Ucenicia civică şi publicistică
Ştefan Piersic şi liderii “Gazeitei Bucovinenilor” bucureşteni
a lui Ştefan Piersic
Florin Piersic, amintindu-şi de minunaţii săi părinţi – fotografie de Doru Halip
Cum tinereţea lui Ştefan Piersic începe, practic, odată cu întemeierea României Mari, când proaspătul absolvent de gimnaziu sucevean, cu rădăcinile în gospodăria unui ţăran bucovinean, care îşi dorea cu sfinţenie ca şi „copiii lui cei mulţi şi cuminţi” să devină „pepinieră de intelectuali aleşi”, debuta iniţiatic, prin anii de studenţie, la Bucureşti, acolo unde se stabiliseră, deja, mulţi dintre intelectualii emblematici ai provinciei natale, Ştefan Piersic avea să ucenicească civic şi, apoi, publicistic prin ctitorirea, mai întâi, a „Cercului Studenţilor Bucovineni din Bucureşti”, formulă organizatorică necesară asumării de exponenţialitate (deschiderea de „drum printre lumea intelectuală a Capitalei”, prin afirmări de specific: „Cu ocazia centenarului lui Tudor Vladimirescu, în anul 1921, s-au adus la Bucureşti fii şi fiice din mândra noastră Bucovină, ca, împreună cu noi şi cu concursul binevoitorilor noştri, să arătăm, prin manifestări artistice, o mică parte din obiceiurile bucovinene.
Câteva dansuri naţionale, caracteristice poporului bucovinean, s-au executat, cu măiestrie, în Arenele Romane şi la Teatrul Naţional, în faţa Majestăţilor Lor Regale Ferdinand I şi Regina Maria. / În inima noastră de copii tineri, plini de entuziasm şi de avânt naţional, aplauzele de admiraţie le simţeam culese de mica şi mândra Bucovină, scumpă nouă şi dragă tuturor”), dar şi de destin asumat şi determinat („Căminul studenţilor bucovineni, visat de noi şi, apoi, de vrednicii urmaşi, ce s-au perindat mereu”, editarea „unui ziar modest”, care se va numi „Gazeta Bucovinenilor”, „redactat cu multe greutăţi, are marea menire de a face legătura sufletească între fiii Bucovinei, împărţiţi în toate părţile acestei Ţări, activând, fiecare, ca intelectuali de seamă, prin funcţiunile ce le ocupă” etc.).
„Gazeta Bucovinenilor / Organ de informaţii şi cultură naţională” avea să apară, la Bucureşti, datorită generozităţii lui Ştefan Piersic, începând din decembrie 1934. Redacţia gazetei se afla pe Str. Iulia Hajdeu No. 1, telefon 3-94/12, iar sub direcţiunea lui Grigore D. Grecul, aveau să aprindă flacăra civilizatorie a bucovinismului real, în întreg cuprinsul românesc, intelectuali precum Constantin Vicol, V. Dimitriuc, Ilie Ţabrea, Al. Iordan, Dr. Erast Mandicevschi, Gh. P. Cramariuc, Vasile Balintescu, Corneliu Gheorghian, Dr. N. Ignătescu, Ciprian Hostiuc, George Turtureanu, arhidiacon Ioan Vască, maior adjutant Sidorovici Teofil (viitorul comandant al „Străjii Ţării”), căpitan Eugen Pohonţu, Teodor C. Grossu, Emilian Popinciuc, Ion Negură, Octav Russu, Oltea I. Nistor Apostolescu, Gh. Nicolau, Vasile Grecu, Filimon Taniac, Grigore D. Grecul, Lucian Costin, Aurel T. Popescu, Mircea Sârbu, Eugen Petit, Tudose Dracea, Ştefan Dracea, Filip Cârdeiu, Ştefan Pavelescu, Petre Chichifoi, Valerian Rei, Josef Kaufman, George Alexianu, Victor Morariu, E. Ar. Zaharia, Erast Morariu, Elisaveta Dan, Aurel Popescu, V. Floreştianu, Claudiu Isopescu.
