cu sufletu-i prin suflet mi-a străpuns

Desen de Nicolae Crasi

*

prea multe uşi, năvală de obloane

cu lacăte greoaie de deschis,

iar oamenii se-nsingurează-n vis

ca-n disperate evadări, ioane,

şi tu rămâi mereu al nimănui

în nicăieri, de parcă-ai duce-o cruce

fără s-o-nchini, căci nici nu mai ştii cui,

îmi zice un mesteacăn şi se duce;

 *

pe zarea lui s-a-ntunecat şi plouă

şi-mi pare şi mesteacănul orfan,

iar sufletul mereu mi-i rupt în două,

mereu pe curmezişul altui an

pe care iar o să-l tot duc povară

până la altă frângere ostilă,

mesteacănul se-ntoarce: fie-ţi milă

de ploile care-ţi durează scară!,

*

dar înspre ce?, întreb încrâncenat

şi niciodată nu primesc răspuns,

numai poemul, încă nechemat,

cu sufletu-i prin suflet mi-a străpuns