Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 12

Începe anul și în clanul Drăgușanul: Carina-Ioana

 

Astăzi, dincolo de munți, pe tărâmul visurilor Cluj-Napoca, începe anul nou și pentru clanul Drăgușanul, prin Carina-Ioana, care tocmai împlinește 6 anișori. Mâine va fi ziua lui Andi, așa că sufletul meu, începând de astăzi, are de ce petrece. Și va ști cum să o și facă:

 

 

Să te-nfășori în viață și-n lumină

și din lumină să-ți durezi un pat

ca să auzi cum stele ți se-nchină

când ți-i ursit să fii cu-adevărat

și să îți fie calea curcubeu

căci ești penelul care îl întrupă

și-atunci de ziua ta și Dumnezeu

din zâmbet va sorbi ca dintr-o cupă,

 

să crești din iarba cântului de leac

și să atingi cu fruntea universul

doar aruncând poverile din veac

ce uneori îți mai încurcă mersul

și să-ți zidești în pânze lumea ta

căreia să-i dai suflet și vigoare –

auzi, cobzaru-ncepe a cânta

căci ești lumina lui biruitoare!

 


Ziua cu doi oameni dragi: Lili Crăciun şi Neculai Roşca

Deşi, datorită vârstei, nu-mi prea permit răgazuri, pentru că nu aş vrea să-mi rămână prea multe cărţi nescrise (ghinionul meu: sunt locuit de cărţi!), astăzi trăiesc o dublă bucurie, aflând că ziua aparţine unor oameni dragi, ambii publicişti şi prozatori, Lili Crăciun şi Neculai Roşca.

 

Lili Crăciun, care-şi fascinează zilnic cititorii cu tablete literare ireproşabile, în care îşi exprimă atitudinile de cărturar rasat la adresa bicisniciei societăţi în care trăim, aparţine câtorva romane scrise şi publicate şi altora care, deocamdată, doar îi înmuguresc în suflet, risipind lumină tăcută chiar şi asupra cărţii de pe masa de lucru, este un personaj de o splendidă unicitate în peisagistica reală a lumii contemporane. Zugrăveşte lumea din preajmă cu o dezinvoltură pe care doar gândul care simte şi inima care gândeşte o pot garanta, iar tentativele ei spre poezie, deşi desluşesc un poet la fel de profund ca şi romancierul, sunt mai curând închinări ale sufletului către suflet, care, conturându-se păsări, îşi iau zborul şi plutesc peste lume doar pentru a o înţelege şi, după aceea, pentru a o trăi cu maximă intensitate.

 

Neculai Roşca, gazetar tenace şi, aproape fără voie, publicist şi, în mare parte, prozator, deşi nu s-a visat niciodată autor de cărţi, a început să fie, pentru că ele, cărţile, îi inundă şi îi strâng sufletul, obligându-l să le scoată la lumină şi să le elibereze în lină plutire sub cerul memoriei şi al nostalgiilor fără de prihană. Fără voia noastră, trăim cam aceleaşi trăiri, ne răsfăţăm cu bucurii asemănătoare şi, tocmai de aceea constatăm amândoi că suntem prieteni.

 

Neculai Roşca este şi un personaj irepetabil, iar un personaj nu poate fi cu adevărat, fără despovărare în file de cărţi şi de trăiri ale altora, deci păşeşte calm, dar sigur şi pe poteca vegheată de cuvintele care i se desprind din aură aidoma polenului, conturându-se şi drept altcineva decât gazetarul faimos pe care îl ştim şi putând fi zărit, ba chiar văzut de-a binelea, şi ca autor de cărţi.

 

Lili Crăciun şi Neculai Roşca s-au născut odată cu mărţişorul, cu acest aparent fragil, dar pur eşantion al biruinţei luminii asupra întunericului şi, pentru că mărţişorul li-i ursire, le doresc amândurora FERICIRE. Doar fericire, pentru că ea le cuprinde şi este condiţionată de toate celelalte.


