Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cireş

CIREŞ. O parte din hotarul Bănilei Moldoveneşti, cea situată mai înspre răsărit, dar pe malul drept al Siretului Mic, se numea, la 1753 şi la 1785, Cireş, dar în sensul de zonă, de regiune („părţile de Banila, zise Cireşul şi Coşciula”), aflată în curs de populare, cum o demonstrează şi recensământul lui von Spleny, care menţionează Cireş drept localitate, populată cu 1 mazil şi 4 familii de ţărani.

1753: Cireşul apare şi în hotarnica Lucavăţului din 2 octombrie 1753 („şi am puces a hotără dela Cereş, de unde să despartu părăile şi să hotăreşte ţinutul Sucevii de cătră ţănutul Cernăuţilor… şi acolo, la Cereş, s-au pus bour într-un fah, de asupra părăului ce să cheamă Prundişul, şi pe culme dealului la alt părău, ce să începe dintr-o făntănă de izvor şi s-au pus alt bour într-un fag”).

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Cireşul, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „10 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 2 ţigani, 2 femei sărace şi „4 argaţi şi păstori ai mazilului”. Daniel Werenka, menţionând, în Topografie, 6 familii la Cireş, în 1774, şi 77 familii ţărăneşti, în 1784, face trimitere la localitatea Davideni, sat aflat pe malul stâng al Siretului Mic, înspre Banila.

În 6 mai 1803, pentru că se îmbolnăvise grav, Mihalache Goian, fiul lui Ghiorghi Goian din Cireş, dăruia fraţilor săi, Nicolai, Ştefan, Iordachi, Scărlătachi şi Zoiţa, părţile sale de moşie din Bănila, din Cireş, din Jadova şi din Bărlinţe, Stârce şi Davideni. În anii următori, deşi stăpânesc moşii şi în alte sate, Goianeştii (văduva lui Ghiorghi Goian, Catrina, cei patru feciori şi cele două fete ale ei, Suzana, jupâneasa lui Ioan Dunca, şi Maria, jupâneasa lui Caplan) domină satul Cireş, care deja există ca sat, după anul 1800.

În 1843, biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Davideni deservea şi satul Cireş, comuna bisericească având 820 enoriaşi. Patron al bisericii era Nicolai de GOIAN, iar preot administrator era Iordachi STEPANOVICI. În 1876, când aceiaşi comună bisericească avea 1.121 enoriaşi, paroh era Ioachim PARAŞ.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

1882: În Cireş funcţiona, din 1882, o şcoală cu 2 clase[3].

În 1890, satul românesc Cireş avea 1.019 locuitori, dintre care cam o sută de evrei. Primar era Gheorghe Tomiuc, iar învăţător – Mihai Popescu.

1903: Simion Florea Marian a folosit informaţiile unor cunoscători ai obiceiurilor româneşti din Cireş, precum Constantin Popescu, Toader Burla şi Constantin Dugan, „studenţi gimnazişti la Suceava” (Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile Românilor).

1905: „În iarna anului 1905, s-a spesat pentru sprijinirea copiilor sărmani de la şcolile din Budeniţ şi Cireş suma de 357 coroane 20 bani, cumpărându-se straie, cărţi şi rechizite şcolare… Colecta făcută în biserica din Cireş: 3 coroane 74 bani: G. Gherman 30 bani, P. Buta 10 bani, I. Cuciurean 20 bani, G. Haraga 20 bani, G. Patraş 20 bani, I. N. Cuciurean 10 bani, P. V. Cuciurean 10 bani… Societatea a lucrat într-acolo ca o ţărancă din Cireş să fie primită, pe spesele ţării, la şcoala de ţesut din Cernăuţ. Aceasta a primit ajutorul necesar şi a cercetat acea şcoală prin 6 luni, perfecţionându-se în acest ram de industrie casnică… Aristiţa Petrescu a făcut propunerea ca să se aleagă, prin aclamaţiune, de prezidentă doamna Alma de Volcinschi, proprietară mare, iară în comitet, următoarele doamne: Sinclitica Bucevschi, Domnica Alecu Burla, Domnica George Opaiţ, Aristiţa Petrescu, Reveca Babin, Constantin Bohatereţ şi Balaşa Cuciurean, toate din Budeniţ, apoi Maria Grigore Burlă şi Ileana Dimitrie Grigorie Opaiţ din Cireş”[4].

În mai 1906, într-o listă de subscripţie pentru înfiinţarea societăţii culturale „Luceafărul Bucovinei”, încredinţată parohului „din Budeniţ, Ioan Bucevschi”, se întâlnesc următoarele nume de localnici din Cireş: primarul Alexa OREŞCIUC, agricultorii Ioan STRUGAR, Grigore BURLA şi Florea SOLCAN, secvestrul politic din Cireş Teodor DOBJANSCHI şi sergentul comandant de jandarmerie în Cireş Eusebie DAN[5].

În 1907, satul Cireş făcea parte din două comune bisericeşti: din Budineţ, Opaiţ şi Cireş, cu biserica Sfântul Mihai, din Budineţ, construită de Vasile şi de Toader de MORŢUN, în 1803, restaurată şi dotată cu un iconostas nou, în 1829, de Alexandru de MORŢUN, biserică păstorită de parohul Ioan BUCEVSCHI, născut în 1860, preot din 1888, paroh din 1901, cantor fiind, din 1905, Nicolai POJOGA, născut în 1872; din Davideni, Cireş, Slobozia Davidenilor şi Zrub, cu biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, construită la Davideni, în 1786, restaurată în 1883, şi cu o biserică-filială, la Slobozia Davidenilor, construită în 1889. Patroni ai celor două biserici erau, în 1907, Anna de GRIGORCEA şi evreul Herman WOHLIN din Davideni, Eugenia de ABRAHAMOWICZ şi Ioan cav. de GRIGORCEA din Cireş. Paroh era Mihail NICHITOVICI, născut în 1855, preot din 1882, paroh din 1892, cantor fiind, din 1898, Nicolai HOTOPILĂ, născut în 1890.

