Judeţul sfertortodox Surceava
ÎPS Pimen Surceveanul: Sinescule şi Nechifore, aşa vreau să-mi conduceţi judeţul: cu ţepe!
Prefectul Sinescu şi Preşedintele Nechifor: Am înţeles, Întunecimea Ta!
*
Lumea lui Dracula
ÎPS Pimen Surceveanul: N-am nimic cu calea lui Dracula: dacă-i vodcă sau cârciumă, o sfinţesc!
*
Recunosc, cam într-o toană,
dar cu sufletul integru:
Când nu poartă şi sutană,
nici Dracula nu-i chiar negru!
Mărturii europene: Evliya Çelebi
Asediul Oradei, în anul 1692
*
Evliya Çelebi (26 martie 1611, Istanbul – 1684, undeva, în Egipt), erudit turc, înrudit cu mulţi dintre demnitarii vremii, inclusiv cu marele vizir Melek Ahmet, dar şi cu marele cărturar Ahmed Yesevi, a publicat, în zece volume, „Seyâhatnâme” („Cartea de călătorii”), cărţi scrise în urma însoţirii sultanului Murad al IV-lea (1623-1640), în expediţiile din Orient, sau a unor viziri prin Asia Mică, prin Creta, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Siria etc. După 1651, Evliya avea să călătorească şi prin ţinuturi europene, contactul cu Ardealul datând din 1657, iar cel cu Moldova şi cu Muntenia, din 1659 (Capitolele despre ţinuturi româneşti pot fi citite în Călători străini despre Ţările Române, VI, Bucureşti, 1976, pp. 311-754). La Viena a ajuns în 1664, dar tot în calitatea de sfetnic al unor conducători militari de expediţii.
*
Evliya Çelebi, pagină de manuscris
*
Publicate, ulterior, în mai toate limbile europene, cărţile lui Evliya Çelebi au beneficiat de ilustraţii interesante, mai ales în ediţiile apărute în limba turcă, ilustraţii care merită şi atenţia noastră (măcar pentru a trezi dubla nostalgie a călătoriei în timp, dar şi în spaţiu).
*
Evliya Çelebi, metafora călătoriei
*
Pe urmele lui Evliya Çelebi
*
Harta Transilvaniei
*
Evliya Çelebi
*
Alaşchir, secolul XIX
*
Bergama
*
Bozca Ada
*
Bursa
*
Bursa
*
Caravană
*
Cidde
*
Gelibolu
*
Gortyne
*
Guzelhisar
*
Izmir
*
Kandiya
*
Kandiya
*
Kuşadast
*
Magnisa
*
Metelin
*
Patmos, secolul XVIII
*
Resmo
*
Rodos
*
Rodos
*
Şam Arabia, secolul XIX
*
Şira Kasabast
*
Tătari din Crimeea
*
Turci
*
Evliya Çelebi
*
Paşale
*
Miniatura călătoriei
*
O hartă a vremii
*
Evliya Çelebi, cinând cu prietenii
*
Evliya Çelebi, călătorul
*
Ediţia cărţii lui Evliya Çelebi din 1938, în care sunt inserate imaginile de mai sus
*
O ediţie londoneză, din 1834
Mărturii europene: Johann Adam Lonicerus
Bătălia de la Târgovişte
*
Johann Adam Lonicerus (Teucrius Anaeus, născut la Frankfurt, în 1557, mort după anul 1609, deşi unele surse dau anul 1599 drept cel al morţii sale), fiul doctorului şi botanistului Adam Lonicerus (1528, Marburg – 1586, Frankfurt) şi nepotul teologului Johannes Lonicerus (1499, Artern – 1569, Marburg), a publicat, împreună cu Jean Jacques Boissard (1528-1602,) şi Theodor de Bry (1528-1596), printre altele, „Pannoniae historia chronologica”, „Retoricae Artis Compendium”, „Vitae et Icones Sultanorum Turcicorum. Principum Persarum”, „Icones quinquaginta virorum illustrium, doctrina et eruditione praestantium” etc.
*
„Pannoniae historia chronologica”, cu Ungaria şi Transilvania în prim-plan, nu putea ignora, în anul aparţiei (1604), evenimentele europene, pe care le determinase fulgerătoarea apariţie în istorie a lui Mihai Viteazul, aşa că o bună parte din textul cărţii, dar şi din ilustraţii, mărturisesc despre bătăliile gloriosului personaj, dar fără a lăsa şi un portret al voievodului. Apar, în schimb, toate personajele importante ale vremii (sultanii turci, Sinan Paşa, Împăratul Rodolf, Arhiducele Maximilian, Regele Sigismund etc.), toţi cu biografii de două-trei pagini, biografii care ţin loc de istorie (despre bătăliile lui Mihai Viteazul s-a ţinut un adevărat jurnal de front).
*
Cartea lui Johann Adam Lonicerus, cunoscută mai ales pe filiera istorografiei maghiare (Veress), a fost folosită şi de istoricii români, drept substitut de memorie, la un popor fără memorie şi, cel mai adesea (sic!), fără istorie.
