Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Climăuţi

Biserica veche a lipovenilor din Climăuţi – foto: Cezar Suceveanu

CLIMĂUŢI. În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare mănăstirii Putna, se aflau şi „o biserică, la Climăuţi”.

1498: Satul Climăuţi, pe care Ştefan îl dăruise Putnei, în 14 octombrie 1498, odată cu Botoşana, fusese dobândit, în urma unui schimb de sate, de la urmaşii legendarului Giurgiu de la Frătăuţi, Stanciul, Ivanco şi Isaia Starostici, nepoţii lui Mihul Starostescul (observaţi, vă rog, acest multisecular specific românesc: bunicul, fost staroste, îşi zice Starostescu, iar nepoţii… Starostici!).

1740: „Un hrisov de la Grigorie Ghica, din 1 Aprilie 7248 (1740), prin care se porunceşte medelnicerului Constantin Silion să cerceteze bine hotarele satelor St. Onufrei, Balcăuţi şi Climăuţi”[1].

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Costişa, pe atunci cătun al Climăuţilor, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „49 – toată suma caselor”, însemnând 4 popi, 5 femei sărace, 10 ţigani, 25 scutelnici, slugi şi argaţi ai şătrarului Ilii CRÂSTIA, ai sulgerului Ion şi ai Mariei, fata logofătului ABĂZA, şi 5 scutelnici ai postelnicului Iordache MILO.

În 1775, satul Climăuţi, din Ocolul Berhometelor, era selişte pustie, arendată de mănăstirea Putna, în  7 aprilie 1780 şi în 16 octombrie 1784, unor lipoveni, care au colonizat masiv vatra satului, dar şi cătunul din apropiere, Costişa, care ţinea de Climăuţi şi nu de Frătăuţi, precum odinioară. „Şi li-am mai dat două sălişti, anume Moiseni şi Climăuţi, ca să-i facă case, iar hotarul acestui pământ dăruit lor începe la Bainţe…  la drumul Vicovelor care duce la Siret… la balta uscată care desparte Climăuţi de Frătăuţi şi de Bainţe… la un drum care duce, prin dumbravă, tot cu dealul, în sus, la o movilă între Climăuţi şi Bainţe… până la pârâul Şorodoc… Acest pământ şi Fundoaia s-a dat lui Martin şi celorlalţi Lipoveni aduşi de dânsul”.

Grup de lipoveni – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

1780: „Documentele din care am concluzionat existența coloniei lipovene la Mitoul Dragomirnei, în 1770, menționează, de asemenea, relocarea acesteia în perspectivele guvernării austriece…Enzenberg oferă un indicator pentru determinarea timpului relocării, în scrisoarea sa din 31 octombrie 1783, care conține următorul pasaj: „Da, eu (Enzenberg) chiar îmi iau libertatea de a cere ca lipovenii care locuiesc în Climăuţi să aibă 15 familii, iar cei din Mitoul Dragomirnei, 21 de familii, dar acetora nu li se acordă scutirile celor 20 de ani liberi, decât în ​​ceea ce privește contribuția, care ani liberi ar trebui calculaţi începând din 1774, iar plata ar trebui să înceapă, în consecință, peste doar doar 11 ani”. Trebuie să presupunem că numărarea celor douăzeci de ani poate începe doar cu anul în care lipovenii se aflau deja în țară. Deci, cei din Dragomirna au venit din 1774, Climăuţiul a fost populat cu lipoveni în anul 1780”[3].

1784: „Un număr mare de călugări Lippowani, din Costeşti, în Moldova, s-au stabilit la Climăuţi, deoarece deja erau suficienți la Dragomirna. Climăuţi, după cum vom vedea, a fost locuit de călugări Lippowani. Planul iniţial era de a-i stabili pe acești Lippowani pe moșia privată Oroşeni, printre alți credincioși, dar a fost greșit. Intențiile administrației de stat, dacă ar fi fost făcute cunoscute Lippowanilor, precum și întrebarea încă nerezolvată despre poziția episcopului lor, ar fi putut da un motiv pentru care, din cele 20 de familii, au venit doar 5 familii, cu bunurile lor, pe 24 martie. S-a spus că „cele 15 familii rămase în urmă” vor urma să vină… Potrivit unui raport al directorului districtului Suceava, Storr, din 22 aprilie 1784, 7 familii proveneau din Moldova, de unde veniseră începând cu 1 octombrie 1783, iar dintre acestea, una se stabilise la Climăuţi, și 6 la Mitoc… Aflăm acest lucru şi dintr-un raport al generalului Enzenberg, din acea zi, care oferă informații detaliate despre Dragomirna. Enzenberg relatează următoarele: De aici (de la Cimăuţi), am făcut drum spre Mitocul Dragomirnei, mănăstirea cu acest nume, unde sunt 15 lipovani vechi și 12 veniţi de anul trecut, dar toţi au migrat din Moldova. Această comunitate este chiar mai bună decât cea din Climăuţi în economie. Cauza constă în condiţii generalee foarte bune, pe care le-au întâlnit; au construit, anul trecut, o biserică foarte drăguță, mobilată după felul lor și bine întreținută, și se așteaptă ca episcopul din Moldova să vă vină, să o sfinţească. De cei 12 frați mai noi au mare grijă, le oferă un ajutor activ în construirea de case și în ordinea economiei. Iar mai multe speranțe că filippovanii moldoveni vor mai migra mi-au dat-o o mulțime de vite, care se află pa păşunat, nu departe de satul lor, la câțiva kilometri de aici, în Moldova, de unde pândesc oportunitatea să vină”[4].

1785: „Contractul pe care coloniștii din Climăuţi îl încheiaseră cu mănăstirea Putna nu a fost recunoscut de către autoritățile administrative, după ce moşiile mănăstirii au fost preluate de administraţia statului; dimpotrivă, a fost declarată încheiat la sfârșitul lunii aprilie 1785, iar Lippowanii trebuia să plătească obligațiile tipice țării, în același mod ca și alte comunităţi”[5].

1786: Climăuţii nu-şi mai schimbă proprietarul, până în 1786, când austriecii au hotărât confiscarea averilor mănăstireşti şi înfăptuirea, pe seama acestei confiscări, a reformei agrare, prin care obştile săteşti primeau pădure, fâneţe şi păşuni, iar ţăranii atâta pământ agricol, cât luaseră în lucru.

1820: La Climăuţi erau 68 de gospodării, dintre care 32 aparţineau călugărilor, 11 unor holtei, 20 unor familii, iar 5 oficialilor, Călugărul, Atamanul şi membrilor sfatului; existau şi locuinţe nerepartizate, pentru că „pe vremea aceea, Climăuţi avea 70 numere de case”[6].

1827, iunie 15: Contractul lipovenilor din Climăuţi a fost reînnoit, în condiţiile anterioare, până în 1835, deşi „proprietăţile lor erau neclare”; contractul a fost prelungit şi abia în 1842 „au început negocieri între autorităţile statului (Fondul religionar) şi Climăuţi”[7].

1848: Climăuţii n-au avut, precum românii de la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, cabinet de lectură şi nici bancă rurală, lipovenii preferând să nu deranjeze, aşa cum au făcut şi în 13 iunie 1848, când nu şi-au trimis electori la alegerile pentru Circumscripţia electorală Rădăuţi, motivând că ei sunt mulţumiţi de regimul anterior şi nu doresc să se amestece în treburile viitoarei guvernări.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[8].

1901: Biserica Sfântul Nicolae din Climăuţi a fost înălţată abia în 1901, până atunci, enoriaşii satului frecventând biserica Naşterea Domnului din Costişa, înălţată în anii 1875-1877, comuna bisericească Costişa, Mitocul şi Climăuţi având, în 1907, 880 enoriaşi, din care doar 78 în Climăuţi. Paroh era Vasile IUCO, născut în 1843, preot din 1876, paroh din 1885, în Climăuţi oficiind, de regulă, preotul Simion IEHOROW-FEDOTOV, născut în 1848, preot din 1885.

1906: „Confiscare de arme. De un timp îndelungat nu mai încetau arătările la prefectura şi pretura din Siret că locuitorii lipoveni din Fântâna Albă şi Climăuţi, care sunt cunoscuţi de puşcaşi perfecţi, devastează pădurile fondului religionar şi ale particularilor de tot felul de animale sălbatice. Spre a pune capăt acestor devastări, prefectura din Siret a dat ordin ca toate armele de foc de la locuitorii acestor comune să fie confiscate. Joi, în 25 octombrie 1906, comisarul din Siret Kesseldorfer, ajutat fiind de secretarul Mlodniţchi şi de 18 jandarmi, au făcut percheziţie în locuinţele acestor locuitori şi au confiscat vreo 35 puşti şi mai multe revolvere. Ori de va avea măsura aceasta efectul dorit nu credem, deoarece lipovenii din aceste comune sunt puşcaşi pătimaşi şi, ca atare, vor afla ei modul necesar pentru procurarea altor arme. Mai astă-vară, chiar jandarmeria a fost atacată de ei, când a încercat să pună capăt braconajului din aceste comune”[9].

1891: La Climăuţi funcţiona, din 1891, o şcoală cu o clasă[10].

