Steliana Vasilica Sexi Miron vs “plugarii” politici

Steliana Vasilica Miron: Degeaba mă despoi eu sexi, dacă voi păcătuiţi cu… pământuri!

Dacă nu s-ar tot expune, mai mult decât deranjant, în variantele tot mai neinspirate ale goliciunii sale obscene, senatoarea Steliana Vasilica Miron poate că ar şi avea ceva de spus, deşi e greu de crezut că suficienţi ca Victor Ponta mai şi aud. Îndeajuns ar fi să audă măcar electoratul român, cum că „Legile restituirii proprietăţilor confiscate abuziv au vrut să fie reparatorii faţă de victimele sistemului comunist, dar s-au transformat în oportunitatea unei minorităţi elitiste de a dobândi extrem de facil bunuri şi valori, separându-i pe aceştia la ani lumină de românul simplu” (Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava).

*

Subiectul e vechi, dar deloc uzat, pentru că nimeni nu vrea să-l ia în discuţie, iar procurorii, în loc să-iînşface de gulere pe politrucii “plugari” şi să-i arunce pe masa justiţiei, mai mult cu intermedierea unor astfel de afaceri se ocupă. Prin urmare, nu împărtăşesc punctul de vedere al celor care o înjură pe senatoarea Steliana Vasilica Miron pentru absenţa actualităţii subiectelor, din moment ce subiectele vechi dor şi otrăvesc şi astăzi, şi în vecii vecilor.

Petru Luhan, europarlamentarul anului, se retrage!

Petru Luhan: Trebuie să mărturisesc că am lăsat Europa cu gura căscată!

Comediosul Petru Luhan, vajnicul reprezentant al şi mai vajnice Bucovina în Parlamentul Europei, nu a mai prins un loc pe listele PDL (să crape de ciudă păcătosul cu mărul, Cornel Popovici, şi bolşevicul cu bani, Niculae Bereanu!), deşi a fost recunoscut (de către care neghiobi, fraţilor, şi pentru câţi parai?) drept Europarlamantarul anului 2013.

*

Băiat bine crescut (asta, da, surpriză!), Luhan nu s-a dat în stambă, ci a mulţumit pedeliştilor suceveni pentru şansa pe care i-au oferit-o, cândva, apoi, ce-i drept, s-a şi lăudat un pic, apoi un pic mai mult, apoi şi mai şi, până la exagerare neaoş dâmboviţeană (Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava). Halal să-i fie!

Proză umoristică: Să nu mai laşi uşa deschisă!

Constantin Horbovanu

*

Chiar dacă a plecat, numai pentru o zi, la ţară, şi asta, la rugămintea mea, eu având nevoie de bani, pe care intenţionam să-i împrumut de la mama-soacră, nevastă-mea mi-a lăsat o listă întreagă cu probleme, pe care trebuia să le rezolv, în lipsa ei, dintre care, cea mai mare era scuturatul covoarelor din dormitoare, sufragerie, holuri şi bucătărie.

Ascultător fiind, sâmbătă, dimineaţa, după o oră de chin, reuşii să le strâng, în mijlocul sufrageriei, şi, când am văzut câte sunt, m-au luat durerile de cap. Şi auzii soneria. Am deschis. La uşă, două ţigăncuşe, una de vreo 18-20 de ani, cealaltă, de vreo 16-17 ani, veniseră cu cerutul.

– Ajută-ne cu o sută de leii!, au zis în cor.

M-am uitat la cea mare – drăguţă, bine făcută, m-am uitat la cea mică – oacheşă, statură atletică!…

Atunci, undeva, s-a aprins un beculeţ.

– Vă dau şi mai mulţi!, le-am zis. Intraţi!

– Să intru numai eu?, zâmbi, provocator, cea mare.

– Nu, amândouă.

Au intrat.

– Vedeţi covoarele astea?, le-am întrebat. Dacă le scăpaţi de praf, vă plătesc împărăteşte.

Eu mă prind!, zise cea mică.

– Dacă te prinzi, mergi şi scutură-le! Eu rămân în casă, să şterg praful!, hotărî cea mare.

– Nu-i nevoie de şters praful, i-am zis. Mergeţi amândouă, le scuturaţi, vă plătesc şi plecaţi; într-o oră, e gata.

Cu chin, cu vai, a acceptat şi cea mare.

– Ştiţi unde e locul pentru?…, le-am întrebat.

– Da. L-am văzut…

Cea mică înşfacă două covoare, luă şi cealaltă două, dar, când să iasă din sufragerie, răsturnă veioza şi-i strică becul.

– Ce-am făcut!, se tângui ea.

– Nu-i nimic. Sunt, de cumpărat, cu sutele!, o liniştii eu.

Radiam de bucurie. Hotărâi că merit o cafeluţă. Am şi făcut-o, imediat. Sună telefonul. Era Adi, un prieten.

– Ce faci, omule?, mă întrebă.

