Dragusanul - Blog - Part 1384

Doru Halip, vânătorul de stări sufleteşti

 

1 Doru Halip 2         Artist desăvârşit, ba pictor, ba sculptor, ba poet, ba muzician, în ciuda faptului că se foloseşte doar de aparate de fotografiat, Doru Halip înseamnă şi o parte din duioşia rar zăribilă a sufletului meu, adeseori… postată, cu semnătura artistului, şi în paginile acestui blog.

 

         Era un copilandru, când l-am cuoscut, în redacţia splendidului ziar “NordPress”, al fraţilor Ghiţă, Vasilică şi Ionică Iftode, dar clocotea de neastâmpăr creator aşa cum numai izvoarele de munte o pot face, de o prospeţime a imaginaţiei şi de o puritate a trăirilor unice în felul lor.

 

         I se citeau, şi încă i se mai citesc, pe chip atât de limpede aceste două trăsături, încât Florin Piersic, jignit în paginile “NordPress”, înainte ca ziarul să fi fost cumpărat de fraţii Iftode, nu a avut inimă să nu se lase fotografiat şi răs-fotografiat de Doru Halip, când înlăcrimat de amintiri, când descurajat de “democraţia” românească, dar mereu profund, interiorizat. adică în trăiri pe care nu le mai arătase nimănui.

 

         Puteţi vedea fotografiile acelea, pe acest site, ilustrând episoadele din “Piersicii Bucovinei”. 1 Doru Halip 4

 

         Doru Halip era şi a rămas, cum o probează şi aceste fotografii, sustrase de pe site-ul lui, o rază de lumină, aidoma celei furişate, printre scânduri, în vechile gospodării ţărăneşti, doar pentru a desluşi fărâme de fabulos.

 

         Avea, şi le va avea veşnic, şi aptitudini de mare portretist, care ştie, aproape atavic, să-şi valorifice formidabila intuiţie de vânător de stări sufleteşti. Era, care va să zică, un artist autentic, aşa că, încă de pe atunci, puneam să-i fie semnate lucrările, chestie care nu i se mai întâmplase.

 

      Respectându-ne, s-a durat, în noi şi între noi, o prietenie care mă onorează. În fond, e minunat să fii prieten şi cu un înger de om.

 

         Aceste rânduri răzleţe, dar duioase, au fost provocate de faptul că, peste mai puţin de un ceas şi jumătate, joi, 1 august, Doru Halip îşi sărbătoreşte naşterea.

 

         Naşterea, nu o anumită vârstă, pentru că lui Doru Halip i s-a urisit să fie veşnic tânăr. La mulţi ani, prietene, şi multă, multă fericire!

 

1 Doru Halip


“Pride”, “căci am cu ce, mă!”

 

Mare Cozmina Darius         “Bolnav” de rock, deja mă exprim cu crâmpeie de texte din repertoriul trupelor care vor sosi la BucovinaRockCastle (poftim: asta mi se trage de la DorDeDuh!), iar dacă radiez de mândrie (“Pride”, din repertoriul trupei lui Andi, Toy Machines), e pentru că “am cu ce, mă, am cu ce!” (Partizan).

 

       De pildă, cu fata mea, Ana Cozmina, şi cu nepotul meu, Darius-Andrei.

 

         Miroase Bianca Drăguşanu pe lângă Cozmina Drăguşanul?

 

         Mă refer doar la felul cum arată, pentru că, în celelate planuri, în afară de Darius şi de o nepoţică abia înmugurită, Cozmina şi-a putut permite, în baza celor două facultăţi de economie, dintre care una în Franţa, ca şi Masterul 1 şi 2) să refuze, împreună cu ceilalţi 9 colegi, Guvernul Franţei, care le oferea locuri de muncă bine plătite, doar ca să accepte… cetăţenia franceză.

 

         Cum a justificat Cozmina, şi în numele colegilor ei (doar 10 au terminat şi Masterul 2, din cei 200, care au început studiile în Franţa), refuzarea cetăţenie franceze? Cerându-i împuternicitului guvernamental să viziteze… Clujul, că “dulcea Bucovină” nu mai reprezintă un argument în faţa nimănui.

 

        Cu Andi am fost mai des zărit, mai ales pe sub palele morilor de vânt. Puţini ştiu, însă, că Andi, pe lângă faptul că este un excelent autor de piese muzicale şi de impecabile poeme în limba engleză (textele tuturor pieselor din repertoriul trupei “Toy Machines”), este licenţiat în sociologie şi în psihologie.

