Frumoasă-i viaţa, urâtă-i lumea!

Frumoasă-i viaţa,

urâtă-i lumea!

         Miercuri, 19 iunie, la Vatra Dornei, am întâlnit viaţa, viaţa reală, profundă şi nepervertită  nici măcar de curgerea vremii.

         Există, şi ştiam că există, la Vatra Dornei o intelectalitate superbă, de o nobleţe a verticalităţii care copleşeşte, dar şi vindecă, dar şi mângâie, dar îţi şi primeneşte privirile.

         Nimerisem acolo, în viaţa neprihănită şi ademenitoare, împreună cu Radu Bercea, cu Tiberiu Cosovan şi cu Aurel Alexa. Aveam la mine, cum s-ar zice, o bună parte din sufletul meu viu sau poate că numai un licăr, şi m-am inundat cu lumină.

         Frumoasă-i viaţa, frumoasă-i!…

         Întors în cea mai jalnică mahala a acestui judeţ, suceava lui lungu ion, brăteanu călin, horvat petre, filip sorin, sârghe doru (aşa se numeşte vrăjmaşul culturii din C.J. Suceava, uns mare ştab decizional peste destinul ei) şi aşa mai departe, pentru prima dată, după multă, multă vreme, şi eu m-am simţit imun, precum numai în nopţile Bucovinei Rock Castle mi se întâmpla să mă mai simt.

         Fusesem atât de viguros hrănit cu lumină, la Vatra Dornei, încât şi din mahalaua ăstora, de aici, nu mai zăream ceea ce, de fapt, nici nu există. Păşeau prin sângele meu doar superbele prinţese şi imberbii prinţi ai primei lor serbări şcolare, păşeau îndrăgostiţii, oamenii de fiecare zi, păşeau şi copacii flămânzi de soare, însetaţi de cer şi minunându-se necontenit de veşnicia peisajului uman.

         Copacii, în vremelnicia lor cosmică, aşa ne zăresc pe noi, drept veşnici prin vârstele care se tot repetă, dar fără să bage de seamă şi copacii cum păşesc mereu alţii prin acele vârste.

         Cred că eu însumi devenisem copac sau măcar îi trăiam uimirile lui admirative. Uitasem, de fapt mă golisem de toţi măruntacii, de toate râmele humanoide care urâţesc lumea. Nici unul dintre ei nu mai exista, îi vânturau pe toţi adierile, odată cu colbul soios din târgul lui ăla… ăla care împarte sarmale, de Sânziene, direct bunului Dumnezeu, ca să-l tragă pe sfoară cu păcatele. Habar n-am cum îl cheamă şi nici nu cred că l-a chemat cumva, vreodată.

         Noaptea, când cerul înstelat coborâse în cireşul din faţa ferestrei mele, m-a fost cuprins o vagă nelinişte: nu cumva să mă trezesc, mâine, în târgul ăluia, ăla care împarte sarmale, sperând să-l păcălească pe Dumnezeu. Din fericire, soarele dimineţii mi-a desluşit iar Vatra Dornei în suflet şi mi-a fost bine.

         Tocamai de asta, pentru că vreau să mă simt cât mai mult din vremelnicie locuit de Vatra Dornei, am decis să înfiinţez rubrica dedicată celor care într-adevăr există. Şi o să vă povestesc despre cărţi, despre arta plastică, despre muzică, deci despre cele înfăţişări, prin care, dacă izbutim să le suprapunem în suflet, putem zări însuşi zâmbetul bunului Dumnezeu.

         Prin urmare, voi începe cronicile sentimentale cu o trăire a pictorului Konstantyn Ungureanu-BOX întru semnele lui Tiberiu Cosovan. Coso van Tibi, cum obişnuiesc eu să-l alint, ştiindu-i bine nobleţea înnăscută.

         Din când în când, trebuie să uit de lungu, de brăteanu, de horvat, de filip şi de toate celelalte oribilităţi ale lumii urâte.

