“Două porţii de suceavă culturală, duduie Steiciuc!”

Primarul Lungu: Două porţii de suceavă culturală, duduie Steiciuc, pentru mine şi Nechifor! Dacă-i gustoasă ca ciorba rădăuţeană, o bagă fecioru-miu în meniu…

Că imaginea de mai sus e un trucaj, prin care i-am introdus pe politrucii consacraţi ai Sucevei în ambianţa evenimentului cultural al lunii, vernisajul expoziţiei artistului Vasile Anghel Siminiuc “Expo-art 66“, nu-i bai. Bai e că şi acum, prin prosteala publică de-a suceava inculturală, dar şi mai şi în apropiata campanie electorală, personajele de mai sus vor sta în limbă de dragul culturii, deşi mulţi dintre ei, în frunte cu primarul ion lungu şi cu proaspăta directoare a Teatrului “Matei Vişniec”, plescăie satisfăcute din limbuţe, de se aude până în televiziuni, radiouri şi ziare locale, de dragul “sucevei, capitală culturală europeană”, închipuindu-şi că chestia asta e un fel de ciorbă rădăuţeană sau de tochitură moldovenească, la care vor da buluc europenii înfometaţi.

Acuma, cinstit vorbind, nici europenii ăştia nu-s mai destupaţi decât lungu, iar dacă le duce Nechifor, de 1 decembrie, şi un oloi cu ciorbă rădăuţeană, cu plăcinte poale-n brâul dansatoarelor de la adunătura folcloroasă de băşcălizat memoria lui Ciprian Porumbescu, spunându-le că bunătăţurile astea se cheamă suceavă, capitală culturală europeană, chiar că s-ar putea să le placă europenilor într-atât, încât vor da buzna, la vară, să comande boluri întregi cu suceavă culturală europeană şi, eventual, să voteze pentru candidatul de primar al PSD, care nu poate fi altul decât isteţul ţărănoi urbanizat ion lungu. Pariem?

Jurnalism, Urzica vieneza No Comments Sep 29

Îndumnezeire, prin arta lui Vasile Anghel Siminiuc

Vasile Anghel Siminiuc – Artistul şi afişul

Spunea poetul Roman Istrati, astăzi, 29 septembrie 2015, că există atâta dumnezeire în arta plastică a lui Vasile Anghel Siminiuc, din care ne împărtăşim cu toţii, încât nu se poate păcătui îndestul pentru a o egala. Şi are dreptate poetul, pictorul ajungând la apogeul creaţiei sale, şi în pictură, şi în grafică, dar mai ales în grafica picturală, în care, deşi tehnica manufacturieră ţine de grafică, imagistica filosofico-metaforică impune o monumentalitate a viziunii creatoare, total specifică marii picturi.

Eu observasem, în ultimele expoziţii ale lui Siminiuc, starea hegeliană de “in statu nascendi”, de alegere a imponderabilităţii formelor pentru vremelnicirea spiritului universal, din care tocmai s-au desprins câteva scântei. Pentru că Vasile Anghel Siminiuc nu imaginează monştri, ci iluminări, şi în sens religios, dar şi într-o metafizică superioară religiilor, cea care ţine de relaţia lumină-umbră, în sfericitatea sinele universal – sinele particular. Mă fascinase atât de mult similitudinea trăirilor de metafizic – prin pictural, la Vasile; prin inefabil, la mine – încât, după ce am văzut tablourile lui, asemănătoare celor de mai jos, le-am comentat liric, prin poemul pe care îl reiau, chiar dacă l-am publicat în urmă cu doar două-trei zile:

să rătăceşti tot căutându-ţi trup

pentru alean şi pentru condamnare,

să te gonească gurile de lup

deschise-n universuri uimitoare,

să vezi cum îngeri orbi s-au sinucis

şi se preling pe stropii ploii dese

şi să constaţi că totul e un vis

de care a-nceput să nu-ţi mai pese;

să te desprinzi din pagini şi să pleci

cu frunza toamnei înspre depărtare,

să te tot cheme umede şi reci

aceleaşi stele veşnic ursitoare

şi să arunci în cer cu lumânări,

cu sângele ce-ncepe să te strângă

atunci când fructe urcă în cămări

să-ţi cate lumânarea şi s-o stângă

înseamnă o cădere în destin,

cu palmele prelung crucificate

şi ţi se-ntinde un pahar cu vin

al vremuirii în singurătate

din care poţi să bei sau să refuzi

şi să te-ntorci în altă rătăcire

ca să îţi afli trup şi să auzi

că naşterea înseamnă răstignire.