1907: „Luni în 15 aprilie, a ţinut dl Dr. Isopescul-Grecul adunări electorale în comunele Budeniţ, Cireş şi Davideni. Toate aceste adunări au avut pentru candidatul partidului naţional o reuşită grandioasă. În Cireş a fost dl Dr. Isopescul întâmpinat din partea primarului chiar cu pâine şi sare”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cireşi, comună rurală, districtul Storojineţul, aşezată pe dreapta Siretului Mic. Suprafaţa: 6,22 kmp; popu­laţia: 1.019 locuitori, în mare majoritate români de religie gr. or. Este tăiată de drumul dis­trictual Bănila Moldovenească – Budineţ. Are o şcoală populară, cu o clasă; ţine de biserica parohială din Budineţ, cu hramul „Sfinţii Ar­hangheli Mihail şi Gavril”. Aci se află un ferestrău cu aburi şi o fabrică de spirt. Populaţia, odinioară mai mult ruteană, este azi aproape cu desăvârşire românească şi se ocupă cu creşterea vitelor şi cu agricultura; cei săraci, cu tăiatul pădurilor. Comuna posedă, împreună cu satul Opaeţ, 625 hectare pământ arabil, 483 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 254 hectare izlaz, 1.480 hectare pădure. Se găsesc 67 cai, 568 vite cornute, 24 oi, 247 porci şi 77 stupi. Cireşi-Abramovici, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 14,68 kmp; popu­laţia: 200 locuitori, în majori­tate ruteni, aduşi din Galiţia, restul izraeliţi şi poloni. Cireşi-Grigorcea, moşie boierească, cu administraţie spe­cială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 5,20 kmp; popu­laţia: 153 locuitori, în majori­tate ruteni, restul români, iz­raeliţi şi poloni. Cireşi-Sahnovici, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 3,21 kmp; popu­laţia: 14 locuitori, dintre care 10 români gr. or. şi 4 izraeliti”[7].

1913: „Duminică, în 2 martie 1913, a aflat loc în Cireş cununia domnului teolog absolvent Iancu Mitrofanovici cu domnişoara Elenuţa Iacubocici de Boldişor”[8].

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost depus de „Infanteristul Petru Cireş, Regimentul 22, rănit”[9].

1919: Din Comisiunea agrară centrală făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Teodor Burla, agricultor Cireş” [10].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Grigorcea Ana de şi Stefania Mavrocordato, Cernăuţi, strada Vasilco No. 4 (Cireş, Opaiţeni şi Davideni), compatroni” şi „Sachnovici Victor, Banila pe Siret (Cireş-Opaiţeni)”[11].

1947: Învăţători la Cireş erau: „Cosmaciuc Nicolae, seria 1937, media 7,95, numit în com. Cireş, jud. Storojineţ; Dugan Aurelian, seria 1937, media 7,84, numit în com. Cireş, jud. Storojineţ; Dugan Aurelia, comuna Cireş, jud. Storojineţ, media 8,37”[12].

La Cireş s-a născut, în 2 (28) februarie 1948, poetul şi publicistul Arcadie OPAIŢ.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 68, 1907 p. 142, 144

[4] Apărarea Naţională, Nr. 62 şi 63, Anul II, duminică 1 septembrie stil nou 1907, p. 4

[5] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 14/1906, p. 4

[6] Apărarea Naţională, Nr. 29, Anul II, joi 18 aprilie stil nou 1907, p. 1

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 64

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 16 şi 17, Anul II, 27 martie 1913, p. 268

[9] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[12] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cerepcăuţi

Ruteni din Bucovina

CEREPCĂUŢI PE SIRET. În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 10-a biserică, la Cerepcăuţi, cu popă”, pe malul drept al Siretului, între Volcineţ şi Muşeniţa,

„În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat”[1].

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Cirepcăuţi pe Siret, cu 500 enoriaşi, era proprietatea mănăstirii Slatina din Moldova, iar postul de paroh rămăsese vacant. În 1876, patron bisericesc era Sigmund GORZECKI, Athanasie PROCOPOVICI fiind paroh şi păstorind peste 840 de suflete. În 1907, biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Cerepcăuţi, cu hramul schimbat din 1905, îl avea ca patron pe Nikolai cav. de GORZYCKI, paroh fiind George GROSARIU, născut în 1855, preot din 1881, paroh din 1889, iar cantor, din 1898, Theodor STRILCIUC, născut în 1857.

1852: În Cirepcăuţi pe Siret au funcţionat, din 1852, o şcoală cu 4 clase şi o şcoală-filială cu o clasă[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[3].

1891: „În aval de acest din urmă loc și de sub Prisăcăreni, valea râului Siret se lărgește din nou. Râul se apropie de dealurile din dreapta, astfel încât întregul podiş al văii este pe partea stângă. Înălțimea relativă a acesteia este de doar câțiva metri, și, oricât de extinsă este, nu există o singură așezare mare pe ea. Întinse mlaștini, care au ocupat odată aceste întinderi ale văii, au fost deja desecate, însă zona este încă puțin marcată de așezări. Localităţile își au originea pe şirurile de dealuri de pe malul drept al Siretului sau pe înălțimile care mărginesc podeaua văii din nord. Există sate mari, precum Kamenka (2.981 locuitori), Wolczinetz (1.847), Czerepkoutz (1.001) și orașul Siret (7.240)”[4].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cerepcăuţi (Czerepkoutz), comună rurală, districtul Siret, aşezată pe malul drept al Siretului şi despărţită de comuna Volcineţ prin pârâul cu acelaşi nume. Suprafaţa: 9,36 kmp; popu­laţia: 1.048 locuitori ruteni de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Siret-Cerepcăuţi, care se bifurcă dincolo de Siret, o ramu­ră apucând spre Petriceanca şi alta spre drumul districtual Oprişeni-Presecăreni (Storojineţ). Are şi o staţie de drum de fier a liniei Hliboca-Suceava; un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală po­pulară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, era în posesia mănăstirii Slatina. În această localitate este un vad vechi şi foarte mult frecven­tat, peste Siret. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.183 hectare pământ arabil, 170 hectare fânaţuri, 13 hectare 50 ari grădini, 241 hectare izlaz, 157 hectare pădure. Se găsesc 87 cai, 517 vite cornute, 115 oi, 219 porci şi 34 stupi. Cerepcăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 9,56 kmp; popu­laţia: 138 locuitori ruteni gr. cat. şi gr. or., poloni, germani şi israeliţi. Cuprinde, pe lângă moşia Ce­repcăuţi, şi târla Dubrova”[5].