          Frumoasă-i viaţa, dacă-ţi aminteşti, măcar uneori, să o şi trăieşti!

Ion Drăguşanul

Necunoscutul din umbra semnelor

Konstantyn Ungureanu-BOX:

Cronică plastică

Necunoscutul din umbra semnelor

         Tiberiu Cosovan vine dintr-o zonă aparte a perceperii şi redării acelui tip de imagine ce este destinat să se transforme în literatură, un aspect de care trebuie să ţinem cont deoarece caracterizează, într-o formă sau alta, fiecare dintre lucrările lui care alcătuiesc şi-i întregesc activitatea profesională. Activitate ce se distinge printr-o încrâncenare discursivă ce se transformă într-o adevărată pecete stilistică a unei povestiri nostalgice care alcătuieşte seria de linogravură intitulată „Suceava – caligrafii sentientale”, serie prezentată în expoziţia ce se constituie ca un eveniment-pretext al naraţiunii şi tratării discursive a motivului propriu-zis.

Un autor dublat de un fin cunoscător

al artei şi al literaturii plastice

        Tiberiu Cosovan îşi impune propria regulă, care reclamă o viziune retrospectivă prin figurarea unei priviri insistente în a demonstra că percepţia vizuală este aceea care atrage după sine valoarea unei spuneri ce poate convinge şi interesa diverse categorii de lectori ai vizualului.
Naraţiunea imagistică – gen istorisire – evocă tot felul de probleme, nu întâmplător istoria şi ficţiunea unei străzi, a unor locuri încărcate de nostalgia trecutului şi de prospeţimea prezentului.

        În fiecare lucrare se poate constata o adevărată invazie a naratorului în ceea ce vede şi în ceea ce ne propune să ne închipuim, bazându-se pe o demonstraţie de virtuozitate tehnică, precizie arhitecturală, pe asumarea unor cutume literar-plastice cunoscute şi filtrate de un autor dublat de un fin cunoscător al artei şi al literaturii plastice (aşa cum se poate remarca în tot ceea ce face, atât în linogravură, cât şi în scrierile literare).

        La urma urmei, unul dintre rosturile acestui tip de intelectual-artist este acela de a vedea, de a înţelege şi de a ne arăta ceea ce multora dintre noi ne scapă.

O lectură vizuală memorabilă,

neîncorsetată de specificităţi discursive moderniste

        Expoziţia semnată de Tiberiu Cosovan readuce şi reaminteşte – dincolo de multe evidenţe ce ţin strict de zona limbajului plastic – şi această delicată problemă de etică, lucrările circumscrise acestei expoziţii de linogravură având şi calitatea de a oferi o lectură vizuală memorabilă, neîncorsetată de specificităţi discursive moderniste.

        Aventura imaginii se apropie de un final care vizează redescoperirea povestirii în planul metapovestirii, revenind la o realitate asumată şi realizând o povestire (în imagini) cu valenţe autobiografice, cu incursiuni în planul memoriei afective.

        Reflexiv şi autoreflexiv, Tiberiu Cosovan ne transmite şi o notă de ironie critică cochetând cu ideea de crochiu arhitectural, cu intenţia de a surprinde forţe ale realităţii investigate cu mijloacele vizualului, cu trimitere la planul unei morale absolute. O micro-poveste de nostalgie insolită, alcătuită pe parcursul celor 25 de lucrări, al cărei personaj narator parcă este strada.

Naratorul grafician este marcat superior

cu simţul analizei şi autoanalizei

        De la o lucrare la alta, perspectiva liniară glisează ingenios, oferindu-i autorului prilejul de a configura portretul moral al unei societăţi cu dimensiuni banale, ridicată la nivelul unui studiu contextual-imagistic.

