Cum s-a ajuns de la valah (pelasg) la rumân (iobag)?

Principele Cărturarilor opina că numele de valah (voloh) ar fi fost inventat de slavi, care vorbeau despre „Voloscaia Zemle, adică ţara sau pământul romanilor. Tot el, fără să ştie că valah reprezintă memoria subconştientă a lui pelasg, ademenea spiritul nostru identitar spre legendara Romă, justificând, involuntar, teoria migraţionistă a lui Franz Joseph Sulzer, ofiţerul austriac datorită căruia s-au salvat câteva zeci de cântece valahe, preciza că „Martin scrie că, pe vremea când a venit Batie, cu tătarii, numai vlahii, adică românii, cu secuii însoţindu-se, nu numai că pe ei s-au apărat, ci încă şi pe tătari din strâmtorile munţilor împingând dinspre acele părţi, să între în ţara ungurească nu i-au lăsat. Şi, singure, numai aceste două neamuri au tâmpit nasul acelor vrăjmaşi şi de toate celelalte ale Europei neamuri, nebiruiţi varvari”.

Din nefericire, şi Principele Cărturarilor avea să fie uitat, extazul romano-dacic al valahilor fiind învăpăiat şi învălmăşit, peste un alt veac, de o pleiadă de preoţi, precum Vasile Ghergheli din Ciocotiş (născut în 1709), care cerea renaşterea naţiunii române şi a simţului naţional, prin folosirea limbii române în conversaţiile zilnice, plângându-se că „găsescu-se nişte urgisiţi de bunele datini părinteşti, cari se leapădă de cătră Români şi de toată năciunea sa, vai de ei, sărmanii, nu ştiu pentru pântecele lor ori pentru Pluto ori pentru nebunia sa? De-l întreabă cineva: Rumân eşti? Cu nepăsare răspunde: Ba nu, ci Ungur, Sârb sau Dumnezeu ştie ce!, neştiind că, deşi e acuma strălucită gintea ungurească, tot mai străluciţi erau odinioară mai marii lui „Rumânii“, învingători mai a tot pământului şi ai întregii lumi cunoscute, cărora din ticăloşia sa nu voiesc a le urma în faptă şi ştiinţă: ci se leagă, ca şi curpănul, de alt lemn ca şi scaiul de oaie! Au de nu e cunoscut începând din Banat şi până în muntele Em şi de cel mai mic copil al năciunii noastre de ce seminţie să fie? Când el pururea, de la începutul sutei a doua de la Crist şi până în ziua de astăzi (1819) nu altmintrele s-au numit, ci numai Rumân! Zi-i lui Valah şi nu va şti ce vei zice“.

Bietul preot făcea confuzie voită între termenul „rumân” (iobag) şi romani, închipuindu-şi că, din vremea romanilor, „încoace, neîncetat şi neîntrerupt ne numim noi tot Români adecă: fii născuţi din sângele Romanilor“.

Un alt entuziast, un anume Dimitrie Gusti (născut în 1818) susţinea, şi mai vibrant: „Inima mi se bate când aud rostindu-se numele lui Alexandru cel Bun, al lui Ştefan cel Mare, al lui Mihai Viteazul… şi nu mă ruşinez de a vă zice că aceşti bărbaţi pentru mine sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesare; aceştia sunt eroii lumii… cei dintăi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai mare interes decât lupta de la Termopile şi izbânzile de la Racova şi de la Călugăreni îmi par mai strălucite decât acele de la Maraton şi Salamina, pentru că sunt câştigate de cătră Români“.

Un poet uitat, Gheorghe Tăutu, lansase celebrele refrene: „Şi-oricât timp Român voi fi, / Nu mă tem că voi pieri“ şi „Ah, eu sunt mândru cu ţara mea!“.

„Patria română”, de sorginte romană, biruia veşniciile şi prin poetul ardelean Ilarie Puşcariu (născut în 1830), care declama sublim (pentru acele vremuri): „Până unde mai răsună / Limbă dulce şi străbună, / Limba care să trăiască, / Limba românească“.

Exista, desigur, şi un om de ştiinţă, istoricul Gh. Radu Meledon, care proba „originea drepturilor Românilor asupra Crâmului şi al întregului litoral miază-noptal al Mării Negre (pe care acelaşi autor o numeşte, în altă parte, „lac rumân” cântat de Ovidiu), considerând că „se poate crede de foarte veche, ea poate data chiar de la colonisarea Daciei prin Traian”, iar valul lui Traian, început din Dunăre şi mânat până la Don (e vorba, desigur, de Cheile Bâcului, stele megalitice datorate lui Rhamses al II-lea, după o incursiune militară în ţara hyperboreilor – n. n.), se pare a ne arăta că marginile provinciei romane Dacia se întindeau spre răsărit în acel fluviu. Aceasta dacă nu ar fi fost aşa, nu ne-am putea explica fiinţa Românilor în Crâm în cursul sutei a X-a după Crist când… Genovenii uniţi cu Românii şi cu Băstarnii (cari nu erau alţii decât Românii din Basarabia) au făcut cetăţile Mangopol, Cercel, Azov, Cafa, Oceanov, Moncastro (Cetatea Albă), Chilia, Tergovisca (Târgovişte)”.

