Cântecul împovărării ierbii: lui Ilie Niţă

*

Ierburile urcă peste zări albastre,

lângă ierbi mesteceni umbrele-şi răsfiră,

iar din cer se-nchină ierburilor astre,

efemeră-i roua care le înşiră.

*

Nu-mi mai simt cuvântul între cer şi rouă,

inima tânjeşte după veşnicii,

ţin în palme încă lumile-amândouă,

aşteptând cuvântul doar cuvânt mă ştii.