1911: „Andronic Şcraba, teolog absolvent, s-a căsătorit, în 8 mai, cu domnişoara Elena Strilciuc, fiica cantorului din Cerepcăuţ, Teodor Strilciuc”[6].

1914-1918: S-au jertfit pentru Bucovina: „rezervistul Vasile Horobeţ, Cerepcăuţi, Regimentul 22, rănit”[7]; „infanteristul Vasile Bunegru, Cerepcăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit; infanteristul Olexiuc, Cerepcăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[8]; „Nicolai a lui Gheorghe Colotelo, născut în anul 1869, agricultor, cu domiciliul ultim în Cerepcăuţi, a fost înrolat în armată, cu ocazia mobilizării generale. Se zice că a participat, în anul 1915, la luptele de la Baligrod şi că ar fi fost rănit de moarte. De la Crăciun, lipseşte orice veste de la numitul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eudochiei Colotelo, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9].

1919: „XXV). Deciziune de expropriere No. 285/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 318, Cerepcăuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 67 ha 92 a 81 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ buco­vinean”, a devenit definitivă”[10].

1941: „Tablou de cărţile de capacitate eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[11]: Vile Iosef, fierar, domiciliat în Cerepcăuţi”.

1941: „Din prima zi a războiului s-a găsit în prima linie. A luat parte la incursiunile de la Cerepcăuţi şi Bahrineşti, apoi Fântâna Albă, trecerea Nistrului”[12].

1941: „Mihai I, / Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, / Conferim Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa II drapelelor următoarelor unităţi: Drapelului Divizionului 57 Artilerie grea moto, pentru ceurajul, devotamentul şi tenacitatea cu care ofiţerii, subofiţerii şi trupa acestui divizion au sprijinit înaintarea camarazilor infanterişti, atât în luptele de la Negostina-Tereblecea, unde, cu o baterie înaintată, a sprijinit Brigada a 8-a Cavalerie, ce se afla în acoperire, şi a redus la tăcere o bună parte din artileria inamică, zădărnicind retragerea coloanelor motorizate; precum şi în luptele de la Măneuţi, Frătăuţi, Fântâna Albă, Cerepcăuţi, unde, prin trageri masive şi precise, neutralizează cazematele inamice, uşurând înaintarea Diviziei a 7-a”[13].

1944: „Având în vedere raportul dlui judecător al Judecătoriei mixte Siret, din care se constată că numitul Profir Ioniţă din comuna Cerepcăuţi, judeţul Rădăuţi, în timpul evacuării Basarabiei ori Bucovinei de Nord, a avut o atitudine ostilă armatei române; / Ţinând seamă de depoziţiile martorilor, aflate în dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitul, în Iunie 1940, a împiedicat evacuarea trupelor române şi a luat, prin violenţă, efecte militare, fapt pentru care a fost condamnat de Curtea Marţială; / Se retrage naţionalitatea română numitului Profir Ioniţă din comuna Cerepcăuţi, judeţul Rădăuţi”[14].

1945: Prin ordinul „Nr. 117.088 din 17 Mai 1945, se acordă gradaţia de merit în învăţământul primar, pe data de 1 Aprilie 1945, doamnei Ghizela Bradu, învăţătoare la Şcoala primară din comuna Cerepcăuţi, jud. Rădăuţi, detaşată la Şcooala primară de fete Nr. 51 Bucuresti”[15].

[1] Polek, Johann, Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți, în Jahrbuch des Bukowiner Landes-museums, Cernăuţi 1893, p. 37

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 37, 1876 p. 65, 1907 p. 165

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Jüttner, J. M., Mitteilungen der kaiserlich-königlichen geographischen Gesellschaft, Wien 1891, p. 516

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 56

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 12, Anul I, 25 mai 1911, p. 126

[7] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[8] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 6, Cernăuţi 21 februarie nou 1921, pp. 61-64

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[11] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[12] Vizirescu, Pan. M., Sânge românesc pentru Lumea Nouă / Marea de Azov şi Crimeea / Prima parte a operaţiunilor, Bucureşti 1942,  p. 117

[13] Monitorul Oficial, Nr. 98, 29 aprilie 1942, p. 3466

[14] Monitorul Oficial, Nr. 32, 8 februarie 1944, p. 1011

[15] Monitorul Oficial, Nr. 114, 23 mai 1945, p. 4249

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ciocăneşti

CIOCĂNEŞTI. În ciuda legendărilor locale, satul Ciocăneşti nu a existat până în 31 iulie 1775, când „Ion Ciocan ot Bistriţa, de la Ciocăneşti” şi câmpulungeanul Damaschin Hurghiş îşi dispută, în faţa înţelepţilor bătrâni câmpulungeni, muntele Botuşul Mic. Damaschin avea zapis vechi, iar Ciocan promitea să aducă martori, dar nu o face nici după un an de zile, dar rămâne, oricum, cel care împrumută numele familiei sale satului pe care l-au şi întemeiat. Ce-i drept, în vremea lui Alexandru cel Bun se menţiona un toponim, Fântâna Rece, dar numai ca reper toponimic în diverse hotarnice. De altfel, în recensământul lui von Spleny, Ciocăneştii sunt menţionaţi ca pământ câmpulungean, Câmpulung Moldovenesc având, cu Ciocăneştii, 1 boier, 6 popi şi 360 familii de ţărani.

