Dragusanul - Blog - Part 1129

Vasile Gherasim: Vei îndrăzni, gândire omenească!

Prefaţa singurei cărticele, pe care Bucovina a zvârlit-o pe memoria lui Vasile Gherasim

Prefaţa singurei cărticele, pe care Bucovina a zvârlit-o pe memoria lui Vasile Gherasim

*

*

Muzei mele

 *

Struneşte-mi, muză, lira să mai cânt,

Porneşte-n piept orcane de simţiri;

Trezeşte iar speranţe şi-amăgiri

Şi-mi reînvie iar zeiescu-avânt…

*

Puteri îmi dă să-nfrunt nenorociri,

Aşează pe iubire-mi nimbul sfânt,

Dă-i glas de clopot la al meu cuvânt,

În mări prefă-mi stropi mici de fericiri.

*

Dă-mi ne-nfricare de antic erou,

De văd în viaţă chinuri de infern,

Deschide-i minţii mele cer şi iad

* *

Să ştiu cum sori s-aprind şi mări cum scad,
Ori de se mişcă timpul în etern:
Pe strune vechi s-adie-un cântec nou!

(Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1919, No. 80)

*

*

Simţiri de primăvară

 *

Era atâta lună

în lume astă seară ;

Şi-n noi atâta farmec,

Simţiri de primăvară!

*

Era atâta lună:

Noi auzeam cum cresc

Şi crapă micii muguri,

Cum toate se-nnoiesc.

*

Cu sete ne-mpăcată

Sorbeam în noi din plin

Viaţa fermecată

De-atâta cer senin.

 *

Şi-n ochii tăi albaştri

Eu sufletu-mi zării –

Pe-al tău simţii, iubito,

Că-n ochii mei îl ţii.

*

De ce atât de iute

Trec florile de Mai,

De ce ţi-i dat în lume

Numai atât să stai?

(Poporul, Cernăuţi, 1923, Nr. 55)

 *

Gândirea

*

Afară-n picuri ploaia cade-ntruna

Şi vântu-şi plânge jalea zdrobitoare;

Se-nvârt alene ore după ore:

Stropi mici din veşnicie, câte una…

*

Iar gându-n înălţimi tot vrea să zboare,

Să-şi ia în zborul său nebun cununa

De lauri sau de spini. Lui e totuna:

S-a stinge-aşa sau va luci mai tare!

*

Şi Icar s-a suit în zări senine,

Natura astfel vrând s-o biruiască,

Dar s-a zdrobit trufia sa în sine.

 *

Mereu afară ploaia cade-n picuri.

Vei îndrăzni, gândire omenească,

Ca Icar zborul tot după nimicuri?

(Glasul Bucovinei, 1919, No. 81)

*

Te-ai dus

 *

Şi florile sunt triste

Ce tu-n pahar le-ai pus

Pe masa mea, iubito,

Atuncea când te-ai dus.

 *

Le mângâi cu privirea

Şi zilnic le stropesc;

E în zadar, doar zilnic

Văd cum se veştejesc.

*

Şi florile acestea
De dor se vor usca…
Şi, poate, niciodată
Nu te vor mai vedea.

(Poporul, 1923, No. 35)

 *

Vasile Gherasim, primul mare eminescolog român

Vasile Gherasim, primul mare eminescolog român

*

Odată şi acum

 *

Odată, când îmi străluceai

Pe cerul azuriu al dimineţii,

Te admiram, Luceafăr sfânt,

Te admiram din ce în ce mai mult,

Cu cât credeam că eşti mai sus, că eşti învăluit

În vălul Nepătrunsului zeiesc şi mare

De care, parcă, mă temeam…

 *

Si vremea a venit

Ca să pătrund cu mintea mea

Tot mai adânc în taina ta, Luceafăr blând, şi să dezbat Misterul ce, pe vremuri, am crezut că te îmbracă…

Dar, nici o clipă, mintea mea n-a încetat

Să te admire.

Fiinţa mea

Se simte-nemurită cu lutul ce e-n tine

Şi cu puterea ceea ce te mână

Pe căi pe care nimeni, poate, nu se duce…

 *

Şi-acum – de când am început să te-nţeleg

Şi să-ţi pătrund în suflet –

Te pot iubi.

Şi te iubesc mai mult, de când o ştiu

Că nu mai ai nimic

Din Nepătrunsul

De care-odată mă temeam,

Luceafăr blând al vieţii mele.

