Calea lui Dracula, în impas

Monumentul pentru megieşia Cetăţii Sucevei: Tronul

*

La nivel de concepţie, cel mai lung muzeu de sculptură în aer liber din lume, “Calea lui Dracula“, este definitivat, primele schiţe de concepţie artistică, lucrate de sculptorul Cezar Popescu, şi studiile de ambiental, redate tridimensional (poate pricepe şi cetăţeanul lungu al sarmalelor de Sânziene că un monument nu se amplasează sau aruncă de-a droanga, ambientalistul verificând cum va arăta un monument, după amplasare într-un anumit loc, în raport cu vecinătăţile sale).

*

Pentru constelaţia “Cei doi fârtaţi”, sculptul Cezar Popescu, ţinând cont de locaţie şi de semnificaţia acesteia, a ales simbolul tronului voievodal (nu cel Ceresc, numit şi Corona Borealis, care are alte semnificaţii), punând în valoare şi “stâlpii” (străbunii, cei care au constituit primul cult universal), şi “arborii înfrăţiţi” (“cei doi fârtaţi”, în cosmogonia populară românească).

*

Alt unghi de expunere al posibilului monument de la Cetate

*

Sculptorul mi-a pus la dispoziţie 20 de planşe, dar nu am să vi le arăt pe toate, pentru că şi schiţele acestea vor fi uşor modificate, funcţie şi de acurateţea mesajului (“cei doi fârtaţi”, Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, trebuie sugeraţi şi mai explicit), şi de ceea ce va ascunde lemnul în carnaţia lui înşelătoare (în fiecare trunchi de copac, stă ascuns un monument al vieţii, pe care numai cei ce văd îl pot desfereca, oferindu-i o nouă viaţă, dar una veşnică).

*

Lemnul trebuincios este pe cale de a ne fi pus la dispoziţie, locaţia atelierului de sculptură, în văzul curioşilor, este pregătită, în incinta Muzeului Satului Bucovinean, ceilalţi sculptori bucovineni (şi numai bucovineni), care vor participa la proiect, aşteaptă nerăbdători, cu “armele” ascuţite. Şi, totuşi, proiectul este în impas. De ce?

*

O a treia expunere a monumentului

*

Pentru că, în epoca neo-proletcultismului Beldiman-Sârghe, nu se găseşte nici o posibilitate legală (haida-de!) de a-mi fi recompesată şi mie munca, şi cea fizică, şi cea intelectuală. Iar eu, vorba unui poem de Ion Beldeanu, nu vă datorez nimic, doar veşnica umilire, de care am parte, de o viaţă, şi printr-o leafă de mizerie, şi prin punerea la cheremul îndopaţilor politic cu funcţii şi lefuri grase, pentru a distruge, cu indolenţa lor, şi memorie, şi cultură, deci ambele condiţii care îndreptăţesc un popor să merite pământul pe care stă, cum spunea Elena Greculesi.

*

Găsiţi soluţia şi, în două luni aveţi gata de amplasare primele nouă monumente ale “Căii lui Dracula”, dragi cârmaci ai oamenilor muncii din acest judeţ! Dacă nu vreţi să o găsiţi, să auzim numai de bine!

Mihaela Beldiman, promovând incompetenţa

Doamna Mihaela Beldiman, cadristul-şef al C. J. Suceava

*

În marea majoritate a instituţiilor Consiliului Judeţean Suceava, promovarea competenţei incompetenţilor nu o fac preşedinţii care se succed în scaune, ci inteligenta cadrist-şef, doamna Mihaela Beldiman. Domnia sa gândeşte regulamentele tip “portret robot” pentru posturi de conducere şi pentru noi angajări, iar preşedinţii Flutur şi, respectiv, Nechifor habar nu au avut şi nici nu au câţi cheremişti s-au înşurubat, pe mâna cadristei, în sistem, în locul unor creatori, care mor de foame în anonimat.

*

În cultură, de pildă – domeniul care mă sufocă, ştabii, decişi prin concursuri portret-robot, trebuie să poarte, conform regulamentelor de concurs, stabilite de doamna cadrist, orice număr la încălţări, cu excepţia numărului 42 (doar eu îl port, iar eu nu am voie, cică, să concurez la nimic, pentru că s-ar supăra… şefii), să fie netoţi de-a binelea (altminteri, proştii slugarnici din comisiile de examinare s-ar face de tot râsul), să priceapă că Goethe este o celebră marcă de încălţări, iar Haine – una de îmbrăcăminte, şi să fie limbatici cu şefii şi ţâfnoşi cu iobagii creaţiei, care li se dau lor la cherem. De aia le-am zis, mai sus, cheremişti.