Dar Vasile Anghel Siminiuc, vorba şefei supreme a artiştilor plastici suceveni, Lucia Puşcaşu, este un artist deplin în toate exprimările sale, deşi, aidoma lui Roman Istrati, eu îi trăiesc mai mult picturile cu aparenţă de grafică, picturile în care Siminiuc trece dincolo de barierele existenţiale. Da, e minunat şi în peisaj, şi în portretistică, dar peisaj şi portretistică se mai fac în Suceava, şi încă la fel de bine. În pictura grafică (puteţi să-i spuneţi şi grafică picturală), însă, Vasile Anghel Siminiuc nu are egal în întreaga ţară. Dar, vorba Luciei Puşcaşu, haideţi să aruncaţi o privire asupra unora dintre lucrările lui Vasile Anghel Siminiuc, diverse şi prin abordări, şi prin tehnică plastică:

Abia acum am observat că figuram pe afiş, drept spuitor de vorbe!

Evenimentul de astăzi, care a scos la rampă un mare artist plastic sucevean (Vasile Anghel Siminiuc a împlinit 66 de ani, “primii 66 de ani de viaţă”, cum glumeşte el), a fost gestionat de Lucia Puşcaşu, care, ca moderator, dar şi din postura de critic de artă avizat… de propria-i creaţie, a exprimat opinii critice bine cumpănite, în faţa unui public de excepţie, în rândurile căruia am recunoscut pe artiştii Baban-tatăl, Box, Doina Catargiu, Dziubinski, Ignătescu şi Pim, dar şi pe mulţi dintre jurnaliştii de cultură ai Sucevei, în frunte cu Daniela Micuţariu. Au lipsit paraziţii electorali, politicienii, şi bine au făcut că s-au dus la Aeroport, să le arate Nechifor ce anume naşte somnul raţiunii şi al naţiunii.

Lucia Puşcaşu, între Roman Istrati şi Vasile Anghel Siminiuc

Vorbeşte Vasile Anghel Siminiuc

Vorbeşte poetul Roman Istrati

Primii din public, echipa “Monitorului de Suceava“

La mulţi ani, dar mai ales la multă artă, Vasile Anghel Siminiuc!

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Sep 29

Cel mai fraier fraier din lume!

Execut politicieni de toate calibrele!

După ore întregi de meditaţie, am ajuns la singura concluzie logică: sunt un mare fraier! Mi-am dat cu apă rece pe frunte, lung şi îndesat, dar concluzia, aceeaşi: sunt un mare fraier! Cel mai fraier fraier din lume!

Ce-mi trebuie mie nervi şi nesomn cu muzica medievală, cu muzica bucovineană, cu muzica rock, cu memoria personalităţilor culturii bucovinene, cu memoria noastră identitară şi aşa mai departe? De ce-mi tot bag capul pentru dreptatea altora, când aş putea să-mi văd liniştit de ale mele, să mă apuc, dracului, să scriu, odată, cărţile începute şi rămase nescrise?

Gata, m-am trezit! Nu-mi mai pasă de nimic şi de nimeni! Îmi pun armura de mercenar şi dau de veste tuturora că renunţ la principii, că barda mea de război e deja pregătită să muşte adânc din Flutur sau din Nechifor, din Lungu sau din Balan, din Băişanu sau din Brădăţan, din oricare şi oricând. Voi arunca naibii partiturile cu muzică românească medievală şi pe cele ale lui Voievidca, poemele lui Robeanu sau Gherasim, mărturiile neştiute despre istoria şi spiritualitatea acestor locuri. Îmi trebuie doar niţică lectură din presa suceveană, să mă dumiresc şi eu cum sunt făcute cărţile şi să-mi pregătesc toate armele de mercenar, în aşa fel încât să-i ţin în şase luni de nesomn pe Nechifor sau pe Flutur, pe Balan sau pe Lungu şi aşa mai departe, dacă nu cumva şi pe unii, şi pe ceilalţi.

Prin urmare, dacă tot nu mă lăsaţi să trăiesc frumos şi demn, tovarăşi care m-aţi arendat analfabeţilor decizionali, ori licitaţi, ori profitaţi de nopţile din septembrie, pentru că, de la 1 octombrie, o să am eu grijă să nu mai puneţi geană pe geană.

Jurnalism No Comments Sep 24

Fonotecarea muzicii vechi bucovinene – Ziua a şaptea

Răzvan Mitoceanu, dezmeticindu-se cu o ţigară

Ne-a ajuns oboseala. Toţi patru suntem deja surescitaţi, iar o zi de odihnă se impune ca o necesitate. Aproape 200 de cântece vechi înregistrate, în mare majoritate… noutăţi absolute pentru contemporanii noştri cu atribuţiuni în cultivarea şi răspândirea folclorului, dar şi pentru noi – până acum, şi tot atâtea respiraţii stilistice lăutăreşti de odinioară, care îşi aşteptau trezirea la viaţă.