Cosmicitatea poeziei lui Radu Bercea

 

Deşi urma să ne întâlnim, cum o tot facem adesea, de 39 de ani, de când colaborăm, graţie publicistului Mircea Sfichi, care ne-a făcut cunoştinţă, Radu Bercea, care pregătise… 39 de desene pentru ilustrarea viitoarelor mele poezii, mi-a scris, elegant şi caligrafic, şi o scurtă notiţă, pe care o voi păstra cu sfinţenie:

 

 

Abia astăzi, după o săptămână de la primirea desenelor, am avut vreme să le scanez şi să păşesc într-o cosmicitate poetică pe deplin conştientă de sine, pentru că metaforele pentru lumină, zbor, flori, timp, lacrimă, carte, dans, muzică, rugăciune, credinţă şi dumnezeire caută, mereu şi mereu, alte expresii, alte carnaţii ale ideii, din care să se poată înfrupta oricine ca dintr-un fruct cu generozitate oferit, pentru că nostalgia luminoasă a sfericităţii, a întregului universal, le cuprinde, însumează şi individualizează pe toate. În poezia desenată a lui Radu Bercea, lacrima e o prelingere din univers, din pasărea înger, din veşnicul vegetal, o prelingere care se pietrifică drept ulcior sau drept scoică şi drept rugăciune, iar lumina este, în egală măsură, cerească şi pământească (flori, vegetaţie), cu îngemănare în „oul cosmic”, dincoace fiind, mereu şi mereu, Fecioara Cosmică, în reprezentarea îndeobşte cunoscută drept „crucea lui Osiris”, deci a Soarelui-Timp şi, desigur, „ochiul” căruia nimic din ceea ce este omenesc sau sacru nu-i scapă.

 

Exprimarea grafică, întodeauna simplă, subţire, curată, amintind de caligafiile tulburătoare ale fiecărui suflet omenesc, caută, în grafica lui Radu Bercea, contururi de obişnuit, de cotidian, cărora plutirea, deci starea de aparentă imponderabilitate – o imponderabilitate care tânjeşte -, le conferă, prin suprapunere, identitatea sacrului. Un sacru feminin, din care se desprinde mişcarea, zvâcnetul, tumultul, zborul, şi un sacru masculin al sfericităţii, al nevoii disperate de sfericitate, de întoarcerea în întregul care am fost cândva, fie zbor, fie doar privirea atotcuprinzătoare, care ne veghează, şi pe care o atinge cu mâna.

 

Mâna, metafora preferată a sugestiilor lui Radu Bercea, poate atinge totul, desprinzându-se de trup şi devenind gând şi simţire, deci o rodire ursită a vegetalului, care înfăşură, aidoma iederii, ferestrele sacralităţii şi sferele universului, uneori prin înjumătăţiri de lumesc aparent (vioara) şi sacralitate decizională (trompetă, trâmbiţă), floarea, fir subţire de lumină cutezătoare, devenind nu sabia lui Apolo, din mitul androginului, ci reperul spre re-întregire, axa celestă, izvorâtă dintr-o sămânţă, identitatea comună dintre sămânţă şi ou cosmic fiind adesea sugerată prin trimiteri la translatări ale rugăciunii, inclusiv a rugăciunii celui care luptă cu sabia pentru a se afla pe sine, fără să ştie vreodată dacă năframa de pe cruce îl înfăşură şi pe el sau este doar giulgiul lui Iisus.

 

Radu Bercea nu desenează, ci trăieşte şi respiră poezia limbajului primordial al ritmicităţii, limbajul iluminării, pe care îl înţeleg şi-l transmit numai cei aleşi de înhăruire.

 

 

 

 


Lansare de cărţi, în Ziua Artelor Plastice Bucovinene

 