1778: La Ciocăneşti s-au stabilit, între anii 1756-1778, Ion UNGUREAN (Zagra), Pintelei UNGUREANU (din Rebrişoara, înveşnicit de o acuarelă a lui Franz Jaschke din 1810, când bătrânul de 105 ani se mutase la Iacobeni), Vasile UNGUREAN (Fedru), Cozma BINDU (Borşa), Ion şi Vasile MOROŞAN (Borşa)

1788, Hacquet: „Atelierul de la Iacobeni este punctul central pentru toată activitatea de spălare a aurului din acest râu, căci se spală aur şi în josul, şi în susul său… Aşadar, cum acest râu este aşa de gâtuit, nu se spală aur decât în micile porţiuni unde s-a mai retras, ca la Vatra Dornei, Dorniţa, Holda, mai jos de Iacobeni şi la Ciocăneşti, şi, mai în munte, mai sus, până la graniţa Maramureşului. Cu cât cobori pe acest râu, cu atât se spală mai mult aur, şi directorul atelierului de la Iacobeni, care face şi primirea aurului, m-a asigurat că, adesea, mai atârnă încă ceva cuarţ de grăunţii mari de aur, dovadă că acest aur a fost smuls din crăpăturile munţilor mai înalţi şi, apoi, cărat încoace de apă”[1].

1793: În 2 februarie 1793, Simion Ţigane din Ciocăneşti, trimis de Scaunul de Câmpulung, stabileşte, după „hotarnica dintâi”, hotarele răzeşiei strămoşeşti de la Frunţi, în munţii Dragomăneşti. În 22 noiembrie 1793, s-a făcut hotarnica imaşului sătesc din Ciocăneşti, în dauna unui zapis falsificat de Toader Ujică: „De supt bâtca Oiţii, drept la vale, în picior, unde s-a pus piatră de hotar; şi pogoară drept în pârâul cel din mijloc a Furciturilor; şi apucă pârâul, în vale, până ce dă în pârâul Colacului; şi trece peste pârâul Colacului şi apucă sâhla, în gios, până în capul dealului şi drept în părău Brezi; şi părăul Brezi, la deal, până în mijlocul muntelui Mestecănişului, în vărvu; şi din vărvu, drept în gura plaiului Colacului, iar movilă; şi iar suie la bâtca Oiţii, de unde s-a început”. Martori: vornicul de Ciocăneşti, Ghiorghe Rus, Vasile Oane, Nistor şi Precop Lupăescu, Vasile Purcelescu.

1797: În 1797, Karl Manz, Cavaler de Mariensee, colonizează Ciocăneşti (Tschkaneschty) cu mineri şi meşteşugari germani.

1818: În 10 iunie 1818, bătrânii din Ciocăneşti, Petre Ciocan, Simion Ţigane şi Ştefan Giosanu, întăresc mărturia bătrânilor din satul Dorna despre munţii luaţi în graniţa Ardealului.

1836: În 5 iunie 1836, Neculai Groza din Iacobeni şi Ion Iacoban din Ciocăneşti vând lui Filip Henris, „hămurai” (lucrător la forjă) din Iacobeni, o bucată de moşie din Poiana Iacobenilor, unde se aşezaseră, de fapt, mai întâi, după venirea din Ardeal.

„În 1843 a fost planificată și înființarea unei așezări de subiecți naționali germani la poalele Suhardului, între Ciocăneşti (Czokanestie) și Cârlibaba”[2]. „Cât de necesară ar fi fost această așezare se poate vedea cel mai bine din rapoartele pe care le-am primit de la Oficiul Economic Câmpulung, la 10 mai 1843”[3].

În 1843, biserica închinată Sfântului Nicolae din Ciocăneşti, din comuna bisericească Ciocăneşti, Cârlibaba şi Ludwigsdorf sau, cum i se mai spunea, Siebenburgen, înălţată, în 1784, de Nestor Zdrian, Theodor Giosan, Damaschin Hurghiş şi de epitropii din Ciocăneşti, avea 789 enoriaşi ortodocşi, preot administrator fiind parohul din Ilişeşti, Dimitrie BUCEVSCHI, tatăl pictorului Epaminonda BUCEVSCHI. Biserica a beneficiat de o restaurare, în anii 1850 şi 1851, făcută pe banii preotului Andrei ZUGRAV şi ai enoriaşilor, schimbându-şi hramul în 1863(Arătarea Maicii Domnului). În 1876, paroh era George SOROCEAN, care păstorea 601 enoriaşi. În 1907, comuna bisericească Ciocăneşti, Oiţa şi Botuş avea 860 credincioşi ortodocşi,  paroh fiind Orest BENDEVSCHI, născut în 1868, preot din 1894, paroh din 1905, cantor fiind, din 1892, Ioan POLIOVEI, născut în 1865.

1847: Drumul dintre Iacobeni şi Cârlibaba se construieşte începând cu anul 1847, sub dirigenţia de şantier a constructorului Maftei Tonigar, din Fundu Moldovei, care este amendat pe nedrept, cu 15 florini şi 40 creiţari, pentru doborârea a 200 de arbori şi, în 15 martie 1847, se plânge Administraţiei Bucovinei.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[4]. În Ciocăneşti funcţiona, din 1868, o şcoală cu trei clase[5].

1887: În a doua zi de Bobotează a anului 1887, Gherasim Rusu dijn Ciocăneşti a fost găsit mort, la târla lui de pe muntele Runcul, aproape de Bistriţa. Bănuiţi pentru omor era fraţii săi, cu care trăia în ceartă pentru o „cliromonie” (moştenire)[6].

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Roman BÂRGĂUAN, paroch în Ciocăneşti” şi preoteasa Catinca Bârgăuan, menţionează, printre familiile comunei, pe: preotul Georghe ZUGRAV, Catinca MAGALEVICIU (soţia cantorului), Dumitru ŞCHEUL, Iosif CIOCAN, Gherasim şi Zenovia ŢIGANE, Teodor şi Irina LUPEANU, Spiridon şi Acsenia HODIŞU, Alexandru şi Floarea BÂRGĂUAN, Petru şi Maria HODIŞU, Gavril şi Elisaveta GIOŞANU, Ilie şi Maria CALENCIU, Petru şi Maria ŞCHEUL, Mihaiu şi Maria TOMOIOAGĂ, Petru CEPOIU, Nistor LUPESCUL, Teodor CATARGIU, Loghin ŞCHEUL, Ştefan BÂRGĂUAN, Ilie GIOSAN, Nistor LATIŞU, Vasile şi Catarina IACOBAN, Mihaiu ŞCHEUL, Palaghia GIOSANU, Vasile CEPOIU, Tecla TINŞANU, Ioana CEPOIU, Rachila CRĂCIUN, Magdalina ROATĂ, Ion TIMUL şi Andrei CRĂCIUN[7].