1896: O colectă pentru Azilul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de parohul Vasile JURCO, menţionează următoarele nume de localnici din fostul cătun Costişa, devenit, între timp, comună, iar ulterior înglobată în comuna Frătăuţi: Ioan GRIGORAŞ, Nicolai GRIGORAŞ, Zamfira CERNOVSCHI, Ioan NICOLAESCU, Zaharie PASCARIU, Ioan LAURIC, Petru LUNGU, Domnica GRIGORAŞ, Ioana PASCARIU, George NEMŢOC, Eutimie CERNOVSCHI, Domnica BALAN, Andrei OLINIC, George CLEMENCIUC, Ioan NICOLAESCU, Filimon PASCAR, Avram NICOLAESCU, Domnica LAURIC, Nicolai PASCAR, Ioan CLEMENCIUC, Gavriil ERNOVSCHI, Avram PASCAR, Gavriil BURCIU, Precop GRIGORAŞ, Ana CERNOVSCHI, Ştefan LAURIC, Georgi GRIGORAŞ, George PASCAR, Eutimie LAURIC, Avram BURCIU şi Domnica FILIPCIUC[11].

1902: Biserica lipovenilor din Climăuţi a fost sfinţită, joi, 18 decembrie 1902, de Mitropolitul Vladimir de Repta[12].

1903: Duminică, 11 octombrie 1903, s-a înfiinţat, la Costişa, Cabinetul de lectură „Stânca”, cu sediul casei fruntaşului Iftemie CERNOVSCHI[13].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Climăuţi, comună rurală, districtul Si­ret, aşezata pe pârâul cu acelaşi nume, între Băiuţi şi hotarul cu districtul Rădăuţi, precum şi în vecinătatea comunei Fântâna Albă. Suprafaţa: 10,75 kmp; po­pulaţia: 1.309 locuitori lipoveni de secta bespopovţilor (fără preoţi). Este străbătută de drumul districtual Siret – Fântâna Albă; are o şcoala populară, cu o clasă, şi o biserică filială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, atenenţă a pa­rohiei din Costişa, pentru puţinii locuitoii de rit gr. or. Aceasta comună este men­ţionată, pentru prima dată, într-un hrisov din 31 Martie 1490, al lul Ştefan cel Mare. La 1776, era în posesia mănăstirii Putna. În 1780, s-a aşezat aci o puternică colonie de lipoveni, veniţi din Moldova. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu negoţul de poame şi cu creşterea vitelor. Este foarte mult căutată însă pentru să­paturi de iazuri şi altele. Comuna posedă 880 hectare pământ arabil, 67 hectare fânaţuri, 39 hectare grădini, 2 hectare 50 ari izlaz, 44 hectare pă­dure. Se găsesc 297 cai, 278 vite cornute, 290 porci şi 24 stupi. Climăuţi cu Fântâna Albă, mo­şie, cu administraţie particulară, districtul Şiret. Suprafaţa: 2,59 kmp, este acoperită ru păduri şi livezi”[14].

1920: „Deciziune de expropriere No. Ag. 286/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 135, Climăuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 100 ha 91 a 41 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ buco­vinean”, a devenii definitivă”[15].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: Ioan Ungurean la Climăuţi”[16].

1941: Bătăliile încrîncenate, din 2, 3 şi 4 iulie 1941, i-au avut ca eroi, decoraţi de Rege cu Ordinul „Steaua României” în gradul de ofiţer, pe frontul Climăuţilor, printre alţii, pe „Căpitanului Nanea V. Ioan, pentru spiritul de initiativa şi sacrificiu dovedit în lupta de la Baineţ-Climăuţi, când, deşi se găsea în linia a II-a a Batalionului, văzând că o companie din faţa sa nu înaintează, a depăşit-o, reluând atacul şi cucerind obiectivul ordonat. / Căpitanului Ivan A. Nicalae, pentru modul ireproşabil cum şi-a condus Divizionul în luptele de la Fantâna Albă-Baineţ (Bucovina”[17].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947, următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Smuc Aspazia, de la Climăuţi, la Baineţ, post V, aproape de soţ, preot; Şandru Daniil, de la Miliţăuţi, la Climăuţi, post IV, apropiere de soţie, învăţătoare”[18].

Din rândurile urmaşilor acelor lipoveni, literatura română a câştigat un poet de primă mână, pe Nichita Danilov, născut la Climăuţi, în 7 aprilie 1952.

[1] Dan, Dimitrie,Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905,  p. 94

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 342

[3] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 177, 178

[4] Ibidem, pp. 183, 184

[5] Ibidem, p. 194

[6] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 199

[7] Ibidem

[8] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[9] Apărarea Naţională, Nr. 7, Anul I, Cernăuţi, duminică 28 octombrie stil nou 1906, pp. 4, 5

[10] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 166

[11] DEŞTEPTAREA, Nr. 14/1896, p. 117

[12] DEŞTEPTAREA, Nr. 96/1902, p. 3

[13] DEŞTEPTAREA, Nr. 77/1903, p. 3

[14] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 68

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[17] Monitorul Oficial, Nr. 70, 23 martie 1942, p. 2121

[18] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ciudei

Augustendorf, lângă Ciudei – Casa Germană

CIUDEI. Deşi plângerea din 29 mai 1658, a vistiernicul Pelin, stăpânul Ciudeilor, către Gheorghe Ghica Vodă, prin care se jeluia că nişte vecini de ai săi, o femeie cu doi copii, au fugit din satul său în satul mănăstirii Dragomirna, unde, de altfel, va şi fi căutată, pare a fi prima atestare documentară a Ciudeiului, condica de moşii a mănăstirii Putna mută atestarea într-un neprecizat şi mai vechi, anterioare chiar şi datei de 18 iunie 1646. Iar dacă Grigorovitza opina, bazându-se pe ciudăţeniile minunilor săvârşite de un izvor legendar, pe etimologia slavă („Ciudo”, adică „minune”), eu înclin să cred, luând în considerare numele german al satului românesc, „Czudyn”, că străbunii legendar trebuie căutaţi printre boiernaşii Ciudin, „Ion Ciudin (Ion Ciudenschi), slugă domnească, tatăl (?) lui Costin micdar şi alţii din Horodnicenii de Jos şi de Sus (menţionat în 1597), XVI vol. IV, p. 174; stăpân în Horodnicul de Jos (1520), XVI, vol. I, p. 322”[1] întărind o astfel de supoziţie, „ocinile” Horodnic şi „Czudyn” aflându-se destul de aproape una de cealaltă.

„1). Dania de la Sora, fata lui Simeon, cum au dăruit, la moartea ei, din a treia parte de sat, jumătate. Aşijderea, din cealaltă jumătate de sat Ciudiul, partea lui Nicoriciu, frăţine-său Grigorii (anul nu s-a scris)

2). Zapis de la popa Vasian din Ciudeiu, şi de la Pănulen de acolo, precum au vândut o parte de ocină din sat din Ciudiu, a treia parte de loc, dumisale visternicului Pelin, drept 70 lei. (Anul nu-i scris). Ghenarie 24).

3). Carte domnească de la Vasilii voevoda, cătră Coste de la Lucavăţ, să meargă la sat la Ciudeiu, să-l hotărască. Să aleagă nişte părţi de ocină a Gligorcii, a popii lui Vasian şi a lui Ionaşco Turculeţ, din anii 7154 (1646, Iunie 18).

4). Mărturia de la Erimia Murguleţ, şi de la alţi oameni, precum au vândut Vidraşco, nepotul Mândrii, lui Grigorce vel Ilişeşti, jumătate dintru a treia parte, şi a şasă parte, din sat din Ciudeiu, din anii 7157 (1649, Fevruarie 22), drept 150 taleri bătuţi.

5). Zapis de la popa Vasian ot Ciudeiu, cum au vândut lui Pe­lin visternicul a lui moşie din sat din Ciudeiu, ce se alege dintr-a treia parte de sat, din jumătate, drept 40 lei, din anii7162 (1654).

6). Zapis de la preotul Vasian ot Ciudiu, şi de la fratele său, Grigorii, şi de la Pănuleţ, precum au vândut visternicului Pelin a treia parte din sat din Ciudeiu, parte din mijloc, drept 70 lei, din anii 7166 (1658, Octombrie 12).

7). Carte domnească de la Grigorii Ghica voevoda, către igumenul de Dragomirna, pentru nişte vecini a lui Pelin, ce au fost visternic, din sat Ciudeiu, din anii 7166 (1658, Mai 28).

8). Carte domnească de la Ştefan voevod, către Simeon Trenchişu, pentru cumpărătura satului Ciudeiului şi cu vecinii, după jaloba boerinului Pelin, ce au fost vistiernic, din anii 7169 (1661, Septemvrie 9).

9). Zapis de la Gavril şi Mihălache, nepoţii Pelinoaia, c-or aduce pe Vasile, vărul lor, care au furat zapisele Ciudiiului, de la mătuşe-sa, Pelinoaia (Anul nu iaste scris, Mai 30).

10). Ispisoc domnesc, de la Iliaş Alexander voevoda, dat Nastasii, jupănesii lui Pelin, ce au fost visternic, de stăpânit satul Ciudiul, din 7176 (1668, August 8).

11). Dania de la Măria comisoaia, fata lui Grigorii Pelin, pre­cum au dăruit hinului său, lui Iordache, când l-au botezat, jumătate de sat de Ciudiu, pe Sireţel, din anii 7198 (1690, Fevruarie l).

