Cum îl trage pe sfoară lungu pe Balan

*

Dacă tot am fost scos pe tuşa culturii de către arendaşii PSD, ca să nu mă plictisesc din cale-afară, o să mă joc niţel de-a politichia. Cu tot arsenalul de rigoare, dar nu din clipa asta (Dovadă: folosesc o satiră-colaj veche).

*

E clar: lungu mai pohteşte un mandat şi s-a pus pe astupat o bună parte dintre şantierele lui arheologice, în care a şi găsit nepreţuite comori, care l-au transformat în ăl mai tare baron ortodox al bietei moşioare numită Moldova. Între timp, cu şiretenia lui de om dus cu pluta şi cu pre-lipka pe apa Sucevei, dă în Balan pervers, dar cu dibăcie, ba dă şi în întregul PNL, care stă ca aia de-l conduce înjugată şi îşi suge degeţelele.

*

Un exemplu: datorită lui lungu şi din vina lui lungu, o grădiniţă a Sucevei a fost transformată în conac ciocoiesc pentru partidul care l-a aburcat la osânză. Nu lipsesc pavajele impunătoare, care se revarsă în trotuare dolofane până în curtea ciocoiului istoric, ca să vadă lumea şi să-l înjure neaoş: “Ia mai du-te-n PN… L!”…

*

Iar pentru ca sugestia spre “uită-te la ăştia şi uită-te la noi!” să fie percepută şi de minţi încete, precum a lui lungu, trotuarul de peste drum şi întreg parcul de până în Palatul Injustiţiei arată ca vai de lume, tot un dâmb şi tot o groapă, de se crucesc pensionarii şi mămicile, jurând să voteze, la anul şi la mulţi ani, orice, dar pe ciocoii din grădiniţa de vizavi, categoric nu!

*

Dacă lungu ar fi îngrijit parcul şi ar fi făcut şi trotuarul (îl tot face, dar despre asta, altădată) dinspre parc, lumea nici n-ar mai băga de seamă grădiniţa…  ciocoită PNL şi n-ar mai privi spre ea cu ciudă (deja s-a constituit o delegaţie de pensionari, care pândeşte prima sosire a lui Gheorghe Flutur, ca să i-o spună de la obraz). Dovadă că lungu, deşi bătut în deşcă precum suceava capitalei inculturale europene, are cap de ţărănoi şmecher şi-i coace la foc mic pe Bălan şi pe PNL-işti, până i-o face scrum.

Fonotecarea ne-o suspendă, 28 Noiembrie ni-l anulează!

“La telefon, Managerul Varvaroi…”

*

Să înregistrezi 110 melodii vechi şi necunoscute, în doar 4 zile, înseamnă să lucrezi cu muzicieni înnăscuţi, dar şi excelent şcoliţi. Pentru că nu doar înregistrarea ocupă timp: mai este nevoie şi de scrierea armoniilor (şi doar nu vreţi să le scrie proaspătul absolvent de Conservator la fără frecvenţă şi director la fel, pesedistul Ion Băiţan!), şi de repetiţii, mai ales atunci când ne ies în cale pasaje grele, cu ruperi de ritm. Mai întâlneşti, de pildă, câte o piesă precum “Kaiser” (o cânta lăutarul Mihalescu, la Bosanci), care, la o primă vedere, e o variantă de “Braşoveancă”, iar la o a doua vedere, deja înţelegi înrâuirea polonă chiar şi asupra piesei ardeleneşti şi, cu atât mai abitir, asupra “Kaiser”-ului bucovinean.

*

La fiecare ceas, luăm o pauză, ca să respirăm şi nişte aer curat, prin… filtrele ţigărilor, iar la o astfel de pauză, hop!, câr! mâr! – sună telefonul lui Răzvan. La telefon, Managerul Viorel Varvaroi, care ştie una şi bună: că care cultură trebuie să producă bani, nu cultură!

*

Fumez. Rămân calm şi fumez. Ştiţi dumneavoastră că profesorul Petru Oloieru are leafă, la Şcoala Populară de Harte “Ion Băiţan” de ditamai 900 lei pe lună, pentru o normă şi jumătate?

*

Fumez. Rămân calm şi fumez. Ştiţi dumneavoastră că un miliţian, care a primit a treia cizmă pentru competenţă niema, are, la fără frecvenţă, în Centrul Cultural “Viorel Varvaroi”, o leafă lenevită lunar de 2.400 lei?

