Reconstituirea zilei cernăuţene de 28 Noiembrie 1918

*

În 9 septembrie 2015, începând cu ora 9,  “Zicălaşii” iau în analiză cele 300 de hore şi giocuri bucovinene, cântate, odinioară, de legendarul Grigore Vindereu (n. 1830) din Suceava, de vioristul şi zicălaşul Ioan Bidirel (n. 1860) din Stupca, de clarinetistul Miron Samson (n. 1856) din Suceava,de  zicătorul şi vioristul Alexandru al lui Vasile Bujdei (n. 1835) din Vicovu de Sus, de vioristul Pamfil Furcaş (n. 1857) din Frătăuţul-Nou, de primaşul Gheorghe Chiciu (n. 1875) şi de secundul Ion Ienciu Bujdei (n. 1851) din Gura Solcei, de cântăreţul lăutăresc Vasile Ispas (n. 1868) din Storojineţ, de vioristul Constantin Soltan (n. 1868) din Zahareşti, de vioristul Ilie Bodnariuc (n. 1854) din Pătrăuţii de Sus, de vioristul Vasile Berna (n. 1855) din Hliniţa, de primaşul Iordachi Gherasim (n. 1869) din Grăniceşti, de scripcarul Foca Cobzari (n. 1867) din Bălăceana, şi aşa mai departe, inclusiv de sântilianul cu memoria călcată în picioare de “mucii în batistă” folcloroasă ai lui Călin Brăteanu, trompetistul Ioan Popovici (n. 1887).

*

Preşedintele C.J. Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, a aprobat, ieri, în cadrul neoficial al oralităţii amabile, reconstituirea, la Suceava, a zilei de 28 Noiembrie 1918, aşa cum a fost sărbătorită, atunci, la Cernăuţi, aşa că “Zicălaşii”, constituiţi ca replică vie şi activă la folclorismul de tip consfătuirea Salvgardării patrimoniului imaterial (mamăăă, ce impresionant şi ce erudit titlu!), cu care Dr. Călin Brăteanu imbecilizează directorii de cămine culturale, la Ciocăneşti, vor fonoteca audio, de luni, 15 septembrie, toate cele 300 de hore şi giocuri vechi bucovinene, în interpretare de vioară (Răzvan Mitoceanu) şi ţambal (Petrică Oloieru), urmând ca, de la 1 octombrie, în studioul lui Dănuţ Lungu să se adune toţi cei 7 zicălaşi, pentru a înregistra, corect şi în stilul lăutarilor menţionaţi mai sus, măcar 100 de hore şi jocuri vechi bucovinene.

*

*

În perioada fonotecării (nu de conferinţe, ci de recuperări este nevoie, “directore” Dr. Brăteanu!), pot participa, pentru a descoperi, odată cu noi, cântecul naţional autentic bucovinean, cu care am putea conveni o eventuală colaborare pentru spectacolul-reconstituire din 28 noiembrie 2015, în spiritul manifestării cernăuţene din 1918, şi, pe viitor, o renaştere contemporaneizată a vechii spiritualităţi bucovinene.

*

La începutul lui noiembrie, când 100 de hore şi giocuri vor fi devenit repertoriul celei de-a treia premiere muzicale, din acest an, a “Zicălaşilor” (dacă nu-i conduce Tamira Gonda Cojocaru, băieţii îşi pun în valoare creativitatea şi profesionalismul, cu entuziastă hărnicie), vom începe repetiţiile cu câteva dintre ansamblurile săteşti, autentice şi prin port, şi prin horire (cu Calafindeştii, de pildă), astfel încât, în 28 noiembrie 2015, dansatorii aceştia să devină personajele sărăbătorii cernăuţene din 1918, antrenând întreaga Suceavă la gioc şi la redescoperire de identitate.

*

*

Am promisiunea Preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor că toate cele 1.800 de hore, jocuri şi cântece româneşti, pe care le avem în partituri, salvate fiind şi de străini, dar şi de români deja uitaţi, vor putea fi fonotecate, în interpretare simplă, vioară-ţambal, fonoteca aceea urmând să-i scape de grija „Salvgardării patrimoniului imaterial” pe trepăduşii culturali care-şi tot zic etnologi, etnografi, folclorişti sau artişti. Iar când 1.860 de cântece naţionale româneşti (le-am adăugat pe cele 60 deja fonotecate, dar ţinute sub obrocul marginalizării de către arendaşii de azi ai culturii) vor fi la dispoziţia tuturor românilor interesaţi, noi, recuperatorii de memorie, ne vom ocupa şi cu câutarea celorlalte partituri (am ştiinţă că ar mai fi circa 1.200 de cântece, încredinţate indiferenţei noastre de către vremurile vechi).