1893: Şcoala nouă din Ciocăneşti a fost sfinţită, în 7/19 ianuarie 1893, de protoereul şi vicarul protopresviterial George Balmoş, asistat de parohul local, Roman Bărgăuan, şi de espozitul parohial din Iacobeni, Dionisie Constantinovici. La ceremonie a participat, dintre ciocăneşteni, şi „vrednicul preot cărunt, George ZUGRAV”, fiul lui, silvicultorul Iustin ZUGRAV, învăţătorul Mihai PAŞCAN, învăţătorul pensionar din Ciocăneşti Ambrosie ZUGRAV, primarul Iosif CIOCAN, cantorul Ioan POLIOVEIU, Catinca MAGALEVICI, Mihai TOMOIOAGĂ, Toader LUPESCUL, Iacob SCEUL, Vasile ŢĂRAN, Ioan LUPESCUL, Dumitru SCEUL, Loghin SCEUL, Petrea SCEUL, Petrea LEHACI şi Iacob LUPUESCU, care, gospodari de frunte fiind, au făcut donaţii în bani[8]. Cu această ocazie, s-au colectat 154 florini, de la gospodarii satului, suma fiind „menită să fie temelia la un fond şcolar, din al cărui venit să se sprijinească, în tot anul, copiii sărmani de la această şcoală”[9]. O colectă, în folosul Societăţii „Şcoala Română”, făcută la Ciocăneşti, în 1893, de parohul Roman BÂRGĂUAN, menţionează următoarele nume de localnici: învăţătorul Mihai PAŞCAN, cantorul Ioan POLIOVEI-IONESCU, George ZUGRAV, secretarul comunal Carol cav. de CHMILEVSCHI, primarul Iosif CIOCAN, Vasile ŢĂRAN, Teodor LUPESCUL, Petru HODIŞ, Mihai TOMOIOAGĂ, Loghin ŞCHEUL, Catinca MAGALEVICI, domnişoara Helena de CHMILEVSCHI, Petru TEUŞAN, Ioan BÂRGĂUAN, Alexandru IACOBAN, Catrina alui Nicolai ROATĂ, Chirilă UJICĂ, Vasile MOLDOVAN, Mihai ŞCHEUL, Alexandru HĂRGÂUAN, Nistor LUPESCUL, Iacob ŞCHEUL, Teodor ŢĂRAN, George TOMOIOAGĂ, Petru ŞCHEUL, Gavril GIOSAN, Nistor LATIŞ, Spiridon HODIŞ, Vasile CRĂCIUN, George ŞCHEUL, Ioan VARGĂ, Pavel GIOSAN, Maria LPESCUL, doamna Irina alui Teodor LUPESCUL, Porfira GAIER, Dumitru ŞCHEUL, Zenobia alui Gherasim ZIGANI, Elisaveta lui Ilie MOLDOVAN, Gavriil STRÎMBEC, Nastasia alui Ioan MOROŞAN, Onofreiu CRĂCIUN, Sofronia alui Grigorie ŢĂRAN, Maria lui Teodor HODIŞ, George TIMU, Maria lui Gavril TOMOIOAGĂ, Ioan TINCU, Teodor alui Simion CIOCAN, Avram LUPESCUL, Ilie CALENICI, Iacob alui Teodor LUPESCUL, Ioana lui Ioachim UJICĂ, Nichită LUŢIA, domnul BEDRULEA şi Catrina lui Iacob MOROŞAN[10].

1906: „De-ale prăvăliei româneşti. La 21 octombrie 1906, se va deschide, în Ciocăneşti, filiala prăvăliei româneşti. Ne bucură de a putea vesti că aceasta este a 10-a filială ce o deschide prăvălia românească. Deschiderea festivă va ave loc imediat după sf. liturghie şi se invită, la această festivitate, toţi românii doritori de bine. Pentru înfiinţarea acestei filiale şi-a dat foarte mare silinţă parohul din Ciocăneşti, vrednicul preot Orest Bendevschi. Aflăm totodată că, la 1 noiembrie, se va deschide de mult înjghebata filială din Bălăceana. Sperăm că directoriului prăvăliei îi va succede a întruni, la deschiderea festivă a filialei din Bălăceana, pe toţi poporenii de acolo şi de a mijloci împăcarea între diferitele partide ce există acolo”[11].

1902: „Mai multe puteri financiare din Budapesta s-au însoţit, în scop de-a exploata băile de mangan din Bucovina. Compania a şi început cercetările în Ciocăneşti”[12].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[13], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ciocăneştenii Ştefan ŢĂRAN (36 ani în 1913) şi Palaghia MERCHEŞ (32 ani în 1913).

1907: În 18 aprilie, ciocăneştenii au ratat şansa de a intra în legendă, optând pentru Aurel Onciul (189 voturi), iar câţiva pentru Stefanelli (14) şi doar 13 pentru contele de Bellegarde[14].

1907: „În 26 decembrie 1907, se va reactiva oficiul i. r. poştal în Ciocăneşti (distr. Cîmpulung), care îşi va extinde activitatea peste comunele Ciocăneşti, cu atinenţele Botuşana, Breaza, Oiţa, Orata, Rece şi Suhard. Conducerea oficiului s-a încredinţat doamnei Iulia Chmilevschi”[15].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ciocăneşti, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe râul Bis­triţa Aurie, la Nord de Iacobeni. Suprafaţa: 94,43 kmp; po­pulaţia: 835 locuitori români, de religie gr. or., precum şi pu­ţini germani şi izraeliţi. Se compune: 1). din satul cu acelaşi nume, care, împreună cu târlele Orata şi Recea, are 725 locuitori; şi 2). din cătu­nele Botuşel, Breaza şi Suhard. Se află lângă drumul principal Iacobeni-Cârlibaba; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o bi­serică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Aci se aflau, odinioară, mine de plumb, care azi sunt pă­răsite. Populaţa se ocupă cu prăsila de oi, cu exploatarea de păduri şi cu plutăritul pe Bis­triţa Aurie. Comuna posedă 17 hectare 50 ari loc arabil, 681 hectare fânaţuri, 2 hectare grădini, 552 hectare izlaz, 1.154 hectare poeni, 6.933 hectare pădure. Se găsesc 74 cai, 923 vite mari cornute, 1.713 oi, 181 porci şi 34 stupi. Botuşel, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 7 case şi 34 locuitori români gr. or. Breaza, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 14 case şi 53 locuitori huţani gr. or. Suhard, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 5 case şi 23 locuitori”[16].

