Dragusanul - Blog - Part 1174

Cântecul de dincolo de vămi: Mariei Giurcă

*

Mă voi întoarce iarăşi prin ninsori

acolo unde naşterea mă cheamă

răbdând povara vieţii, căci în zori

iar mă voi naşte prin cuvinte, mamă,

apoi vei pune cerului năfrămi

*

Ghicindu-mi steaua care să mă-ncapă

iluminând de dincolo de vămi

un ultim cântec ferecat sub pleoapă:

râzând o să mă nasc a doua oară

căci stelei mele a-nceput să-i placă

acest abis pe care-l înfioară.


Cântecul copacului înflorit: Danei Elena Crăciun

*

Dincolo de cuvinte şi eres

am pus doar paşii lumii să măsoare

nervura frunzei, frunzele mai des

ademenind în păsări călătoare

*

Ecoul năzuinţelor din noi

lângă altarul neamului de-acasă,

eu însumi înfrunzind copacii goi

numai cu verbe şiroind pe masă,

apoi m-am ridicat şi am păşit

*

Cu bucurie calmă pe poteci

răzbind doar prin copacul înflorit

atât de des sub umbra stelei reci

ce mi-a fost dată doar pentru noroc,

iar când mă clatin ca un fulg de nea

un semn în ceruri caut şi mă joc

nins de cuvinte numai cu o stea.


Antena 3 profeţi ai neamului românesc

Mircea Badea: Zece ani m-am străduit să-i educ, iar pinguinii ne dărâmă pe făisbuc!

Mircea Badea: Zece ani m-am străduit să-i educ, iar pinguinii ne dărâmă pe făisbuc!

*

Când românii s-au ales cu

ce va… fi zi după zi,

javrele lui voiculescu

prind să-i latre şi mai şi!


Cine se bagă în tărâţele verilor lui Ghiţă

Porcii: avem lături sub RT. Vedeţi?

Porcii: Avem lături sub RT. Vedeţi?

*

S-a zărit numai atât

pe ecranele lui Ghiţă

că, luând-o rău în RT,

Vierii lui încă guiţă!


Cântecele dedicate trupei TOY MACHINES

Toy Machines sau cea de-a doua identitate

Toy Machines sau cea de-a doua identitate

*

Ce înseamnă trupa TOY MACHINES pentru mine e imposibil de încredinţat cuvintelor. Prin muzica pe care o fac Edward Edi Ciornea, Andrei Andi Drăguşanul, Florin Hanu (proaspăt integrat în trupă), Andrei Buzu Parascan şi Alexandru Teiu Teişanu eu trăiesc o cosmică libertate, la care doar am visat prin poemele mele.