hai, suflete, începe să mă numeri

hai, suflete, să poposim la sfat,

aşează-te-n cuvinte şi respiră,

poemele din ceruri s-au uscat

şi numai spini din ceruri se răsfiră;

de vrei să-ţi pui şi tu cununa ta,

o să îndur şiroaiele de sânge,

deşi aud de-un timp cum undeva

rătăcitor cobzarul nopţii plânge:

învăluit în cosmicul alean

tu mă priveşti în taină cu uimire

înşiruindu-mi zilele în van

şi refuzând finala despărţire

căci încă sunt poveri de dus pe umeri

şi datorii atavic de-mplinit,

hai, suflete, începe să mă numeri

să-ţi pot răspunde cu: Amin, sfârşit!