– Bine. Mulţumesc. Pentru prima dată, după atâţia ani, am scăpat de bătut covoarele…

– Nu mai spune! Cum?

– Simplu. Cap să ai…

– Nu te lăuda, spune cum ai procedat!

Într-o singură frază, i-am explicat.

– Da… într-adevăr, ai avut cap!, mă lăudă Adi. Cam când s-a întâmplat asta?

– În urmă cu vreo zece minute.

– A-ha! Înseamnă că n-au ajuns, încă, la bazar!

Am trântit telefonul şi în câteva clipe, am fost la „locul de muncă” al fetelor. Deşi ele fumau, se certau şi nu făceau nimic (covoarelor). Eram fericit.

– Fetelor, puteţi pleca!, le-am zis.

– Cu plata, cum rămâne?, mă întreabă cea mare.

– Le scutur eu.

– Nu pentru scuturat, ci pentru transport.

– Plătesc.

Dar banii erau în casă. Cum să merg în casă? Dacă dispar domnişoarele şi se leagă vreun covor de ele?!

– Treceţi, peste o oră, şi vi-i dau…

– Ha-ha!, sări cea mare. Zicea că ne plăteşte împărăteşte şi, când colo… Află că nu plecăm, până nu ne dai! Ai auzit? Facem tărăboi!

– Dacă faci tărăboi, te oblig să plăteşti becul de la veioză!

M-am uitat în jur – nici un vecin, nici un cunoscut. Doi inşi reparau o maşină. L-am rugat pe unul dintre ei să mă ajute, să duc covoarele în casă. A acceptat. Ţigăncuşele au plecat, bombănind.

Când am intrat în apartament, i-am găsit pe Radu şi pe Stela Pascalopol, doi prieteni de familie, plimbându-se prin camere, ca pe bulevad.

– Ce om harnic!, zise Stela. Le-ai făcut praf?

Ce era să spun?

– Da. Le-am scuturat, niţel.

– Să nu mai laşi, domnule, uşa deschisă!, mă certă Radu. Putea să-ţi facă cineva o curăţenie!…

S-au oferit şi m-au ajutat să le aştern la locul lor.

După plecarea soţilor Pascalopol, am băgat aspiratorul în funcţiune şi sigur am făcut treabă bună, altfel nu m-ar fi lăudat nevastă-mea.

După câteva zile, într-o seara, când m-am întors de pe teren, nevastă-mea, după ce-şi drese glasul, de câteva ori, mă întrebă:

– Ce activităţi cultural-artistice şi sportive faci tu, în lipsa mea, de plesnesc şi becurile de la veioză?!

– Nici un fel de activitate!

– Sigur?

– Sigur.

– Află, stimabile, că te-a căutat o fetişcană, cam dubioasă, după înfăţişare, care a lăsat un bec şi mi-a zis să-ţi transmit că tot nu scapi tu fără să plăteşti!

Suceava viitorului mandat al lui Ion Lungu

Ion Lungu: Dragi suceveni, în viitorul meu mandat, prin oraş au să curgă lapte, miere şi găluşte!

Primarul Ion Lungu e pus pe fapte mari. Dar nu acum, ci în viitorul lui mandat, când va face, din Suceava şi din zona ei metropolitana, un rai terestru, care să se întindă până dincolo de Botoşani.

*

“Lungu intenţionează să organizeze şi o întâlnire cu administraţia locală din Botoşani, la aeroportul Salcea, pentru aprobarea strategiei de dezvoltare pe acest areal. Proiectele avute în vedere la finanţare pentru zona metropolitană sunt de dezvoltare a campusului universitar de la Moara, parc industrial şi sistem de transport public ecologic interurban, dar şi două drumuri judeţene pe o distanţă de aproape 60 de kilometri. Pentru municipiul Suceava sunt prevăzute proiecte de reabilitare termică a cel puţin zece mii de apartamente, construirea a sute de locuinţe ANL şi sociale, consolidarea unui versant, amenajarea albiei râului Suceava, punerea în valoare a Curţii Domneşti şi reabilitarea infrastructurii urbane din cele mai mari cartiere.

*

Polul de dezvoltare Suceava-Botoşani are în vedere proiecte de 400 de milioane de euro, printre care înfiinţarea unei linii metropolitane de tren ce ar urma să facă legătura între cele două municipii în doar 15 minute, realizarea centurii rutiere II de ocolire a municipiului Suceava, Suceava – Ipoteşti – Bosanci – Salcea spre Botoşani şi a unui drum expres între cele două oraşe, construcţia unei sălii de sport polivalente şi a unui stadion de minimum 30.000 de locuri la jumătatea distanţei dintre cele două municipii, precum şi o secţie a universităţii din Suceava la Botoşani” (Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava).

*

Dincolo pe penibilul acestei deşănţate gargariseli, stă, totuşi, naivitatea sucevenilor, care, nu se ştie dacă nu se vor lăsa traşi pe sfoară încă o dată.