Dragusanul - Blog - Part 387

şi-n univers se face pace

 

să crezi, să nu te laşi înfrânt

chiar şi când corbii te-mpresoară

căci tu eşti trup pentru cuvânt,

dar şi ţărână milenară

din care cresc mlădiţe noi

menite cerul să-l atingă

singurătăţile în doi

în univers să le prelingă

 

ca tu să crezi, să-ţi aperi crezul

şi să arunci în corbi cu mâna

în care împietreşte miezul

clipite-i care-i săptămâna

sau luna, anul, veşnicia

de după suflet, de dincoace,

auzi?, vuieşte poezia

şi-n univers se face pace

 


Lansarea cărţii lui Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu, în biroul meu

 

Lansarea cărţii umoristice „Aşa-i românul!”, de Constantin Horbovanu, se va face, în cadrul Sărbătorilor Memoriei, în „Ziua Roman Istrati”, adică în 7 septembrie 2019, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sala „Elena Greculesi”. Atunci se vor decerna încă două premii „Roman Istrati”, de către executorul lui testamentar, tânărul Marius Bruja (care a pregătit şi o carte Roman Istrati), iar „scenografia” evenimentului va consta într-o expoziţie de artă a plasticianului Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, autor al copertelor cărţilor de geopolitică ale lui Roman Istrati şi, desigur, al copertei cărţii lui Constantin Horbovanu.

 

Constantin Horbovanu, ultimul autor român al unor spumoase şi inspirate cugetări, umorist cu descifrări luminoase ale societăţii româneşti, realizează, cu bun simţ şi discreţie, o frescă a lumii contemporane, demnă de a fi supusă atenţiei.

 

Constantin Horbovanu, personaj public

 


Constantin Horbovanu: Aşa-i românul!

 

Dacă doriţi să citiţi cartea, faceţi click pe copertă.


Răspuns comentariilor Bucovina Rock Castle 2019

 

Am amânat o internare de urgenţă, de 3 zile, pentru anihilarea dezechilibrului metabolic provocat de stres (altminteri, nu mă pot opera, în toamnă), până în 27 august. Halal să-mi fie pentru felul în care îmi aleg priorităţile! Chiar că merit bătut cu pietre, aşa că, iată-mă-s, daţi cu pietre! Ar fi păcat să se arunce în mine doar dintr-o singură parte. Nu vă sfiiţi, zvârliţi cu pietre!


Informaţii despre Bucovina Rock Castle 2019

 

1). Abonamente şi bilete se vor vinde, până la limita maximă de 6.500, şi la Cetate, în faţa Casei Custodelui. Am greşit, atunci când am scos şi bilete la vânzare, pentru că toţi cei care vin la Bucovina Rock Castle doar într-o anume seară sau pentru o singură trupă, nu sunt nici rockeri adevăraţi, nici solidari cu festivalul pe care noi doar îl organizăm. Pe viitor, nu vom mai vinde şi bilete, ci doar abonamente (nici ţigările nu se mai vând la bucată, ci minimum la pachet).

 

2). Preţul abonamentelor este mic faţă de cel al tuturor festivalurilor similare din ţară şi faţă de cel al biletelor de club pentru oricare dintre trupele mari din această ediţie. Să vezi şi să asculţi ALTERNOSFERA şi SKINDRED, TESSERACT şi LEPROUS şi aşa mai departe, plus alte patru trupe valoroase, cu doar 33 lei e curată pleaşcă, dar şi aşa BUCOVINA ROCK CASTLE îşi va dobândi independenţa financiară, devenind o creaţie asumată şi meritată de publicul festivalului.

 

3). Cine va ignora trupele tinere, care debutează la BUCOVINA ROCK CASTLE 2019, pentru că au câştigat concursul ediţiei anterioare, va avea de pierdut, pentru că nu vor fi martorii lansării unor trupe cu mare viitor.

 

 


Pagina 387 din 1,497« Prima...102030...385386387388389...400410420...Ultima »