 

         Multă bucurie îmi aduce şi băiatul ăsta, care, printre altele, nici nu repetă greşelile tinereţii mele. Am de ce fi mândru şi cu el. 

Combinatie foto 

        “Am cu ce, mă”, dar azi radiez de “pride” datorită lui Darius, care vă poate distra pe cinste, dacă faceţi click, sub acest colaj fotografic, dar, nu aici, ci în dreapta paginii site-ului, pe textul “first failure in love, of the 2 year and 9 months old dancer“, adică, pe limba mea ţărănească, “primul eşec în dragoste al dansatorului de 2 ani şi 9 luni”.

 

         Pride! Mândrie! Adică mintea românului de pe urmă, care-mi desluşeşte că nu de ziarele, de festivalurile şi de cărţile mele trebuie să mă bucur, ci de Cristina (aşa o s-o cheme pe nepoată), de Darius, de Andi, de Cozmina, de soţul ei, Mihai, şi desigur de Viorica, feminina din casa mea, împreună cu care am izbutit să birui în războiul de (deja) 30 de ani cu viaţa.


Aghezmuitorul din televizuina cuviosului Băişanu

 

Baisanu sfintire lift 2

Telvizuina lui Băişanu, cea care, din “ţuţărism” (Dr. Victor Ponta), a lansat… penibila ştire a sfinţirii liftului de la Gura Humorului

 

Baisanu sfintit liftul         În televizuina cuviosului Băişanu s-a pripăşit o religvă a propagandei bolşevice din judeţul Suceava, un poetaş expirat şi veşnic aghezmuit: urmează exemplul cuviosului Băişanu, deputatul şi viitorul nostru popă-paroh, că politică nu mai pupă, iar datornicii cu 300 mii euro rămâne-vor datori, în veci şi pururea, aaamiiin!

 

         Adică, ăsta, pripăşitul, expiratul, bolşevicul rimător şi râmător, nu-şi mai poate desşuruba buşonul de pe buza potirului cu agheazmă, nici să-l picuri cu lumânarea.

         Prin urmare, vine la omisiune pe şapte necunoscute căi ale Domnului, apoi o ia razna şi se dă la culturi şi la cultură, cu o furie râmătoare atât de bolşevică, dar decolorată, din roşu, în portocaliu, via Coşneguţă, apoi în galben, via Coşneguţă, Veromiclea Burebisciuc şi Mototol Severache, de-l apucă damblalele.

 

         Şi dă-i, şi dă-i, şi treanca-fleanca – treaba lui, beţia lui, inclusiv de sine, dar până la un punct.

 

         Punctul în care el, epava bolşevismului,Baisanu imbratisat de Pimen s-a pus pe scuipat pe sfânta memorie a Martirului George Ungureanu, omul care, supravieţuind condamnărilor la moarte, pe când se înşuruba epava aghezmuitoare în bolşevismul trai-nineacă cu Votcoma şi Vorona, a ctitorit cărţi (4, nu doar una!, şi toate remarcabile!), a ctitorit biserici şi a ctitorit troiţe!

 

         Iar scuipatul aghezmuitorului boleşvic din televizuina cuviosului Băişanu pe memoria sfântă a Martirului George Ungureanu mă revoltă. Prin urmare, precum în copilărie, când spărgeam ferestrele gospodarilor care nu-şi legau potăile, am să apuc iar piatra, cuviosule Băişanu, Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun – depu(r)tat la Suceava.


Golănaşii, looserii şi ţuţării care ne conduc

 

Basescu chitarist

Preşedintele României, golănaşul Traian Băsescu, la caterincă

         Titlul nu-mi aparţine, iar în vocabularul meu curent nici nu figurează astfel de cuvinte. Ele aparţin elitei politice româneşti, aflată în spasmele coabitării.

 

         De când îi lumea, Băsescu doar într-o caterincă o ţine, iar noul lui partid, alcătuit, în opinia lui Victor Ponta (premierul României?!), “din looseri de profesie şi ţuţări ai preşedintelui Băsescu” (preşedinte al României?!), dansează doar după cum el le cântă, cu vocaţie indiscutabilă de circar. Nu de muzician, ci de clovn.

 

Ponta masca

Premierul României, doctorul în looseri şi ţuţări Victor Ponta

         Replica  “looserului” sau “ţuţărului” populisto-băscescian, unul, Toma sau Tomac – cine-i mai ţine minte numele -, e la fel de ţuţărească precum aiureala caraghiosului şi jalnicului pseudo-premier: “Ponta trebuie să renunţe la limbajul de golănaş”, bla, bla, bla.

