femeile în trecere mă dor
femei păşind pe frunze risipite
prin leagănul cântărilor cereşti
de parcă împresoară cu ispite
aceste orizonturi pământeşti
se-ndepărtează calme prin păşiri
de trupurile lor ca o oglindă
şi din copaci se tot desprind iubiri
întregul univers ca să-l desprindă
*
din pleoapa mea – corabie stingheră
prin răvăşiri de alb şi funigei
căci veşnicia-i totuşi efemeră
încolonare-a vremii în femei
astfel că nici de frunze nu-mi mai pasă,
nici de suişul lor multicolor:
când cerul cu octombrie apasă
femeile în trecere mă dor