*

“Patrimoniul imaterial”, de care fac atâta caz nerozii, poate redeveni o realitate vie. De asta şi vreau să acceptăm la fonotecare vreo câţiva cântăreţi tineri, premeditând noi că, dacă vor cunoaşte direct “patrimoniul imaterial”, vor şti cum să îl întinerească, noi, zicălaşii, rămânând fideli principiului “aşa cum a fost”. Cu inefabilul, cu farmecul melosului de odinioară, în care încă se mai aud şi respiraţiile bunilor, străbunilor şi ale strămoşilor. Apropo, pentru că veni vorba: “Din bătrâni, din oameni buni” se traduce, cu ajutorul documentelor medievale, “De la întemeietorii de neam, până la bunici”. Iar noi, recuperatorii de memorie muzicală naţională, numiţi zicălaşii, pe acest traseu al spiritualităţii vrem să ne menţinem întotdeauna.

*

Poezia: Roman Istrati

De la strămoş, la strănepot: Petru Muşat şi Roman Istrati

*

Deşi am pus la cale pozna din 7 septembrie, anticipată de publicarea celor mai frumoase poeme ale lui Roman Istrati în antologia bilingvă româno-hebraică “Naţiunea Poeţilor – 2015”, de reunirea “jupânilor” Bucovinei şi în matricea cosmică a unei cărţi, dar şi într-o clipă vie a vieţii noastre, deşi l-am îmbrâncit pe Roman Istrate în catedrala minunatei picturi a lui Vasile Angel Siminiuc şi a cântecelor sacerdotale ale Mihaelei Popescu, eu nu l-am sărbătorit pe Roman Istrati. Nici măcar tradiţionalul “La mulţi ani!” nu i l-am zis, fiind eu un personaj cinic şi cu planuri pe care le pun în practică încrâncenat, trecând cu şenilele peste tot ceea ce îmi stă în cale.

*

Petru Muşat, ctitorul unui oraş care îl merită doar printr-o mână de oameni

*

Cu diabolică perseverenţă l-am ademenit pe Roman Istrati spre recidivă, apoi l-am condamnat la viaţă, aruncându-l în ocna inefabilului, cu cătuşele grele ale rimelor inspirate la încheieturi. I-am interzis definitiv risipele, iar Roman Istrati, cu cuminţenia lui înnăscută, a început să-şi scrie “Decalogul” propriu, sedus de “morgana” creaţiei. Şi mi-a fost complice, în taina lui durabilă, Petru Muşat, ctitorul acestui târg nenorocit, cu cetăţile, cu mitropolia, cu curtea domnească şi cu toate gloriile lui apuse, un Petru Muşat care s-a întrupat, pe neaşteptate şi habar nu am de unde, ca să pecetluiască destinul Poetului Roman Istrati, unul dintre puţinii poeţi poet ai vremii noastre.

*

Petru Muşat, ctitorul renăscutului Roman Istrati

*

În 7 septembrie 2015, Roman Istrati s-a născut pentru a doua oară. O să-l veghez atent, ca măcar viaţa asta nouă să o trăiască fără de risipe.

Muzica: Mihaela Popescu

Mihaela Popescu şi Roman Istrati sau Muzica şi Poezia

*

Mihaela Popescu, personaj simbolic al culturii moderne, şi prin creativitate, şi prin interpretare, face parte din patrimoniul spiritual românesc viu, iar reîntoarcerea ei pe scena marilor spectacole de muzică din ţară înseamnă şi un recurs la valori, pe care acest popor îl merită.

*

La sărbătoarea “d’istrati” – în fond nu Roman Istrati şi nu noua lui carte au beneficiat de sărbătorire, la Suceava, în 7 septembrie, ci o dimensiune spirituală, numită “d’istrati” – Mihaela Popescu şi cântecele ei nu au marcat un ambient muzical, ci un spaţiu de sacralitate propice şi poeziei, şi artelor plastice.

*

Roman Istrati, ascultând din culise sacralitatea clipei

*

În templul muzicii, acolo unde Mihaela Popescu oficiază sacerdotal, este întotdeauna şi nevoie, şi loc pentru fiecare dintre noi, măcar pentru a putea auzi cum picură cuvintele din degetele poeţilor şi cum se revarsă culorile din plastica tulburătoare a cosmicităţilor din vecinătatea noastră. Cântecele Mihaelei Popescu ne ascut simţurile şi ne spulberă voracitatea de ieftini consumatori de clipe, deschizând ferestrele luminii ca să auzim, ca să vedem, ca să tânjim şi, eventual, să ne regăsim, pe neaşteptate, drept ceea ce şi suntem.

*

Mihai Pînzaru-PIM şi Adrian Moruzi, în “Căutarea de sine”

*

Mihaela Popescu, atunci când îşi pune ghitara pe genunchi şi despleteşte, cu vârfurile degetelor, firele de lumină ale ancestralei ritmicităţi, recrează misterul ritualic al tânjirii după sfericitatea perfectă, din care am făcut parte, cu toţii, cândva.

*

Doi mari artişti, omagiaţi de Centrul Cultural “Bucovina”