Despre meritele lui Ştefan Piersic în apariţia „Gazetei Bucovinenilor” s-a scris, în 15 noiembrie 1935, sub titlul „Cum a luat fiinţă Gazeta”:
Florin Piersic, legenda fiecărei copilării de român – fotografie de Doru Halip
„Desigur că entuziaştii cari au format Cercul Bucovinenilor de la Bucureşti, cu un program atât de vast, din care cităm numai două: susţinerea unui cămin al studenţilor bucovineni şi zidirea unei Case a Bucovinenilor, la Bucureşti, s-au izbit de primul şi esenţialul impediment: lipsa de bani. Dar cine îţi dă bani, dacă nu te cunoaşte?
Încercările de a populariza Cercul, prin ziarele bucureştene şi cele din Bucovina, s-au izbit de indiferenţă. Trebuia găsit un mijloc la dispoziţia noastră, cu care să putem comunica cu marele public.
Aşa s-a născut ideea unei gazete a Cercului Bucovinenilor de la Bucureşti.
Toată vara şi toamna anului 1934, secretarul general al Cercului, domnul Grigore D. Grecul, a căutat să-şi popularizeze ideea şi să-şi câştige aderenţi. Totuşi, membrii Cercului rezistau.
În primul rând, Cercul nu vroia să jertfească puţinii bani, adunaţi cu trudă, într-o afacere care nu avea sorţi de izbândă, iar în al doilea rând, prestigiul Cercului ar fi fost diminuat prin nereuşita gazetei.
Totuşi, o voinţă tenace nu se sperie de obstacole şi, deci, în scurt timp, au fost găsite şapte persoane, cari se ofereau să pună la dispoziţie câte o sumă de 5.000 lei, ca fond iniţial. Deci, un obstacol părea înlăturat, rămânea celălalt.
În adunarea Cercului, din 3 Octombrie 1934, între alte chestiuni, s-a pus în discuţie şi chestia gazetei.
După discuţiuni, la care au participat şi domnul Ministru Ion Nistor, preşedintele de onoare al Cercului, s-a admis ca această gazetă să fie scoasă de domnul Grecul, ca organ al Cercului, fără, însă, ca Cercul să participe cu bani, cari trebuiau să fie puşi la dispoziţie de comitetul „financiarilor”.
Pe această bază, primul număr s-a pus în lucru şi, ca dată a apariţiei, s-a fixat ziua de 4 Noiembrie 1934.
Primul care a plătit un acont asupra cotizaţiei sale a fost domnul docent dr. I. Bistriceanu, vicepreşedinte al Cercului, şi, apoi, domnul dr. veterinar căpitan Ştefan Piersic, care şi-a vărsat cota întreagă.
Numărul prim apăruse, deci obligaţiunea morală era luată faţă de public, cu toate că ceilalţi domni nu s-au mai executat să-şi plătească cotizaţiile.
Au urmat alergături după bani şi tot ce nu ajungea desigur că trebuia să completeze directorul.
În aceste zile grele ale începutului, nu putem trece cu vederea sprijinul ce ni s-a dat de către domnii: V. Dimitriuc, care a obţinut cinci abonamente de una mie lei de la Banca Naţională, Ministru I. Nistor, avocat Vasile Pavel (Iaşi), Maior Zaharia Moroşanu, senatorul Teofil Lupu, inspector general Ştefan Zoppa; cari au plătit abonamente de sprijin de 500-1.000 lei.
Odată cu trecerea anului nou, situaţia gazetei s-a ameliorat şi şi-a continuat apariţia regulată îmbunătăţind atât conţinutul, cât şi hârtia şi, mai ales, înmulţind clişeele, astfel că, astăzi, a devenit cea mai citită gazetă din Bucovina.
Atât personalul redacţional, cât şi cel administrativ nu este plătit.
Administraţia este făcută, cu un rar devotament şi pricepere, de doamna Afrodita Grecul, căreia trebuie să-i aducem mulţumirile noastre.