Am scos, cu intenţie, trimiterile la paginile cărţilor din care au fost luate citatele de mai sus. Din curiozitate: ştie cineva de unde anume puteau fi luate?

Jurnalism No Comments Apr 16

Vineri, 17 aprilie, veţi găsi ZICĂLAŞII pe net

ZICĂLAŞII, concertul din 13 aprilie 2015

Mâine, vineri, 17 aprilie 2015, după-amiază, veţi putea găsi filmul concertului ZICĂLAŞILOR din 13 aprilie pe net. Între timp, muzicienii au început repetiţiile la un nou spectacol cu muzică medievală românească (valahă – precizez chestia asta ca să priceapă şi şvarţ), culeasă de călugări, călători şi ofiţeri străini (nici vorbă de “muzică cultă”, cum mănâncă şvarţ pe la colţuri, deşi, cândva, vom ieşi şi cu prelucrări vechi de folclor românesc, precum cele ale lui Mikuli, intitulate “A la roumena”).

Albumul audio al spectacolului “Walachische Tanze und Lieder” este gata, dar nu ne grăbim să-l punem la dispoziţia lungo-şvarţilor suceveni. Mai adăstăm, ca să ne bucurăm singuri de el.

Jurnalism No Comments Apr 16

Oul încondeiat – „Fruntea de Foc a Dumnezeului Luminii”

„Fruntea de Foc a Dumnezeului Luminii”

Oul încondeiat, acest „zapis” („za pisâti” – „scris”) al preistoriei şi nicidecum o „închistreală” mai mult sau mai puţin dibace, reprezintă prima carte religioasă a omenirii (Oul Cosmic), în care sunt marcate cele trei iniţieri fundamentale în sacralitate. Albert Churchward (The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, pagina 70) identifica, spre sfârşitul veacului al XIX-lea, în partea de sus a oului, marcată cu „floarea” în opt colţuri, „Fruntea de Foc a Dumnezeului Luminii”, iar în partea de jos, marcată cu aceeaşi „floare”, pe „Marele Unu al Apelor, care păzeşte orizontul de nord”, între cele două atribute vitale ale Sinelui Universal aflându-se „Stăpânul Coroanei Roşii, care este capul Celui Unic şi care dă viaţă omenirii prin căldura respiraţiei sale” (Fotografii: Victor T. RUSU).

La mijloc, „Stăpânul Coroanei Roşii, care este capul Celui Unic şi care dă viaţă omenirii prin căldura respiraţiei sale”

Într-un text antic, descoperit de acelaşi Churchwald, se spunea, cu raportări mitice la Creaţie:

„Jumătatea inferioară a oului s-a transformat

Şi a devenit pământul de jos,

Şi jumătate superioară s-a schimbat

Şi a devenit cerul de sus;

Din gălbenuşul oului a fost făcut Soarele,

Lumina zilei să strălucească peste noi;

Din albuş, luna a fost închegată,

Lumina nopţii să strălucească deasupra noastră;

Toate fărâmele cojii, frumos colorate,

În stelele cerului s-au prefăcut

Şi firimiturile întunecate s-au schimbat

În nori şi în întuneric al cerului”.

Delimitările dintre spaţiile iniţiatice, săvârşite de Timp (deci de viaţă – „Timpul este Creatorul”), după cum sugerează „Upanişadele”, marchează cele două căi sacre: „calea din sud este Calea Strămoşilor… calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi” (Prashna-Upanidhad 2, p 40). Căile acestea, ambele solstiţiale (vara, pentru strămoşi, iar iarna pentru zei), deşi „Părinţii şi Zeii sunt una”, dar se sărbătoresc, „la Luna nouă, părinţii (Pitris), la Luna plină, zeii (Devas)” (Mahabharata,VII, p. 65), au „stabilit două direcţii de închinare, spre zei (Deva) şi părinţi (Pitris)! Pasărea Vieţii, confiscată de timp, care reprezintă puterea Infinitului asupra sufletului, voi aţi eliberat-o, îndrumând-o spre mare fericire” (Mahabharata,III, p. 49).

Oul Cosmic

Simplu, până la banalitate, spus, oul încondeiat (scris, oul roşu însemnând altceva, un alt “dat” sacru), subliniază ideea că viaţa vine din eternitate prin părinţi şi se întoarce în eternitate prin dumnezeire, iar „Hora Vieţii” (banda cu alternanţe de romburi şi X-uri, reprezentând natura cosmică şi natura umană) îngăduie intrarea în armonie şi cu sfinţenia, şi cu strămoşii, prin desfăşurarea echinocţială a desluşirii Sinelui Particular.

Acestea fiind spuse, vă urez ca bunul Dumnezeu să vă împrimăvăreze!

