şi-abia atunci s-or auzi cobzarii

Radu Bercea: Ultima confesiune

mă regăsesc drept cântec şi mi-i bine

căci soarta mă cunoaşte după paşi

şi-i generoasă veşnic şi cu mine

durându-mă cetate în urmaşi,

acolo, sus, va fi să stau de strajă

şi să arunc săgeţile-n văzduh

când fi-va să se rupă ca o vrajă

în universul pururi fără duh,

acolo, sus, voi bea din cupe-nalte

nectarul sfânt al vremilor ce vin

punându-le-n desagi cu celelalte

ce-mi fură-ncredinţate drept destin

şi-abia atunci s-or auzi cobzarii

să mă petreacă până-n depărtări:

văd universul găurit de carii

şi-n găuri stau înfipte lumânări