Politicienii se piaptănă: Băsescu, la Oarba de Mureş
Caricatură de Radu Bercea
Epigramă de Ion Drăguşanul
Muzicieni din rasa celor care alcătuiau orchestra “Titanicului”, adică pentru care doar muzica şi bucuria publicului contează, fecioraşii mei din “RELATIVE“, după succesul “apocaliptic” de anul trecut, când, din pricina ovaţiilor şi scandărilor publicului, nu puteam introduce în scenă o trupă celebră, revin la Suceava şi din postura de “trupă ctitor” a Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, onoare şi povară pe care o împart cu băieţii de la “TOY MACHINES ” şi cu muzicienii de superclasă, de la “LUNA AMARĂ“.
I-am cunoscut pe când parodiau “Apochalypsos” (nu ştiu dacă am scris corect titlul filmului lui Gibson), în superbul club, de odinioară, VOX din Suceava, unde au realizat un concert extraordinar, “trăsneala” costumelor nefiind deloc o trăsneală, ci un detaliu (aproape pictural) al reacţiei lor împotriva violenţei, împotriva bicisniciei minţii umane şi a decăderii societăţii, dar şi împotriva desconsiderării valorilor umanităţii.
Dincolo de aparenta joacă a jocului, Lucian Csibi, Tudor Marghidanu, Ionuţ Dărămuş şi Tiberiu Lotrean (pe atunci, evolua în trupă şi Possett) găsiseră calea directă de comunicare cu minţile noastre, calea nevoii de estetic, şi ne abordau direct, aproape brutali în sinceritatea discurului lor muzical, abordând doar adevăratele probleme existenţiale.
Nu i-am abordat atunci (păreau atât de
duri, mai ales dragul de Ionuţ Dărămuş!), ci mult mai târziu, când i-am întâlnit întâmplător în Cluj Napoca, şi când şi eu, şi ei, realizam că, de fapt, ne ştim dintotdeauna.
Că suntem prieteni dintotdeauna.
E de notorietate, în Suceava, faptul că sigla, afişele, benerele (celor care nu pricep de ce le folosim, încă, pe alea vechi, poate că ar trebui să le reamintim că foştii cârmaci de jalnică amintire ai culturii sucevene, Brăteanu, Horbat şi Filip, au premeditat desfiinţarea festivalului, tăind mai bine de jumătate din bugetul necesar, justificat prin proiect), meşurile, pagina Facebook, tricourile şi ce mai vreţi sau nu vreţi reprezintă creaţia, dar şi darul lui Lucian Csibi, de la “RELATIVE“, care, practic, trăieşte pentru acest festival, punându-mă pe mine, care tocmai aş dori să mă retrag, într-o foarte mare încurcătură.
“RELATIVE” înseamnă puritatea ideii de rock şi, tocmai de asta, n-am să caut, în cronicile de specialitate, cum a fost încadrată, ca stil şi ca influenţe, dezlănţuirea aceasta de ritm, de lumină, de sunet, de suflet, de forţă omenească şi de extaz dinamic (se poate şi aşa-ceva, o probează “RELATIVE“), de adevărată cuminţenie într-o lume nebună, nebună, nebună.
“RELATIVE” înseamnă însăşi nobleţea cântecului, clipa supremă a închinării, pentru care osteneşti în tot restul vieţii. Iar toate acestea şi explică dragostea părintească pe care le-o port.
Mai sunt doar câteva zile până începe Festivalul (cu adevărat) Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, iar noi, anarhiştii antipatrioţi – într-un cuvânt: rockeri, în loc să picăm în extaz pentru că s-au întors Ponta şi Antonescu în ţară (prea mari ne-or fi greşelile, Doamne, încât ne pedepseşti şi cu întoarcerea lor!) sau că daco-romaniukul Băsescu s-a dat cu caninii la unguri, noi, deci, păcătoşii culturii sucevene, ne facem fraţi cu ungurii din Ungaria (SUBSCRIBE, GUILTY PARTIES) şi din România (în special, REHAB NATION, dar şi din majoritatea trupelor româneşti, care au câte măcar doi muzicieni maghiari), punând şi de câte o agapă, pe seară, după concerte, la BIZZ-CAFE, adică în singura cafenea din oraş în care mie îmi place să intru.