12). Danie de la Măria comisoe, de la soru-sa Irina stolniceasa, precum au dat dania sfintei mănăstiri Putnii, a lor dreaptă ocină şi moşie, un sat ce să cheamă Ciudiul, în ţinutul Sucevii, şi cu şapte vecini, din anii 7215 (1707. August 15). Mărturia hotarnică de la Vasilii Buhăescul biv vel paharnic, şi de la Lupul Hadâmbul, cum au hotărât această moşie Ciudiul, din anii 7270 (1762)”[2].

În 15 august 1707, fetele lui Pelin, Maria şi Irina, dăruiesc mănăstirii Putna „satul Ciudiul, cu şapte vecini, anume Mihăilă, fiul lui Dumău, Ştirbul, Costin şi Sandul, fiii lui Dumitraş, Simion, fiul cel mai mic al Bindiului, şi doi feciori ai lui Pojoga, Constantin şi fratele său”.

1766:Urmaşilor acestor iobagi aveau să li se alăture, în 1766, plugarul din Oradea Mare, Vasile UNGUREAN şi soţia lui.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[3], din 1772-1773, înregistrează la Ciudei, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „30 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 femeie săracă, 15 scutelnici ai armaşului Dumitrachi FOCA şi 13 birnici.

În 1775, satul Ciudei, din Ocolul Berhometelor (deşi este situat în vecinătatea Vicovului de Sus), avea 1 popă şi 26 familii de ţărani iobagi. Daniel Werenka dă, pentru anul 1774, 34 de familii, iar pentru 1784, 67 de gospodării.

1787: Colonia germană, formată din nemţi şi evrei, care s-au aşezat la Ciudei după anul 1787, s-a numit Huta Nouă.

În 1843, biserica Sfântul Nicolae din Ciudei, cu 1.179 enoriaşi, îl avea paroh pe Constantin VASILOVICI. În 1876, biserica din Ciudei, deservind şi Huta Nouă, avea 1.664 enoriaşi, paroh fiind Theodosie ILIUŢ. În 1907, paroh era Nicolai CĂRĂUŞ, născut în 1840, preot din 1868, paroh din 1874, iar cantor, din 1900, Vasile CHILEI, născut în 1848.

1849: Unul dintre primii deputaţi bucovineni în dieta vieneză a fost George Timiş din Ciudei, ales, în 20 iunie 1849, cu 66 voturi din 90. „Timiş este de 55 de ani şi posedă numai limba moldovenească, fără însă să ştie să scrie în această limbă. El trece drept supus turbulent al domeniului Fondului Bisericesc Ciudei”, scria George Isăcescul, căpitan ţinutal, în raportul despre alegeri, dar proaspătul deputat deja îşi primise banii de cheltuieli (302 florini) şi plecase la Viena.

1877: În Ciudei funcţiona o şcoală cu 6 clase, din 1877, cea din Huta Nouă, cu 2 clase, fiind inaugurată în 1873[4].

În Ciudei au trăit vreo 500 de evrei, cele mai importante personaje fiind Mendl Gottesmann, Pinkas Scheuer, deputatulMoses Schwitz acted as deputy. Moise Schwitz, Avraam Srul Knauer, Chaim Laufer, Moise Gruenberg, dr. J. Ruhdoerfer, Moise Schuler, Chaim Singer, Josef Leib Herschmann, Mordko Weisselberg, Benjamin Druckmann, Schloime Schaerf, Salomon Singer, S. Druckmann, Juda Leib Stettner, Seide Koffler, medicii Sandberg şi Menezel, precum şi rabinii Josef Sch. Babad şi Mordko Horowitz.

1881: „Zamfira Popescu, românca din Ciudeiu”, este informatoarea lui Simion Florea Marian pentru „Botanica poporală Română”, pe care o publică, în mod curent, în „Amicul Familiei”, care apărea la Gherla, de 5 ani de zile.

În 1890, comuna Ciudei avea 2.383 locuitori. Paroh era Nicolai Cărăuş, învăţător – George Gafenco, cantor bisericesc – Vasile Chilei, iar primar – Ioan Burlă. Cabinetul de lectură se numea „Luceafărul”. Primarul coloniei germane şi evreieşti, Huta Nouă, era Friederich Fischer, iar învăţător – Iuliu Imsel.

1894: O listă cu săteni din Ciudei, care în primăvara anului 1894, „s-au sfătuit să se lese de băutura rachiului, cuprinde următoarele nume: cantorul Vasile CHILEI, Toader DAMIAN, NIcolai MOTRESCUL, Vasile, Ioan, Fluor, Grigorie, Nicolai, Maria şi Varvara MICHAILO, george, Constantin, Vasile, Grigore, Ioan, Zenovie, Porfirie, Elena, Domnica, Eugenia, Irina şi Casandra POJOGA, George, Zaharie, Vasile, Mafteiu şi Margareta CUCIUREAN, Paul, Constantin şi Vasile BÂNDIUL, Porfirie, Teodor, Tit şi Maria PĂDURE, Dionisie, Leontie, Ioan, Teodor, Luca, Ilie, Vasile, Rachila, Maria şi Casandra CIOCAN, Vasile, Constantin, Anna şi Varvara GHERMAN, Nicolai, Tit şi Margareta GROZAVĂ, Teodor, Fluor, Parascheva, Rachila şi Margareta BURLA, Ioan, Ştefan, Ignatie, Gavriil, Maria şi Domnica POPESCUL, Alexie POPOVICIUC, Nicolai şi Maria VOLOŞCIUC, Arsenia POPOVICI, Casandra SEVESCUL, Ioan FLORESCU, Ioan URECHIE, Cosma BULINSCHI, Iulian STADNIC, Tanasie MURAŞCO şi Ioan CEPEHA[5].

1896: O colectă pentru Internatul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „exarh Nicolae CĂRĂUŞ, paroch în Ciudei”, menţionează următoarele nume de localnici: învăţător superior Georgi BRAHA, secretar comunal Nico POJOGA, George GAFENCO, Ioan ILASIEVICI, Ioan BURLA, Vasile BÂNDIUL şi George GHERMAN[6].

1886, noiembrie 30: Se dă în funcţiune linia ferată Carapciu-Ciudei, cu o lungime de 18,84 km şi se inaugurează gara din Ciudei[7].

1897: Secţia de întreţinere a căilor ferate din Storojineţ, primeşte în întreţinere şi supraveghere, de la 1 ianuarie 1897, şi liniile Carapciu-Ciudei, Hliboca-Siret şi Hliboca-Berhomet[8].

1901, Gustav Weigand: „Prin Vicovu de Sus (Ober-Wikow), am călătorit, prin împădurita țară muntoasă, spre nord-vest, până la Krasna-Ilski[9], satul românesc extrem din nord-vest, deoarece satele Banila Moldovenească, Davideni, Comareşti vorbesc limbi slave, în ​​ciuda românilor. De aici, am urmat Siretul, trecând prin Ciudei (Czudyn), unde locuiesc evrei, germani, români şi ruteni, spre Suceveni[10], unde am stat, la prânz, iar duminică, 25 august 1901, seara, am plecat la Terebleşti[11], satul locuit de germani și români, dar în care sunt şi destui slavi, ca în toată zona”[12].

1903: Simion Florea Marian a avut informatori din Ciudei pe Mihai Popescu şi pe Justinian Costinean (Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile Rpmânilor, 1903; Legendele Maicii Domnului, 1904), şi pe Dumitru Popescu (Naşterea la Români, 1892).

1903: Banca populară raiffeisiană din Ciudei s-a înfiinţat în 1 martie 1903, sub direcţiunea parohului Nicolai (Nico) Cărăuş.

1907: „Administratorul silvic din Ciudei, dl Hruşcă, s-a făcut chiar uneala cea pai straşnică” a profesorului şi mazilului Cuparencu, dar, pe de altă parte, era îndatorat şi lui Florea Lupu, cumnatul lui Aurel Onciu, „căci prin ajutorul său dl Hruşca a ajuns şi „Strassenmeister” în circumspecţia Ciudeiului, cu un salar anual de 2.400 coroane. Şi aceste parale îi prind dlui Hruşca faoarte bine, căci Domnia sa are multe cheltueli, cu toalete de Paris şi alte lupruri pentru dame. Dar neavând Domnia sa timp să facă două slujbe, el caută ca să nu facă niciuna. Cel puţin a doua slujbă n-o face el, ci supravegherea şoşelelor, luarea în seamă a prundului, prunduirea şi câte se ţin de această breaslă, Domnia sa le efectueşte prin slujbaşii fondului, forestieri, pădurari şi cum se mai cheamă ei”[13].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[14], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Saveta STIPOR (16 ani în 1909) din Ciudei.