*

Fumez. Rămân calm şi fumez. Într-o zi de repetiţii, abia dacă apuc să fumez 6-7 ţigări, pentru că Petrică Oloieru scoate untul din noi cu munca. În cele din urmă, lui Petrică Oloieru i se face rău, de oboseală, iar mie mi se face rău, când îmi amintesc de faptul că, în urmă cu 3 luni, Varvaroi i-a promis plata pentru jumătatea de normă în plus, pe anul în curs, şi promisiunea promisiune a rămas.

*

Şi-atunci, de ce ne batem capul? Ca să ne ia Tamira Gonda Cojocaru, Ion Băiţan şi Călin Brăteanu în arendă, prin concursuri trucate pentru dobândirea de lefoaie şi privilegii? Ca să ne râdă Varvaroi, cu Gonda lui şi cu Băiţan în nas că, deşi au pierdut concursul trucat pentru ocuparea posturilor de directori, “iei” – cum scrie Băiţan, rămân derectori numiţi, încă “trii ani”, c-aşă spuni legea – legea voastră de şmecheri de doi bani!

*

Fumez. Rămân calm şi fumez. De mâine, noi, “Zicălaşii”, nu ne mai întâlnim, pe termen nelimitat, pentru alte înregistrări. Re-editarea zilei de 28 Noiembrie 1918 practic ei ne-au anulat-o. Să le fie de bine, inclusiv Preşedintelui Nechifor, cu care pe 18 septembrie 2015 ar fi trebuit să mă întâlnesc, pentru a lua în discuţie proiectul, dar probabil că şi mâine, şi poimâine, şi răspoimâine, până prin 2025, este extrem de ocupat cu pălăvrăgeala lui Nicu Amurăriţei. Sfârşit.

*

*

Inscripţia de pe Capela Martirilor de la Tribunal

Capela Martirilor, de lângă Palatul de Justiţie din Suceava

*

Până ce colegul şi vărul meu Dănuţ Lungu va termina de segmentat fonotecarea de astăzi, haideţi să vă arăt o frazare simbolică străveche, prezentă pe una dintre cele mai noi şi mai moderne biserici din Suceava, cea închinată, iniţial, mântuirii fostelor victime ale comunismului, deţinuţii politici, şi numită, iniţial, Capela Martirilor – nu ştiu cum se numeşte acum, când are altă funcţionalitate, cea de biserică de cartier. Înainte de toate, să vă arăt, în detaliu, frazarea în limbjul iluminării (Luga suryannya):

*

Fraza “Oul Cosmic a zămislit Raiul Pământesc (Paradesha)”

*

Simbolul al doilea (Crucea Nordului sau Constelaţia Lebăda, care simbolizează emisfera nordică, deci pământul care adăpostea raiul, din care au fost izgoniţi Adam şi Eva) vă este cunoscut, el figurând, la baza zidurilor, pe toate bisericile vechilor mănăstiri bucovinene. Primul simbol, însă, care suprapune, peste Crucea Nordului, Calea Zeilor (Deva-yana), este mai complicat, iar incifrările lui le-am descoperit înainte de Festivalul “Naţiunea Poeţilor”. Pentru că, dacă unim cele două capete ale Căii Zeilor cu capetele opuse ale Crucii Nordului, obţinem… Steaua lui David, care şi ea reprezintă o naraţiune incifrată:

*

*

Prin suprapunerea celor două triunghiuri, în Steaua lui David, rezultă o bandă de suprapunere, în care, dacă, iarăşi, se unesc capetele opuse, se formează următoarea imagine:

*

*

Unde aţi mai întâlnit imaginea asta? Aici:

*

*

Concluziile şi redescifrarea frazei de pe Capela Martirilor din Suceava, de lângă Palatul de Justiţie (aiurea!), vă rog să vi le asumaţi!

Fonotecarea muzicii vechi bucovinene – Ziua a treia

Studioul “Bezna lui Coşneguţă” al Centrului Cultural “Bucovina”

*

Astăzi, 16 septembrie, am ajuns la ţinta noastră, a “Zicălaşilor”: horele, sârbele şi jocurile Bucovinei. Ni s-au dezvăluit câteva “Ardelence”, din care una, “Banul Mărăcine” – aşa cum îl cam ştim, iar alta, preluată stilizat de către Alexandru Bidirel şi încredinţă patrimoniului românesc de spiritualiate drept “Hora Bucovinei”, nu este decât o “Boierească”, pe care a cântat-o, în 1911, straşnicul lăutar Altexandru al lui Vasile Bujdei, din Vicovu de Sus.