Şi să vedeţi, dumneavoastră, ce Europă trainică vom aduce noi în cafeneaua BIZZ Cafe a Tipografiei “Muşatinii”: ucraineni, unguri, macedonieni, greci, bulgari, maghiari şi români, ba şi nişte italieni (din DorDeDuh) şi nişte nemţi (DorDeDuh şi THE OTHERS), dar care, în fond, înseamnă o naţiune europeană distinctă, NAŢIUNEA MUZICIENILOR!
Pentru că, probabil, mulţi dintre fanii trupelor din festival vor dori să respire şi ei din aerul naţiunii muzicienilor (li se cuvine, pentru că, în fond, fac parte, în calitate de egali, din această naţiune!), am intervenit pentru extinderea terasei şi pentru program non-stop, singura mea rugăminte, către cei care ne vor urma, este să o facă în stare de trezie (beat, poţi “petrece” şi în cocină!), ca să poată dobândi amintiri trainice.
În rest, numai bine, şi ne vedem în şanţul de apărarea al Cetăţii de Scaun a Moldovei din Suceava (păcat că Petru Muşat a ctitorit, pe lângă Cetate, acum 625 de ani, şi suceava sarmalagiului Ion Lungu!) şi, apoi, adică după serile de concert, la BIZZ Cafe, pentru a constata că şi existăm.
Ion Drăguşanul
Într-o sărbătoare humoreană, când sala de festivităţi a Primăriei din oraşul condus de Marius Ursaciuc fusese mai plină decât oricând, Gabi Teişanu a cântat o doină. Putea cânta orice, pentru că aveam, cu mine, un grup instrumental de excepţie, dar a preferat o doină, pe care s-o aştearnă, precum lumina dimineţii, pe memoria Porumbeştilor.
Şi a fost o surpriză incredibilă pentru întreg publicul auditor, inclusiv pentru mine, ca să nu mai vorbesc de liderii dumneavoastră politici, prefectul Florin Sinescu şi subprefectul Harasim, preşedintele C. J. Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, şi vicepreşedintele Ilie Niţă, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu (şi mai erau vreo trei aleşi de-ai dumneavoastră, dar nu le-am reţinut numele) şi pentru primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.
Suna atât de tulburător vocea colegei mele Gabi Teişanu, încât, încă emoţionat, am rugat-o, după manifestare, să evite, în viitor, parazitarea cu acompaniament de orchestră, Gabi fiind unul dintre puţinii interpreţi de folclor care poate fascina doar cu propria-i voce.
Ulterior, am văzut-o în filmuleţele postate pe Internet sau evoluând în programe de televiziune şi am rămas, iarăşi, surprins să constat că este singura interpretă de folclor care foloseşte portul de răzeşiţă, deci de româncă get-beget (din Ilişeştii natali), şi că, dincolo de ţinuta scenică şi de interpretare, stă un bagaj temeinic de cunoştinţe despre datină, tradiţii şi obiceiuri, toate mereu oblonite, îmbrâncite, puse sub obroc de către foştii cârmuitori de tristă, ba chiar jalnică amintire, ai culturii sucevene, Călin Brăteanu, Sorin Filip, Călin Brăteanu, Petre Horbat, Călin Brăteanu.
Despre Gabi Teişanu voi mai scrie şi, cu siguranţă, vor scrie şi alţii. Astăzi, nu fac decât să evoc o amintire frumoasă, în care o valoroasă artistă ocupă locul central, profitând de faptul că, în 13 august, Gabriela Teişanu (printre altele, şi mama lui “Teiu”, basistul de la “Toy Machines”), îşi sărbătoreşte ziua naşterii.
La mulţi ani şi, în primul rând, Fericire!