1914-1918: Au vărsat sânge pentru Bucovina, pe fronturile austriece, şi „rezervistul Procopciuc, Ciocăneşti, Regimentul 22, rănit; legionarul (voluntar, prea tânăr pentru a fi înrolat – n. n.) Toader Hriţcu, Ciocăneşti, Comp. 2, rănit, şi infanteristul Vasile Ciotu, Ciocăneşti, Regimentul 22, rănit”[17].

1915: Începute înainte de Crăciunul anului 1914 (7 ianuarie stil nou – n.n.), în Bucovina s-au dat lupte grele, la începutul anului 1915. „În noaptea de 3/16 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[18]… În vreme ce în ţară se desfăşurau cu o evlavie fastuoasă sărbătorile Bobotezei, în Bucovina, după cum preciza o telegramă, transmisă din Vatra Dornei, în 7/20 ianuarie, ziarului „Adevărul”, „avangărzile ruseşti au ajuns la o depărtare de 6 km de Vatra Dornei”, în vreme ce trupele austriece se poziţionaseră la doar 3 km de târgul de sub Ouşor. Năvala rusească ocolise Mestecănişul fortificat, dar pe care îl înconjuraseră, pe Valea Bistriţei, prin Colbu şi Ciocăneşti. Flancul drept austriac, după cum preciza o corespondenţă fălticeneană din aceeaşi zi, „nu s-a putut menţine în poziţiile Călineşti, Goliceni şi Rusca. Austriecii au fost siliţi a se retrage între punctele Sunători şi Osoi, în aşteptarea ajutoarelor, care să umple golurile. Aceste ajutoare au sosit astăzi, şi anume: un batalion din Regimentul 41 de infanterie (cu luptători bucovineni – n.n.), care, fiind decimat în luptele anterioare, nu poate fi alcătuit decât de elemente adunate din diferite alte regimente”. Curgea sângele tinerilor români prin Bucovina, generalul Lilelman bântuia între Dorna şi Candreni, căutând o altă poziţie strategică, cu care să apere Ardealul de o posibilă invazie rusească, trupele de cazaci săpând tranşee la Ciocăneşti. „Trupele ruseşti sunt desfăşurate astfel: grosul, în Valea Colbului; un batalion de infanterie, o baterie de munte, 400 de cazaci şi trupe de pionieri, în extrema stângă. Acest detaşament, după ce a atacat şi respins trupele austriece din Călineşti, a cantonat în acest sat, în noaptea de 6/19 ianuarie, iar astăzi a înaintat, ocupând poziţii între Sunători şi Rusca, în care timp, au fost continue încăierări între patrulele şi cercetaşii ambilor beligeranţi”. Comunicatul oficial rusesc menţiona ocuparea satului „Ianeşti, la 15 verste la nord de Vatra Dornei”, iar comunicatul austriac menţiona doar „împuşcături neînsemnate”. Prin Bucovina, se răspândise zvonul că austriecii ar fi furat, „cu sicriu, cu tot” osemintele lui Ştefan cel Mare (la ce le-ar fi trebuit?). Luptele ariergărzilor au continuat şi în 8/21 şi 9/22 ianuarie, pe frontul de la Sunători, Osoi şi Zugreni, iar în 10/23 ianuarie 1915, pe la ora 16, bătălia s-a înteţit, austriecii retrăgându-se în direcţia munţilor dinspre Pojorâta. La Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecani, luptele au fost încrâncenate, iar odată cu zvonul despre mari pierderi ruseşti, prin vecinătatea Mamorniţei au fost zărite, în 10 ianuarie, îndreptându-se spre munţi „două regimente de cavalerie şi un regiment de infanterie” ruseşti[19]. „La Ciocăneşti, mai toate casele au fost devastate. Un preot, originar dintr-o nobilă familie, a fost maltratat şi jefuit în modul cel mai groaznic. Deputaţiunile române ale comunităţilor, care s-au prezentat, împreună cu primarii, la comandantul rus al oraşului Suceava, spre a se plânge de aceste excese, au fost date afară cu injurii şi ameninţări”[20].

1916: Printre soldaţii de la Arbeiter Abtig I/41 (geniştii, deci – n. n.), care au donat câte 2 coroane pentru camarazii lor invalizi şi pentru orfanii Eroilor, se numără şi genistul „Roată Anton, din Ciocăneşti”[21].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vatra ­Dornei, făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Filip Giosan, agricultor, Ciocăneşti”[22].

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[23], încarcerat în închisoarea Suceava: Borcea Ilie, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Ciocăneşti, jud. Câmpulung, născut în comuna Cornăţel, jud. Putna, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259, 260 c. p.”.

1941: Printre primii Eroi ai României Mari, s-a numărat şi „Mezdea Nichifor, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Ciocăneşti, judeţul Câmpulung, mort la 21 iulie 1941”

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[24], următorii învăţători şi învăţătoare: Borcea Ilie, comuna Ciocăneşti, jud. Câmpulung, media 8,50”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Iovu Marta, de la Ciocăneşti-Botuş, la Ciocăneşti; Negrea Gheorghe, de la Moldova Sulita, la Ciocăneşti-Botuş”.

