Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cerepcăuţi

Ruteni din Bucovina

CEREPCĂUŢI PE SIRET. În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 10-a biserică, la Cerepcăuţi, cu popă”, pe malul drept al Siretului, între Volcineţ şi Muşeniţa,

„În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat”[1].

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Cirepcăuţi pe Siret, cu 500 enoriaşi, era proprietatea mănăstirii Slatina din Moldova, iar postul de paroh rămăsese vacant. În 1876, patron bisericesc era Sigmund GORZECKI, Athanasie PROCOPOVICI fiind paroh şi păstorind peste 840 de suflete. În 1907, biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Cerepcăuţi, cu hramul schimbat din 1905, îl avea ca patron pe Nikolai cav. de GORZYCKI, paroh fiind George GROSARIU, născut în 1855, preot din 1881, paroh din 1889, iar cantor, din 1898, Theodor STRILCIUC, născut în 1857.

1852: În Cirepcăuţi pe Siret au funcţionat, din 1852, o şcoală cu 4 clase şi o şcoală-filială cu o clasă[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[3].

1891: „În aval de acest din urmă loc și de sub Prisăcăreni, valea râului Siret se lărgește din nou. Râul se apropie de dealurile din dreapta, astfel încât întregul podiş al văii este pe partea stângă. Înălțimea relativă a acesteia este de doar câțiva metri, și, oricât de extinsă este, nu există o singură așezare mare pe ea. Întinse mlaștini, care au ocupat odată aceste întinderi ale văii, au fost deja desecate, însă zona este încă puțin marcată de așezări. Localităţile își au originea pe şirurile de dealuri de pe malul drept al Siretului sau pe înălțimile care mărginesc podeaua văii din nord. Există sate mari, precum Kamenka (2.981 locuitori), Wolczinetz (1.847), Czerepkoutz (1.001) și orașul Siret (7.240)”[4].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cerepcăuţi (Czerepkoutz), comună rurală, districtul Siret, aşezată pe malul drept al Siretului şi despărţită de comuna Volcineţ prin pârâul cu acelaşi nume. Suprafaţa: 9,36 kmp; populaţia: 1.048 locuitori ruteni de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Siret-Cerepcăuţi, care se bifurcă dincolo de Siret, o ramură apucând spre Petriceanca şi alta spre drumul districtual Oprişeni-Presecăreni (Storojineţ). Are şi o staţie de drum de fier a liniei Hliboca-Suceava; un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, era în posesia mănăstirii Slatina. În această localitate este un vad vechi şi foarte mult frecventat, peste Siret. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.183 hectare pământ arabil, 170 hectare fânaţuri, 13 hectare 50 ari grădini, 241 hectare izlaz, 157 hectare pădure. Se găsesc 87 cai, 517 vite cornute, 115 oi, 219 porci şi 34 stupi. Cerepcăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 9,56 kmp; populaţia: 138 locuitori ruteni gr. cat. şi gr. or., poloni, germani şi israeliţi. Cuprinde, pe lângă moşia Cerepcăuţi, şi târla Dubrova”[5].

1911: „Andronic Şcraba, teolog absolvent, s-a căsătorit, în 8 mai, cu domnişoara Elena Strilciuc, fiica cantorului din Cerepcăuţ, Teodor Strilciuc”[6].

1914-1918: S-au jertfit pentru Bucovina: „rezervistul Vasile Horobeţ, Cerepcăuţi, Regimentul 22, rănit”[7]; „infanteristul Vasile Bunegru, Cerepcăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit; infanteristul Olexiuc, Cerepcăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[8]; „Nicolai a lui Gheorghe Colotelo, născut în anul 1869, agricultor, cu domiciliul ultim în Cerepcăuţi, a fost înrolat în armată, cu ocazia mobilizării generale. Se zice că a participat, în anul 1915, la luptele de la Baligrod şi că ar fi fost rănit de moarte. De la Crăciun, lipseşte orice veste de la numitul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eudochiei Colotelo, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9].

1919: „XXV). Deciziune de expropriere No. 285/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 318, Cerepcăuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 67 ha 92 a 81 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[10].

1941: „Tablou de cărţile de capacitate eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[11]: Vile Iosef, fierar, domiciliat în Cerepcăuţi”.

1941: „Din prima zi a războiului s-a găsit în prima linie. A luat parte la incursiunile de la Cerepcăuţi şi Bahrineşti, apoi Fântâna Albă, trecerea Nistrului”[12].

1941: „Mihai I, / Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, / Conferim Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa II drapelelor următoarelor unităţi: Drapelului Divizionului 57 Artilerie grea moto, pentru ceurajul, devotamentul şi tenacitatea cu care ofiţerii, subofiţerii şi trupa acestui divizion au sprijinit înaintarea camarazilor infanterişti, atât în luptele de la Negostina-Tereblecea, unde, cu o baterie înaintată, a sprijinit Brigada a 8-a Cavalerie, ce se afla în acoperire, şi a redus la tăcere o bună parte din artileria inamică, zădărnicind retragerea coloanelor motorizate; precum şi în luptele de la Măneuţi, Frătăuţi, Fântâna Albă, Cerepcăuţi, unde, prin trageri masive şi precise, neutralizează cazematele inamice, uşurând înaintarea Diviziei a 7-a”[13].

1944: „Având în vedere raportul dlui judecător al Judecătoriei mixte Siret, din care se constată că numitul Profir Ioniţă din comuna Cerepcăuţi, judeţul Rădăuţi, în timpul evacuării Basarabiei ori Bucovinei de Nord, a avut o atitudine ostilă armatei române; / Ţinând seamă de depoziţiile martorilor, aflate în dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitul, în Iunie 1940, a împiedicat evacuarea trupelor române şi a luat, prin violenţă, efecte militare, fapt pentru care a fost condamnat de Curtea Marţială; / Se retrage naţionalitatea română numitului Profir Ioniţă din comuna Cerepcăuţi, judeţul Rădăuţi”[14].

1945: Prin ordinul „Nr. 117.088 din 17 Mai 1945, se acordă gradaţia de merit în învăţământul primar, pe data de 1 Aprilie 1945, doamnei Ghizela Bradu, învăţătoare la Şcoala primară din comuna Cerepcăuţi, jud. Rădăuţi, detaşată la Şcooala primară de fete Nr. 51 Bucuresti”[15].