*

Horele “Boiereşti”, lente şi aşezate (boierii îşi suflecau anteriile, pe care le prindeau în brâu), aveau să fie, încă din vremea lui Alexandru Voievidca, rebotezate şi încredinţate repertoriului petrecăreţ al ţinutului nostru moldovenesc. Lăutari minunaţi, precum Samson Plaiu din Valea Seacă, Ioan Popovici din Sf. Ilie, Gheorghe Rostoş din Şcheia, Mihalachi al lui Vasile Moroşan din Grăniceşti, Nicolai al lui Iacob Cozma din Gura Sadovei sau Leonte Niţan din Zahareşti, precum şi păstrători de memorie vie, precum Filemon Milici şi Eduard Pral din Soloneţ, Dumitru Gemeniuc din Stroieşti, Nicolaie Bogatu din Uideşti, Precop Hău din Valea Putnei sau Alexandru Dulgher din Cacica, aveau să ne lumineze ziua aceasta de neuitat, în care vânătoarea de armonii a aparaturii lui Dănuţ Lungu avea cătările fixate pe vioara lui Răzvan Mitoceanu şi pe ţambalul lui Petrică Oloieru, muzicienii muzicieni ai Sucevei şi artişti înnăscuţi, cărora le pasă şi cărora le vibrează sufletele de neastâmpăr. Că doar de aia-s artişti!

*

Ion, drăguşanul de Zicălaşi

* 

Fonotecarea muzicii vechi bucovinene – Ziua a doua

*

Ziua a doua a înregistrărilor de muzică veche bucovineană s-a întâmplat să ne scoată în faţă mai ales cântece şi jocuri de nuntă, aşa-zisele “zicale”. Ştiam, încă de ieri, că manuscrisele lui Alexandru Voievidca adăpostesc muzica de răscruce, cea care încheie epoca muzicii medievale româneşti şi, totodată, cea înstrăinătoare, de dinainte de acţiunea de românizare şi, mai ales, de dinante pe folclorul ceapiştilor pentru cultivarea întregului popor.

*

Astăzi nu a fost nici o surpriză pentru noi să constatăm că mai curând găseşti un fir de iarbă în târgul lui ion cremene lungu, decât un ecou de muzică veche bucovineană în folclorul bucovinean al ultimilor 75 de ani. Nu pot pricepe cum a fost posibil să uităm, cu atâta nătângă indiferenţă, şi oameni de talent, care ne-au luminat istoria obştească, dar şi identitatea noastră reală, cea a spiritului. Nu pot să pricep tupeul îndrumătorilor culturali din sistemul actual al culturii bucovinene, care nu ştiu boabă din ceea ce a fost şi care continuă, în frunte cu “Doctor în Folclor” Călin Brăteanu, să falsifice, şi mai prosteşte, şi mai fără responsabilitate, chiar şi ultimele fărâme de spirit, de autentic.

*

Astăzi, muzicienii muzicieni Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, Răzvan Mitoaceanu şi Petrică Oloieru, secondaţi splendid, de la pupitrele studioului Centrului Cultural “Bucovina”, vărul meu de-al doilea, Dănuţ Lungu, au fonotecat peste 40 de cântece (după ora 20, când termină segmentarea, mi le trimite Dănuţ şi vi le arăt), în bezna roşcată a studioului cu scaune şubrede şi incomode, şi ea “operă” a lui Brăteanu (se bagă în toate ca tăunul lui Creangă), dar când se arăta pupăcios faţă de Gheorghe Flutur, nu pe dos şi viceversa.

*

Ce vom face, în formula “Zicălaşii”, după ce terminăm fonotecarea celor 500 de piese, selectate de mine, nu prea ştim şi nici nu ne prea preocupă. În aceste zile doar savurăm cu nesaţ respiraţia bunilor şi străbunilor. Suntem primii care o facem, deşi nu întâietatea ne interesa, ci doar cunoaşterea de sine. Ca oameni, ca fire de iarbă în necuprinderea unei uriaşe naturi umane.

*

*