Ineditele lui T. Robeanu
*
Blondă ca grâul
*
O, la ce-ar vesti bătrâna
Poezie-n neagră haină
Cum eşti blondă tu ca spicul
Şi ştii săruta în taină?
*
Şi de ce-s la faţă palid
Ce-are lumea să o ştie?
Numai blondul grâu s-audă
Cântecul de ciocârlie.
(Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)
*
*
Icoana Maicii Domnului
*
Antreul stă iluminat!
Te văd din cap cum clatini,
Prietenul meu mult stimat,
Că epicele datini
Frivol le-am aruncat deoparte
Şi-aduc pericol castei arte.
*
Vezi, am aşa temperament
Şi sunt sfădit cu-o muză.
Să o invoc? E evident
Că n-a vrea să m-auză.
Şi Aron Densuşianu-mi scrie
Că nici la el nu vrea să vie.
*
Antreu – portal de paradis –
Marmorică splendoare.
Se-neacă pasul ca în vis
În mutele covoare
Oglinzile lucesc feeric,
Afară-i glod şi întuneric.
*
Stau ca fantastice tiviri
Fenici la portiere;
În candide încremeniri
Zeiţe în unghere.
În glas de-argint de pe părete
Acum bat ore-ntârziete.
*
Lacheul cască somnoros,
Apasă pe cravată
Extrem, discret şi graţios
Bărbia diplomată.
Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă.
După perdelele de pleoapă,
*
În orient şi-n occident
E ordinul acesta.
(Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)
*
*
Agnes
*
(variantă a poemului Icoana Maicii Domnului)
*
Ard candelabrele-n antreu…
Te văd din cap cum clatini
Şi mă numeşti barbar ateu
Că epicile datini
Şi clasicismul castei arte
Frivol l-am aruncat deoparte.
*
Sunt, de când perii suri răsar,
Sfădit cu doamna muză.
Să chem superba? E-n zadar,
Ea nu vrea să m-auză.
Şi Aron Densuşianu-mi scrie
Că ea nicicând n-a vrut să-l ştie.
*
Îmi şuier cântu-n orice ceas!
Numiţi-mă chiar cinic.
Nu vreau să moară fără glas
Avântul meu sanguinic:
A’ tinereţei dor şi jale,
Potop rebel, oprit în cale
*
Antreu, portal de paradis,
Marmorică splendoare…
Se-neacă pasul ca în vis
În mutele covoare.
Oglinzile lucesc feeric.
Afară-i gol şi întuneric.
*
Stau, ca fantastice tiviri,
Fenici la portiere,
În candide încremeniri
Zeiţe în unghere.
În glas de argint de pe părete
Acum bat ore-ntârziete.
*
Lacheul cască somnoros.
Apasă pe cravată
Extrem, discret şi graţios
Bărbia diplomată;
Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă
După perdelele de pleoapă.
*
Destinul generos i-a dat,
Din cornul său de haruri,
În leagăn de orfelinat
Aşa drăguţe daruri,
Cu ele-n valea de la Istru
Putea s-ajungă prim-ministru.
*
A cui vina, dacă tont
Nu s-a înălţat în scară?
Ei! cel imparţial ia cont
Fumând a sa ţigară,
Că în livrea sau în mătasă
Ce-i rasă tot rămâne rasă.
*
În orient şi occident
Lacheul dominează:
Vizir şi paşă opulent
Sau cardinal cu vază
Îşi bate joc din înălţime
De lupta palidei mulţime.
*
Scurt şi energic a sunat…
Din gânduri Jean tresare.
Rădică capul parfumat,
Patetic dă intrare
Stăpânilor, ce-n timp hidropic
Vin de la balul filantropic.
*
E-n ţară cel dintâi bancher,
Iar ea o damă cultă
Şi cea mai tristă din muieri
Din cele ce ascultă,
Xantipele în roşe bluze
Din cântecul meu sunt excluse.
*
Dar crinul cel abia-nflorit
E Agnes a lor fată,
E parcă Venus a ieşit
Din valuri încă-odată.
Umbriţi de şalul cu dantele
Ard tainic ochii-unei gazele.
(Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 184)