*

Doamna Beldiman este însăşi Legea, care face temenele în faţa ei de te cruceşti. Prelungeşte interimate la nesfârşit, precum “spune legea”, sau le întrerupe brusc, precum “spune legea”, care ba-i albă, ba-i neagră, după amocul doamnei Beldiman. Într-un an de zile, n-a avut de ce organiza concursuri de ocupare a posturilor de directori ai Centrului Cultural “Bucovina” şi nici nu o va face prea curând, pentru că, în afară de Şeherezada, nu se prea găsesc obedienţi suficient de habarnişti, pe care să-i prefere sistemul Beldiman. Când se vor găsi, pac la examen, cu Sârghe (halal reprezentant cultural al Preşedintelui!) în moţ şi cu un alt habarnist, dar de la Iaşi, în comisie, başca alte câteva umpluturi de găluşte politruce.

*

Ceea ce nu pricepe domnul Ioan Cătălin Nechifor (Beldiman nu are dotarea necesară) este faptul că, atunci când este condusă de incompetenţi, cultura nu toacă doar bani, ci, şi mai grav!, cultură! La jumătate de mandat, ar trebui să observe domnul Nechifor cât amar de cultură s-a tocat şi împrăştiat, precum colbul pustiei, pe apa sâmbetei Mihaelei Beldiman.

Materialul 1200: Nazareth sau Bucovina Rock Castle?

*

Abia acum am băgat de seamă că materialul anterior, “Nazareth sau Bucovina Rock Castle?“, este al 1.200-lea de pe acest site, în care se poate găsi orice: cărţi publicate, cărţi în lucru, jurnalism, studii, iconografie veche, muzică rock, caricatură, epigrame, artă plastică, foto-glume, satire, folclor, istorie, atitudine etc.

*

Din punctul meu de vedere, deja am împlinit 1.200 de ani (spre disperarea unora, spre încântarea altora), rămânându-mi nescrise, încă, jumătate dintre cărţi (am publicat doar 87). Din punctul de vedere al analizelor Google, am între 250 şi 1.020 de cititori pe zi, 110 cititori care îmi citesc articolele zilnic, ceilalţi, de câte două-trei ori pe săptămână. Ca cititori distincţi, am, în fiecare lună peste 30.000. Aria de acoperire este, bineînţeles, planetară şi pe tot atât de diversă (de la iubitori de arte, până la universitari sau slujitori ai bisericilor). Ceea ce nu-i deloc rău, după doar un an şi exact o săptămână, de la deschiderea acestui site (12 mai 2013).

*

Nu-mi transmiteţi urări (prietenilor mă adresez), pentru că mai am încă atâtea şi atâtea de făcut!

Paloşul lui Skanderbeg şi teatrul din Suceava

Paloşul lui Skanderbeg

*

Un comentariu al lui Nelu Marcean, despre cei care “au idei, dar nu se implică” în realizarea unui teatru profesionist la Suceava, mi-a amintit, brusc şi instantaneu (sic!), o anecdotă despre Gheorghi Skanderbeg, eroul albanezilor. Probabil că o ştiţi şi că vă amintiţi cum sultanul, înfrânt mereu în lupte, l-a recunoscut pe Skanderbeg conducător al vitejilor albanezi, cerându-i să pecetluiască înţelegerea cu un dar: paloşul lui Skanderbeg.

*

Eroul, amuzat de misticismul sultanului, care dăduse crezare zvonurilor că victoriile albanezilor asupra turcilor se datorează paloşului miraculos al lui Skanderbeg, a înmânat paloşul solului, apoi i-a zis:

*

– Paşă, spune sultanului că paloşul, fără braţele acestea, nu face nici cât o nuia!…

*

La fel se întâmplă şi cu ideile mele: nu mişcă firul ierbii din loc, dacă nu sunt însoţite şi de capul viu, care adăposteşte mintea ce le-a zămislit. Tu îţi închipui, Nelule, că ăştia chiar vor să facă teatru? Poate că doar unul precum Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava, care nu are decât organigramă, deci nişte plasări de învârtiţi în scaune straşnic bugetate, dar nu şi sediu.

*

Bineînţeles că sediul viitorului teatru va fi în clădirea “Modern” a Centrului Cultural “Bucovina” şi că se va înscămoşa ceva cu iz de teatru. De noi, cei cu idei, nu-i nevoie la punerea în practică a ideilor. Suntem zvârliţi, cât colo, în leafa lunară a supravieţuirii. Şi, uite-aşa, ne alegem cu o nouă butaforie, în existenţa noastră comunitară la fel de butaforică.