ca să mă spulberi, sfântă Bucovină

în casa mea un cântăreţ de rock

îşi construise aripi presupuse,

dar îl ursise viaţa cu noroc,

cu aripi de lumină se născuse

şi s-a-nfruptat cu verbe de pe masă

luând vreo câteva pentru popas

şi-ncet, încet s-a depărtat de casă,

de viaţa care încă mi-a rămas

*

şi a păşit pe munţi spre mai departe

şi a vâslit din aripi depărtări,

adeseori prin filele de carte

mă mai ajută la despovărări,

iar cântecele lui îmi dau povaţă

de unde să mai sorb din apa vie,

pe mine viitorul mă învaţă

cum să-mi găsesc odihna-n poezie

*

şi cum să-mi fac durabilă cetate

din muzica acelor generaţii

prin care năzuiesc spre demnitate

urmaşii buni ai româneştii naţii

şi cum s-aprind scânteia în urmaşi

ca să le fie calea din lumină:

ţi-am însemnat cărările cu paşi

ca să mă spulberi, sfântă Bucovină