Şi totuşi parc-aş vrea să ştiu mai mult,

Din ce în ce mai mult,

Ce e ascuns în al tău suflet.

Sunt clipe-n care-aş vrea să ştiu mai mult,

Şi să iubesc mai mult –

Să pot iubi cum nimeni n-a iubit

Sub înstelată boltă – pe pământ…

(Poporul, 1921, No. 17)


Viitorul primarului sucevei, ion lungu

Ion Lungu: Tătuţa m-o adus pi linia feratî, pi linii m-a-ntorc la Prelipca!...

Ion Lungu: Tătuţa m-o adus pi linia feratî, pi linii m-a-ntorc la Prelipca!…

*

În târgul nostru solitar

nu mai sunt şanse de scăpare,

căci dacă lungu-i tot primar

prostia nu e trecătoare!


De la Ursa Mare, la… Constantin Emil Ursu!

*

Constantin Emil Ursu

Constantin Emil Ursu

Aseară, fremătând de bucurie pentru perspectivele pe care le deschide patrimoniul străvechi, scos de el la lumină de la Baia, m-a sunat Constantin Emil Ursu: da, s-a confirmat, pasta albă a ornamentaţiilor de pe vase a fost făcută din oase… umane!

*

Când am lansat această supoziţie, Emil, cu rigoarea omului de ştiinţă, care nu se poate lansa în speculaţii, m-a contrazis, iar eu l-am întrebat scurt: Pariezi?

*

Nu a pariat, pentru că, în sinea lui, Emil Ursu îşi dorea să am dreptate, deşi nu ştia că eu îmi găsisem îndreptăţirile în a fi atât de categoric într-o altă “arheologie”, cea a simbolurilor din epocile pretotemică şi totemică, epoci care nici măcar nu au fost luate în discuţie de către mediul ştiinţific românesc.

*

Epocile acelea ale pervertirii omului metafizic în om civilizat, odată cu conştientizarea Timpului – primul totem al Timpului a fost Ursa Mare, care, prin rotaţia în jurul lui Axis Mundi (Steaua Polară), marca, cu coada, anotimpurile, sunt şi epocile ascensiunii spirituale spre Cer-Ceruri, inclusiv prin cultul “străbunilor din Cer”, cult care avea să determine şi “înmormântările în Cer”, fie prin incinerare, fie prin aşezarea trupurilor pe stânci din munţi, pentru a fi “mutaţi” străbunii în Ceruri de către vulturi. Şi într-un caz, şi în celălalt, rămâneau frânturi de oase, care se înglobau în ritualic, dobândind o nouă viaţă prin urmaşi (trei din cele şapte vieţi, precizate de “Upanişade”), care, datorită funcţionalităţii vaselor, şi-i reaminteau mereu (în fond, atât durează “viaţa veşnică” – atât cât urmaşii îşi mai amintesc de tine).

*

Prin patrimoniul descoperit la Baia (anul 5000 înainte de Hristos, după cum s-a dovedit ştiinţific), Constantin Emil Ursu deschide noi şi, în cea mai bună parte, alte perspective de înţelegere a trecutului îndepărtat al omenirii. În fond, creatoarea Timpului, Ursa Mare, nu se putea lăsa descifrată decât prin complicitatea unui… Ursu, fie el şi Constantin, şi Emil.


Cântecele pierdute ale ucrainenilor

Portul tradiţional ucrainean

Portul tradiţional ucrainean

*

Datorită unor instructori semidocţi, dar care-mpuşcă leul din mers, ucrainenii din zona Siretului şi-au pierdut şi portul strămoşesc, dar şi cântecul tradiţional, copiii lor fiind obligaţi la nişte spectacole narodniciste de tipul “Balţoi Teatrî”, spectaculoase, dar penibile ca moştenire, ca tradiţie.

