BAP 2019, între visul Violetei şi lacrimile Ioanei

Violeta, intervievată de Doru

Violeta Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, visa un festival muzical care să transforme Vatra Dornei într-un „acasă” pentru toţi, iar pe iubitorii muzicii şi pe muzicieni, într-o mare şi unită familie. Visul ei s-a împlinit. Jandarmeria şi poliţia dornene, cu care, de două ediţii, colaborăm impecabil, au comunicat numărul de spectatori pe seară ca fiind de peste o mie, dar numărul nu este la fel de important precum starea de comuniune energetică, pe care am simţit-o la noua şi definitiva locaţie de la baza pârtiei „Veveriţa” a Primăriei Vatra Dornei. Au venit iubitori ai muzicii cu pumnii încleştaţi din întreaga ţară: un grup de gălăţeni – ca să asculte „Byron” (veţi auzi şi dumneavoastră, când se vor posta filmele realizate de colegul meu Lucian Căluşeriu, cum Dan Byron le-a respectat doleanţele), grupuri de tineri din întreg Ardealul şi din Moldova, plus mulţi suceveni, în frunte cu domnul doctor Bogdan Atănăsoaie, rockerul care nu a ratat nici un mare festival de pe întreg cuprinsul Europei. Iar dacă, aşa cum visează Petrică Ariciuc, acest incontestabil suflet al munţilor, vom transforma pârtia într-o… pârtie de corturi (condiţii adevărate există: toalete bine întreţinute, lumină, hidranţi), „Bucovina Acoustic Park” poate deveni o ţintă a sufletului tânăr de pretutindeni, frumuseţea locurilor şi cea a concertelor fiind desăvârşite, iar pulsul energiei pozitive reunite fiind deja bine conturat.

Bihoreanul Biju, la pupitrul TopSound

După trei zile (probe de sunet) şi trei nopţi de concerte, trei dintre voluntarele festivalului s-au năpustit asupra lui Andi şi l-au îmbrăţişat strâns, încât lacrimile lor i se prelingeau pe haine. „Nu poate fi adevărat, nu poate fi adevărat!”, plângea de fericire Ioana Pânzar, parcă pentru a ne da puteri, precum apa vie, şi pentru viitorul care urmează, inclusiv pentru „Bucovina Acoustic Park”. Păcat doar că viitorul, la români, prea seamănă cu apele din ce în ce mai poluate!

CAROUSEL

PETRA ACKER ACOUSTIC

WE SINGING COLORS

Drăguşanii

BYRON

NATIF

ŢAPINARII

FĂRĂ ZAHĂR

Prinţesele Dorunei

FĂRĂ ZAHĂR & ŢAPINARII

DESPERADOS

UNFLICTED

Însinguraţii

TOULUSE LAUTREC

ROADKILL SODA

LUNA AMARĂ

BUCOVINA ACOUSTIC PARK 2019 No Comments Jul 8

FFF: Fanul fotbaliştilor fălticeneni!

De vineri, seara, sunt fanul declarat al tinerilor fotbalişti din Fălticeni, câştigătorii meciurilor primei zile a Campionatului de Fotbal, desfăşurat la Vatra Dornei odată cu Festivalul „Bucovina Acoustic Park”. Băieţii au zburat peste coasta muntelui, pe care eu am parcurs-o, zilnic, poticnit, şi au intrat în atmosfera fesivalului cu dezinvoltură, ba chiar au cântat şi o piesă, împreună cu Andrei Haţegan, de la „We Siging Colors” (trupa înseamnă al doilea proiect al lui Andrei, solist şi la „The Amsterdams”), spre amuzamentul înduioşat al tobarului suedez Dahlqvist Robert Ali (ce face dragostea din om: părăseşti Suedia şi ceri să fii adoptat de România!).

Tineretul, de la domnişoare şi domnişori de 3-4 anişori, în sus, adora muzica cu pumnii încleştaţi cu atâta instinctivă pasiune încât, la „Desperrados”, de pildă, ţâşneau din mâinile părinţilor şi dansau de mama focului pe ritmurile de country românesc, născocite de suceveanul Sandy Deac şi de gaşca lui de medici clujeni, cu care trăieşte aproape de stele. Cu atâta forţă revigorează suflete muzica adevărată, încât cel mai sincer dintre toţi prietenii mei, dorneanul Theo Catrinar, bărbat în etate de vreo 5 anişori, a venit la mine, după concertele trupelor „Ţapinarii”, „Fără zahăr” şi „Desperados”, pentru a-mi cere ultimativ, ca de la prieten la prieten: „Pe ăştia să-i mai aduci, dar cât mai repede!”. La anul e bine?, întreb eu, iar Theo izbucneşte: „Cum la anul? Mâineee!”.