[1] Călători, X, II, pp. 832-834

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 23, nota 3

[3] Ibidem, p. 142

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 56, 1907 p. 63

[6] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 21, martie 1887, p. 4

[7] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 44/1891, p. 4

[8] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 7/1893, p. 3

[9] DEŞTEPTAREA, Nr. 4/1893, p. 31

[10] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 12/1893, p. 3

[11] Apărarea Naţională, Nr. 4, Anul I, Cernăuţi, miercuri 17 octombrie stil nou 1906, p. 4

[12] Tribuna Poporului, Nr. 7, Anul VI, joi 10/23 ianuarie 1902, pp. 2, 3

[13] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[14] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[15] Apărarea Naţională, Nr. 96, Anul II, joi 26 decembrie stil nou 1907, p. 3

[16] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 63

[17] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[18] Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 4

[19] Adevărul, nr. 9997, din 11/24 ianuarie 1915

[20] Gazeta Transilvaniei, Nr. 18, Anul LXXVIII, sâmbătă 24 ianuarie / 6 februarie 1915, p. 1

[21] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[22] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[23] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[24] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cincău

CINCĂU. Situat aproape de Nistru, între Cadobeşti şi Vasilău, satul Cincău aparţinea, în 14 aprilie 1546, Mariei şi Agafiei, fiicele diacului de vistierie Ivanco, dar vând moştenirea, care, pe atunci, se numea Cernăcăul, stolnicului Ion Iaţco.

1592: Fiul lui Ion Iaţco, Ionaşco, vinde Cernăcăul lui Drăghici Borotco, iar acesta, lui Onciul Herţea, în 3 mai 1592. Ulterior, deşi satul fusese vândut, o altă ramură a familiei Iaţco, reprezentă de un alt Ion Iaţco, ginerele popii Ştefan „Belea, şi Cozma Ciocârlie revendică satul la Divanul Domnesc, dar Onciul Herţea păstrase înscrisurile de cumpărătură, aşa că îşi salvează proprietatea.

1670: În 1 februarie 1670, sunt menţionaţi ca proprietari ai satului, care solicită o hotarnică Divanului Domnesc, Gligoraş Stroescul şi Ion Neniul logofăt. Ion Neniul va lăsa partea sa de sat Cincău ginerelui, Ioniţă gramaticul, care, în 6 iunie 1742, izbuteşte să salveze de lăcomia lui Gligoraş Stroescul dota soţiei sale, apelând la dreapta judecată a Divanului Domnesc.

1742: Pe moşia Cincăului se înregistrează, totuşi, şi proprietăţi mai mărunte, cum este şaisprezecimea lui Ion Vlad, nepotul Anei, fata lui Miron Onciul din Sinăhău, care, în 15 august 1742, vinde lui Ştefan Tabără acea bucăţică de moşie. Dar şi Ştefan Tabără va avea dispute funciare cu Gligoraş Stroescul, în 23 aprilie 1743, fără ca Divanul să se pronunţe. În 8 iulie 1745, se judecă, pentru o altă parte din Cincău, Dumitraşco Bainschi şi Ioniţă gramatic.

În 6 mai 1754, Gheorghe Cazavela vinde cumnatului său, Ştefan Tabără, pentru 20 lei, „a şasea parte din jumătate de sat” Cincău, iar în 2 septembrie, Ioniţă Potlog îi vinde lui Ştefan Tabără, pentru 250 lei, jumătate de sat, care „este lângă cealaltă jumătate de sat Cincău, care este a lor”.

În 22 ianuarie 1756, se întâmplă un eveniment important prin informaţiile colaterale: Ştefan Tabără face preţul casei cumnatei sale, Paraschiva Batura, pe care o izgoneşte cu călăraşii, iar mărturia dregătorilor lui Mihai Racoviţă Vodă descriu, practic, locuinţa moldoveanului din Ţinutul Coţmanilor (deci nu a iobagului, ci a unui om liber): „Am văzut o căsuţă mică de nuele şi ceche şi am socotit preţul casei un leu, că mai mult nu face”. O locuinţă care costa mai puţin decât o oaie, şi care nu are nici o influenţă polonă sau muntenescă.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Cincău, moşie răzeşească, „53 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 1 dascăl, Ivan, 2 mazili, Dumitraş TABĂRĂ şi Ioniţă VOLCINSCHI, 1 văduvă, Maica, 1 jidov, Copil, şi 47 birnici, adică: Iordachi COLAŞCĂ vornic, Vasili CIORTORIŢSCHI, Vasile HALIŢ, Fodor MIDAC, Ivan TRICAC, Hrihor IVANICOV, Timco VACONSCHI, Fedor HRINCIUC, Grigori PRODAN, Alecsa BABII, Ivan ZADOROSCHI, Ion PRISAJNIC, Vasili CRIVOHIJ, Simion HILIP, Năstasi sin lui HILIP, Onofrei BABII, Iacob CIORNEI, Iacob COBINCIUC, Hrihor PIDOPRIHORA, Hrihor VICONSCHI, Fedor LEVKO, Pricop DRABU, Panco CURPENE, Dămian pânzar, Macsim DROBIJA, Mihailo rus, Fodor ZAPOROŞNI, Alecsa CHIVIRIGA, Ştefan LEVKO, Andrei PRIPILEŞNI, Vasili CURICIAC, Dumitru CUCIRICIVI, Coste zet CHIVIRIG, Ilco COLŢUN, Simion  COZUB, Pavlo HUŢUL, Michita morar, Petro ŞTEFANCO, Ivanco CHEVERIGA, Petro VEZURCHII, Hrihor OLEINIC, Tănasi băjenar, Fedor CĂZACUL, Ivan COZINSCHI, Filip CEPRENIUC, Ivan STELVAHA şi Necolai DRABUL.

În 1775, satul Cincău, din Ocolul Nistrului,  avea 2 mazili, 2 popi şi 48 familii de ţărani. În Topografia lui Werenka sunt menţionate, pentru anul 1774, 61 familii, iar pentru 1784, 139.

1787: În Cincău funcţiona, din 1787, o şcoală trivială moldovenească, cu 3 clase[2].