*

Antiuraineana Kolomeika din Siret

Antiuraineana Kolomeika din Siret

Portul ucrainean tradiţional

Portul ucrainean tradiţional

*

Şi în privinţa cântecului şi dansului, ucrainenii din judeţul Suceava ar putea răzbi lesne spre moştenirile autentice, pentru că există numeroase partituri cu cântece ucrainene vechi, culese din Rusia Roşie sau din Galiţia, deci din cele două provincii slave care au conturat, în timp, spiritul şi spiritualitatea ucrainene. Dar pe primarii localităţilor din zona Siretului nu-i mai interesează autenticul (comuniunea cu străbunii), ci saltimbăcăriile cu care să năucească proştii (mai ales pe cei din juriile veşnic incompetente ale Centrului Cultural “Bucovina”), aşa că nu are rost să atenţionez asupra unor vechi cântece vechi ucrainene, decât aşa, ca dovadă că ele au supravieţuit şi timpului, şi nepăsării:

*

Un vechi Kosak ucrainean

Un vechi Kosak ucrainean

O altă "Bătută" ucraineană

O altă “Bătută” ucraineană

*

Cât de frumoase şi de tulburătoare sunt aceste cântece de la confluenţa Moldovei cu Polonia de altădată veţi putea afla în 29 mai 2015, dacă veţi intra în Cetatea Sucevei, atunci când ZICĂLAŞII profesorului Petru Oloieru vor veni cu o a doua premieră, “Chemarea străbunilor“.


Ineditele lui T. Robeanu

T. Robeanu

T. Robeanu

*

Blondă ca grâul

*

O, la ce-ar vesti bătrâna

Poezie-n neagră haină

Cum eşti blondă tu ca spicul

Şi ştii săruta în taină?

*

Şi de ce-s la faţă palid

Ce-are lumea să o ştie?

Numai blondul grâu s-audă

Cântecul de ciocârlie.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)

*

Icoana Maicii Domnului

 *

Antreul stă iluminat!

Te văd din cap cum clatini,

Prietenul meu mult stimat,

Că epicele datini

Frivol le-am aruncat deoparte

Şi-aduc pericol castei arte.

*

Vezi, am aşa temperament

Şi sunt sfădit cu-o muză.

Să o invoc? E evident

Că n-a vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că nici la el nu vrea să vie.

*

Antreu – portal de paradis –

Marmorică splendoare.

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare

Oglinzile lucesc feeric,

Afară-i glod şi întuneric.

*

Stau ca fantastice tiviri

Fenici la portiere;

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de-argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

 *

Lacheul cască somnoros,

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată.

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă.

După perdelele de pleoapă,

 *

În orient şi-n occident

E ordinul acesta.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)

 *

 *

Agnes

*

(variantă a poemului Icoana Maicii Domnului)

*

Ard candelabrele-n antreu…

Te văd din cap cum clatini

Şi mă numeşti barbar ateu

Că epicile datini

Şi clasicismul castei arte

Frivol l-am aruncat deoparte.

*

Sunt, de când perii suri răsar,

Sfădit cu doamna muză.

Să chem superba? E-n zadar,

Ea nu vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că ea nicicând n-a vrut să-l ştie.

*

Îmi şuier cântu-n orice ceas!

Numiţi-mă chiar cinic.

Nu vreau să moară fără glas

Avântul meu sanguinic:

A’ tinereţei dor şi jale,

Potop rebel, oprit în cale

*

Antreu, portal de paradis,

Marmorică splendoare…

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare.

Oglinzile lucesc feeric.

Afară-i gol şi întuneric.

*

Stau, ca fantastice tiviri,

Fenici la portiere,

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

*

Lacheul cască somnoros.

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată;

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă

După perdelele de pleoapă.

 *

Destinul generos i-a dat,

Din cornul său de haruri,

În leagăn de orfelinat

Aşa drăguţe daruri,

Cu ele-n valea de la Istru

Putea s-ajungă prim-ministru.

*

A cui vina, dacă tont

Nu s-a înălţat în scară?

Ei! cel imparţial ia cont

Fumând a sa ţigară,

Că în livrea sau în mătasă

Ce-i rasă tot rămâne rasă.

*

În orient şi occident

Lacheul dominează:

Vizir şi paşă opulent

Sau cardinal cu vază

Îşi bate joc din înălţime

De lupta palidei mulţime.

*

Scurt şi energic a sunat…

Din gânduri Jean tresare.

Rădică capul parfumat,

Patetic dă intrare

Stăpânilor, ce-n timp hidropic

Vin de la balul filantropic.

*

E-n ţară cel dintâi bancher,

Iar ea o damă cultă

Şi cea mai tristă din muieri

Din cele ce ascultă,

Xantipele în roşe bluze

Din cântecul meu sunt excluse.

*

Dar crinul cel abia-nflorit

E Agnes a lor fată,

E parcă Venus a ieşit

Din valuri încă-odată.

Umbriţi de şalul cu dantele

Ard tainic ochii-unei gazele.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 184)