„La 24 Octomvrie 1907, a izbucnit, în Ciudei, pe la 4 ore după-amiazăzi, un foc atât de puternic – zilele acelea erau aşa de vântoase, că zburau tăciunii de foc prin aer ca penele de paseri –  aşa că, în timp de vreo 3 ore, au ars cu desăvârşire, anume: casa văduvei Marghioala Gavriil Popescul, cu păpuşoii pe podul casei, cartofii (barabulele) ce erau în grămadă, vreo 15 coreţe; vădanei Eufrosina Flor Leonti Popescul, şura şi toate clădirele. Focul a nimicit toată hrana vădanelor şi păşunea dobitoacelor. Am făcut o colectă, în biserică, de 19 coroane 26 bani, venerabilitatea sa, părintele Ştefan Seleschi, paroh în Tereblecea, a binevoit a trimite 4 coroane, dl Alecu Burla din Budeniţ a dăruit un car de păşune, iară mai mulţi gospodari din Ciudei, păpuşoi, legume şi altele. În numele vădanelor nenorocite, aduc tuturor binefăcătorilor mulţumita cea mai călduroasă şi rog toată suflarea românească să binevoiască a trimite, la adresa mea, cât de mici ajutoare, ca să le împărtăşesc. Numele binevoitorilor se vor publica în organul „Apărarea Naţională”. Cu toată stima, Nico Cărăuş, paroh”[15].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ciudeiul, târg, în districtul Storojineţ, aşezat pe pârâul cu acelaşi nume, la confluenţa sa cu Sireţelul. Suprafaţa: 17,69 kmp; popu­laţia: 2.331 locuitori, în majo­ritate români de religie gr. or. Este tăiat de drumul mare Storojineţ – Vicovul de Sus şi unit cu Pătrăuţii de Jos, printr-un drum comunal; staţiune de drum de fier a liniei Ciudeiu – Carapciu pe Siret, unită şi ea cu linia Storojineţ-Hliboca. Are un oficiu telegrafo-poştal; o perceptorie; 2 şcoale, cu câte 4 clase, şi o biserică paro­hială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Ciudeiul este însemnat pen­tru cantitatea mare de lemne ce se aduc la gara sa, din valea Siretului Mic. Tradiţia povesteşte despre un izvor miraculos de apă, ce s-ar fi aflat în această localitate şi la care veneau oameni din toate părţile, spre a se vindeca de boale de ochi. De la cuvântul slav „Ciudo” (minune) pare că se trage şi numele localităţii. Populaţia se ocupă cu co­merţul, cu agricultura şi creşte­rea vitelor. Comuna posedă 1.065 hectare pământ arabil, 374 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 322 hectare izlaz, 566 hectare pădure. Se găsesc 111 cai, 823 vite cornute, 70 de oi, 203 porci şi 75 stupi. Ciudeiul, afluent al pârâului Sereţel, se varsă în râuleţul Si­retul Mic. Izvo­răşte din pârâiaşele Valicul şi Zugraviţa, ce răsar de lângă comuna Althütte, districtul Storojneţ, Ciudeiul, moşie, atenenţă a moşiei Althütte, are 52 locuitori români şi străini”[16].

1914: A dat examene de capacitate, în luna mai, cu limba germană ca obiect de examen,  învăţătoarea Stefanovici Eugenia din Ciudei[17].

1914-1918: Şi-au vărsat sângele pentru Bucovina, dintre locuitorii Ciudeiului, „infanteristul Constantin Zaveliţa, Ciudei, Regimentul 22, rănit; infanteristul Toader Cuciurean, Ciudei, Regimentul 22, prizonier”[18]; „sergentul Vasile Cuciurean, Ciudei, Regimentul 22, rănit”[19]; „Ioan a lui Toader Macreniuc, născut în Ciudei, la 28 august 1886, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în anul 1914, în Regimentul 15 de Infanterie şi ar fi grav rănit la o luptă în contra ruşilor, în Carpaţi, în luna lui martie a anului 1915. De atunci lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Elisaveta Macreniuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[20]; „Silvestru a lui Nicolai Cuciurean, născut în Ciudei, la 25 faur 1884, chemat la arme încă la începutul războiului, în 1914, a dispărut, lipsind din 15 septembrie 1914 orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Nastasiei Cuciurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[21].

1919, august 28: În vizită prin Bucovina, Nicolae Iorga are parte, „la Vicovul de Jos, de unde e Nistor, la Vicovul de Sus, la Ciudei, la Storojineţ, (de) mişcătoare întâmpinări”. Preotul „de la Ciudei, un respectabil septuagenar”[22] îl primeşte cu inima deschisă.

1919:  Din Comisiunea agrară de ocol Ciudei  făceau parte: Preşedinte: Vasile Rei, consilier de  tribunal şi şef al ocolului judecătoresc Ciudei; Locţiitor: Iosif Nestmann, judecător; Reprezentantul Administraţiei: Isidor Măcescu, consilier superior de administraţie, Storojineţ; Locţiitor: Dr. Friedrich Kucinski, secretar administrativ, Storojineţ; Reprezentantul Băncii regionale: Mihai Bendevschi, paroh, Crasna; Locţiitor: Gheorghe Popescu, diriginte şcolar, Ciudei; Expert agricol: Orest Prelici, referent agricol, Storojineţ; Locţiitor: Ion a lui Gheorghe Cuciurean, brigadier silvic, Ciudei; Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Alexandru Stîrcea, proprietar mare, Crasna; Locţiitor: Meier Gross, proprietar mare, Banila pe Siret; Inginer hotarnic: Iosef Kubelka, inginer hotarnic superior, Ciudei; Locţiitor: Krudowski Stanislau, inginer hotarnic civil, Coţmani; Reprezentanţi ai ţăranilor: Pavel Percec, agricultor, Crasna; Dionisie Ciocan, agricultor, Ciudei; Locţiitori: Vasile Bicer, agricultor, Cupca, Ion Hoinic, agricultor, Banila pe Siret”[23].

1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[24]: La judecătoria Ciudei – Kanel Bruno, judecător de district cu rangul VIII”. În cadrul „permutărilor”, se muta la Cernăuţi, „Dr. Zallik Sigmund judecător cu rangul IX, în aceeaşi calitate, de la judecătoria Ciudei”, iar la Siret, „Schieber Arnold, judecător de district cu rangul VIII, de la judecătoria Ciudei, şi Brucker Maximilian, judecător cu rangul IX, de la judecătoria Ciudei”. La „Procuratura Statului de pe lângă tribunalul Suceava” se muta „Paczynschi Stanislaus, judecător la judecătoria Ciudei, substitut de procuror cu rangul VIII”, la Judecătoria Ciudei fiind aduşi: „Rei Vasile, judecător de district la judecătoria din Câmpulung, consilier conducător de judecătorie cu rangul VII, Busch Rudolf, auscultant la tribunalul Suceava, judecător cu rangul IX, Nestmann Iosif, auscultant la tribunalul Cernăuţi, judecător cu rangul IX şi Dr. Roseblatt Alfred, auscultant la tribunalul Suceava, judecător cu rangul IX”.

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori: Gheorghe Popescul la Ciudei”[25].

1936: În „Ciudei, la ieşirea din sat spre Crasna, primul cuib de legionari, lucrând 7 săptămâni, a săpat o fântână, îmbrăcând-o în colac verde de lemn, iar lângă ea au suit o capliţă, cu o cruce, pe care au scris, din inima lor de ţărani legionari, aceste cuvinte: „Creştine / Nu trece / Fără să te închini / lui Dumnezeu / Pentru mântuirea / Neamului tău”. Iar pe fântână au scris versurile lui Gheorghe Coşbuc: Altarul de jert-al naţiunii să fim / Şi sufletul neamului nostru… – Ridicată de legionarii lui Codreanu, ciudeiu 1936”[26].

La Ciudei s-au născut filologul Constantin POPESCU (16.05.1907) şi doctorul în silvicultură Constantin BLÎNDU (19.04. 1927). Un rapsod bucovinean cu renume în perioada interbelică a fost Lazar al lui Istrate POPESCU din Ciudei.

[1] Gonţa, Alexandru I., Indicele numelor de persoane, Bucureşti 1995,  p. 324

[2] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi Comuna Putna, Bucureşti 1905, pp. 184-186

[3] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 63, 1907 p. 142, 165

[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 15/1894, p. 119

[6] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 46/1896, p. 4

[7] Beschreibender Katalog des k. k. historischen Museum der österreichiscen Eisenbahnen, Wien 1902, p. 425

[8] Bericht über die Ergebnisse der k. k. Staatseisenbahnverwaltung, Wien 1896, p. 7

[9] La Crasna-Ilschi, a cântat Verona Iliuţ.

[10] La Suceveni, a cântat Vasile Hrinco (17 ani).

[11] La Tereblecea, a cântat Anastasia a Niţului.

[12] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[13] Apărarea Naţională, Nr. 25, Anul II, joi 4 aprilie stil nou 1907, p. 2

[14] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[15] Apărarea Naţională, Nr. 95, Anul II, duminică 22 decembrie stil nou 1907, p. 5

[16] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 64, 65

[17] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 13 şi 14, Anul III, 29 mai 1914, p. 222

[18] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[19] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[21] Monitorul Bucovinei, Fascicula 5, Cernăuţi 12 februaie nou 1921, pp. 51-53

[22] Iorga, N., Memorii, II, Editura „Naţională” S. Ciornei, nedatată, p 243

[23] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[24] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4

[25] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[26] Iconar, Nr. 3, II, 1936, p. 4

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cireş

CIREŞ. O parte din hotarul Bănilei Moldoveneşti, cea situată mai înspre răsărit, dar pe malul drept al Siretului Mic, se numea, la 1753 şi la 1785, Cireş, dar în sensul de zonă, de regiune („părţile de Banila, zise Cireşul şi Coşciula”), aflată în curs de populare, cum o demonstrează şi recensământul lui von Spleny, care menţionează Cireş drept localitate, populată cu 1 mazil şi 4 familii de ţărani.

1753: Cireşul apare şi în hotarnica Lucavăţului din 2 octombrie 1753 („şi am puces a hotără dela Cereş, de unde să despartu părăile şi să hotăreşte ţinutul Sucevii de cătră ţănutul Cernăuţilor… şi acolo, la Cereş, s-au pus bour într-un fah, de asupra părăului ce să cheamă Prundişul, şi pe culme dealului la alt părău, ce să începe dintr-o făntănă de izvor şi s-au pus alt bour într-un fag”).

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Cireşul, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „10 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 2 ţigani, 2 femei sărace şi „4 argaţi şi păstori ai mazilului”. Daniel Werenka, menţionând, în Topografie, 6 familii la Cireş, în 1774, şi 77 familii ţărăneşti, în 1784, face trimitere la localitatea Davideni, sat aflat pe malul stâng al Siretului Mic, înspre Banila.

În 6 mai 1803, pentru că se îmbolnăvise grav, Mihalache Goian, fiul lui Ghiorghi Goian din Cireş, dăruia fraţilor săi, Nicolai, Ştefan, Iordachi, Scărlătachi şi Zoiţa, părţile sale de moşie din Bănila, din Cireş, din Jadova şi din Bărlinţe, Stârce şi Davideni. În anii următori, deşi stăpânesc moşii şi în alte sate, Goianeştii (văduva lui Ghiorghi Goian, Catrina, cei patru feciori şi cele două fete ale ei, Suzana, jupâneasa lui Ioan Dunca, şi Maria, jupâneasa lui Caplan) domină satul Cireş, care deja există ca sat, după anul 1800.

În 1843, biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Davideni deservea şi satul Cireş, comuna bisericească având 820 enoriaşi. Patron al bisericii era Nicolai de GOIAN, iar preot administrator era Iordachi STEPANOVICI. În 1876, când aceiaşi comună bisericească avea 1.121 enoriaşi, paroh era Ioachim PARAŞ.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

1882: În Cireş funcţiona, din 1882, o şcoală cu 2 clase[3].

În 1890, satul românesc Cireş avea 1.019 locuitori, dintre care cam o sută de evrei. Primar era Gheorghe Tomiuc, iar învăţător – Mihai Popescu.

1903: Simion Florea Marian a folosit informaţiile unor cunoscători ai obiceiurilor româneşti din Cireş, precum Constantin Popescu, Toader Burla şi Constantin Dugan, „studenţi gimnazişti la Suceava” (Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile Românilor).

1905: „În iarna anului 1905, s-a spesat pentru sprijinirea copiilor sărmani de la şcolile din Budeniţ şi Cireş suma de 357 coroane 20 bani, cumpărându-se straie, cărţi şi rechizite şcolare… Colecta făcută în biserica din Cireş: 3 coroane 74 bani: G. Gherman 30 bani, P. Buta 10 bani, I. Cuciurean 20 bani, G. Haraga 20 bani, G. Patraş 20 bani, I. N. Cuciurean 10 bani, P. V. Cuciurean 10 bani… Societatea a lucrat într-acolo ca o ţărancă din Cireş să fie primită, pe spesele ţării, la şcoala de ţesut din Cernăuţ. Aceasta a primit ajutorul necesar şi a cercetat acea şcoală prin 6 luni, perfecţionându-se în acest ram de industrie casnică… Aristiţa Petrescu a făcut propunerea ca să se aleagă, prin aclamaţiune, de prezidentă doamna Alma de Volcinschi, proprietară mare, iară în comitet, următoarele doamne: Sinclitica Bucevschi, Domnica Alecu Burla, Domnica George Opaiţ, Aristiţa Petrescu, Reveca Babin, Constantin Bohatereţ şi Balaşa Cuciurean, toate din Budeniţ, apoi Maria Grigore Burlă şi Ileana Dimitrie Grigorie Opaiţ din Cireş”[4].

În mai 1906, într-o listă de subscripţie pentru înfiinţarea societăţii culturale „Luceafărul Bucovinei”, încredinţată parohului „din Budeniţ, Ioan Bucevschi”, se întâlnesc următoarele nume de localnici din Cireş: primarul Alexa OREŞCIUC, agricultorii Ioan STRUGAR, Grigore BURLA şi Florea SOLCAN, secvestrul politic din Cireş Teodor DOBJANSCHI şi sergentul comandant de jandarmerie în Cireş Eusebie DAN[5].

În 1907, satul Cireş făcea parte din două comune bisericeşti: din Budineţ, Opaiţ şi Cireş, cu biserica Sfântul Mihai, din Budineţ, construită de Vasile şi de Toader de MORŢUN, în 1803, restaurată şi dotată cu un iconostas nou, în 1829, de Alexandru de MORŢUN, biserică păstorită de parohul Ioan BUCEVSCHI, născut în 1860, preot din 1888, paroh din 1901, cantor fiind, din 1905, Nicolai POJOGA, născut în 1872; din Davideni, Cireş, Slobozia Davidenilor şi Zrub, cu biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, construită la Davideni, în 1786, restaurată în 1883, şi cu o biserică-filială, la Slobozia Davidenilor, construită în 1889. Patroni ai celor două biserici erau, în 1907, Anna de GRIGORCEA şi evreul Herman WOHLIN din Davideni, Eugenia de ABRAHAMOWICZ şi Ioan cav. de GRIGORCEA din Cireş. Paroh era Mihail NICHITOVICI, născut în 1855, preot din 1882, paroh din 1892, cantor fiind, din 1898, Nicolai HOTOPILĂ, născut în 1890.

1907: „Luni în 15 aprilie, a ţinut dl Dr. Isopescul-Grecul adunări electorale în comunele Budeniţ, Cireş şi Davideni. Toate aceste adunări au avut pentru candidatul partidului naţional o reuşită grandioasă. În Cireş a fost dl Dr. Isopescul întâmpinat din partea primarului chiar cu pâine şi sare”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cireşi, comună rurală, districtul Storojineţul, aşezată pe dreapta Siretului Mic. Suprafaţa: 6,22 kmp; popu­laţia: 1.019 locuitori, în mare majoritate români de religie gr. or. Este tăiată de drumul dis­trictual Bănila Moldovenească – Budineţ. Are o şcoală populară, cu o clasă; ţine de biserica parohială din Budineţ, cu hramul „Sfinţii Ar­hangheli Mihail şi Gavril”. Aci se află un ferestrău cu aburi şi o fabrică de spirt. Populaţia, odinioară mai mult ruteană, este azi aproape cu desăvârşire românească şi se ocupă cu creşterea vitelor şi cu agricultura; cei săraci, cu tăiatul pădurilor. Comuna posedă, împreună cu satul Opaeţ, 625 hectare pământ arabil, 483 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 254 hectare izlaz, 1.480 hectare pădure. Se găsesc 67 cai, 568 vite cornute, 24 oi, 247 porci şi 77 stupi. Cireşi-Abramovici, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 14,68 kmp; popu­laţia: 200 locuitori, în majori­tate ruteni, aduşi din Galiţia, restul izraeliţi şi poloni. Cireşi-Grigorcea, moşie boierească, cu administraţie spe­cială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 5,20 kmp; popu­laţia: 153 locuitori, în majori­tate ruteni, restul români, iz­raeliţi şi poloni. Cireşi-Sahnovici, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 3,21 kmp; popu­laţia: 14 locuitori, dintre care 10 români gr. or. şi 4 izraeliti”[7].

1913: „Duminică, în 2 martie 1913, a aflat loc în Cireş cununia domnului teolog absolvent Iancu Mitrofanovici cu domnişoara Elenuţa Iacubocici de Boldişor”[8].

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost depus de „Infanteristul Petru Cireş, Regimentul 22, rănit”[9].

1919: Din Comisiunea agrară centrală făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Teodor Burla, agricultor Cireş” [10].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Grigorcea Ana de şi Stefania Mavrocordato, Cernăuţi, strada Vasilco No. 4 (Cireş, Opaiţeni şi Davideni), compatroni” şi „Sachnovici Victor, Banila pe Siret (Cireş-Opaiţeni)”[11].

1947: Învăţători la Cireş erau: „Cosmaciuc Nicolae, seria 1937, media 7,95, numit în com. Cireş, jud. Storojineţ; Dugan Aurelian, seria 1937, media 7,84, numit în com. Cireş, jud. Storojineţ; Dugan Aurelia, comuna Cireş, jud. Storojineţ, media 8,37”[12].

La Cireş s-a născut, în 2 (28) februarie 1948, poetul şi publicistul Arcadie OPAIŢ.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 68, 1907 p. 142, 144

[4] Apărarea Naţională, Nr. 62 şi 63, Anul II, duminică 1 septembrie stil nou 1907, p. 4

[5] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 14/1906, p. 4

[6] Apărarea Naţională, Nr. 29, Anul II, joi 18 aprilie stil nou 1907, p. 1

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 64

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 16 şi 17, Anul II, 27 martie 1913, p. 268

[9] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[12] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cerepcăuţi

Ruteni din Bucovina

CEREPCĂUŢI PE SIRET. În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 10-a biserică, la Cerepcăuţi, cu popă”, pe malul drept al Siretului, între Volcineţ şi Muşeniţa,

„În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat”[1].

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Cirepcăuţi pe Siret, cu 500 enoriaşi, era proprietatea mănăstirii Slatina din Moldova, iar postul de paroh rămăsese vacant. În 1876, patron bisericesc era Sigmund GORZECKI, Athanasie PROCOPOVICI fiind paroh şi păstorind peste 840 de suflete. În 1907, biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Cerepcăuţi, cu hramul schimbat din 1905, îl avea ca patron pe Nikolai cav. de GORZYCKI, paroh fiind George GROSARIU, născut în 1855, preot din 1881, paroh din 1889, iar cantor, din 1898, Theodor STRILCIUC, născut în 1857.

1852: În Cirepcăuţi pe Siret au funcţionat, din 1852, o şcoală cu 4 clase şi o şcoală-filială cu o clasă[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[3].

1891: „În aval de acest din urmă loc și de sub Prisăcăreni, valea râului Siret se lărgește din nou. Râul se apropie de dealurile din dreapta, astfel încât întregul podiş al văii este pe partea stângă. Înălțimea relativă a acesteia este de doar câțiva metri, și, oricât de extinsă este, nu există o singură așezare mare pe ea. Întinse mlaștini, care au ocupat odată aceste întinderi ale văii, au fost deja desecate, însă zona este încă puțin marcată de așezări. Localităţile își au originea pe şirurile de dealuri de pe malul drept al Siretului sau pe înălțimile care mărginesc podeaua văii din nord. Există sate mari, precum Kamenka (2.981 locuitori), Wolczinetz (1.847), Czerepkoutz (1.001) și orașul Siret (7.240)”[4].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cerepcăuţi (Czerepkoutz), comună rurală, districtul Siret, aşezată pe malul drept al Siretului şi despărţită de comuna Volcineţ prin pârâul cu acelaşi nume. Suprafaţa: 9,36 kmp; popu­laţia: 1.048 locuitori ruteni de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Siret-Cerepcăuţi, care se bifurcă dincolo de Siret, o ramu­ră apucând spre Petriceanca şi alta spre drumul districtual Oprişeni-Presecăreni (Storojineţ). Are şi o staţie de drum de fier a liniei Hliboca-Suceava; un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală po­pulară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, era în posesia mănăstirii Slatina. În această localitate este un vad vechi şi foarte mult frecven­tat, peste Siret. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.183 hectare pământ arabil, 170 hectare fânaţuri, 13 hectare 50 ari grădini, 241 hectare izlaz, 157 hectare pădure. Se găsesc 87 cai, 517 vite cornute, 115 oi, 219 porci şi 34 stupi. Cerepcăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 9,56 kmp; popu­laţia: 138 locuitori ruteni gr. cat. şi gr. or., poloni, germani şi israeliţi. Cuprinde, pe lângă moşia Ce­repcăuţi, şi târla Dubrova”[5].

1911: „Andronic Şcraba, teolog absolvent, s-a căsătorit, în 8 mai, cu domnişoara Elena Strilciuc, fiica cantorului din Cerepcăuţ, Teodor Strilciuc”[6].

1914-1918: S-au jertfit pentru Bucovina: „rezervistul Vasile Horobeţ, Cerepcăuţi, Regimentul 22, rănit”[7]; „infanteristul Vasile Bunegru, Cerepcăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit; infanteristul Olexiuc, Cerepcăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[8]; „Nicolai a lui Gheorghe Colotelo, născut în anul 1869, agricultor, cu domiciliul ultim în Cerepcăuţi, a fost înrolat în armată, cu ocazia mobilizării generale. Se zice că a participat, în anul 1915, la luptele de la Baligrod şi că ar fi fost rănit de moarte. De la Crăciun, lipseşte orice veste de la numitul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eudochiei Colotelo, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9].

1919: „XXV). Deciziune de expropriere No. 285/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 318, Cerepcăuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 67 ha 92 a 81 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ buco­vinean”, a devenit definitivă”[10].

1941: „Tablou de cărţile de capacitate eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[11]: Vile Iosef, fierar, domiciliat în Cerepcăuţi”.

1941: „Din prima zi a războiului s-a găsit în prima linie. A luat parte la incursiunile de la Cerepcăuţi şi Bahrineşti, apoi Fântâna Albă, trecerea Nistrului”[12].

1941: „Mihai I, / Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, / Conferim Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa II drapelelor următoarelor unităţi: Drapelului Divizionului 57 Artilerie grea moto, pentru ceurajul, devotamentul şi tenacitatea cu care ofiţerii, subofiţerii şi trupa acestui divizion au sprijinit înaintarea camarazilor infanterişti, atât în luptele de la Negostina-Tereblecea, unde, cu o baterie înaintată, a sprijinit Brigada a 8-a Cavalerie, ce se afla în acoperire, şi a redus la tăcere o bună parte din artileria inamică, zădărnicind retragerea coloanelor motorizate; precum şi în luptele de la Măneuţi, Frătăuţi, Fântâna Albă, Cerepcăuţi, unde, prin trageri masive şi precise, neutralizează cazematele inamice, uşurând înaintarea Diviziei a 7-a”[13].

1944: „Având în vedere raportul dlui judecător al Judecătoriei mixte Siret, din care se constată că numitul Profir Ioniţă din comuna Cerepcăuţi, judeţul Rădăuţi, în timpul evacuării Basarabiei ori Bucovinei de Nord, a avut o atitudine ostilă armatei române; / Ţinând seamă de depoziţiile martorilor, aflate în dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitul, în Iunie 1940, a împiedicat evacuarea trupelor române şi a luat, prin violenţă, efecte militare, fapt pentru care a fost condamnat de Curtea Marţială; / Se retrage naţionalitatea română numitului Profir Ioniţă din comuna Cerepcăuţi, judeţul Rădăuţi”[14].

1945: Prin ordinul „Nr. 117.088 din 17 Mai 1945, se acordă gradaţia de merit în învăţământul primar, pe data de 1 Aprilie 1945, doamnei Ghizela Bradu, învăţătoare la Şcoala primară din comuna Cerepcăuţi, jud. Rădăuţi, detaşată la Şcooala primară de fete Nr. 51 Bucuresti”[15].

[1] Polek, Johann, Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți, în Jahrbuch des Bukowiner Landes-museums, Cernăuţi 1893, p. 37

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 37, 1876 p. 65, 1907 p. 165

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Jüttner, J. M., Mitteilungen der kaiserlich-königlichen geographischen Gesellschaft, Wien 1891, p. 516

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 56

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 12, Anul I, 25 mai 1911, p. 126

[7] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[8] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 6, Cernăuţi 21 februarie nou 1921, pp. 61-64

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[11] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[12] Vizirescu, Pan. M., Sânge românesc pentru Lumea Nouă / Marea de Azov şi Crimeea / Prima parte a operaţiunilor, Bucureşti 1942,  p. 117

[13] Monitorul Oficial, Nr. 98, 29 aprilie 1942, p. 3466

[14] Monitorul Oficial, Nr. 32, 8 februarie 1944, p. 1011

[15] Monitorul Oficial, Nr. 114, 23 mai 1945, p. 4249

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ciocăneşti

CIOCĂNEŞTI. În ciuda legendărilor locale, satul Ciocăneşti nu a existat până în 31 iulie 1775, când „Ion Ciocan ot Bistriţa, de la Ciocăneşti” şi câmpulungeanul Damaschin Hurghiş îşi dispută, în faţa înţelepţilor bătrâni câmpulungeni, muntele Botuşul Mic. Damaschin avea zapis vechi, iar Ciocan promitea să aducă martori, dar nu o face nici după un an de zile, dar rămâne, oricum, cel care împrumută numele familiei sale satului pe care l-au şi întemeiat. Ce-i drept, în vremea lui Alexandru cel Bun se menţiona un toponim, Fântâna Rece, dar numai ca reper toponimic în diverse hotarnice. De altfel, în recensământul lui von Spleny, Ciocăneştii sunt menţionaţi ca pământ câmpulungean, Câmpulung Moldovenesc având, cu Ciocăneştii, 1 boier, 6 popi şi 360 familii de ţărani.

1778: La Ciocăneşti s-au stabilit, între anii 1756-1778, Ion UNGUREAN (Zagra), Pintelei UNGUREANU (din Rebrişoara, înveşnicit de o acuarelă a lui Franz Jaschke din 1810, când bătrânul de 105 ani se mutase la Iacobeni), Vasile UNGUREAN (Fedru), Cozma BINDU (Borşa), Ion şi Vasile MOROŞAN (Borşa)

1788, Hacquet: „Atelierul de la Iacobeni este punctul central pentru toată activitatea de spălare a aurului din acest râu, căci se spală aur şi în josul, şi în susul său… Aşadar, cum acest râu este aşa de gâtuit, nu se spală aur decât în micile porţiuni unde s-a mai retras, ca la Vatra Dornei, Dorniţa, Holda, mai jos de Iacobeni şi la Ciocăneşti, şi, mai în munte, mai sus, până la graniţa Maramureşului. Cu cât cobori pe acest râu, cu atât se spală mai mult aur, şi directorul atelierului de la Iacobeni, care face şi primirea aurului, m-a asigurat că, adesea, mai atârnă încă ceva cuarţ de grăunţii mari de aur, dovadă că acest aur a fost smuls din crăpăturile munţilor mai înalţi şi, apoi, cărat încoace de apă”[1].