        De altfel, modelul moral al unei străzi este repetabil în toate lucrările în care naratorul grafician este marcat superior cu simţul analizei şi autoanalizei, care denotă, din perspectiva tehnicilor limbajului plastic, o suficientă experienţă de viaţă în domeniul literaturii artelor.

        Subiectul pe care l-a ales e atât de periculos şi pretenţios încât arta lui Tiberiu Cosovan ar putea intra într-un proces de banalizare, fie că aduce cu sine o preangajare în documentarism, fie că este o baricadă împotriva libertăţilor de limbaj.

        Este vorba, oricum, de o nobilă cultură a problemelor esenţiale ale lumii vizuale, spiritualitatea culturală a lui Tiberiu Cosovan constând în disciplina cu care elaborează fiecare temă în parte împărtăşind-o cunoaşterii de subtil profesionist, cu o cultură de specialitate care ne face pe mulţi dintre noi mai cuminţi şi mai luminaţi.

Arta lui este, în primul rând,

lirism şi poveste

        Poetica lui are un accent emotiv cu acorduri simple, clare, liniar melodioase uneori, dar alteori anevoioase. Cele 25 de lucrări de linogravură produc o impresie de epurare stilistică până la a se confunda, dar ele ne fac astfel să înţelegem imaginea ce apare din configuraţia ritmică a compoziţiei. Poetica imagistică a lui Tiberiu Cosovan se naşte şi este de fapt, ca toate celelalte arte vizuale, un proces de cunoaştere a esenţelor lumii, autorul fiind un intelectual care conferă, indiferent de intenţia „fotografică”, sens materiei vizuale, formulând probleme esenţiale cu simplitate şi măiestrie artistică.

        Sinceritatea lui devine factor de creaţie, se joacă serios cu linia ca un orfevrier, crede în meşteşugul său, în modul necesar de expresie plastică, se slujeşte de ea ca de un semn tabu necesar credinţei sale. Arta lui este în primul rând lirism şi poveste. Fie că vorbeşte cu sine însuşi, fie că vorbeşte cu alţii sau despre alţii, Tiberiu Cosovan se află în planul expresiei plastice documentariste.

Fiecare lucrare este legată de povestea

unei străzi, a unei clădiri, a unui detaliu de viaţă

        Perspectivele lui în toate anotimpurile sugerează o stare de spirit, oricare lucrare devine o imagine poetică a tinereţilor, a regretelor, a nostalgiilor, subliniind că dincolo de poezie este întotdeauna viaţă.

        Fiecare lucrare este legată de povestea unei străzi, a unei clădiri, a unui detaliu de viaţă care cosmetizează lumea; în mare parte lucrările par să fie marcate de o claritate desăvârşită, factorul estetic hotărâtor în împlinirea actului creator fiind sugestia deschiderilor simbolice şi a misterului.

        Arta, ca meşteşug împlinit, se desfăşoară univoc, substraturile coerente ale realităţii unei epoci, ochiul graficianului linogravor nu dezvăluie ci confirmă interpretând istoriceşte obsesiv dramele imediate.

        Autenticitatea trăirilor e dublată de o particularizare a mijloacelor de expresie, care urmează liniile unei diagrame sentimentale zbuciumate, de o sensibilitate care nu suportă ambiguitatea.

Un autor de imagini

care aspiră să scoată trecutul din uitare

        Tiberiu Cosovan ne propune o întoarcere în timp la vremuri aşezate şi statornice, acelea în care iubirea înseamnă mult şi definitivează existenţa.

        Avem de-a face cu un autor de imagini adânci, care aspiră să scoată trecutul din uitare, un memorialist care se dăruieşte celor care, lecturându-i creaţia, vor să se redescopere vulnerabili şi visători, contemplativi în faţa unei lumi dezlănţuite.

        Tiberiu Cosovan nu poate fi trecut cu vederea în neliniştea lui; să descifrăm dintre chipuri chipul lui din umbra semnelor, a semnelor vizuale.