Ţara arde, şi ăştia… se piaptănă: Palavragiul Băsescu
Băsescu vine-nspre români
cu prea ştiutele-i palavre,
că ţara-i stână fără câini…
Aiurea: colcăie de javre!
Epidramă, ba chiar tragedie, de… Traian Băsescu şi Elena Udrea.
Ţara arde, şi ăştia… se piaptănă: Antonescu şi Ponta
Crin şi Ponta, şi orbeţii
din Guvern şi Alianţă,
sper să aibă o vacanţă
până la… sfârşitul vieţii!
Epidramă românească, din noiembrie 2012 şi până hăt, hăt.
Ţara arde, şi ăştia se… piaptănă: Baia de mulţime
De-a lungul vremii-n românime,
fără un dram de îndoială,
numai cu baia de mulţime
se scoate… jegul la iveală!
Epidramă de… Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta!
Trupele BUCOVINA ROCK CASTLE: rehab nation
Dincolo de statutul de “formaţie rebelă”, pe care şi-l asumă muzicienii de la “Rehab Nation“, care se consideră, ca şi noi, ceilalţi, “nişte oameni pierduţi” într-o Românie disperată, din pricina “pinguinilor din guverne”, există această formulă rock de exprimare multiculturală şi multilingvistică, prin armonii de sunete şi prin cuvinte care, într-un fel, doar ridică piatra, dar fără a o şi arunca, “Rehab Nation” propunând, de fapt, o călătorie oarecum virtuală prin spiritualităţi, printr-un rock ska-punk, cu ritmuri şi ritmicităţi, ba chiar cu integrale pasaje muzicale reggae, funk, folk, gipsy, balcanice sau csardas, exemplar puse în armonie şi de instrumentişi, şi de vocile secundare, dar mai ales de înnăscuta solistă Hannah Horvath, cea care, în fond, se şi confundă, ca personalitate, cu “Rehab Nation“.
Trupa s-a constituit în 2010, iar în 2011, muzicienii Hannah Horvath, Botond Gaguy, Aron Hosszu, Tamas Kis, Botond Turak, Fabian Denes, Norbert Zsigmond şi Attila Szallos scoteau, deja, un excelent album, “Internaţional”, şi participau la International Romani Art Festival şi la Peninsula/Felsziget, bucurându-se de un succes pe deplin meritat.
Al doilea album, “TBD“, lansat în 2012, confirma un 
stil inconfundabil, plin de culoare şi de vioiciune (un fel de “dacă-i bal, bal să fie!”), în care “muzica popoarelor”, cum se zice într-o emisiune radio, capătă amplitudine, dar şi greutate. E atâta veselă, ba chiar entuziastă dezlănţuire, în muzica marca “Rehab Nation“, dublată de un spectacol scenic de excepţie, încât, fără să vrei, te duci cu gândul spre “Dubiozza Kolektiv“, de pe scena ediţiei trecute a festivalului sucevean, trupă cu care, de altfel, a şi cântat.
“Rehab Nation“, în ciuda teribilistei formule “Gipsy nation” (doar ca “oameni pierduţi”), înseamnă, mai curând, protestul vesel prin desprinderea de clipă şi de locuri, pentru a plonja zglobiu într-o lumioasă “Paradesha” muzicală.
Înainte de a o asculta, în seara evoluţiei trupei pe scena Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, puteţi să vă încărcaţi sufletul optimist cu “Rehab Nation” (făcînd click pe numele trupei), pentru a nu rata o întâlnire cu muzica bună, mai mult decât necesară.
“Hora Prahovei”, de pe Saturn
Vorba regretatului meu prieten şi mentor, jurnalistul Gheorghe Parascan, marea e o mare de linişte binefăcătoare, în ciuda faptului că are ochi ademenitori de femeie de pradă.
Şi tot ca Gheorghe Parascan, am ales un titlu mai oblu (el scrisese, în vremea comnuştilor mărturisiţi pe faţă, despre “Blocurile de pe Venus”, iar un activist sucevean de atunci, care citea doar titlurile din ziare, s-a extaziat, într-o “plenară”: “Vedeţi, tovarăşi, ce înseamnă Uniunea Sovietică? Până şi pe planeta Venus a construit blocuri pentru clasa muncitoare!”), pentru a vorbi, de fapt, despre o altă Românie medicală, care, pur şi simplu, dă mării un şi mai frumos colorit.
Mă refer, desigur, la Baza de tratament balneoterapeutic a Complexului “Hora”, din Staţiunea Saturn, bază de tratament de care am beneficiat şi noi, cei cazaţi la excelentul hotel “Prahova”, aflat, ca şi “Hora”, la doar o aruncătură de băţ de plajă şi de mare. Condiţii excelente, preţuri mai mult decât rezonabile, organizare perfectă.
Medici buni, deschişi la suflet şi omenoşi, dar şi un personal sanitar de… pus la rană. 
Şi o doamnă cu mâini de leac, pe nume Cătălina Buruiană, care a izbutit să ne scape de toate durerile deja osteniţilor noştri muşchi.
De pe balconul hotelului, miracolul facerii lumii ni se aşternea în faţa ochilor, cu toate reînvierile şi retrezirile, despre care-i vorbeau egiptenii lui Platon. De fapt, de asta aveam eu nevoie, de ruperea din cotidian, de o zvâcnire peste lume şi peste timp. Iat-o:
Şi nu era nevoie să ies, în fiecare dimineaţa, pe nisipul răscolit de valuri, pentru că şi de pe balconul Hotelului Prahova mi se înfăţişa acelaşi miracol atemporal, licărirea stranie, dar binefăcătoare de Veşnic şi de Nenumit.
Nicăieri altundeva nu-l poţi auzi pe Dumnezeu, şoptindu-ţi părinteşte, ca pe malul răsăritului de Spaţiu şi de Timp, căruia noi, oamenii, copleşţi de prea multa trufie a clipei, îi spunem “mare”.
Nicăieri, altundeva, nu te poţi regăsi, biruind prin succesiunea generaţiilor, drept Arbore al Vieţii şi, de ce nu?, drept Coloană a Pământului, redescoperind sacralitatea lucrului obişnuit, a plăcerilor care te purifică şi te vindecă.
Nu-i obligatoriu să şi înţelegi, important este doar să simţi, să-ţi redevină sângele paşnica împlinire în 
curgerile descătuşate ale Căii Lactee. Toţi suntem mit, toţi putem deveni mitologici, cu condiţia să ne provoace misterul. Şi unde, oare, altundeva, decât pe malul Spaţiului şi al Timpului, numit malul Mării, ţi se poate releva misterul?
Textele sacre vechi ale omenirii, inclusiv cele mozaice, creştine şi musline, susţin că există o singură concreteţe pe Pământ a Celui Nedefinit, Veşnic şi Nenumit: apa (Maria, în traducere, înseamnă “fântână”). La mare, această concreteţe ajunge să te copleşească. Sfârşit.
Dar nu înainte de a întrezări, tot pe malul mării, misterul din spuma ei întrupat: femeia, în bună parte îmbrăcată aşa cum a creat-o… şi Dumnezeu:
