Sorin Filip sau demnitatea dobândirii respectului

Înzestrat de la natură cu glasul de tenor şi cu bunul simţ surâzător, care-mi amintesc de regretatul meu prieten Aurel Tudose, Sorin Filip a găsit punctul de sprijin, care să-i îngăduie mutarea universului, în soţia lui, Irina, care i-a dăruit trei copii, fiecare un alt luceafăr de ziuă, cel mai mare deja „năsturel”, adică elev al Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc. Cu responsabilitatea fericirii familiei pe deplin asumată şi asigurată, Sorin Filip s-a putut bucura şi de o impresionantă carieră profesională, fiind, rând pe rând, director al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” şi manager al Centrului Cultural „Bucovina”, ba chiar cel mai bun manager din istoria Centrului, pentru că are înnăscută şi demnitatea dobândirii respectului, respectul fiind o consecinţă şi a dragostei, dar şi a respectului pe care îl datorezi şi îl acorzi celorlalţi. Dacă nu va uita de această condiţie esenţială, Sorin Filip va avea numai de câştigat şi se va impune în faţa tuturor aşa cum s-a impus în faţa mea, deşi eu rar mă am bine cu şefii, tocmai pentru faptul că întotdeauna spun ceea ce gândesc. Cu Sorin, această francheţe a funcţionat ca atare şi, drept consecinţă, băiatul acesta tânăr şi inimos nu doar că mi-a devenit prieten, dar beneficiază şi de întregul meu respect, statutul lui de cel mai bun manager fiind observat de fiul meu şi recunoscut, fără rezerve şi fără prefăcătorie, şi de mine. E drept că, în tentativa reuşită de a transforma Centrul Cultural „Bucovina” într-o familie, cântăreţul de folclor Sorin Filip a avut şi încă mai are de suferit, îmbogăţirea repertoriului şi a materialelor discografice desfăşurându-se mai lent, dar, vorba lui Alecu Hurmuzachi, din 1 ianuarie 1867, şi a lui Ion Grămadă, din 27 august 1917, „nimic nu contează în viaţa aceasta cât binele pe care-l faci altora; în rest, totul e colb şi cenuşă, pe care le spulberă vântul pustiei”.

La mulţi ani, Sorin Filip,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!