*
Pagina cu care începe descrierea bătăliei de la Târgovişte
*
Pagina cu care începe jurnalul de front al bătăliei de la Giurgiu
*
Coperta de gardă a cărţii
*
Personajele importante ale vremii lui Mihai Viteazul (nicidecum vremea lor), desenate, probabil, de Theodor de Bry şi încadrate, apologetic, de simbolistici creştino-medievale şi de devize penibile, în formule de blazon extins peste vremuri, ţin şi nu ţin de istoria noastră. Dacă putem prezinde că noi avem o istorie. Măcar în ziua de astăzi.
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
Harta panonică
*
Cu cărturarii europeni din vremea lui Mihai Viteazul, Johann Adam Lonicerus, Jean Jacques Boissard şi Theodor de Bry ne vom mai reîntâlni. Şi asta, din pricină că ei chiar au şi existat.
*
Ion Drăguşanul
Cine l-a ucis pe arhimandritul Rafail Dominte?
Când arhimandritul Rafail Dominte a fost ridicat de Securitate, Pimen a fost ridicat… în rang de arhimandrit
*
Dosarele martiriului românesc vorbesc lapidar despre crimele securităţii. Despre arhimandritul Radu Rafail Dominte, de pildă, se menţionează doar atât: “Ieromonahul Radu Rafail Dominte, stareţul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, a fost închis în temniţele comuniste; a murit după eliberare” (Ioaniţiu, Cicerone, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România, p. 41).
*
Nepotul cărturarului şi teologului câmpulungean, domnul Nestor Dominte, îmi povestea – şi am şi scris povestea, cândva – că unchiul său, arhimandritul Rafail Dominte, a fost închis, în 1975, în urma denunţului unui călugăr de la Putna şi că, imediat după eliberare, a fost ucis de Securitate şi aruncat, la Câmpulung, sub un marfar în viteză, ca să dispară orice urmă a crimei.
*
Cine l-a ucis, indirect, pe Rafail Dominte, nu am putut afla, pentru că ni s-au refuzat informaţiile de către CNSAS, dar dau, întâmplător, peste nişte circumstanţe indirecte, care mă pun pe gânduri.
*
În Decizia Nr.4212/18.10.2012, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie “respinge recursul declarat de Zainea Vasile – ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuţilor, împotriva sentinţei civile nr.2077 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în ședinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2012″, dau peste următoarea circumstasnţă suspectă:
*
“Într-o notă din 18 ianuarie 1975, semnată cu numele “Pr. Pimen”, acesta explica în ce mod a adăpostit bagajele unui preot de la mănăstirea “Sf. Ioan”, care urma să plece în SUA“.
*
Întâmplarea face să fi fost arestat stareţul mănăstirii “Sf. Ioan”, Rafail Dominte, în urma denunţului unui călugăr de la Putna, cum că ar fi vrut să “fugă în SUA”, la sfârşitul acelei luni fatidice.
*
Şi tot întâmplarea face şi ca rangul de arhimandrit, vacantat prin denunţ criminal, să fi fost dobândit de… de cine credeţi?
*
De călugărul Vasile Pimen Zainea, care, conform tuturor biografiilor publicate, a fost „muzeograf la mănăstirea Putna (1964-1974). Este ridicat la rangul de protosinghel (1960) şi apoi la cel de arhimandrit (1975)”. iar între timp, conform Deciziei Nr. 4212/18.10.2012, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 7497/2/2010/a1, Pimen turna cu hărnicie, securitatea trimiţându-l, cu acoperirea BOR, în misiuni informative în SUA şi în Germania Federală.
*
Slujitorul sfântului altar de la “Sf. Ioan”, teologul Rafail Dominte, denunţat că ar fi vrut să fugă în America – şi nu intenţiona aşa-ceva, a sfârşit sub roţile trenului, iar ciripitorul la securitate, Pimen Zainea, bătea America în lung şi în lat, turnându-i şi pe ierarhii de acolo, după cum se stabileşte prin sentinţa definitivă şi irevocabilă.
*
Poate că toate cele de mai sus sunt doar circumstanţe, poate că nu Pimen Zainea poartă pe sufletul lui pizmaş vinovăţia uciderii arhimandritului Rafail Dominte. Dar vă închipuiţi, oare, că toate celelalte denunţuri nu valorează cât o crimă?
*
Eu, în egoismul meu înnnăscut, nu-l acuz decât de crimele săvârşite împotriva culturii, de obrăznicia deşănţată cu care ne cenzurează şi ne interzice. În fond, ca slujitor al culturii, religia mea este cultura. Pentru turnătorii o să-l judece pe colaboraţionistul Zainea doar bunul Dumnezeu, în cazul în care, între timp, ca şi ierarhul Bucovinei, ca şi patriarhul României, nu s-o fi făcut şi bunul Dumnezeu mason şi informator al securităţii.
*
Ion Drăguşanul