“Pride”, “căci am cu ce, mă!”

         “Bolnav” de rock, deja mă exprim cu crâmpeie de texte din repertoriul trupelor care vor sosi la BucovinaRockCastle (poftim: asta mi se trage de la DorDeDuh!), iar dacă radiez de mândrie (“Pride”, din repertoriul trupei lui Andi, Toy Machines), e pentru că “am cu ce, mă, am cu ce!” (Partizan).

       De pildă, cu fata mea, Ana Cozmina, şi cu nepotul meu, Darius-Andrei.

         Miroase Bianca Drăguşanu pe lângă Cozmina Drăguşanul?

         Mă refer doar la felul cum arată, pentru că, în celelate planuri, în afară de Darius şi de o nepoţică abia înmugurită, Cozmina şi-a putut permite, în baza celor două facultăţi de economie, dintre care una în Franţa, ca şi Masterul 1 şi 2) să refuze, împreună cu ceilalţi 9 colegi, Guvernul Franţei, care le oferea locuri de muncă bine plătite, doar ca să accepte… cetăţenia franceză.

         Cum a justificat Cozmina, şi în numele colegilor ei (doar 10 au terminat şi Masterul 2, din cei 200, care au început studiile în Franţa), refuzarea cetăţenie franceze? Cerându-i împuternicitului guvernamental să viziteze… Clujul, că “dulcea Bucovină” nu mai reprezintă un argument în faţa nimănui.

        Cu Andi am fost mai des zărit, mai ales pe sub palele morilor de vânt. Puţini ştiu, însă, că Andi, pe lângă faptul că este un excelent autor de piese muzicale şi de impecabile poeme în limba engleză (textele tuturor pieselor din repertoriul trupei “Toy Machines”), este licenţiat în sociologie şi în psihologie.

         Multă bucurie îmi aduce şi băiatul ăsta, care, printre altele, nici nu repetă greşelile tinereţii mele. Am de ce fi mândru şi cu el. 

        “Am cu ce, mă”, dar azi radiez de “pride” datorită lui Darius, care vă poate distra pe cinste, dacă faceţi click, sub acest colaj fotografic, dar, nu aici, ci în dreapta paginii site-ului, pe textul “first failure in love, of the 2 year and 9 months old dancer“, adică, pe limba mea ţărănească, “primul eşec în dragoste al dansatorului de 2 ani şi 9 luni”.

         Pride! Mândrie! Adică mintea românului de pe urmă, care-mi desluşeşte că nu de ziarele, de festivalurile şi de cărţile mele trebuie să mă bucur, ci de Cristina (aşa o s-o cheme pe nepoată), de Darius, de Andi, de Cozmina, de soţul ei, Mihai, şi desigur de Viorica, feminina din casa mea, împreună cu care am izbutit să birui în războiul de (deja) 30 de ani cu viaţa.

Aghezmuitorul din televizuina cuviosului Băişanu

Telvizuina lui Băişanu, cea care, din “ţuţărism” (Dr. Victor Ponta), a lansat… penibila ştire a sfinţirii liftului de la Gura Humorului

         În televizuina cuviosului Băişanu s-a pripăşit o religvă a propagandei bolşevice din judeţul Suceava, un poetaş expirat şi veşnic aghezmuit: urmează exemplul cuviosului Băişanu, deputatul şi viitorul nostru popă-paroh, că politică nu mai pupă, iar datornicii cu 300 mii euro rămâne-vor datori, în veci şi pururea, aaamiiin!

         Adică, ăsta, pripăşitul, expiratul, bolşevicul rimător şi râmător, nu-şi mai poate desşuruba buşonul de pe buza potirului cu agheazmă, nici să-l picuri cu lumânarea.

         Prin urmare, vine la omisiune pe şapte necunoscute căi ale Domnului, apoi o ia razna şi se dă la culturi şi la cultură, cu o furie râmătoare atât de bolşevică, dar decolorată, din roşu, în portocaliu, via Coşneguţă, apoi în galben, via Coşneguţă, Veromiclea Burebisciuc şi Mototol Severache, de-l apucă damblalele.

         Şi dă-i, şi dă-i, şi treanca-fleanca – treaba lui, beţia lui, inclusiv de sine, dar până la un punct.

         Punctul în care el, epava bolşevismului, s-a pus pe scuipat pe sfânta memorie a Martirului George Ungureanu, omul care, supravieţuind condamnărilor la moarte, pe când se înşuruba epava aghezmuitoare în bolşevismul trai-nineacă cu Votcoma şi Vorona, a ctitorit cărţi (4, nu doar una!, şi toate remarcabile!), a ctitorit biserici şi a ctitorit troiţe!

         Iar scuipatul aghezmuitorului boleşvic din televizuina cuviosului Băişanu pe memoria sfântă a Martirului George Ungureanu mă revoltă. Prin urmare, precum în copilărie, când spărgeam ferestrele gospodarilor care nu-şi legau potăile, am să apuc iar piatra, cuviosule Băişanu, Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun – depu(r)tat la Suceava.

Golănaşii, looserii şi ţuţării care ne conduc

Preşedintele României, golănaşul Traian Băsescu, la caterincă

         Titlul nu-mi aparţine, iar în vocabularul meu curent nici nu figurează astfel de cuvinte. Ele aparţin elitei politice româneşti, aflată în spasmele coabitării.

         De când îi lumea, Băsescu doar într-o caterincă o ţine, iar noul lui partid, alcătuit, în opinia lui Victor Ponta (premierul României?!), “din looseri de profesie şi ţuţări ai preşedintelui Băsescu” (preşedinte al României?!), dansează doar după cum el le cântă, cu vocaţie indiscutabilă de circar. Nu de muzician, ci de clovn.

Premierul României, doctorul în looseri şi ţuţări Victor Ponta

         Replica  “looserului” sau “ţuţărului” populisto-băscescian, unul, Toma sau Tomac – cine-i mai ţine minte numele -, e la fel de ţuţărească precum aiureala caraghiosului şi jalnicului pseudo-premier: “Ponta trebuie să renunţe la limbajul de golănaş”, bla, bla, bla.

         Nu prea există român care să nu fi votat fie pentru golănaşul Băsescu, fie pentru looserul-ţuţăr Victor Ponta.

         Doar ţara nu are nici o vină. Ea rămâne cum a fost (şi frumoasă,  şi bogată), dar rămâne şi de căruţă, prădată animalic şi de golănaşi, şi de looseri, şi de ţuţări (am folosit vocabularul liderilor noştri, în a-i caracteriza, doar ca să reamintesc unoră că nu-i bine să-i faci altuia ceea ce ţie nu-ţi place).

        Vai de poporul care-şi desemnează lideri, pe deplin meritaţi – după aceea, adicătelea după vot, precum golănaşul Ponta şi ţuţărul Băsescu!