Pentru că buna tradiţie românească nu admite doi pictori sau doi scriitori în aceeaşi încăpere, un bucovinean de excepţie, poetul şi prozatorul Mircea Streinul a premeditat înfiinţarea Societăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, pe care, cu sprijinul unui ofiţer cu aptitudini de critic de artă, Eugen Pohonţu, şi cu cel al primarului Cernăuţilor, Eroul Unirii Bucovinei cu Ţara, universitarul Dimitrie Marmeliuc, a izbutit să o transforme în realitate, în 31 ianuarie 1932, unind curentele Zagorodnicov şi Löwendal, ambele cu adevărat novatoare şi eficiente, dar rivale. Din nefericire, peste doar şapte ani, a început al doilea măcel planetar, după care comunismul şi bolşevismul a rupt Bucovina în două, strivind sub călcâie şi acest vis al lui Mircea Streinul, şi pe Mircea Streinul însuşi. Şi nu s-a mai ştiut nimic până hăt după 1989, când s-a izbutit şi o recuperare de memorie, şi de tradiţie. Nu mai ştiu câţi ani au trecut de când, în fiecare an, în 31 ianuarie, se tot cinsteşte acel eveniment cu adevărat important din istoria culturală a Bucovinei, prin expoziţii sau lansări de cărţi şi prin decernarea unor diplome şi premii pictorilor noştri îndreptăţiţi la respect. În acest an, al 87-lea al artelor plastice profesioniste bucovinene, titlul de „Senior al Artelor Plastice Bucovinene” a fost conferit, în numele Consiliului Judeţean Suceava, de Preşedintele Gheorghe Flutur artiştilor Ioan Bodnar, din Rădăuţi, şi Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, din Suceava, care a ţinut şi un cuvânt de mulţumire, diplomele fiind înmânate, ca de obicei, de directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Doctorul în Istorie Gabriel Cărăbuş. Juriul, constituit tot după metoda Mircea Streinul, a fost format din pictorul Iosif Csukat, umoristul Constantin Horbovanu şi eu, care îmi rezervasem, tot ca de obicei, rolul de pozar.

 

 

S-au lansat, tot astăzi, cărţile „Mistagogia penumbrei”, de Tiberiu Cosovan, şi „De-a buşilea, în pas de defilare” şi „Toţi ca unul, unii contra toţi”, de Ştefan Stroe, despre cărţi şi autori vorbind  poetul Ovidiu Alexandru Vintilă – vizibil emoţionat, dar improvizând frumos, atotcuprinzător şi cu o naturaleţe încântătoare, Bobby Stroe – redactorul voluntar al celor două cărţi ale părintelui său, Ştefan Stroe, umoristul Constantin Horbovanu şi, în încheiere, tânărul prefect al judeţului Suceava, domnul Alexandru Moldovan, care, prin respect faţă de cultură, se învredniceşte pe deplin de respectul slujitorilor ei. Fiind vorba de o manifestare întemeiată, continuată şi organizată de mine, nu mai am altceva de spus, mai ales că bucuria creatorilor Ştefan Stroe, Tiberiu Cosovan, Ioan Bodnar şi Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA mi-a umplut sufletul cu bucurie.

 

 


Ziua Culturii Tradiţionale, la Centrul Cultural „Bucovina”

 

Inspirată şi spectaculoasă a fost manifestarea „Ziua Culturii Tradiţionale”, organizată, sub egida Centrului Cultural „Bucovina”, de Călin Brăteanu, şi încă pe proprie cheltuială, dacă tot nu i s-a aprobat proiectul de a pune temelia unei adevărate familii, constituită din toţi artiştii amatori, din slujitorii culturii din toate localităţile judeţului Suceava şi noi, angajaţii Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, de sub direcţia lui Călin Brăteanu, care a şi improvizat inspirat regia manifestării, care a fost, fără tăgadă, o splendidă expresie a bucuriei publice a celor care trăiesc arta românească până în adâncul cel mai tăinuit al fiinţelor lor.

 

 

Se împlineşte, astăzi, exact un an de la lansarea cărţii Doamnei Sofia Vicoveanca, „Din culisele sufletului”, iar Călin Brăteanu, el însuşi un inspirat interpret de folclor, a construit sub această aură sacră un eveniment care, de la an, la an, nu doar că ar putea ajunge pe deplin temeinic, dar ar şi solidariza, întru trăire proaspătă şi luminoasă, pe cei toţi care se adapă din acelaşi izvor cu apă vie, dar fără a-şi desluşi, prea des, urmele păşirilor. Manifestarea, amplă şi plină de duh, a început cu muzica fascinantă a „copiilor zicălaşi” din Moara, aflaţi sub bagheta lui Constantin Irimia, mici artişti, prin vârste, mari artişti prin vocaţie, care promovează o autenticitate modernă incredibilă a cântecului românesc şi, tocmai de aceea, noi, „Zicălaşii”, îi iubim şi preţuim fără rezerve.

 

S-a cântat, s-a vernisat expoziţia-eveniment a pictorului Doina Vianora Catargiu s-au lansat şi dăruit cărţi, s-au conferit diplome şi s-a petrecut în frăţietate, astăzi, 30 ianuarie 2020, la Centrul Cultural „Bucovina”. Putea fi ceva mai sincer şi mai frumos?

 

 

 


Pagina 12 din 103« Prima...1011121314...203040...Ultima »