Priceasna, o bășcălie a guristelor brusc pocăite?

Cântările creștine sunt elemente ale ritualurilor religioase ale Datinii întemeiate prin Iisus Hristos. Cântările creștine, inspirate „ierarhilor noștri[1] de către Duhul Sfânt”, cum scrie într-un catavasier de pe la anul 1770, au reguli „tipiconale”[2] bine și strict stabilite, care nu permit fantezii folclorice și nici vulgarizarea muzicii sacre prin împrăștierea ei dincolo de zidurile lăcașurilor sfinte de închinare și de reculegere. Ca text şi ca muzică, priceasna sau chinovicul diferă în calendaristica sărbătorească de la praznic (omagiere) la praznic, în timpul acestei sacre cântări, numită, pe româneşte, „preacuratul” şi care face parte din ritualicul Sfintei Liturghii, „se împărtăşeşte preotul cu preacuratul trup şi sânge al lui Hristos”[3].

Priceasna nu poate fi „culeasă din popor”, cum mint năuc pocăitele târzii ale contrafacerii folclorului românilor, care vor să pară cinstite la bătrâneţe şi înduioşător de evlavioase, ci „se ia din Sfânta Scriptură sau din cântările bisericeşti şi se prelungeşte, la cântare, pentru ca în vremea cuminecării preotului, credincioşii să fie ocupaţi cu gânduri evlavioase, care stau în legătură cu serbarea zilei sau cu sfânta cuminecătură”[4]. E drept că, în împrejurări speciale, unor membri ai adunării eparhiale li se făcea onoarea publică de a cânta irmosul şi priceasna, dar cântarea folosea textul sacru al acelei sărbători, şi nu al alteia, şi cu atât mai puţin al aleanului spovedalnic al vreunei guriste a vremii. În cronica „Vizitația canonică a P. Sf. Sale Părintelui Episcop Dr. Grigorie Gh. Comșa la Hodoni și Sân Andreiu”, de pildă, se spune că, „în cursul sf. liturghii, P. Sf. Sa a hirotonit pe Alexandru Siniteanu întru presviter duhovnic pentru parohia Sălciva, iar pe candidatul de preot Gheorghe Crişovan întru diacon. A făcut o impresie foarte bună asupra celor ce au asistat la sf. liturghie, împrejurarea că dl consilier al municipiului Arad Const. Popa a cântat irmosul, iar dl Dr. Nicolae Table, advocat şi deputat în Adunarea eparhială, a cântat priceasna”[5].

Într-o altă mărturie, se spune că „Praznicul Naşterii Domnului, sărbătoarea iubirii şi a bucuriei creştine, s-a desfăşurat cu obişnuitul fast, într-un impunător cadru liturgic. În ziua primă I. P. S. S. Mitropolit Vasile a pontificat sf. Liturghie, asistat de un impunător sobor de preoţi şi diaconi, în catedrala mitropolitană din Timişoara. La priceasnă, I. P. S. Mitropolit a reliefat, într-o vibrantă cuvântare ce a răscolit profund sufletele credincioşilor, darurile duhovniceşti, coborâte în lume de divinul Prunc, în noaptea sfântă… În ziua a doua, I. P. S. nostru Arhiepiscop şi Mitropolit a pontificat Sf. Liturghie în Catedrala din Caransebeş, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi 2 diaconi. Răspunsurile liturgice le-a dat Corul mixt din Caransebeş. La priceasnă I. P. S. Sa a împărtăşit mulţimii de credincioşi, care au asistat la impresionanta slujbă arhierească, alese daturi spirituale, din tezaurul haric al Fiului lui Dumnezeu”[6].

Iată repertoriul sacru al pricesnelor de „peste săptămână”, aşa cum a fost stabilit de Biserică:

Priceasna nu-i un fel de doină creştină, prin care poporul îşi tânguie aleanul cosmic, spre folosul manelistelor folclorice ajunse la vârsta dispariţiilor năbădăilor. Priceasna este un cântec sacru, un dat al Bisericii lui Hristos, bine rânduit de această instituţie a sufletului, inclusiv prin „tâlcuiri”, precum cea publicată de Dr. Nicolae Terchilă, la Sibiu, în 1931, pe care v-o reproduc prin scanare, din dorinţa de a vă asigura formarea unor păreri proprii.

[1] Sfântului Ioan Damaschin, în primul rând

[2] În Notițe tipiconale / pentru praznicul nașterii și botezului Domnului, sunt indicate troparele învierii, catavasiile, condacul, „irmosul și priceasna praznicului” – Foaia Diecezană, XXI, 51, 17 decembrie vechi 1906, pp. 5 și 6;

[3] Terchilă, Nicolae Dr., Tâlcuirea Sfintei Liturghii, în Biblioteca poporală a Asociațiunii „Astra”, XXI, 188, Sibiu, 1931, p. 72