Jurnalism No Comments Apr 11

Luni, ZICĂLAŞII, în costume de… Botoşani

Primăria lui lungu are 100 de costume medievale, dar Centrul Cultural “Bucovina”, ca să poată prezenta spectacolul “Zicălaşilor” de luni, 13 aprilie (ora 13, lângă bustul lui Petru Rareş din Parcul Central), în costume de epocă, s-a văzut obligat să apeleze la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani. Deci, avem şi costume – am fost după ele, la Botoşani, împreună cu Călin Brăteanu, mijlocitorul împrumutului, căruia îi suntem recunoscători (făcând clik pe trucajul de mai sus, puteţi vedea filmul avanpremierei din 30 martie).

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder“, din a doua zi de Paşti, aduce în contemporaneitate sonorităţi străvechi, care, din nefericire, nu s-au mai auzit în spaţiul românesc de cel puţin două veacuri. Cântecele dintre anii 1531-1848 au fost păstrate, în cărţile străinătăţii, datorită misionarilor de tot felul, care au vizitat ţinuturile româneşti şi au rămas fascinaţi de exostismul melosului local, în care cântecele de curte domnească şi cele de horă, interpretate de breslele de muzicanţi târgoveţi, se împletesc straniu şi armonios.

În acest prim spectacol, aducem în auzul zilei 30 de cântece vechi, cântate exact aşa cum au fost notate în partituri străine şi cu instrumentele menţionate de Maciej Strikowski ca interpretând cântecele dragi lui Ştefan cel Mare, în taraful de târgoveţi de la Curtea Domnească din Suceava. Sper să găsesc, în curând, şi varianta notată de Dosoftei a cântecului compus de Ştefan cel Mare, variantă pe care I. G. Sbiera o cita parţial, dar fără notele lui Dosoftei.

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder” se va cânta o singură dată în Suceava (între timp, albumul a fost înregistrat în studio), apoi prof. Petru Oloieru şi muzicienii lui vor începe repetiţiile la o a doua premieră, cu alte 30 de cântece vechi, şi ele necunoscute, premieră care va avea loc în 29 mai, la Muzeul Satului Bucovinean sau în Cetate, funcţie de ce vom conveni cu Emil Ursu. A doua premieră nu va fi precedată, precum prima (în 30 martie), de o avanpremieră, pentru că, după înregistrarea albumului, vom începe lucrul la a treia premieră, care va avea loc în toamnă.

Nu ne vom juca de-a spectacolele (deşi vor fi onorate toate contractele din ţară şi din străinătate, care deja au început să sosească), pentru că avem de înviat peste 300 de cântece şi, prin ele, spiritualitatea a 15 generaţii de străbuni (atâtea au fost în 500 de ani de irosire istorică). Şi cred că voi mai găsi, cred că mai există, neştiute, măcar încă vreo 50 de cântece străvechi.

Dar asta-i altă poveste. Acum doream doar să vă informez că, deşi nu prea ţineam la faţadă, ci la conţinutul repertoriului, “Zicălaşii” vă vor încânta, luni, în costume de epocă, împrumutate de la teatrul din Botoşani. Lungu şi lipitorii lui de afişe, din hardughia inutilă, care în doi ani va deveni cafenea oscar long-wilde, păstreze-şi costumele Sucevei, făcute din banii Sucevei, pentru împărţeala de găluşte, din vară! Ultima, în care vă mai păcăleşte.

Uncategorized No Comments Apr 9

Repertoriul ZICĂLAŞILOR în concertul din 13 aprilie

Repertoriul ZICĂLAŞILOR, în concertul din 13 aprilie 2015, ora 13 (Parcul Central din Suceava, în faţa bustului lui Petru Rareş), cuprinde piese medievale româneşti, pe care le-au păstrat: Wittenberger Gesangbuch (rândul de jos, în centru), Codex Victoris (rândul de jos, stânga), Codex Kajoni (rândul de jos, în dreapta), precum şi cărţile călătorilor străini, care ne-au vizitat meleagurile, în vremuri diferite, Frant Joseph Sulzer, Hans Huber, Carl Engel, Anatole de Demidoff, Oskar Fleischer, Johannes Wolf, Paul Van Hoorn, E. C. Grenville Murray, Karol Mikuli, Isidor Vorobchievici (implor patrioţii să nu-i transforme pe Mikuli şi pe Vorobchievici în geto-daci, chiar dacă au fost nişte muzicieni şi mărturisitori de primă mână, pentru că nu ne putem substitui ignoranta nepăsare multiseculară pe seama altora).

Concertul din 13 aprilie cuprinde şi piesele concertului din 30 martie (puteţi vedea filmul lui, făcând click pe afişul din moţul paginii), dar şi multe, multe alte piese, toate surprinzătoare pentru generaţiile de astăzi, şi de un farmec aparte, în structurile preclasice ale muzicii medievale româneşti.

Jurnalism No Comments Apr 7