Petrică Oloieru, într-o pauză

Lăutarii de odinioară debordau de imaginaţie şi izbuteau, după cum o mărturisea şi Leon cav. de Goian, adevărate bijuterii interpretative, pe care Răzvan Mitoceanu, ca scripcar ocazional, trebuie să le descifreze din mers şi să le redea cu toată fidelitatea. Petrică Oloieru s-ar putea mulţumi cu o armonie ritmică simplă, dar orchestrează pe loc, în sonorităţile vremurilor vechi. Lucrăm cu doi mari muzicieni, Răzvan şi Petrică, dar, după o vreme, rupem ordinea stabilită de calculator a manuscriselor şi băgăm în lucru fantezii savuroase (“Rotututunda”, “Trambal” etc.), câteva ruseşti (“Astea sunt de la mama lor!”, comentează Petrică) şi sârbe (iarăşi peri albi, pentru că sunt de o bogăţie stilistică impresionantă, cu rezolvări finale neaşteptate), trei “jâdăucuţe” şi vreo cinci “ţigăneşti”, urmând să revenim la hore abia poimâine.

În uşa studioului de înregistrări

Lucrând, înţelegem că va trebui să găsim o formulă de explicare, de conştientizare şi de asumare a melosului vechi bucovinean (noi am înregistrat, deocamdată, 200 de piese din… 2.200, deci nici măcar o zecime), chestiune care nu se poate face decât instituţional, prin Centrul Cultural “Bucovina”.

Spre seară, am vorbit la telefon cu Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, convenind o întâlnire pentru mâine sau poimâine, prin care să luăm în discuţie o strategie şi nu doar o oportunitate de spectacol. Fără îndoială, fiecare timp are respiraţia lui, dar patrimoniul de spiritualitate dă consistenţă chiar şi noilor respirări, care, în afara acelui patrimoniu, nici nu există.

Dănuţ Lungu, în timpul înregistrărilor

Jurnalism No Comments Sep 23

Fonotecarea muzicii vechi bucovinene – Zilele 5 şi 6

Încă două zile de muncă pe brânci (nimic din stilul lăutăresc al Bucovinei istorice nu se continuă în “folclorul” de după anul 1946, când muzicienii Reuniunii “Ciprian Porumbescu” au fost băgaţi în închisori, pentru a se “edifica” folclorul nou, care să bucure clasa muncitoare – cum se scria într-un recent pliant aniversar al Ansamblului).

Ascultând, am tot pus întrebări, iar Răzvan Mitoceanu şi Petrică Oloieru, muzicieni muzicieni fiind, mă dumiresc repede, de la ei aflând eu următoarele:

Printre puţinele relicve de patrimoniu spiritual bucovinean, care au supravieţuit, fragmentar, până astăzi, se numără:

1. Refrenul “Danţului” lăutarului Ilie Marcu, din Frătăuţii Noi, transformat, prin schimbarea tempoului, în “Hora de la Pojorâta” – Piesa înregistrată nr. 130;

2. Armonia “Danţului” lui Iordachi Gherasim, din Grăniceşti, devenită “instrumentaţie” şi ritm la modă pentru toate orchestrele de nunţi de astăzi – Piesa înregistrată nr. 131;

3. Partea a treia a “Horei de la Mitoc”, devenită temă extinsă în “Hora Câmpulungului” (în setul următor de înregistrări, pe care îl voi posta mai târziu).

În ciuda faptului că multe nume de jocuri, hore şi dansuri se repetă (Ardeleneasca, Busuioc, Corabeasca, Brău, Hora etc.), fiecare melodie nu înseamnă variante ale unui singur cântec, ci cântece diferite, care îndreptăţesc opinia lui Răzvan Mitoceanu cum că denumirile acelea făceau trimiteri coregrafice şi nu melodice sau interpretative (de pildă “Brâul” se juca în semicerc translatat mereu spre cerc – şi o confirmă şi Simion Florea Marian).

Singurele variante ale aceluiaşi cântec, pe care le-am întâlnit noi în peste 160 de înregistrări, sunt cele ale “Horei frumoase”, deşi varianta lui Ion Bidirel, din Stupca, şi cea a lui Alexandru alui Vasile Bujdei, din Vicovu de Sus, deşi poartă acelaşi titlu, diferă interpretativ, iar varianta “Hora bradului”, a lăutarului Gheorghe Chiciu din Gura Solcei pare a se individualiza şi mai mult.

Splendide, cu substanţă de melos de curte domnească, sunt horele, de la 1880, ale lui Alecu Lupaşco din Cernăuţi – ambele cu trimiteri clare spre Niculae Picu, precum şi “Hora de la munte”, cântată de suceveanul Maftei Onofrei, horă care are coloristica densă şi nuanţată, specifică horelor lui Grigore Vindereu şi care presupun o tehnică a viorii ireproşabilă (iar Răzvan Mitoceanu o are).

Acestea ar fi câteva scurte observaţii, care vizează şi horele pe care le vom posta ceva mai târziu, Dănuţ Lungu ocupându-se deja cu fonotecarea lor.

Jurnalism No Comments Sep 22