[4] Ibidem

[5] Biserica și Școala, LVI, 26, 26 iunie 1932, p. 25

[6] Foaia Arhidiecezană, LXV, 1, 15 ianuarie 1950, p. 4

DATINA ROMÂNILOR No Comments Sep 27

că naşterea şi-o tot regretă

clopotniţe şi turnuri vechi

deasupra lumii înşirate,

pe străzi înguste trec perechi

străjerii veşnici din cetate,

dar nimeni nu îi mai culege

cu tălpile rătăcitoare

căci pasul tot mai des alege

să se prelingă drept ninsoare

şi să viseze albul care

cu vindecări se va ivi

şi cu un fel de ferecare

ca-ntr-o fereastră înspre zi

pe care nimeni n-o deschide

să se desprindă din tristeţi,

prin turnuri zac nişte firide

şi în firide nişte vieţi

cu ancestrală irosire

în prea târziu şi inutil,

departe-n volbura subţire

încă aleargă un copil

ademenit de o poveste

cu învieri ce se repetă,

cândva o să-mi aducă veste

că naşterea şi-o tot regretă

Poezie de ion dragusanul No Comments Sep 27

Mormântul Poeților Necunoscuți: Moise Bota

Moise Bota, 1829: La soarta omenească

Tristă-i soarta omenească,

Cine e să n-o cunoască?

Tristă-i și amară foarte

La toți cei ce cunosc toate;

Astăzi mie, mâine ție,

Cel pățit bine o știe

Pizmașa urgie.

Văzut este tuturora

Cum le urmează unora

Că după nor vine senin

Și de la neamic pelin;

Neamicul, amăreală,

Umblă după vicleneală

Urzind netihneală.

Nedreptatea oamenilor

Cea ca veninul șerpilor

De la unii se urzește

Și pe alții pedepsește;

La drepți rădăcina curmă,

Fără milă îi sugrumă

Din întreagă pizmă.

Ah, pizmă, amară fiară

Și grădină de ocară,

Ah, diavolească aflare

Ce în lume faci stricare,

Tu, pizmașă-n omenime,

Tu, prea noule Caine,

Ah, cumplit venin e!

(Bota, Moisi, Versuri îndemnătoare către deprindere tinerimei româneşti întru învăţături, Pesta, 1829)

MORMÂNTUL POEŢILOR NECUNOSCUŢI No Comments Sep 26

Mormântul Poeţilor Necunoscuţi: Nicolae Nicoleanu

Nicolae Nicoleanu (1835-1871) e acela care încheie seria poeţilor lirici înainte de Eminescu. Gloria lui se întemeiază când Bolintineanu era pe la sfârşit, iar poeziile lui, sub titlul de „Poezii de N. N”, apărură, în 1865, anul când muriră Filimon şi A. Depărăţeanu.

Neagoe Tomoşoiu, căci aşa l-a chemat pe cel ce a voit ca viaţa să-i fie o taină şi un mister, s-a născut în Cernatul Săcelelor, din o familie fruntaşă, la 16 iunie 1835. Dimpreună cu familia sa, alungată de zavera din 1848, trecu în România, stătu câtăva vreme în Ploieşti, apoi în Buzău, la zgârcitul său unchi, episcop al Buzăului, Filotei. De aici, merse la Craiova, de unde, prin concursul unor admiratori ai poeziilor sale, fu trimis, în 1858, la Paris. De aici, se întoarse, în 1861, la Bucureşti. Numit director al liceului din Iaşi, ajunse în cercul literar „Junimea”, unde era apreciat drept un poet de valoare şi pus alăturea cu Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu şi alţii. Reîntors la Bucureşti, fu, câtva timp, revizor şcolar, mai apoi, ca funcţionar la arhive, se stabili definitiv în Bucureşti. Fu membru al „Ateneului român”, colaborator al „Satyrului” lui B. P. Hasdeu etc.

Nicoleanu e poetul durerii. Idealul lui rar nu şi l-a aflat nicicând în lumea aceasta prozaică. Durerea lui e durere adâncă, melancolia lui e profundă. Probabil viaţa lui zbuciumată a avut deosebită influenţă asupra creaţiei lui poetice. Cu toate acestea, rar şi-a cântat durerile sale, căci din poezia lui transpiră durerile altora, îndeosebi ale neamului. Cu drept cuvânt s-a zis, că Nicoleanu e cel mai cald poet român al simţirilor altruiste. Aceeaşi fizionomie tristă şi ură contra lumii haine transpiră din „O durere”, „Bătrânul”, „Agonia dreptului”, „Adevăraţi aleşi”, „În memoria celor morţi pentru patrie şi libertate”, ca şi din una din cele mai bune elegii ale sale, „Dor şi jale”.

Chintesenţa simţirii lui poetice se poate vedea din frumosul sonet, ce se începe în următorul chip:

„Cel ce caută plăcerea într-a binelui iubire

Şi curajul de-a combate pentru cel nenorocit,

Voluptatea sufletească într-o nobilă gândire

Acela, numai acela poate zice c-a trăit”.

Nicoleanu a scris, afară de Asachi, între cei dintâi sonete în limba română. Prin viaţa şi tonul elegiac al poeziei sale, reaminteşte pe francezul Alfred de Musset, care, se vede, l-a influenţat (Minea, prof., Prelegeri din Literatura română, în Foaia Diecezană, Anul XXI, Nr. 51, Caransebeş, 17 decembrie calendar vechi 1906, pp. 2 şi 3).