Regizor român în Milano: la Suceava, i se spunea Marina | Dragusanul.ro

Regizor român în Milano: la Suceava, i se spunea Marina

 

 

 

În 1985, când a venit actriţă la Suceava, Marina Ştefanache – o fată frumoasă, debordând de o sinceritate aproape sălbatică, veselă şi zgomotoasă, nonconformistă şi aparent rebelă, poate că şi datorită părului negru care se răvăşea în şuviţe, a devenit unul dintre prietenii mei. La fel ca redutabila zeiţă a scenei Carmen Tănase sau poematica Mioara Ifrim şi, desigur, Puşa Darie, în prezent actriţă la Naţionalul ieşean, pe care am mai întâlnit-o, cu prilejul unor recitaluri actoriceşti la Suceava. Le cunoscusem odată cu „Deşteptarea primăverii” (Wedeking) şi intrasem împreună într-o minunată familie, prin „Adio, studenţie” (Vampilov). Prietenia noastră dura şi în preajma scenei, şi în afara ei, tinereţea fiind, în fond, cea mai frumoasă şi mai adevărată democraţie. Pe atunci, îmi purtam fericirea în braţe.

 

 

 

Cu fericirea în braţe

Crăiasa mea a crescut în Teatrul din Suceava, căruia îi devenise mascotă vie, în ciuda concurenţei cu Smaranda, fetiţa actorilor Georgeta Burdujan şi Adrian Păduraru, cu care era, de altfel, cea mai bună prietenă. Cristian Rotaru i-a fost „dădacă” timp de două zile, câtă vreme i-am bătut la maşină, în redacţia ziarului „Zori noi”, textul piesei „Iona”, de Marin Sorescu, cu care a făcut un recital actoricesc, jucat la Iaşi, eu sprijinindu-l cu toate atribuţiunile tehnice. Regretatul Nicolae Manolache fura fructe şi flori pentru ea de prin grădinile localităţilor din cuprinsul turneelor autofinanţării. Carmen Ciorcilă, care avea un băieţel de aceeaşi vârstă la Ploieşti, acum intelectual american get-beget, mi-o lua adesea, ca să o privească în timpul somnului de amiază. Iar Puşa şi Marina se jucau cu ea atât de firesc, de parcă şi-ar fi căutat fiecare propria copilărie. Până ce s-a pus în scenă un basm, al cărui al cărui titlu nu mi-l mai amintesc, în care Puşa Darie era zâna care se ivea dintr-un arbore cosmic (Cozmina îi deschidea, nevăzută, întotdeauna uşa-scorbură), iar Marina Ştefanache juca o nostimă şi năbădăioasă mumă a pădurii cu atâta naturaleţe, încât fata mea născocea o puzderie de soluţii pentru a-i câştiga bunăvoinţa, deşi începuse să o evite şi prin teatru, şi prin autobuz. Cea mai nostimă întâmplare s-a petrecut la Putna, Cozmina culegând un braţ de margarete, pe care, la sfârşitul spectacolului, le-a dus glonţ Marinei Ştefanache, apoi s-a adăpostit, ca o pasăre speriată, în braţele Puşei Darie. Iar întâmplările de acest fel ne transformau pe toţi slujitorii teatrului sucevean, actori şi tehnicieni, într-o familie de neuitat.

 

 

După Revoluţia din 1989, teatrul sucevean s-a desfiinţat, fiecare pornind pe căile doar visate, dar posibile. Orodel Olaru a ajuns actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, Puşa Darie, la cel din Iaşi, iar Victor Dan, regizor. Aflam, din când, veşti, de la Emil Orban şi Vasile Corduş, printre acestea şi despre cariera surprinzătoare a actriţei Marina Ştefanache, care a plecat în Italia, la Milano, unde s-a pus, mai întâi, pe studii la Civica Scuola di Cinema „Luchino Visconti” şi la Accademia Nazionale d’Arte Dramatica „Silvio D’Amico”, deschizând, în 2006, o afacere proprie, „Tac studio Ştefanache”, şi devenind Director la Centro produzioni teatrali e documentari video din Milano.

 

 

 

 

Marina Ştefanache, cunoscută în Italia drept Maria Stefanache, înseamnă un om împlinit, deşi nu a renunţat niciodată la a sluji arta teatrală până la sacrificiul de sine. Văd că a lansat şi câteva concepte interesante de folosire a mijloacelor de expresie ale teatrului în comunicarea socială, văd că are mulţi, mulţi prieteni în patria ei adoptivă, dar şi în cea natală (Crăiasa blondă, pe care o ţine în braţe, este o finuţă de la Cluj) şi mai văd că a rămas aşa cum o ştiu: sinceră, veselă, deschisă, optimistă şi fericită şi de împlinirile prietenilor risipiţi de-a lungul deceniilor. Sunt sigur că voi mai afla multe lucruri despre ea, dacă tot ne-am regăsit din fericită întâmplare. Şi o să vă povestesc, pe măsură ce dialogul va căpăta consistenţă. Deocamdată, vizualizându-i grăbit site-ul, doar v-am schiţat portretul unei actriţe sucevene, născută la Iaşi, care a ajuns regizor la Milano, incluzând în această schiţare şi câteva fotografii, pe care le-am „furat” de pe pagina Mariei Ştefanache din Italia: