Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 98

să fii poet, fără a fi poet

Desen de Nicolae Crasi

Desen de Nicolae Crasi

*

să taci înseamnă să le fii complice

celor ce au nevoie de tăcere

ca să îşi urce tălpile în spice

şi să strivească sacra înviere

a primăverii care ni-i datoare

cu altă despletire de lumină,

dar zace sub zăbrele şi zăvoare,

să taci, acum, înseamnă mare vină:

*

să fii poet, dar, bandajând galopul

cuvintelor, să îi tot pui surdină,

să tot ignori că-n sângele tău focul

adastă, uneori, şi se închină,

să taci când vezi în preajma ta cum unii

şi viitorul l-au urcat pe cruce,

să nu auzi cum jeluiesc străbunii

într-o povară şi să n-o poţi duce:

 *

să fii tot laş, când sufletul te-ndeamnă

la o revoltă fără de regret,

la vremea vremuirilor înseamnă

să fii poet, fără a fi poet


zice ziua către mine?

Desen de Nicolae Crasi

Desen de Nicolae Crasi

*

zice ziua către mine,

mai aşa, mai în amurg,

pe când stelele se scurg

şi încep să se îmbine

în poemul început

într-o altă zi deplină,

să-mi iau tot ce am pierdut;

cine ştie, de-o să vină

 *

vreo clipită rătăcită,

s-o apuc precum pândarul

care-şi scapără amnarul

în tăcerea împietrită,

şi-apoi ce-o să fac cu ea,

cum s-o-mpart, cum s-o trăiesc,

când s-a prefăcut în stea

ca să pot să vremuiesc

 *

dintr-o zi în altă zi,

din cuvânt în ce mai vine,

când îmi fac socoata şi

zice ziua către mine?


o galactică hârjoană

Desen de Nicolae Crasi

Desen de Nicolae Crasi

*

am venit să-ţi caut chipul

şi să-ncerc a-l înţelege

unde presură nisipul

doar clipitele pribege,

dar e-atâta de departe,

de nisip şi de clipite

încât pururi ne-or desparte

necuprinsuri nesfârşite

 *

şi-am s-arunc cu barda-n cer

ca să scutur stelele

şi ţi-oi face giuvaier,

pregătind inelele,

şi ţi-oi face şi cunună

din pustiul necuprins

de deasupra, împreună,

revoltaţi şi dinadins

*

vom pleca şi eu, şi tu,

dintr-o geană-n altă geană,

nu cu lacrimi, numai cu

o galactică hârjoană


cu sufletu-i prin suflet mi-a străpuns

Desen de Nicolae Crasi

Desen de Nicolae Crasi

*

prea multe uşi, năvală de obloane

cu lacăte greoaie de deschis,

iar oamenii se-nsingurează-n vis

ca-n disperate evadări, ioane,

şi tu rămâi mereu al nimănui

în nicăieri, de parcă-ai duce-o cruce

fără s-o-nchini, căci nici nu mai ştii cui,

îmi zice un mesteacăn şi se duce;

 *

pe zarea lui s-a-ntunecat şi plouă

şi-mi pare şi mesteacănul orfan,

iar sufletul mereu mi-i rupt în două,

mereu pe curmezişul altui an

pe care iar o să-l tot duc povară

până la altă frângere ostilă,

mesteacănul se-ntoarce: fie-ţi milă

de ploile care-ţi durează scară!,

*

dar înspre ce?, întreb încrâncenat

şi niciodată nu primesc răspuns,

numai poemul, încă nechemat,

cu sufletu-i prin suflet mi-a străpuns


ca să respire veşnic prin femei

Radu 16

*

în zorii zilei se ivesc femei

şi îngerii se trag cu sfiiciune

sub umbra ierbii încercând şi ei

o mult prea pătimaşă-nchinăciune,

cobzarii orbi şi strunele se rup

în pulbere măruntă de lumină,

iar eu cu paşii lor încă astup

acest cuprins al vieţii fără vină

*

şi vin femei cu pasul lor uşor

să vindece prin noi singurătate

şi să deschidă larg spre viitor

speranţele prin suflete uitate,

să dea contur luminii, s-o îndrume

pe un făgaş de curcubeu duios

care-mi răsfrânge linişte pe lume

să pot trăi şi astăzi mai frumos

 *

şi-atunci aud cobzarii care cântă

în spuza ierbii cu un alt temei

şi clipele, prin târg, se iau la trântă

ca să respire veşnic prin femei


Pagina 98 din 154« Prima...102030...96979899100...110120130...Ultima »