencei” (prin domiciliul actual) Lili Crăciun. O comuniune spirituală în jurul paginilor tipărite şi atâta prietenie prin aer încât o puteai respira. Ceea ce am şi făcut, desigur (puteam rata şansa?), înainte de a grăbi spre casă, ca să vă povestesc pe scurt despre ce şi cum am fost şi să vă arăt imaginile, în speranţa c-oi ajunge şi eu artist pozar, precum alţi tăietori de frunze la câini prin Suceava.

Cronici sentimentale No Comments Oct 25

George Bariţ, 1860: Porturile româneşti (III)

Franz Jaschke: Gegend von Kolumbacz im Banat

Dacă acest gust al românului este cel adevărat sau din contra; dacă între români se află ideea frumosului dezvoltată ori nu lăsăm ca să judece esteticienii. Noi, din parte-ne, știm numai atâta, cum că ideea frumosului nici până în ziua de astăzi nu-și are definiția dată; cum că ceea ce este frumos la unul este urmat la altul; cum că în cele din urmă la alegerea frumosului decide mai totdeauna numai un tact fi, înnăscut, cu care natura nici că a înzestrat pe toți oamenii, iară nu definițiile filosofilor, și nici modele europene, la care definiția frumosului numai atunci e dată drept, când cu moda – care prea adeseori nu e decât o ticăloasă scălâmbăială, o deformare a feței și a staturii – se pot stoarce mii și milioane de la popoarele care au fost destul de oarbe și nesocotite pentru ca să-și părăsească portul național născut, oareșcum, apoi crescut, dezvoltat cu dânsele și învăscut în gustul lor.

Franz Jaschke: Ansicht der Saline Rhonaszek in der Marmaros

Dacă portul este condiționat prin înrâurința climei? Fără nici o îndoială, și aceasta într-o măsură atât de mare, încât instinctul de a te apăra de asprimea climei a făcut, adeseori, ca oamenii, în portul lor, să sacrifice frumosul. Numai așa se pot explica și la români unele porturi, mai vârtos muntene, urâte, dacă nu și în croială, nesmintit însă în materialul lor cel gros și diform, precum, de exemplu, saricele (șubele cu lâna scoasă în afară), căciulile cele mari, făcute din piei foarte lânoase și mai nimic argăsite, bundele cele lungi și grele, care însă, în miezul iernilor însoțite de geruri cumplite, de până la 20-25 de grade, în contra viforurilor furioase, secătoare de puteri și străbătătoare până la măduva oaselor sunt mai asigurătoare de sănătate și de viață decât toți medicii și toate apotecile (stațiuni balneare – n. n.) din Europa, prin urmare, în asemenea caz, gustul și moda nu au nici măcar vot consultativ, cu atât mai puțin decisiv.

Aici ar fi locul ca să vorbim ceva și de opinci, care, ca o parte a portului țărănesc, a devenit a fi, totodată, simbol al sărăciei și al înjosirii. Opanca, opinca este cuvânt slavonesc. Cu aceasta nu voim să apărăm cum că acest fel de îmbrăcăminte ar fi numai proprietatea popoarelor slavone. Aceeași încălțăminte, pe care o numim opincă, schimbată cevași în forma ei, o vei afla, sub diferite numiri, la elini, la asiatici, la romani, în țările pe unde omul nu e constrâns nici a înota prin tină și noroaie, primăvara și toamna, nici a se cufunda până în genunchi în troienele de ninsoare, iarna, din contra are a suferi cumplit de fierbințelile verii, încât mai adeseori nici pantofi nu poate suferi în picioare; iară încălțămintea cu turetci se cere în climele astâmpărate și friguroase.

John Paget și Arrin Smith, 1836: Sat valah

Acum, însă, vine întrebarea pentru ce românii, de 1700 de ani și mai bine, sub clima gerurilor noastre, nu au părăsit sandaua sau opinca. Răspunsul nu ni se pare așa greu. Mai întâi, în o parte mare a țărilor locuite de români, precum sunt Banatul și Țara românească, fiind iernile ușoare, trebuința cizmelor înalte nu se simte; al doilea, românul poartă, iarna, în opinci niște călțuni (ciorapi) groși de lână și înalți, înfășurați bine cu curele, încât frigul nu poate pătrunde așa ușor la picioare; iară al treilea, toți care au purtat și opinci, și cizme spun, în unanimitate, cum că ușurimea opincilor face ca umbletul și călătoriile să fie mult mai puțin ostenitoare decât cu cizme sau ciubote mari, înalte, prin urmare și grele. Pe lângă toate acestea însă nu ni se cuvine a uita cum că au fost și secoli ca aceia, între care potestatea legislativă din acele zile de amar și barbarie și-a luat dreptul de a regula chiar și porturile diferitelor popoare și clase de oameni spre a forma, cu atât mai ușor, caste privilegiate și apăsate. La noi, în Ardeal, vei afla urme de acestea în răposatele „Constitutiones Aprobatae”. Ci fie-ne destul despre opincă, care într-aceea sub nume de pantof, papuc, botină și botinică, țipicel și cizmuliță, s-a furișat de mult și prin palate, prin urmare nu mai poate fi rușinătoare, deși pe acolo luată peste călțunul cel subțirel de tort, adeseori ruinătoare de sănătate și anume cășunătoare de cele mai aprige dureri de măsele.