La fel de inimoşi ca Theo Catrinar, tinerii fotbalişti fălticeneni mi-au mers la suflet. Ţin cu muzica generaţiilor lor, ţin şi eu cu ei, dorindu-le să ajungă campioni mondiali şi vedete ale marilor cluburi din întreaga lume. Şi-abia atunci vom fi chit.

BUCOVINA ACOUSTIC PARK 2019 No Comments Jul 8

Întemeietor al Festivalului Bucovina Rock Castle

Andrei-Tudor Gherghel, din Câmpulung Moldovenesc, vocalistul trupei bucureştene „Roadkill Soda”

Până aseară, nu am ştiut numele celui de-al treilea întemeietor al Festivalului „Bucovina Rock Castle”, aşa că după numele fiului meu, Andi, de la „Toy Machines”, şi cel al chitaristului Lucian-Francisc Csibi, de la „Relative”, rămânea un spaţiu liber, urmat de numele trupei de atunci: „MAT” din Iaşi. Aseară, însă, pe când cânta la „Bucovina Acoustic Park” splendida trupă bucureşteană „Roadkill Soda”, iar solistul fremăta de emoţie, pentru că în public se afla, pentru prima dată ca să-l asculte pe viu, bunica sa, din Câmpulung Moldovenesc, Andi m-a întrebat dacă-l recunosc. Bineînţeles că da, pentru că mi-a atras atenţia la o recentă ediţie „Bucovina Rock Castle”. „Dar de la prima ediţie nu ţi-l aminteşti?”, mă întreabă Andi. A cântat şi la prima ediţie? „Sigur, dar pe atunci era solistul trupei… MAT”, mută Andi, surprinzător, ca la şah.

După aceea, cred că am fost la fel de emoţionat ca şi bunica din Câmpulung a muzicianului Andrei-Tudor Gherghel; abia aşteptam încheierea spectacolului, ca să-l pot îmbrăţişa ca pe un fiu pe băiatul acesta care face încă naveta între Câmpulung Moldoveneasc şi ţările lumii cu mari zăcăminte de petrol, muzicianul fiind şi un specialist în petrol şi gaze, deşi viaţa lui reală, adâncă şi mistuitoare se petrece doar în preajma cântecului şi doar în numele binecuvântat al muzicii. S-a născut la Câmpulung Moldovenesc, în 17 iulie 1987, iar Bucovina, în inima căreia locuieşte încă, habar nu are că Andrei-Tudor Gherghel, de la „Roadkill Soda”, este unul dintre marii ei muzicieni, că şi din inima lui izbucneşte cântecul cu pumni încleştaţi. Bucovina ca Bucovina, dar eu să nu fi ştiut numele unei pietre din temelia Festivalului „Bucovina Rock Castle” până aseară?

BUCOVINA ACOUSTIC PARK 2019 No Comments Jul 8

Lansarea cărţii Mădălinei Boca

Două au fost cărţile remarcabile, în realizarea şi lansarea cărora, prin voia soartei, am fost mai mult sau mai puţin implicat: „Din culisele sufletului”, de Sofia Vicoveanca – în ianuarie, şi „Trei flăcări şi o speranţă”, de Mădălina Boca – lansată astăzi şi confirmată drept o carte vestitoare de geniu prin două premii, cel acordat de Centrul Cultural „Bucovina”, cu diploma de „Eroină a scrisului bucovinean”, înmânată de managerul Sorin-Vasile Filip, şi Premiul pentru literatură „Roman Istrati” pentru anul 2019, cu diplomă înmânată de executorul testamentar al Poetului, Marius Bruja. Şi au mai fost solidarizări cu tânărul nostru confrate, Mădălina Boca, soldate cu un total de peste 6.000 lei, care s-o ajute pe Mădălina să ajungă, în toamnă, la cea de-a zecea operaţie, în Canada. Şi au mai fost solidarizări şi prin cântec, din partea interpretelor Dana Dăncilă şi Laura Olteanu, două voci vibrante, tulburătoare, fiecare cu destinul ei liric.

