hai, suflete, începe să mă numeri
hai, suflete, să poposim la sfat,
aşează-te-n cuvinte şi respiră,
poemele din ceruri s-au uscat
şi numai spini din ceruri se răsfiră;
de vrei să-ţi pui şi tu cununa ta,
o să îndur şiroaiele de sânge,
deşi aud de-un timp cum undeva
rătăcitor cobzarul nopţii plânge:
învăluit în cosmicul alean
tu mă priveşti în taină cu uimire
înşiruindu-mi zilele în van
şi refuzând finala despărţire
căci încă sunt poveri de dus pe umeri
şi datorii atavic de-mplinit,
hai, suflete, începe să mă numeri
să-ţi pot răspunde cu: Amin, sfârşit!