Să stăm puțintel la înrâurința potestății legislative asupra portului peste tot. Istoria ne învață cum că legislatorii cei mai bătrâni ai omenirii au regulat nu numai veșmintele respectivelor rituri religioase pentru popi și pentru zei, ci chiar și pe cele ale poporului, iară la acestea din urmă se văd adeseori dezvoltând o înaltă înțelepciune practică, prin aceea că ei mai totdeauna ținură înaintea ochilor nu numai împrejurările climatice, nu numai produsele, din care se puteau pregăti – toarce, țese ori argăsi și coase – veșminte, fără ca locuitorii să fie constrânși a cumpăra sau materialul crud, sau și veșmântul gata din alte țări și de la alte popoare, ci totodată ațintiră într-acolo ca industria sau adică iubirea de lucrare și osteneală să se propage și păstreze chiar în mijlocul familiilor, în lăuntrul locuințelor, pentru ca anume partea femeiască încă să fie ocupată necurmat. Un asemenea scop al legii este de o nemărginită însemnătate, mai vârtos în climele ferbinți și călduroase, în care oamenii, și mai vârtos femeile, au o aplecare înfricoșată spre a nu face și a nu pune mâna pe nimic; prin urmare, se cerea ca legislatorii totodată să comande o varietate în forma și în materia veșmintelor, pentru ca, adică, cu atât mai mult să ocupe familiile cu lucrul; iară pentru ca să ajungă scopul cu atât mai ușor, ei luară în ajutor chiar religia, morala și onoarea. Mie îmi vine a crede cum că portul românesc încă a stat, în decursul multor seculi sub o asemenea înrâurință binefăcătoare (George Bariț nu s-a înșelat, pentru că Marco Bandini menționa, în secolul XVI, o legislație dură, în Moldova, împotriva falsificării veșmintelor, care reprezentau și statutul social al celor care le purtau – n. n.), și care este prea de dorit ca, chiar în sânul tuturor fabricilor din lume, să se mai păstreze în seculii secolilor; ca adică lâna și bumbacul, însăși cânepa, iară cu acestea melița și pieptenii, furca și spata cu suveică, acul și andreaua nici odinioară să nu cază din mâna româncelor, și pe trupul lor, al bărbaților și al pruncilor totdeauna să se vază urmele de acea industrie și de acel lucru, pe care-l învățaseră din seminții în seminții, de la moașe de strămoașe, pe calea unei tradițiuni și a unei practici care numai în secolul de față a început a se precurma sau preface ori corci, pe la unele ținuturi; iară dacă am avea ceva de adăugat în această privință ar fi ca între familii să se restaureze o rivalitate mai mare, atât în industria domestică, cât și în alegerea mai cu gust, din toate porturile românești, a celor mai frumoase și, totodată, mai corespunzătoare cerințelor climei și – iarăși în curățenie cât se poate mai mare în toată privința, în veșminte, mâncări și locuință.

Cine voiește a ști ce însemnătate se poate pune pe portul național să studieze istoria mai multor popoare, cum și hronicele caselor domnitoare, care adică deteră tonul și direcțiunea încă și în această privință. Pe noi, aici, spațiul nu ne iartă a ne întinde mai departe / B. (Bariț, George, Porturile românești, în Călindariu pentru poporul român / cu privire la mai multe cerințe ale lui / pe anul bisect 1860, Brașov 1859, pp. 36-45).

DATINA ROMÂNILOR No Comments Oct 25

Semn că şi în părţile noastre încă mai „nasc oameni”

Joi, 25 octombrie 2018, începând cu ora 18, Suceava are şansa de a-şi cunoaşte unul dintre strălucitele sale condeie, cel al poetesei şi romancierei Lili Crăciun, fălticeneancă – prin copilărie, suceveancă – prin adolescenţa petrecută la Liceul Pedagogic, acum Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

Cărţi impecabil scrise, de către un intelectual rasat, cărţi deja traduse şi publicate în mai multe limbi europene, semn că şi în părţile noastre încă mai „nasc oameni” – cum observa cronicarul, oameni care, dacă au inspiraţia să plece la timp, pot să însemne ceva şi în cultura europeană, nu doar în cea românească.

Cărţi greu de găsit, dar disponibile, joi, 25 octombrie 2018, începând cu ora 18, în Sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava. Cărţi care se vor solidariza cu tulburătoarea frumuseţe a tablourilor din expoziţia dăruită Sucevei de altă localnică, plecată la timp de aici, Elena Greculesi.

Uncategorized No Comments Oct 24