Mădălina Boca a cântat la pian, iar scurtul ei concert a însemnat o pilduitoare lecţie de viaţă, după cum sublinia Dana Dăncilă, prin răbdarea şi stăruinţa în atingerea perfecţiunii, deşi calea e lungă şi istovitoare. Dana Dăncilă m-a impresionat şi prin sinceritate, vocaţia şi statutul ei de mamă simţindu-se în relaţia, pe armoniile cântecelor, cu Mădălina Boca. Frumoase au fost şi cuvântările preotului şi profesorului de română din Botoşana, preotul, un om tânăr şi luminos, fiind şi duhovnicul Mădălinei, din câte am înţeles.

Dar mai presus de tot şi de toate a fost, este şi va fi Mădălina Boca, tânăra prozatoare care mi-a amintit de finalul primului meu roman, „Omul de sacrificiu”, şi tocmai de aceea i-am şi zis: „Povesteşte, Mădălina! Dacă vei povesti, ai să te vindeci!”. În fond, pentru Mădălina Boca, narator înnăscut, inteligent, erudit şi cu o formidabilă intuiţie a tainelor sacre ale vieţii, a povesti înseamnă un sens existenţial, o spovedanie cosmică, prin care răzbate până în vecinătatea bunului Dumnezeu. Atât am de povestit despre lansarea cărţii Mădălinei Boca, înainte de a pleca la „Bucovina Acoustic Park”, în Vatra Dornei, fiind eu un sincer trăitor al muzicii cu pumnii încleştaţi.

Cronici sentimentale No Comments Jul 4

Dincolo de zornăielile patriotarde ale unor nevolnicii

Câteva știri din presa franceză a anilor 1778-1822 îmi lasă gustul amar al orașelor și satelor moldovenești pârjolite, ca să nu încapă în mâna inamicilor, sau, dincolo de Prut, înțesate cu trupe lacome și flămânde. Pe vremea aceea, noi eram „supuși turci”, iar trupele țariste tocmai ne scoseseră la mustru, ca să învățăm să devenim „supuși ruși”. Mai bine de un secol, noi nu am avut identitate în proprie țară; doar prin păduri, unde ne ascundeam „cu tot avutul”, inima noastră moldovenească mai pulsa, fără gând la gloria de odinioară, ci doar cu frământările speranței în supraviețuire. Tristă ne mai este istoria, dincolo de zornăielile patriotarde ale unor nevolnicii, în care unii au nevoie de lustru peste neputință!

1788, aprilie 22: „Viena, 4 aprilie 1788. În 13 martie, Prințul de Cobourg a intrat, cu patru coloane, în Moldova; prima s-a oprit la Baia (Baja – n. n), a doua – la Litenii Mari (Littenmare – n. n.), a treia – la Dorogosia (?) și a patra, la Herța (Hereza – n. n.). În mijlocul acestor poziții, corpul care a fost detașat din Transilvania, de la Ocna, unde se găses saline. Generalul a oprit, de asemeni, la Hotin, un corp de 2.000 de tătari și un detașament de 700 de inamici la Boian (Bojana – n. n.), pe graniță” (Gazette de France, No. 33, Maridi 22 Avril 1788, p. 1).

1802, aprilie 3: „Se transmite din Lemberg (Galiția) că un corp considerabil de trupe austriece s-a așezat pe granița provinciilor turcești Moldova și Valahia, care se zice că vor fi ocupate. Un corp rusesc, compus din cavalerie și cazaci, se află, la fel, în marș pentru a intra în districtul Hotin, unde va rămâne în așteptarea unor noi ordine” (Journal des débats, II, Du 13 Germinal an 10 de la République, p. 2).

1808, iunie 30: „Viena, 16 iunie. De când a devenit gospodar al Valahiei, prințul Ipsilanti (cel care și-a însușit necuvenit munții Dornelor – n. n.), se găsește întruna la Petersburg, împreună cu fiul său mai mare (cel căruia „i-a dăruit” munții Dornelor – n. n.). Soția lui se află, acum, la Raminici-Podolsky, aproape de Hotin. Se pare că acest prinț posede bogății imense” (Journal de l’Empire, 30 Juin 1808, p. 2).