1793: În 2 februarie 1793, Simion Ţigane din Ciocăneşti, trimis de Scaunul de Câmpulung, stabileşte, după „hotarnica dintâi”, hotarele răzeşiei strămoşeşti de la Frunţi, în munţii Dragomăneşti. În 22 noiembrie 1793, s-a făcut hotarnica imaşului sătesc din Ciocăneşti, în dauna unui zapis falsificat de Toader Ujică: „De supt bâtca Oiţii, drept la vale, în picior, unde s-a pus piatră de hotar; şi pogoară drept în pârâul cel din mijloc a Furciturilor; şi apucă pârâul, în vale, până ce dă în pârâul Colacului; şi trece peste pârâul Colacului şi apucă sâhla, în gios, până în capul dealului şi drept în părău Brezi; şi părăul Brezi, la deal, până în mijlocul muntelui Mestecănişului, în vărvu; şi din vărvu, drept în gura plaiului Colacului, iar movilă; şi iar suie la bâtca Oiţii, de unde s-a început”. Martori: vornicul de Ciocăneşti, Ghiorghe Rus, Vasile Oane, Nistor şi Precop Lupăescu, Vasile Purcelescu.

1797: În 1797, Karl Manz, Cavaler de Mariensee, colonizează Ciocăneşti (Tschkaneschty) cu mineri şi meşteşugari germani.

1818: În 10 iunie 1818, bătrânii din Ciocăneşti, Petre Ciocan, Simion Ţigane şi Ştefan Giosanu, întăresc mărturia bătrânilor din satul Dorna despre munţii luaţi în graniţa Ardealului.

1836: În 5 iunie 1836, Neculai Groza din Iacobeni şi Ion Iacoban din Ciocăneşti vând lui Filip Henris, „hămurai” (lucrător la forjă) din Iacobeni, o bucată de moşie din Poiana Iacobenilor, unde se aşezaseră, de fapt, mai întâi, după venirea din Ardeal.

„În 1843 a fost planificată și înființarea unei așezări de subiecți naționali germani la poalele Suhardului, între Ciocăneşti (Czokanestie) și Cârlibaba”[2]. „Cât de necesară ar fi fost această așezare se poate vedea cel mai bine din rapoartele pe care le-am primit de la Oficiul Economic Câmpulung, la 10 mai 1843”[3].

În 1843, biserica închinată Sfântului Nicolae din Ciocăneşti, din comuna bisericească Ciocăneşti, Cârlibaba şi Ludwigsdorf sau, cum i se mai spunea, Siebenburgen, înălţată, în 1784, de Nestor Zdrian, Theodor Giosan, Damaschin Hurghiş şi de epitropii din Ciocăneşti, avea 789 enoriaşi ortodocşi, preot administrator fiind parohul din Ilişeşti, Dimitrie BUCEVSCHI, tatăl pictorului Epaminonda BUCEVSCHI. Biserica a beneficiat de o restaurare, în anii 1850 şi 1851, făcută pe banii preotului Andrei ZUGRAV şi ai enoriaşilor, schimbându-şi hramul în 1863(Arătarea Maicii Domnului). În 1876, paroh era George SOROCEAN, care păstorea 601 enoriaşi. În 1907, comuna bisericească Ciocăneşti, Oiţa şi Botuş avea 860 credincioşi ortodocşi,  paroh fiind Orest BENDEVSCHI, născut în 1868, preot din 1894, paroh din 1905, cantor fiind, din 1892, Ioan POLIOVEI, născut în 1865.

1847: Drumul dintre Iacobeni şi Cârlibaba se construieşte începând cu anul 1847, sub dirigenţia de şantier a constructorului Maftei Tonigar, din Fundu Moldovei, care este amendat pe nedrept, cu 15 florini şi 40 creiţari, pentru doborârea a 200 de arbori şi, în 15 martie 1847, se plânge Administraţiei Bucovinei.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[4]. În Ciocăneşti funcţiona, din 1868, o şcoală cu trei clase[5].

1887: În a doua zi de Bobotează a anului 1887, Gherasim Rusu dijn Ciocăneşti a fost găsit mort, la târla lui de pe muntele Runcul, aproape de Bistriţa. Bănuiţi pentru omor era fraţii săi, cu care trăia în ceartă pentru o „cliromonie” (moştenire)[6].

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Roman BÂRGĂUAN, paroch în Ciocăneşti” şi preoteasa Catinca Bârgăuan, menţionează, printre familiile comunei, pe: preotul Georghe ZUGRAV, Catinca MAGALEVICIU (soţia cantorului), Dumitru ŞCHEUL, Iosif CIOCAN, Gherasim şi Zenovia ŢIGANE, Teodor şi Irina LUPEANU, Spiridon şi Acsenia HODIŞU, Alexandru şi Floarea BÂRGĂUAN, Petru şi Maria HODIŞU, Gavril şi Elisaveta GIOŞANU, Ilie şi Maria CALENCIU, Petru şi Maria ŞCHEUL, Mihaiu şi Maria TOMOIOAGĂ, Petru CEPOIU, Nistor LUPESCUL, Teodor CATARGIU, Loghin ŞCHEUL, Ştefan BÂRGĂUAN, Ilie GIOSAN, Nistor LATIŞU, Vasile şi Catarina IACOBAN, Mihaiu ŞCHEUL, Palaghia GIOSANU, Vasile CEPOIU, Tecla TINŞANU, Ioana CEPOIU, Rachila CRĂCIUN, Magdalina ROATĂ, Ion TIMUL şi Andrei CRĂCIUN[7].

1893: Şcoala nouă din Ciocăneşti a fost sfinţită, în 7/19 ianuarie 1893, de protoereul şi vicarul protopresviterial George Balmoş, asistat de parohul local, Roman Bărgăuan, şi de espozitul parohial din Iacobeni, Dionisie Constantinovici. La ceremonie a participat, dintre ciocăneşteni, şi „vrednicul preot cărunt, George ZUGRAV”, fiul lui, silvicultorul Iustin ZUGRAV, învăţătorul Mihai PAŞCAN, învăţătorul pensionar din Ciocăneşti Ambrosie ZUGRAV, primarul Iosif CIOCAN, cantorul Ioan POLIOVEIU, Catinca MAGALEVICI, Mihai TOMOIOAGĂ, Toader LUPESCUL, Iacob SCEUL, Vasile ŢĂRAN, Ioan LUPESCUL, Dumitru SCEUL, Loghin SCEUL, Petrea SCEUL, Petrea LEHACI şi Iacob LUPUESCU, care, gospodari de frunte fiind, au făcut donaţii în bani[8]. Cu această ocazie, s-au colectat 154 florini, de la gospodarii satului, suma fiind „menită să fie temelia la un fond şcolar, din al cărui venit să se sprijinească, în tot anul, copiii sărmani de la această şcoală”[9]. O colectă, în folosul Societăţii „Şcoala Română”, făcută la Ciocăneşti, în 1893, de parohul Roman BÂRGĂUAN, menţionează următoarele nume de localnici: învăţătorul Mihai PAŞCAN, cantorul Ioan POLIOVEI-IONESCU, George ZUGRAV, secretarul comunal Carol cav. de CHMILEVSCHI, primarul Iosif CIOCAN, Vasile ŢĂRAN, Teodor LUPESCUL, Petru HODIŞ, Mihai TOMOIOAGĂ, Loghin ŞCHEUL, Catinca MAGALEVICI, domnişoara Helena de CHMILEVSCHI, Petru TEUŞAN, Ioan BÂRGĂUAN, Alexandru IACOBAN, Catrina alui Nicolai ROATĂ, Chirilă UJICĂ, Vasile MOLDOVAN, Mihai ŞCHEUL, Alexandru HĂRGÂUAN, Nistor LUPESCUL, Iacob ŞCHEUL, Teodor ŢĂRAN, George TOMOIOAGĂ, Petru ŞCHEUL, Gavril GIOSAN, Nistor LATIŞ, Spiridon HODIŞ, Vasile CRĂCIUN, George ŞCHEUL, Ioan VARGĂ, Pavel GIOSAN, Maria LPESCUL, doamna Irina alui Teodor LUPESCUL, Porfira GAIER, Dumitru ŞCHEUL, Zenobia alui Gherasim ZIGANI, Elisaveta lui Ilie MOLDOVAN, Gavriil STRÎMBEC, Nastasia alui Ioan MOROŞAN, Onofreiu CRĂCIUN, Sofronia alui Grigorie ŢĂRAN, Maria lui Teodor HODIŞ, George TIMU, Maria lui Gavril TOMOIOAGĂ, Ioan TINCU, Teodor alui Simion CIOCAN, Avram LUPESCUL, Ilie CALENICI, Iacob alui Teodor LUPESCUL, Ioana lui Ioachim UJICĂ, Nichită LUŢIA, domnul BEDRULEA şi Catrina lui Iacob MOROŞAN[10].