În 1843, biserica Sfintei Treimi din Cincău, cu 1.097 enoriaşi, era patronată de Jenakaki von TABORA, paroh fiind Mihail VOROBCHIEVICI. În 1876, hramul bisericii cu 1.413 enoriaşi era sărbătoarea Arătării Maicii Domnului, patron fiind Emanuel von TABORA, postul de paroh fiind vacant. În 1906, Olimpia von TABORA şi Kazimir von LISKOWACKI, înălţaseră o nouă biserică, paroh fiind, în 1907, Dimitrie PERCEC, născut în 1858, preot din 1887, paroh din 1896, iar cantor, din 1871, Cornel DRACINSCHI, născut în 1849.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

1887: Într-un raport al Academiei Imperiale de Ştiinţe, Matematică şi Ştiinţe Naturale, din Viena se spune că „În districtul Coţman există multe locuri, în care bate grindina de mai mult de șase ori pe an, dar mai puțin de doisprezece, în ultimii ani. Locurile unde căderile de grindină sunt atât de comune, în districtul Coţman, sunt deosebit de interesante, deşi locația lor nu oferă nimic remarcabil. Veresceanca (Werenczanka) se află într-un gol superficial, terenul este plat și ondulat, în jur, spre Cadobeşti (Kadobestie) și Cincău (Czinkeu), dar nu există pădure de kilometri întregi. Doar la Babin, în direcția Nistrului, un loc la fel de bogat în grindină, se găsesc păduri mai mari. Mlaștini mari se găsesc peste tot, în acele zone, deşi, în prezent, acestea sunt în mare parte drenate”[4].

În 1890, comuna Cincău avea 1.678 locuitori. Paroh era Teofilact Bocance, învăţător – Eugen Zukowski, cantor – Corneliu Dracinschi.

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Teofil Bocancea, paroch în Cincău”, menţionează, printre familiile comunei, pe: George FILIPIUC, Cornelie DRACINSCHI, Vasile FILIPIUC, Vasile IERAVSCHI, Ion ANDRUŞIAC, Dimitrie ŢUPRUN, George SOPIUNEC, Ion ŢUPRUN, George BABECI, Mateiu PRODAN, Ion CREVOCHEJA senior, Vasile BABECI, Ştefan TOMIUC, Ştefan CREVOCHEJA, Toader POPIL, Mihail BABECI, Petru SAUCIUC, Mihail SLUSARIU, Ion CREVOCHEJA junior, Dimitrie FILIPCIUC, Constantin ŞERBANOVICI, Ştefan TARNOVEŢCHI, Anton ZAREŢCHI, George STELHAVA, Vasile MARIAN şi George ŢUPRUN[5].

1892: „Marea vrăjitoare. Despre credința populară a rutenului din Bucovina, domnișoara M. Paslawska îmi spune următoarele: În Cincău (Czinkeu), oamenii spun că, în noaptea de dinaintea Sfântului Gheorghe (Juria, 5 mai / 24 aprilie), la miezul nopții, vrăjitoarea (Widma) merge prin împrejurimi, adună ierburi și fermecă vacile. O slugă a dus, odată, caii la pășune, noaptea, iar vrăjitoarea a luat laptele de jumătate dintre iepe și a pornit înapoi. Deodată, flăcăul a auzit pe cineva vorbind; s-a ascuns și a văzut cum vrăjitoarea tăia ierburile pe câmp și spunea mereu: „Ceea ce am tăiat, nu tai”. Apoi băiatul s-a dus în spatele ei, și-a scuturat haina și a spus: „Ce am tăiat, am tăiat”. Așa că a mers după vrăjitoare, peste tot, până ce ea a dispărut. Apoi s-a întors acasă și a atârnat, de tocul uşii, florile ei. Dar când a verificat, dimineața, laptele rămăsese la fel” (Comp. Urquell II., 157, și Despre Ziua Sfântului Gheorghe, Kaindl şi Manastyrski, în Rutenii din Bucovina, II, pp. 22, 28”[6]. Aceeaşi poveste o publică Raimund Kaindl şi în Globus[7], dar în cadrul unui studiu despre casa şi gospodăria rutenilor Bucovinei (Haus und Hof bei den Rusnaken), în care reproduce desene şi fotografii.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cincăul (Czinkeu), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, la o depărtare de 3 km de apa Nistrului. Suprafaţa: 8,74 kmp; po­pulaţia: 1.438 locuitori ruteni gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 1.400 locuitori, că­tunele Horodiştea şi Nahaiarnine (Na Hajarnyne). Prin drumuri de ţară co­munică cu comuna Vasileu, de care este lipită, cu comuna Toutry, precum şi cu drumul principal Cernăuţi-Zaleszczyki. Are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu o clasă, şi o bise­rică parohială, cu hramul „Sfânta Treime”. La 1776, era în posesia mazililor Ioniţă Volcinschi, Manoli Tabora şi Mihalachi Giur­giuvan. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna posedă 1.759 hectare pământ arabil, 13 hectare fânaţuri, 7 hectare 50 ari grădini, 85 hectare islaz, 6 hectare pădure şi 8 hectare heleştee. Are 118 cai, 136 vite cornute, 425 oi, 90 porci şi 75 stupi. Cincăul, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 10,63 kmp; po­pulaţia: 139 locuitori, în majo­ritate izraeliţi, restul ruteni gr. or., rom. cat. şi poloni”[8].

1914-1918: „Nicolai a lui Vasil Sopinnek, născut în Cincău, la 29 ianuarie 1884, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 24 de Infanterie şi a plecat, cu acesta, la câmp. De când soţia sa, în vara 1915, a primit o scrisoare, până acum, lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eufrosinei Sopinnek, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9]; „Ioan a lui Vasile Czuprun, născut în Cincău, la 18 septembrie 1877, chemat sub arme în august 1914, a luptat, în vara anului 1918, în Albania. De atunci lipseşte, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Czuprun, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[10].

1919: Unul dintre cei mai respectaţi cârciumari din Bucovina, luat în considerare şi de autorităţile României Mari, era „Munisch Wacher din Cincău”[11].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Wassilko-Serecki Alexandru conte, Şipeniţ (Cincău)”[12].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 439

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 30, 1876 p. 89, 1907 p. 85

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4]  Wachlowski, A., prof. dr. in Czernowitz, Die Hagelverhältnisse in der Bukowina, în Sitzungsberichte der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften, Mathematisch-Naturwissenschaftliche Classe, Wien 1887, p. 64

[5] GAZETA BUCOVIEI, Nr. 22/1891, p. 6

[6] Kaindl, Raimund Friedrich, Hexenleiter, în Am Ur-Quell. Monatschrift für Volkkunde, III B, 1892, p.168

[7] Globus. Illustrierte Zeitschrift für Länder- und Völkerkunde, Nr. 9, Bd. LXXI, 27 februat 1897

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 63

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 13 mai nou 1921, pp. 203-205

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66