Ineditele lui T. Robeanu | Dragusanul.ro

Ineditele lui T. Robeanu

T. Robeanu

T. Robeanu

*

Blondă ca grâul

*

O, la ce-ar vesti bătrâna

Poezie-n neagră haină

Cum eşti blondă tu ca spicul

Şi ştii săruta în taină?

*

Şi de ce-s la faţă palid

Ce-are lumea să o ştie?

Numai blondul grâu s-audă

Cântecul de ciocârlie.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)

*

Icoana Maicii Domnului

 *

Antreul stă iluminat!

Te văd din cap cum clatini,

Prietenul meu mult stimat,

Că epicele datini

Frivol le-am aruncat deoparte

Şi-aduc pericol castei arte.

*

Vezi, am aşa temperament

Şi sunt sfădit cu-o muză.

Să o invoc? E evident

Că n-a vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că nici la el nu vrea să vie.

*

Antreu – portal de paradis –

Marmorică splendoare.

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare

Oglinzile lucesc feeric,

Afară-i glod şi întuneric.

*

Stau ca fantastice tiviri

Fenici la portiere;

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de-argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

 *

Lacheul cască somnoros,

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată.

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă.

După perdelele de pleoapă,

 *

În orient şi-n occident

E ordinul acesta.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 185)

 *

 *

Agnes

*

(variantă a poemului Icoana Maicii Domnului)

*

Ard candelabrele-n antreu…

Te văd din cap cum clatini

Şi mă numeşti barbar ateu

Că epicile datini

Şi clasicismul castei arte

Frivol l-am aruncat deoparte.

*

Sunt, de când perii suri răsar,

Sfădit cu doamna muză.

Să chem superba? E-n zadar,

Ea nu vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că ea nicicând n-a vrut să-l ştie.

*

Îmi şuier cântu-n orice ceas!

Numiţi-mă chiar cinic.

Nu vreau să moară fără glas

Avântul meu sanguinic:

A’ tinereţei dor şi jale,

Potop rebel, oprit în cale

*

Antreu, portal de paradis,

Marmorică splendoare…

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare.

Oglinzile lucesc feeric.

Afară-i gol şi întuneric.

*

Stau, ca fantastice tiviri,

Fenici la portiere,

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

*

Lacheul cască somnoros.

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată;

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă

După perdelele de pleoapă.

 *

Destinul generos i-a dat,

Din cornul său de haruri,

În leagăn de orfelinat

Aşa drăguţe daruri,

Cu ele-n valea de la Istru

Putea s-ajungă prim-ministru.

*

A cui vina, dacă tont

Nu s-a înălţat în scară?

Ei! cel imparţial ia cont

Fumând a sa ţigară,

Că în livrea sau în mătasă

Ce-i rasă tot rămâne rasă.

*

În orient şi occident

Lacheul dominează:

Vizir şi paşă opulent

Sau cardinal cu vază

Îşi bate joc din înălţime

De lupta palidei mulţime.

*

Scurt şi energic a sunat…

Din gânduri Jean tresare.

Rădică capul parfumat,

Patetic dă intrare

Stăpânilor, ce-n timp hidropic

Vin de la balul filantropic.

*

E-n ţară cel dintâi bancher,

Iar ea o damă cultă

Şi cea mai tristă din muieri

Din cele ce ascultă,

Xantipele în roşe bluze

Din cântecul meu sunt excluse.

*

Dar crinul cel abia-nflorit

E Agnes a lor fată,

E parcă Venus a ieşit

Din valuri încă-odată.

Umbriţi de şalul cu dantele

Ard tainic ochii-unei gazele.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, p. 184)