1906: „De-ale prăvăliei româneşti. La 21 octombrie 1906, se va deschide, în Ciocăneşti, filiala prăvăliei româneşti. Ne bucură de a putea vesti că aceasta este a 10-a filială ce o deschide prăvălia românească. Deschiderea festivă va ave loc imediat după sf. liturghie şi se invită, la această festivitate, toţi românii doritori de bine. Pentru înfiinţarea acestei filiale şi-a dat foarte mare silinţă parohul din Ciocăneşti, vrednicul preot Orest Bendevschi. Aflăm totodată că, la 1 noiembrie, se va deschide de mult înjghebata filială din Bălăceana. Sperăm că directoriului prăvăliei îi va succede a întruni, la deschiderea festivă a filialei din Bălăceana, pe toţi poporenii de acolo şi de a mijloci împăcarea între diferitele partide ce există acolo”[11].

1902: „Mai multe puteri financiare din Budapesta s-au însoţit, în scop de-a exploata băile de mangan din Bucovina. Compania a şi început cercetările în Ciocăneşti”[12].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[13], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ciocăneştenii Ştefan ŢĂRAN (36 ani în 1913) şi Palaghia MERCHEŞ (32 ani în 1913).

1907: În 18 aprilie, ciocăneştenii au ratat şansa de a intra în legendă, optând pentru Aurel Onciul (189 voturi), iar câţiva pentru Stefanelli (14) şi doar 13 pentru contele de Bellegarde[14].

1907: „În 26 decembrie 1907, se va reactiva oficiul i. r. poştal în Ciocăneşti (distr. Cîmpulung), care îşi va extinde activitatea peste comunele Ciocăneşti, cu atinenţele Botuşana, Breaza, Oiţa, Orata, Rece şi Suhard. Conducerea oficiului s-a încredinţat doamnei Iulia Chmilevschi”[15].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ciocăneşti, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe râul Bis­triţa Aurie, la Nord de Iacobeni. Suprafaţa: 94,43 kmp; po­pulaţia: 835 locuitori români, de religie gr. or., precum şi pu­ţini germani şi izraeliţi. Se compune: 1). din satul cu acelaşi nume, care, împreună cu târlele Orata şi Recea, are 725 locuitori; şi 2). din cătu­nele Botuşel, Breaza şi Suhard. Se află lângă drumul principal Iacobeni-Cârlibaba; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o bi­serică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Aci se aflau, odinioară, mine de plumb, care azi sunt pă­răsite. Populaţa se ocupă cu prăsila de oi, cu exploatarea de păduri şi cu plutăritul pe Bis­triţa Aurie. Comuna posedă 17 hectare 50 ari loc arabil, 681 hectare fânaţuri, 2 hectare grădini, 552 hectare izlaz, 1.154 hectare poeni, 6.933 hectare pădure. Se găsesc 74 cai, 923 vite mari cornute, 1.713 oi, 181 porci şi 34 stupi. Botuşel, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 7 case şi 34 locuitori români gr. or. Breaza, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 14 case şi 53 locuitori huţani gr. or. Suhard, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 5 case şi 23 locuitori”[16].

1914-1918: Au vărsat sânge pentru Bucovina, pe fronturile austriece, şi „rezervistul Procopciuc, Ciocăneşti, Regimentul 22, rănit; legionarul (voluntar, prea tânăr pentru a fi înrolat – n. n.) Toader Hriţcu, Ciocăneşti, Comp. 2, rănit, şi infanteristul Vasile Ciotu, Ciocăneşti, Regimentul 22, rănit”[17].

1915: Începute înainte de Crăciunul anului 1914 (7 ianuarie stil nou – n.n.), în Bucovina s-au dat lupte grele, la începutul anului 1915. „În noaptea de 3/16 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[18]… În vreme ce în ţară se desfăşurau cu o evlavie fastuoasă sărbătorile Bobotezei, în Bucovina, după cum preciza o telegramă, transmisă din Vatra Dornei, în 7/20 ianuarie, ziarului „Adevărul”, „avangărzile ruseşti au ajuns la o depărtare de 6 km de Vatra Dornei”, în vreme ce trupele austriece se poziţionaseră la doar 3 km de târgul de sub Ouşor. Năvala rusească ocolise Mestecănişul fortificat, dar pe care îl înconjuraseră, pe Valea Bistriţei, prin Colbu şi Ciocăneşti. Flancul drept austriac, după cum preciza o corespondenţă fălticeneană din aceeaşi zi, „nu s-a putut menţine în poziţiile Călineşti, Goliceni şi Rusca. Austriecii au fost siliţi a se retrage între punctele Sunători şi Osoi, în aşteptarea ajutoarelor, care să umple golurile. Aceste ajutoare au sosit astăzi, şi anume: un batalion din Regimentul 41 de infanterie (cu luptători bucovineni – n.n.), care, fiind decimat în luptele anterioare, nu poate fi alcătuit decât de elemente adunate din diferite alte regimente”. Curgea sângele tinerilor români prin Bucovina, generalul Lilelman bântuia între Dorna şi Candreni, căutând o altă poziţie strategică, cu care să apere Ardealul de o posibilă invazie rusească, trupele de cazaci săpând tranşee la Ciocăneşti. „Trupele ruseşti sunt desfăşurate astfel: grosul, în Valea Colbului; un batalion de infanterie, o baterie de munte, 400 de cazaci şi trupe de pionieri, în extrema stângă. Acest detaşament, după ce a atacat şi respins trupele austriece din Călineşti, a cantonat în acest sat, în noaptea de 6/19 ianuarie, iar astăzi a înaintat, ocupând poziţii între Sunători şi Rusca, în care timp, au fost continue încăierări între patrulele şi cercetaşii ambilor beligeranţi”. Comunicatul oficial rusesc menţiona ocuparea satului „Ianeşti, la 15 verste la nord de Vatra Dornei”, iar comunicatul austriac menţiona doar „împuşcături neînsemnate”. Prin Bucovina, se răspândise zvonul că austriecii ar fi furat, „cu sicriu, cu tot” osemintele lui Ştefan cel Mare (la ce le-ar fi trebuit?). Luptele ariergărzilor au continuat şi în 8/21 şi 9/22 ianuarie, pe frontul de la Sunători, Osoi şi Zugreni, iar în 10/23 ianuarie 1915, pe la ora 16, bătălia s-a înteţit, austriecii retrăgându-se în direcţia munţilor dinspre Pojorâta. La Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecani, luptele au fost încrâncenate, iar odată cu zvonul despre mari pierderi ruseşti, prin vecinătatea Mamorniţei au fost zărite, în 10 ianuarie, îndreptându-se spre munţi „două regimente de cavalerie şi un regiment de infanterie” ruseşti[19]. „La Ciocăneşti, mai toate casele au fost devastate. Un preot, originar dintr-o nobilă familie, a fost maltratat şi jefuit în modul cel mai groaznic. Deputaţiunile române ale comunităţilor, care s-au prezentat, împreună cu primarii, la comandantul rus al oraşului Suceava, spre a se plânge de aceste excese, au fost date afară cu injurii şi ameninţări”[20].

1916: Printre soldaţii de la Arbeiter Abtig I/41 (geniştii, deci – n. n.), care au donat câte 2 coroane pentru camarazii lor invalizi şi pentru orfanii Eroilor, se numără şi genistul „Roată Anton, din Ciocăneşti”[21].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vatra ­Dornei, făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Filip Giosan, agricultor, Ciocăneşti”[22].

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[23], încarcerat în închisoarea Suceava: Borcea Ilie, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Ciocăneşti, jud. Câmpulung, născut în comuna Cornăţel, jud. Putna, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259, 260 c. p.”.

1941: Printre primii Eroi ai României Mari, s-a numărat şi „Mezdea Nichifor, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Ciocăneşti, judeţul Câmpulung, mort la 21 iulie 1941”

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[24], următorii învăţători şi învăţătoare: Borcea Ilie, comuna Ciocăneşti, jud. Câmpulung, media 8,50”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Iovu Marta, de la Ciocăneşti-Botuş, la Ciocăneşti; Negrea Gheorghe, de la Moldova Sulita, la Ciocăneşti-Botuş”.

[1] Călători, X, II, pp. 832-834

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 23, nota 3

[3] Ibidem, p. 142

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 56, 1907 p. 63

[6] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 21, martie 1887, p. 4

[7] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 44/1891, p. 4

[8] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 7/1893, p. 3

[9] DEŞTEPTAREA, Nr. 4/1893, p. 31

[10] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 12/1893, p. 3

[11] Apărarea Naţională, Nr. 4, Anul I, Cernăuţi, miercuri 17 octombrie stil nou 1906, p. 4

[12] Tribuna Poporului, Nr. 7, Anul VI, joi 10/23 ianuarie 1902, pp. 2, 3

[13] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[14] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[15] Apărarea Naţională, Nr. 96, Anul II, joi 26 decembrie stil nou 1907, p. 3

[16] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 63

[17] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[18] Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 4

[19] Adevărul, nr. 9997, din 11/24 ianuarie 1915

[20] Gazeta Transilvaniei, Nr. 18, Anul LXXVIII, sâmbătă 24 ianuarie / 6 februarie 1915, p. 1

[21] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[22] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[23] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[24] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657