femeile în trecere mă dor

femei păşind pe frunze risipite

prin leagănul cântărilor cereşti

de parcă împresoară cu ispite

aceste orizonturi pământeşti

se-ndepărtează calme prin păşiri

de trupurile lor ca o oglindă

şi din copaci se tot desprind iubiri

întregul univers ca să-l desprindă

*

din pleoapa mea – corabie stingheră

prin răvăşiri de alb şi funigei

căci veşnicia-i totuşi efemeră

încolonare-a vremii în femei

astfel că nici de frunze nu-mi mai pasă,

nici de suişul lor multicolor:

când cerul cu octombrie apasă

femeile în trecere mă dor