Întemeietor al Festivalului Bucovina Rock Castle
Până aseară, nu am ştiut numele celui de-al treilea întemeietor al Festivalului „Bucovina Rock Castle”, aşa că după numele fiului meu, Andi, de la „Toy Machines”, şi cel al chitaristului Lucian-Francisc Csibi, de la „Relative”, rămânea un spaţiu liber, urmat de numele trupei de atunci: „MAT” din Iaşi. Aseară, însă, pe când cânta la „Bucovina Acoustic Park” splendida trupă bucureşteană „Roadkill Soda”, iar solistul fremăta de emoţie, pentru că în public se afla, pentru prima dată ca să-l asculte pe viu, bunica sa, din Câmpulung Moldovenesc, Andi m-a întrebat dacă-l recunosc. Bineînţeles că da, pentru că mi-a atras atenţia la o recentă ediţie „Bucovina Rock Castle”. „Dar de la prima ediţie nu ţi-l aminteşti?”, mă întreabă Andi. A cântat şi la prima ediţie? „Sigur, dar pe atunci era solistul trupei… MAT”, mută Andi, surprinzător, ca la şah.
După aceea, cred că am fost la fel de emoţionat ca şi bunica din Câmpulung a muzicianului Andrei-Tudor Gherghel; abia aşteptam încheierea spectacolului, ca să-l pot îmbrăţişa ca pe un fiu pe băiatul acesta care face încă naveta între Câmpulung Moldoveneasc şi ţările lumii cu mari zăcăminte de petrol, muzicianul fiind şi un specialist în petrol şi gaze, deşi viaţa lui reală, adâncă şi mistuitoare se petrece doar în preajma cântecului şi doar în numele binecuvântat al muzicii. S-a născut la Câmpulung Moldovenesc, în 17 iulie 1987, iar Bucovina, în inima căreia locuieşte încă, habar nu are că Andrei-Tudor Gherghel, de la „Roadkill Soda”, este unul dintre marii ei muzicieni, că şi din inima lui izbucneşte cântecul cu pumni încleştaţi. Bucovina ca Bucovina, dar eu să nu fi ştiut numele unei pietre din temelia Festivalului „Bucovina Rock Castle” până aseară?