Una dintre cărţile poştale, prin care Florin Piersic mă copleşeşte cu prietenia sa, de model de viaţă al copilăriei mele
În ce priveşte redacţia, în primul rând trebuie să menţionăm pe domnul Constantin Vicol, ale cărui articole de fond, din fiecare număr, l-au situat printre ziariştii de frunte. De altfel, Domnia sa este un vechi ziarist, scriindu-şi articolul de fond, în mod regulat, de opt ani, la ziarul săptămânal „Profit şi pierdere”.
Secretarul de redacţie este domnul George Turtureanu, un tânăr avocat plin de viitor şi căruia îi cerem scuze că împrejurările îl silesc să fie „fată la toate” ale gazetei.
Un valoros element, mai ales în materia turismului, îl avem pe domnul Mircea Sârbu.
Printre corespondenţii noştri mai harnici, amintim pe domnii Aurel T. Popescu, Ion Negură, Emilean Popinciuc şi Octav Rusu.
Printre colaboratorii noştri, numărăm pe domnii consilier Corneliu Gheorghian, prim-preşedinte Ilie Ţabrea şi preşedinte Gheorghe Cramariuc, distinşi publicişti, cari, însă, din cauza cunoscutei deciziuni a Ministerului Justiţiei, în calitate de magistraţi, nu au voie să colaboreze la ziare. Noi, însă, le mulţumim pentru sprijinul ce ce ni l-au dat.
Nu este posibil să amintim pe toţi colaboratorii noştri ocazionali, însă le mulţumim tuturor. Gazeta a cetitorilor şi, deci, îi rugăm ca, pe lângă sprijinul material ce ni-l dau, să colaboreze şi pentru ridicarea ei. / LICURG” .
Actorul descheiat la suflet, scriindu-mi şi în anul în care era sărbătorit de întreg Neamul Românesc
Florin Piersic sau actorul care gândeşte atât de profund, încât este obligat să şi vorbească mult – fotografie de Doru Halip
La „Gazeta Bucovinenilor” avea să-şi facă ucenicia publicistică şi Ştefan Piersic, în puţinele numere ale gazetei, care au putut fi salvate de arderea cărţilor şi publicaţiilor românilor, pe parcursul verii anului 1956, regăsindu-se şi corespondenţele clujene ale lui Ştefan Piersic („Amintiri…” sau „Un distins fiu al Bucovinei” , dar şi informaţii despre Ştefan Piersic, despre cariera şi bucuriile lui: „Distinsul nostru colaborator, domnul căpitan Ştefan Piersic, a reuşit al treilea la examenul de maior. Felicitările noastre cele mai sincere!” sau „Familia bunului nostru prieten şi sprijinitor dr. Ştefan Piersic s-a sporit. În ziua de 27 Ianuarie s-a născut micul Florin, căruia îi dorim sănătate, iar părinţilor bucurie” ).
Celelalte texte, pe care le-am putut descoperi, aveau să apară în „Deşteptarea” („Ţăranii din Bucovina” sau „Gospodăria ţăranului bucovinean” ), în anul greu al refugiului, 1944, textele acestea, adevărate tablete literare, probând şi un cărturar de mare prestigiu în Bucovina (făcea parte din conducerea Societăţii pentru Cultura şi Limba Română în Bucovina), dar şi un scriitor înzestrat, dar valorificat doar drept factor întregitor al omului de ştiinţă Ştefan Piersic.
Florin Piersic, omul şi actorul care, dacă n-ar fi existat, n-am fi avut de la cine învăţa cum se umblă descheiat la suflet
Ştefan Piersic ducea mai departe o frumoasă tradiţie bucovineană, cea în care cărturarul nu aspira la o carieră scriitoricească, ci îşi exercita social menirea de luminător al neamului său. În asta şi constă importanţa lui în istoria spiritualităţii bucovinene, în destinul asumat de ultim luminător al neamului său.