         Nu prea există român care să nu fi votat fie pentru golănaşul Băsescu, fie pentru looserul-ţuţăr Victor Ponta.

         Doar ţara nu are nici o vină. Ea rămâne cum a fost (şi frumoasă,  şi bogată), dar rămâne şi de căruţă, prădată animalic şi de golănaşi, şi de looseri, şi de ţuţări (am folosit vocabularul liderilor noştri, în a-i caracteriza, doar ca să reamintesc unoră că nu-i bine să-i faci altuia ceea ce ţie nu-ţi place).

 

        Vai de poporul care-şi desemnează lideri, pe deplin meritaţi – după aceea, adicătelea după vot, precum golănaşul Ponta şi ţuţărul Băsescu!


Imnul Festivalului BUCOVINA ROCK CASTLE 2013

 

Dojana

 

  

Dojana 1

Dojana, capodopera sacerdoţilor de la DorDeDuh,
imn al ediţiei 2013 a Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE

          De decenii bune, mă strădui să desluşesc, celor doritori de aşa-ceva, cântecul anestral (nicidecum arhetipal – deci, instinctual), cântecul omului metafizic, pe care doar necitiţii, inclusiv mulţi istorici, îl consideră “primitiv”.

 

         Am o puzderie de partituri (cele mai recente au peste 160 ani vechime), pe care le-am ascultat doar cântate de… computer (prin programul special) şi deja îmi pierdusem speranţa că ar putea înţelege cineva care este şi în ce constă frumuseţea pe care o provoacă doar cântecului iniţiatic, doar sacralitatea limbajului ritmicităţii (“Luga suryanyya“), când, lucrând cu încrâncenare vrăjmaşă la probabil ultima ediţie, pe care o mai organizez eu, a Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, mi-a fost dat să aud “luga suryanyya” (în traducere exactă: limba iluminării, dar Solomn o numea “a păsărilor“, cu trimitere directă la îngeri), mi-a fost dat să fiu martor al unei recuperări de memorie fabuloasă, pe care o săvârşesc sacerdoţii de la DorDeDuh, profunzi cunoscători de mit, de metafizică, de cronologie instrumentală. 

 

         Tânjind după veşnicie (asta, înseamnă, Dojana fatade fapt, mitul androginului, “dorul de duh, de spirit”, deci “dorul” desprinsului din veşnicul nedesluşit, şi fără nume, prin desluşire şi cuvânt, de “întregul în care a fost”, sacerdoţii timoşoreni (majoritatea, cum este şi firesc, într-o metafizică  riguroasă şi profundă, nemţi) izbutesc nu desluşiri, ci străfulgerări de nedesluşit, de veşnicie, de intrare în armonie, care mă obligă, ba chiar mă îmbrâncesc să primesc în propriul meu “dor de întregul în care am fost” simbolistica sacră, cu multiplicităţii de trăiri (nu de simboluri care să înlocuiasă un desluşit cu un altul).

 

Dojana logor color         Chiar şi stigmatul (pecetea, în vechiul uzual, loggo, astăzi) probează iniţieri sacerdotale de necontestat, simbolistica sacră ritmicizând stări, condiţionări ale extazului, şi pentru iniţiaţi, dar şi pentru profani, pentru instinctele lor (abia aici e vorba, cumva, de arhetipuri) vag păstrătoare de memorie obştească cioburată.

 

         Pentru toate acestea, dar şi pentru o puzderie de alte raţiuni, pe care nu e timpul să le expun aici (am făcut-o în cărţile “Datina, Biblia Românilor” şi în “Povestea aşezărilor bucovinene ***), cu îndreptăţirile de întemeietor şi de salvator anual al manifestării, îmi iau libertatea de a proclama drept imn (îl puteţi vizualiza şi asculta, făcând click pe titlul piesei Dojana, postat aici, la începutul şi la sfărşitul acestui text) al ediţiei 2013 a Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, piesa trupei DorDeDuh: 

 

Dojana

 

 

Dojana buciume jos

 

 

Drept pentru care, în fiecare seară de festival,

 

la 17,55 şi, respectiv, la 0,30, 

 

piesa aceasta se va auzi în difuzoarele

 

Festivalului Internaţional

 

BUCOVINA ROCK CASTLE – 2013

 

 

Ion Drăguşanul