1812, mai 12: „Lemberg, 1 mai. Rușii, se spune, au demolat fortăreața Camenița (Kaminiec-Podolski – n. n.), situată aproape de Hotin, aflată pe granița veche a Turciei (granița Moldovei, desigur, dar Moldova era doar o provincie a Turciei – n. n.)… Scrisori din Iași anunță că o divizie de trupe rusești a trecut de acest oraș și a luat drumul orașului Zalessczyk, cedat Rusiei prin ultimele tratative de la Viena” (Journal de l’Empire, Mardi 26 Mai 1812, p. 1).

1818, iunie 9: „Lemberg, 18 mai. Împăratul Rusiei a sosit, în 6 mai, la Kamenița. Majestatea Sa și-a continuat, în 8 mai, călătoria spre Hotin (Chotym – n. n.), dorind să ajungă, în 9 mai, la Chișinău, unde și-a propus să poposească o zi. Împăratul va merge, de asemeni, să viziteze fortăreața Bender și va trece în revistă trupele din Tiraspol și Basarabia. Majestatea Sa dorea să ajungă, în 13 al acestei luni, la Odesa. Guvernul a fost informat că Împăratul Alexandru se va întâlni, la Camenița, în Basarabia, aproape de Ockopie, lângă frontierele Galiției, cu Domnul baron Hoheneck, general maior și comandant al Bucovinei (Buckowine, în grafia europeană a vremii – n. n.), și cu Domnul de Rosenthal, căpitanul cercului Sothow, pentru a conveni regularizarea graniței, chestiune pe care Majestatea Sa o privește cu deosebită atenție, și i-a invitat să se întâlnească la Hotin, ca să ia masa împreună” (Journal des débats, II, Mardi 9 Juin 1818, p. 1).

1822, ianuarie 19: „Viena, 7 ianuarie – extras dintr-o scrisoare particulară. Suntem asigurați că toate armatele ruse, numite de Sud, mărșăluiesc spre Prut, după 23 decembrie, și că trei divizii au trecut Nistrul, în 26, pe parcursul nopții. Trupele au primit hrană pentru cincisprezece zile. Satele din lungul Prutului sunt atât de aglomerate cu trupe, încât această stare de lucruri pare imposibilă. Se așteaptă din Basarabia noutăți despre mișcările de trupe. Se anunță, în același timp, că trupele otomane au început să evacueze principatele Moldova și Valahia… Se așteaptă noutăți importante. Sursele ne asigură că trupele rusești vor ocupa principatele, în virtutea unei convenții; dar alții anunță că au ajuns întărituri turcești, la Iași, în 28 decembrie…

Se știe, în acest moment, că grosul artileriei turcești (cincisprezece piese) sunt mutate, de la Iași, la Brăila, spre Dunăre, fără piedici din partea ienicerilor, care, în alte împrejurări, s-ar fi opus. Poarta pare decisă să evacueze Moldova, în caz de război, și să-și concentreze trupele pe Dunăre, unde în cea mai mare parte s-a întărit. Fortărețele Brăila, Silistra, Rusciuc sunt întărite cu noi forțe de garnizoană. Cartierul general al seraskierului Tchapan-Oglu este la Silistra. Înainte de a pleca, turcii au ars, fără remușcări, toate orașele și satele Moldovei. Forțele principale ale rușilor s-au concentrat pe malul Prutului și al Dunării; dar, de opt zile, marea masă a trupelor rusești a intrat în Basarabia, trecând Nistrul. Cum ele nu pot traversa spre Hotin, au fost nevoite să construiască două poduri de pontoane, aproape de Moghilev (Mochlew – n. n.); unii au trecut pe gheață, dar nu mulți. Trupele care sunt deja în Basarabia și-au trimis femeile peste Nistru. Ele păzesc Prutul cu detașamente de infanterie. Cartierul general al generalului Wittgenstein a fost mutat de la Tulezin la Chișinău. Puternice convoaie cu muniție și explozibil au trecut, alaltăieri, spre Hotin” (Journal des débats, Samedi 19 Janvier 1822, pp. 1 și 2).

Aşa vă place Istoria? No Comments Jul 4